Către Navagio, plaja-vedetă de pe ilustratele cataloagelor de profil

TIPĂREȘTE

Aş putea începe să spun că despre Navagio s-a scris mult şi bine, chiar foarte bine. Acesta e un lucru ştiut de toată lumea, însă nici o călătorie în Zakynthos nu e completă fără o plimbare până la Navagio, plaja cu nisipuri albe. Ceea ce va voi povesti eu, cu mare întârziere, ce-i drept, este despre cum am perceput eu şi prietenii mei această plajă, parcă desprinsă din altă lume.

Am cumpărat croaziera în jurul insulei Zakynthos de la o agenţie din Tsilivi, cred că se numea Cavo Grosso, care organiza zilnic această plimbare cu vasul Delfini de la firma Voutirakos Cruises, deloc mic, aşa cum am văzut ulterior multe alte vaporaşe roind în jurul plajei. Croaziera a fost, pe departe, chiar şi în anul 2009, deliciul mult aşteptat al vacanţei noastre. De ce? Pentru că includea un popas de două ceasuri la vestita Navagio, una dintre cele mai frumoase plaje nu numai din Grecia, sau Europa, situată pe locul 10 într-un top al celor mai frumoase plaje din lume. Era clar că reprezenta cel mai cunoscut şi fotografiat loc al insulei Zakynthos, pentru că toată lumea, după ce sosea în insulă, părea interesată în primul rând de Navagio.

Povestea ei vă este cunoscută: vasul Panagiotis plin cu marfă de contrabandă a eşuat în urma unei furtuni pe această plajă, abordabilă numai de pe mare, ce este flancată de pereţi stâncoşi albi de calcar, înalţi de până la 200 metri. Agios Georgios este numele plajei pe care, aproape, că nu şi-l aminteşte nimeni, cu atât mai puţin să-l folosească cineva. Navagio, semnificând în limba greacă naufragiu, cunoscută şi ca Shipwreck, rămâne locul de pelerinaj al turiştior sosiţi pe tărâmul insulei Zakynthos. Noi ştim povestea clasică a acestui vapor construit, se pare, pe la 1937, care în timp ce făcea contrabandă cu ţigări din Turcia către Mafia italiană, a fost suspectat şi surprins de marina greacă pe vreme rea, care, urmărind vasul, a făcut echipajul să-l părăsească şi să determine eşuarea acestuia. Ştiaţi că mai există o teorie conform căreia naufragiul a fost premeditat şi „aranjat” de către ministerul grec al turismului din anii'80, în scopul dezvoltării interesului turistic pentru plaja cu pricina. Pare cam greu de crezut şi mai, mai că-mi încolţeşte un zâmbet forţat, însă mă tot gândesc de ce, oare, înainte de naufragiu, plaja aceasta aproape că nu era cunoscută, darămite, promovată?!! Mda, merită să mai cugetăm...

Dar, să revenim la croaziera în jurul insulei! Am plecat din portul Zante cu vaporul Delfini al firmei Voutirakos Cruises, cred că unul dintre cele mai mari ce efectua genul acesta de plimbare, după cum aveam să ne convingem în scurt timp. Plimbările pe mare cu ambarcaţiuni de genul acesta m-au fascinat dintotdeauna, am considerat că nici o vacanţă n-ar fi completă fără măcar o asemenea plimbare, abia atunci simţi cu adevărat spiritul liber al vacanţei! Ne îndreptăm spre Capul Schinari, extremitatea nordică a insulei şi către acesta, am trecut pe lângă Tsilivi, după care am identificat complexul hotelier Maistrali în care eram cazaţi, care se vedea mult mai frumos de pe mare. Am depăşit Alykanas şi Alykes şi am zărit portul Agios Nikolaos pe care-l cunoaşteam, deja, chiar şi de pe uscat, cu ocazia excursiei în insula Kefalonia. După ce am lăsat în urmă Agios Nikolaos şi până la Capul Schinari ne-am desfătat privirile cu Peşterile Albastre, adevărate arcuri de stâncă săpate de marea, de cele mai multe ori, furioasă. Sunt impresionante şi spectaculoase în acelaşi timp, iar culoarea azurie a apei provine de la stâncile albe, de calcar, în apropierea cărora marea schimbă o sumedenie de nuanţe de albastru. Existau chiar şi indicatoare sus pe mal care ne spuneau, de parcă nu era clar unde ne aflăm! Am văzut multe bărci şi iahturi mult mai mici care se strecurau foarte aproape, uneori chiar în cavităţile mai spaţioase în explorarea acestora, spre încântarea turiştilor, lucru ce m-a făcut atunci invidioasă. Ba, într-una din scobiturile măcinate-n stâncă, parc-am zărit şi nişte siluete umane care se odihneau, fără vreo barcă în jur, pesemne că venea ceva şi-i pescuia mai târziu!

După Capul Schinari începeam să ne situăm pe partea vestică a insulei, cea cu coamă de stanca înaltă, fără plaje în sensul clasic al cuvântului. Mai aveam puţin până la Navagio, răbdarea era pe sfârşite iar emoţia în creştere la iminentă întâlnire cu simbolul insulei, plaja din reviste. De pe vas vedeam urmările incendiilor distrugătoare de vegetaţie ce avuseseră loc în augustul de foc al lui 2009. Oricum, acestea afectează periodic zone întinse din Grecia, imaginile cu pădurile arse semănau cu peisajele fotografiate de pe lună.

Ei, da, Navagio n-are pereche, priveliştea uluitoare ce se deschidea în faţă noastră te emoţiona până la lacrimi! Mi-amintesc cu plăcere că le ceream prietenior să mă ciupească pentru a mă trezi la realitate căci, eu, deja, mă pierdusem în infinita frumuseţe pe care o urmăream cum”creşte” odată cu apropierea vasului de celebra plajă. Epava ruginită creează un contrast uimitor cu albul din jur şi tot epava eşuată acum mai bine de treizeci de ani este unicul „obiectiv” spre care se îndreaptă turiştii, care par nişte furnicuţe, priviţi de departe, de pe vasul de croazieră ce, încă, nu a acostat. Ştiu că ni s-a atras atenţia să nu ne apropiem prea mult sub pretextul că este periculos din cauza nisipurilor de langa aceasta in care te poti afunda sub greutatea corpului, însă i-am văzut pe mulţi care nu ţineau cont şi se căţărau chiar pe uriaşa fieratanie ruginită!

Două ceasuri ne-am desfătat în apa ireal de albastră care se adânceşte brusc destul de aproape de mal, şi-n nisipul, care nu era nisip, ci mai degrabă un covor gros de pietricele „boabe de orez sau fasole”, uneori mai mari, jucându-ne, realmente, ca nişte copii, amintindu-ne cât de bine te simţi când pluteşti de fericire! Lângă Navagio, apa mării îşi schimbă culoarea de câteva ori pe zi, în funcţie de poziţia soarelui, nemaipunând-i la socoteală albastrul deschis pe care-l poartă la mal, pe albul nisipului. Eşti înconjurat de mii deculori, una mai caldă şi mai puternică decât cealaltă, însă albastrul e infinit!

Vizitând Navagio simţi că Dumnezeu s-a hotărât să-ţi dea un premiu... un premiu oferit cu drag sufletului şi minţii. Când pleci, o faci păstrând în minte imaginea atât de pură a naturii salbatice din jur.

Ne-am desprins cu greu şi am pornit din nou la drum trecând pe lângă Porto Vromi, strecurându-ne pe lângă insuliţa Agios Ioannis, port situat în golfuleţul omonim înconjurat de vegetaţia arsă ce îmbrăca munţii din jur. În continuare, stâncile golaşe, albe, de cele mai multe ori „roase” de valurile mării din timpuri străvechi, formând peşteri şi alte forme carstice ciudate, de o frumuseţe greu de imaginat. Privind în sus, spre ţărm am identificat Porto Limnionas, o mică aşezare pescărească cocoţată pe stânci cu o tavernă, câteva pontoane pentru amatorii de baie şi sărituri în apă şi, bineînţeles, cu o vedere splendidă la mare. Apoi, cu măiestria de care dau dovadă timonierii pricepuţi, vasul care nu era chiar o barcă, a reuşit să ne poarte foarte aproape de peşteri la baza cărora nu pregetau să intre puţin, ca-n cazul Peşterii Delfinilor, crescându-ne nivelul adrenalinei.

Cea mai frumoasă surpriză a excursiei a constituit-o, însă, apariţia a doi delfini reali ce şi-au făcut prezenţa imediat ce am părăsit zona peşterilor. Erau exemplare jucăuşe care, sărind, au captat atenţia, nu numai a tuturor turiştilor, cât şi a membrilor echipajului. Era a doua oară (prima fiind în drum spre Skiathos) când, în decursul anilor, vedeam un spectacol gratuit, şi nu la delfinariu! Ei ne-au însoţit o bună parte din drum, spre încântarea noastră, făcând giumbuşlucuri demne de aplauze.

Curând am ajuns în dreptul peşterilor de la Keri, după ce am trecut pe lângă stânca Mizithres pe care am lăsat-o în dreapta, vasul „înghesuindu-se” între peretele stâncos al insulei şi aceasta. Aici înotătorii au avut parte de-un răgaz de bălăceală binevenită şi binemeritată!

Odată ce am depăşit partea vestică, înscriindu-ne pe partea de est, după un sud slab reprezentat al insulei (forma insulei e de vină!), spectaculozitatea peisajelor cu stânci înalte a luat sfârşit, sudul şi estul insulei, mult mai joase ca altitudine, nu oferă aceleaşi imagini. Oferă, în schimb, condiţii optime pentru broaştele ţestoase Carreta Carreta care şi-au stabilit „patria” în acest areal. Am admirat, totuşi, Laganas, Kalamaki, Gerakas, Vassilikos şi Argasi.

Ocolul insulei Zakynthos cu vasul Delfini a luat sfârşit după-amiaza târziu acolo unde începuse de dimineaţă, în portul Zante.

Ştiu sigur că, dacă or fi existând pe lume aşa-numitele locuri „colţ de rai”, unul dintre acestea e Navagio, cel încastrat în Zakynthos, insula de-o frumuseţe năucitoare!

---

VIZUALIZĂRI: 3178 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI