Lectie deschisa de flamenco

TIPĂREȘTE

Introducere peste care puteti sari ;) : Asa sunt eu, mai aiurita cateodata. Acum cateva luni bune incepusem acest articol. L-am uitat printr-un sertar mai pitit, si-am dat de el zilele astea, facand curatenie in fisiere. Am reluat ideea, mai ales ca in ultimele luni am tot avut “experiente flamenco” si e pacat sa ramana iar la intuneric. Sper sa va placa, macar o zecime din cat imi place mie.

Dragii mei, va invit la o lectie deschisa de flamenco. M-am abtinut cu greu sa nu ma lungesc cu acest subiect atunci cand v-am povestit de experienta mea de la Tablao Cantares. O s-o fac pentru ca spectacolul lui José Porcel (nu “purcel”, cum a zambit fi-miu la vederea afisului), unul dintre cei mai mari flamenchisti ai Spaniei, m-a determinat definitiv sa fac o incursiune mai amanuntita. Cum nu tuturor le plac dansul sau/si evenimentele/activitatile relationate cu acesta, deci este vorba de un review ne-turistic propriu-zis, il pun la “Off-topic” ca nu stiu unde altundeva si-ar avea locul. (webmaster, please confirm).

Pentru mine flamenco e mai mult decat un dans. Haideti sa despicam firul in patru.

In primul rand cateva cuvinte despre spectacolul la care mi-am dus prichindelul in primavara anului trecut. Nu ca sa-l initiez in arta flamenco, ci doar cu intentia sa stie ce e. N-am vrut sa-l zapacesc eu prea tare, asa ca i-am dat doar cateva explicatii sumare si l-am lasat sa se uite linistit. La plecare i-am zis ca nu-i musai sa-i placa, si s-a uitat incruntat la mine: Cine ti-a zis tie ca nu mi-a placut? . Chiar asa, cine imi zisese mie ca nu mi-a placut?? Mai mami, tu chiar crezi ca le stii/ghicesti pe toate?

José Porcel aparea pe afis… in aer! Un corp sculptat parca, dar cu asta deja m-am obisnuit la dansatorii de flamenco. Sala nu era chiar plina, suntem in Castilia doar;). Ssshht, sa nu ma auda castilienii mei. Spectacolul a durat o ora si jumatate. Ca si la Cantares, doi chitaristi exceptionali (atat cat inteleg si eu), si doi “cantaores” care mi-au placut foarte tare. Cat despre dansatori: doua fete splendide si EL, don José Porcel, care face muzica si dans si cu talpile goale pe lemn. Un om mare (si la propriu ma refer), care a dat o nota deosebita spectacolului cu parul ud, ud de-a binelea, asa incat la fiecare pirueta, efectul stropilor era extraordinar. A fost o noutate pentru mine acest lucru. Chiar o sa ma uit pe net sa caut un filmulet cu el, pe care sa-l atasam aici. Bineinteles ca fi-miu, vreme de vreo doua saptamani, de fiecare data cand iesea de la dus, dadea din cap cu parul ud ca sa creeze acelasi efect. Iar mie-mi venea sa-l mananc;), flamenchistu’ lu’ mama, chiar daca da cu stangu-n dreptu’ cand e vorba de dans;).

Stim cu totii ca flamenco este un stil de muzica si dans originar din Andaluzia, si dateaza de-acum vreo trei secole. Mi-a placut sa citesc despre originile acestuia, pentru ca exista diverse variante. Bineinteles ca niciun expert in flamenco nu are indoieli in privinta aporturilor etniei tiganesti la bazele actuale ale acestui stil. Dintre toate ipotezele despre originea sa, teza cea mai extinsa este cea maura, doar ca fuziunea culturala care a dat nastere muzicii si dansului flamenco a avut loc in Andaluzia (musulmani, tigani, castilieni, emigranti, evrei…). Tigani exista in multe tari din lume, insa flamenco s-a nascut in Andaluzia. Este considerat Patrimoniu Cultural Nematerial al Umanitatii si Patrimoniu Cultural Nematerial Etnologic Andaluz.

Alte cateva cuvinte despre etimología cuvantului flamenco. Nu este certa nici ea, asa ca si aici avem cateva variante, interesante toate. Ia uitati:

- Paralelismul cu pasarea cu acelasi nume. Aceasta ipoteza spune ca aspectul si limbajul corporal al interpretilor de flamenco duce cu gandul la pasarea respectiva. Mie mi se pare destul de amuzanta varianta asta.

- Asocierea cu muzica taranilor mauri fara pamant, numiti in araba fellah min gueir ard (care inseamna exact asta, tarani fara pamant). Expertul Blas Infante explica ca multi mauri s-au integrat in comunitatile tiganesti, cu care imparteau caracterul de minoritate etnica vizavi de cultura dominanta. Din aceasta fuziune de culturi s-ar fi nascut flamenco, ca si manifestare a durerii pe care aceste minoritati o simteau la anihilarea culturii lor. Mie imi place mult versiunea asta (ultima carte a lui Ildefonso Falcones m-a captivat), desi, fara sprijinul unor dovezi istorice, se pare ca este o interpretare mai mult ideologica si política decat istorica sau muzicologa.

- Originea acestui stil in tinutul Flandrei, de unde ar fi venit pe vremea lui Carlos V cand, se spune, multimea striga Báilale al flamenco (Danseaza-i celui venit din Flandra, flamand in spaniola).

- Denumirea tiganilor drept flamencos direct. Nu intru in detalii lingvistice, oricat m-ar pasiona pe mine aceasta tema. Sa ramanem totusi cu o acceptie colcviala de catre DRAE (Diccionario de la Real Academia Española) a cuvantului flamenco: increzut, mandru, insolent. Daca observati cu atentie un interpret de flamenco, mai ales dansator, veti vedea cum aceasta acceptie este mai mult decat potrivita.

Diferenta intre flamenco si folclorul andaluz.

Asa cum am spus, flamenco a luat nastere pe substratul muzicii si dansurilor traditionale din Andaluzia, iar acestea au origini vechi si foarte diverse. Dar flamenco NU este folclorul Andaluziei (acesta fiind alcatuit de seguidillas, sevillanas, fandangos, etc.), ci un gen artistic fundamentalmente scenic. Mai mult de atat: desi bazat pe folclorul andaluz, flamenco este un gen atat de stilizat si de complex ca andaluzul de rand, chiar daca este considerat foaaaarte bine dotat pentru… muzica;), este incapabil sa-l interpreteze in mod corect. Nu stiu cum sa explic mai bine, sau mai corect: flamenco supune stilul popular la o stilizare atat de mare incat il transforma in cult, dar fara sa piarda aroma populara. Chiar si-asa, flamenco se considera o atractie turistica de prim ordin in Andaluzia, atat ca spectacol cat si ca arta pentru studiu chiar si in teze de doctorat. Stati linistiti, nu o sa scriu o teza despre flamenco (desi nu m-ar deranja, daca as face ceva studii folcloristice).

La sfarsitul sec. XIX incep sa apara cafés cantantes, adica localuri nocturne unde spectatorii/clientii puteau savura un pahar de ceva in timp ce-si bucurau celelalte simturi cu spectacole muzicale. Si in 1881, Silverio Franconetti, un cantaor (asa se numesc cantaretii de flamenco) deschide primul café cantante flamenco, unde se respira o atmosfera foarte competititva intre public si cei care cantau acolo. Moda s-a extins si asa gagiii au putut sa invete cantecele tiganilor, iar acestia din urma le reinterpretau in stil andaluz. Gustul publicului a contribuit la configurarea stilului, iar acesta si-a unificat tehnica si tematica.

Termenul Flamenquismo cuprinde pasiunea pentru flamenco si pentru tauri (coride). Generatia ’98 a huiduit cat a putut acest curent. Toti artistii (poeti, dramaturgi, pictori, etc.) au ajuns sa atribuie genului flamenco si tauromachiei originea rautatilor din Europa!!! ; toti, mai putin fratii Machado (marele Machado!!), pentru ca, fiind din Sevilla si avand un tata folclorist, aveau o viziune mai complexa despre acest fenomen.

Ani mai tarziu, cam de la 1920 incolo (sau incoace), flamenco s-a bucurat de un mare succes. Chiar si marele Federico García Lorca (sigur il cunoasteti pentru al sau Romancero gitano cel putin) s-a implicat in difuzarea acestui stil. Odata cu generatia ’27, deci, mai ales datorita faptului ca in marea majoritate era vorba de andaluzi, a inceput recunoasterea flamenco-ului de catre intelectuali.

Antonio Mairena, Pepe Marchena si Manolo Caracol sunt doar cateva dintre primele nume grele ale acestui gen muzical. Ca sa nu mai vorbim de perechea formata de Camarón de la Isla (am vazut un film recent despre viata lui, si ti se facea pielea gaina) si maestrul Paco de Lucía, decedat recent.

Daca cei care canta flamenco se numesc cantaores (se inghite consoana d, ca mai peste tot in Andaluzia), chitaristii sunt tocaores. Mi s-a parut interesanta diferenta intre tehnica si pozitia acestora fata de cele ale chitaristilor clasici. Chitaristul clasic sprijina chitara pe piciorul stang un pic inclinata; cel flamenco obisnuieste sa stea picior peste picior si sa sprijine chitara pe piciorul de deasupra. De obicei folosesc chitara clasica, dar exista si chitara flamenca. Este mai usoara si cutia e mai ingusta, asa incat sonoritatea este mai redusa si nu-l eclipseaza pe cantaor. Mi s-a parut un amanunt interesant.

De ce se striga “Olé” la muzica si dansul flamenco.

Daca stau sa ma gandesc, olé se striga in Spania atunci cand ceva place cuiva, si nu numai la flamenco ma refer. S-a extins, sa zicem. Pe scena, se striga ca incurajare, sau ca rasplata pentru realizarea unui pas mai complicat sau mai… intens, ca sa zic asa.

Una din variante spune ca acest cuvant vine din evreiescul oleh care inseamna a trage in sus. Tot aici ar intra si imperativul arza (vine de la alza, adica ridica, suie), care se foloseste la fel de mult ca si olé si pe care eu nu-l intelegeam pana cand nu m-am informat. Dar ipoteza cea mai evidenta este originea acestui cuvant in tiganescul spaniol Olá, care inseamna Hai. Daca veti merge la un spectacol de flamenco, ii veti auzi atat pe cantareti cat si pe dansatori repetand neobosit Olé. Bineinteles ca se lipeste si de public. Un recital de obicei termina cu un Olé din toti rarunchii si cu aplauze puternice.

Despre “duende”. “Duende ar insemna in romaneste spiridus. Cuvantul este folosit foarte mult in expresiile tener duende, cantar, tocar o bailar con duende, si se adreseaza celor care au ceva special pentru (mai ales acest tip de) cantecul si dansul flamenco. Cantaorii si bailaorii de flamenco au un spiridus care-i face sa fie speciali, pentru ca nu este un stil de muzica/dans la indemana oricui.

Universalitate versus originalitate.

Stilul flamenco continua sa evolutioneze, si este deja universal. Se produc din ce in ce mai multe fuziuni cu alte stiluri muzicale. Nu se mai poate afirma ca flamenco este o manifestare artística exclusiva din Andaluzia (asa cum despre tango nu se mai poate spune ca apartine exclusiv Buenos Aires-ului, for example). In ziua de azi putem asista la spectacole de un flamenco autentic, interpretat magistral de o dansatoare japoneza sau de un chitarist italian. Asa cum mari artisti andaluzi (si nu numai) duc peste hotare aceasta minunatie a artei scenice.

Evident ca Andaluzia va continua sa fie capitala flamenco, acolo unde se afla concentratia lui cea mai mare, mai buna, mai pura, mai originala. Fiind vorba de o muzica intima, sper sa am parte, intr-o buna zi, sa ma bucur de el intr-un cerc restrans, acolo unde se afla o chitara, o voce, si un trup dansand la rasarit. Asta e ceea ce spaniolii, sau mai ales andaluzii numesc una juerga flamenca (o petrecere flamenca).

Despre vestimentatie.

Femeile poarta o rochie lunga si stransa pe corp, cu multe volane pe partea de jos mai ales (cam de la genunchi in jos) si pe maneci. Se folosesc culori vii, atat pe panze simple cat si inflorate, etc. Una din cele mai tipice este cea cu “alunite”, asa se numesc aici bulinele noastre. Parul de obicei este prins intr-un coc (desi lasat liber poate fi incomod si anihila oarecum puterea privirii dansatoarei, ii confera dramatism dupa parerea mea), si se complementeaza cu un mantón, o esarfa mare pe umeri. Poate ati auzit de mantón de Manila. De asemenea, bata de cola este de neuitat. O rochie cu multe volane si o “coada” pe care dansatoarea om misca cu arta cu unul din picioare. Cred ca nu e prea usor.

Barbatii poarta pantaloni nici largi nici mulati, potriviti cat sa marcheze niste picioare bine formate si lungi, de care ti se lipesc ochii (si nu mai vor sa se urneasca de acolo;)). Camasa, de obicei alba (dar nu neaparat), desfacuta la primii nasturi, un sacou pe care dansatorul il cam sifoneaza in timpul dansului, cand se transpune si il cocoloseste cu mana, si o esarfa legata la gat.

Pantofii sunt foarte importanti, tocurile avand un rol fundamental in dansul flamenco. Si panofii barbatesti au tocuri, probabil cu flecuri metalice.

V-ati saturat de mine sau mai insist putin pe dans? E greu de descris un dans. Foarte greu. Iar cand vine vorba de flamenco, cred ca si mai greu. Eu raman cu ce se simte in fata unor dansatori de flamenco. Stiti? Asa cum mi-e greu sa traduc hora, doina, invartita in spaniola, asa mi-e greu sa traduc si cuvinte ca agarre, empuje, etc. in romana. De fapt, cred ca nici nu trebuie traduse. Sunt cuvintele care descriu un lucru, un sentiment, un dans in cazul de fata, si care suna bine in limba de origine.

Eu fug de topice. Stiu ca e macar un sambure de adevar in ele, aproape mereu. Dar eu nu le vreau. Nu stiu, poate de cand am devenit imigranta si cei de aici au tendinta sa ne bage pe toti in aceeasi oala. Iar flamenco e si el un topic. Pentru mine unul bun, chiar daca multi spanioli il reneaga. Da, da, sunt atatia pe care flamenco ii lasa reci. Un topic de care eu va invit sa va apropiati daca aveti ocazia. Mai ales daca ceea ce va doriti, pe langa vizita la Marea Moschee din Cordoba, Alhambra din Granada, sau Palacio Real din Madrid, este si apropierea de un alt fel de viata. Apropierea de simturi contopite intr-un miraj care mie nu-mi va mai da drumul niciodata.

P. S. In septembrie am petrecut aproape o zi intreaga cu un “vermut torero”: vinuri si tapas, insotite de flamenco in direct la unul din barurile din satul unde locuiesc. O luna mai tarziu au oprit accesul pe aceeasi strada, si doi tigani spanioli ne-au incantat ochii si mai ales urechile cu batai din palme, chitara si cantece flamenco. Repet ce-am zis la reviewul despre Cantares: oricat ar incerca gagiii sa-i imite, nu le iese la fel, asta e parerea mea. Din punct de vedere tehnic, da, sunt gagii de toate natiile foarte, foarte buni. Dar nu au “ceva”-ul ala pe care-l au tiganii spanioli. // Seara - iar spectacol flamenco, la teatrul din sat. Muzica si dans. Dansatorii, un cuplu din sat, habar n-am avut de ei pana acum. Pe Fede si pe Cristina i-am felicitat a doua zi, cand erau cu copilul la un eveniment pentru copii organizat de Primarie. Doi dansatori impecabili, cu o forta si o pasiune care a molipsit sala, aceasta insotindu-i de un puternic “Olé” de fiecare data cand terminau o serie de pasi nebuni…

Si stiti ce m-a surprins? Daca data trecuta va vorbeam de bataile din palme… aritmice…, de data asta m-am trezit… da, da!! batand din palme pe ritm de flamenco!! Eu, care nu reuseam sa-i dau de cap, caci uitati cum scriam data trecuta: “Insa e un ritm… aritmic. Nu-l prinzi cu usurinta. Ce zic eu, cu usurinta. Este foarte probabil ca nici cineva cu ceva muzica la activ sa nu-l prinda, sa nu-l capteze (cel putin imediat). Cand crezi ca… gata, il ai, se schimba, te zapaceste. Pe mine intotdeauna m-a fascinat bataia lor din palme. Intotdeauna m-am uitat atent, incercand sa imit un ritm imposibil de imitat daca nu iese de undeva din interiorul tau. ” Inchei in batai de palme pe ritm de flamenco. Nu ratati daca ajungeti in Spania. E o experienta care va va face pielea gaina.

---

VIZUALIZĂRI: 2435 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI