ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 04.02.2015
--- M ---
GR. VÂRSTĂ: 40-50 ani
DIN: Bucuresti
ÎNSCRIS: 29.12.11
STATUS: TITAN
DATE SEJUR
APR-2011
DURATA: 5 zile
cuplu fara copii

GRAD SATISFACȚIE
SERVICII:
100.00%
Încântat, fără reproș
CAZARE [camere etc]:
100.00%
Încântat, fără reproș
BUCĂTĂRIE ŞI MASĂ:
100.00%
Încântat, fără reproș
CADRUL NATURAL:
100.00%
Încântat, fără reproș
DISTRACŢ. / RELAXARE:
100.00%
Încântat, fără reproș

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
100.00%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
TIMP CITIRE: 8 MIN

Impresii Pekin 2

Ilustrație video-muzicală
Inima mea bate, bate, pentru tine... !

TIPĂREȘTE

Impresiile dintr-o tara foarte indepartata nu pot fi transpuse in cateva cuvinte si cred ca ar putea fi utile celor interesati, deoarece nu se gasesc in carti sau in ghiduri turistice. O sa incerc sa mai povestesc despre Pekin si despre viata de-acolo, conform perceptiei personale. De data asta o sa incerc sa arat si partea mai putin frumoasa a Chinei. Ganditi-va si la faptul, ca daca toate acestea se intampla in capitala, ce-o fi in provincie.

Chinezii sunt un popor foarte muncitor. Ei lucreaza de dimineata pana seara, sapte zile din sapte, douasprezece luni din an. Ei sunt liberi doar in perioada anului nou chinezesc. Din acest motiv nu stii niciodata cand e duminica, deoarece circulatia pe strazi e la fel ca-n orice zi si toate magazinele sunt deschise. Sa va dau si un exemplu. Eu de foarte multe ori am stat la acelasi hotel fie vara, fie iarna. Primul om pe care-l remarci la intrarea in hotel este portarul. De fiecare data cand am fost el era la datorie fie luni, fie sambata sau duminica. Nu l-am vazut lipsind niciodata. Astia nu s-or fi imbolnavit niciodata?

Din acest motiv lucrurile se misca foarte rapid la ei. Daca te intorci dupa cativa ani in locurile pe care le cunosteai foarte bine, s-ar putea sa nu mai recunosti nimic La ei conceptul de tara in curs de dezvoltare, chiar se regaseste in realitatea de zi cu zi.

Majoritatea locuiesc in conditii greu de imaginat pentru noi. Ca sa fac o comparatie ceva in genul Zabrauti Ferentari sau chiar mai rau. Sunt cazuri cand doua sau chiar trei familii locuiesc intr-o casa, formata dintr-o camera si dorm pe rand. Povestesc aceste lucruri pentru a va face o idee asupra realitatii. Pentru cei care vizitati China sa nu credeti ca doar ce-i pe bulevardele principale e adevarat. E ceva in genul afara-i vopsit gardul si inauntru-i leopardu.

Majoritatea dintre ei, repet majoritatea nu toti, sunt needucati si au mari carente de igiena. Intr-un an cand eram pe-acolo se facea o mare campanie pentru educarea si civilizarea lor, deoarece se apropia Olimpiada. Pe vremea lui Marco Polo se spunea ca europenii sunt barbari si nu se spala, acum se pare ca lucrurile stau exact pe dos. Ce am remarcat la ei este faptul ca nu se spala deloc pe dinti! Au niste carii si le miroase gura... de o iei la fuga. Mai iti trage cate o fata draguta un zambet... Deasemenea au obiceiul sa scuipe, probabil si datorita smogului din oras. Bine si la noi se mai scuipa, dar acolo chiar in locurile publice, in interiorul complexelor comerciale, in magazine.

Si inca n-am pus cireasa pe tort! Ce m-a socat cel mai tare sunt body-urile copiilor care n-au nasturi, ci intre picioare sunt desfacute. Intr-o zi am avut „norocul” sa aflu si de ce: pe un puradel l-au apucat nevoile si l-a luat maica-sa in brate, a pus un carton pe jos si a facut pipilica in mijlocul magazinului! Dupa credeti ca a strans? Nu! A mai pus un carton deasupra! Fara cuvinte.

Tot referitor la lipsa de educatie pot trece si faptul ca nu lasa o femeie sa intre prima pe usa sau ca se baga in fata la coada cu un maxim tupeu.

De incalcarea regulilor de circulatie am povestit intr-un review anterior! Ce as vrea sa adaug este ca in centru sunt anumiti voluntari pensionari, care se ocupa cu dirijarea circulatiei. Soferii nici nu se sinchisesc de ei, ci doar o parte din pietoni. Sunt la fel ca pionerii pe vremuri, care dirijau circulatia. Ei in capul lor se cred foarte importanti si utili, in fine.

Poluarea este foarte mare in oras. Au fost rare momentele in care am vazut soarele. Si nu din cauza norilor. Mai degraba il vezi iarna. Este o atmosfera foarte apasatoare. Se fac eforturi pentru scaderea poluarii, dar sincer cam fara efect, nu se vad rezultatele concrete. De exemplu pe perioada cand a fost olimpiada de vara, au restrictionat traficul asemanator cu perioada lui nea Nicu, dar un pic mai strict. Puteai circula cu masina prin oras in zilele pare, cand ultima cifra numarului de inmatriculare e para sau in zilele impare cand cifra e impara. Dar asta a fost doar o restrictie temporara.

In continuare as vrea sa povestesc si de lucruri mai frumoase, daca nu v-am pierdut pe drum pana acuma. Stiu ca majoritatea turistilor doresc sa vada doar ce-i frumos intr-o tara. Mie sincer imi place sa-mi bag nasul peste tot si este un lucru inevitabil sa ma abat de la traseele turistice, ca sa cunosc realitatea. Astfel pot sa-mi fac o idee despre o tara sau o civilizatie anume.

In marea majoritate a magazinelor nu se negociaza, decat foarte putin sau chiar deloc. Ei nu sunt ca turcii sau arabii, unde negocierea este o arta si o traditie. Multe magazine centrale sunt doar de fatada sunt tinute in viata artificial. Au preturi exorbitante, de unde nu cumpara nimeni.

Daca vrei sa faci cumparaturi ai doua variante. In primul rand la magazinele de cartier, de unde isi fac si ei cumparaturile. Aici gasesti preturi foarte bune, dar trebuie sa ai mare rabdare la cautare, ca sa deosebesti produsele de firma si de calitate, de cele chinezesti.

A doua varianta este la Silk Market sau cum mai este cunoscut, ca magazinul american. Acesta e un magazin gen Unirea de pe vremuri cu standuri comerciale, unde gasesti tot ce vrei. In special marfa de calitate, dar si fake-uri. Acest magazin este doar pentru straini si este considerat un obiectiv turistic in sine. Zilnic sunt adusi cu autocarele turistice o gramada de vizitatori, in special occidentali. Cei mai multi sunt americani, canadieni si australieni. Ce ma bucura pe mine este faptul ca de-aici nu cumpara rusii. Ei au o gramada de magazine destinate lor. Rusii sunt cei mai buni clienti ai lor.

Dar sa revenim! La acest complex comercial se negociaza la greu, din cauza faptului ca aici vor sa te arda! Multi americani cad usor in plasa si cumpara produse de firma, chiar mai scumpe ca la ei in tara. Aici vanzatoarele sunt dragute, educate si au vorbele la ele, Stiu sa te imbrobodeasca.

Negocierile din acest magazin sunt preferatele mele. Ma intorc intotdeauna cu placere, cu toate ca dupa cateva ore acolo sunt nauc de cap. Sa dau si cateva sfaturi. Intai trebuie sa dai o tura prin magazin, sa ochesti ce-ti place si sa intrebi preturi asa mai indiferent. Apoi iti alegi un magazin si incepi negocierea. Primul pret pe care ti-l zice e realmente exagerat. Te faci ca pleci! Atunci vor incepe sa traga de tine. E bine sa cumperi mai multe produse de la acelasi magazin. O sa te intrebe de unde esti, ca sa-si faca o idee cat de jos pot sa coboare cu pretul. Cand aud ca esti din Romania imediat o sa-ti spuna de Nadia. Nadia e cunoscuta acolo, asa cum e Hagi in Turcia sau la arabi. In general noi romanii suntem vazuti foarte bine acolo.

Sa revenim. Dupa o sa te puna sa spui tu un pret. E bine sa spui un pret exagerat de mic, asa cum au spus si ele un pret exagerat de mare. O sa faca circ, o sa se supere si o sa-ti ia produsele din mana. Atunci te intorci cu spatele si pleci. Daca o sa vina dupa tine si o sa-ti ofere un pret decent, te intorci, daca nu, nu. De la pretul pe care ti-l da mai poti sa negociezi 10-20% si apoi bati palma. Pe degeaba nu poti sa iei. Sunt anumite limite sub care nu pot cobori. Trebuie sa faci comparatia, cat este exact acelasi produs in tara.

Urmeaza probatul. Ei nu au cabine de proba si iti fac doua fete un paravan, ca sa te schimbi. De multe ori nu gasesc marimi porivite, ei fiind mici de felul lor. Mare atentie la aceste lucruri, ca in disperarea lor sa te faca sa cumperi, nu ezita sa te pacaleasca. O sa-ti zica, arati perfect chiar daca sta pe tine ca pe gard sau si mai rau! O sa se duca la depozit sa-ti aduca numarul potrivit. Aici ei la acelasi produs schimba eticheta, cu una mai mare. Trebuie sa fii foarte atent. Am patit-o de mai multe ori. In momentul ala am plecat de la acel magazin, de unde nu mai cumpar pentru nimic din lume. Daca totusi te-ai pacalit si iti dai seama tocmai la hotel, poti sa te duci a doua zi sa-ti schimbe produsul. Mai greu cu banii inapoi.

A si uitai sa zic. Nu cumparati de la barbati. Astia nu negociaza, parca nu vor sa vanda. Si sunt mult mai ciufuti. Ele sunt miezul acolo.

In acest supermarket gasesti o multime de produse de calitate. Printre ele atentie sunt si fake-uri. De exemplu ceasurile sau stilourile sunt facaturi. La partea cu incaltamintea stau foarte prost, adica au modele urate, in schimb recupereaza la genti de dama sau la valize. M-a umplut nevasta de genti. Lucru tare e cand pleci din acest magazin cu ditamai valiza. Si o gramada de straini o fac. De aceea recomand cand veniti in China sa aveti doar o geanta de mana.

La ultimul etaj este un restaurant, de genul all you can eat unde la un pret destul de piperat pentru China, dar nu si pentru noi, poti sa-ti rasfeti papilele gustative, dupa o zi de negocieri. Nu este super calitate, dar gasesti ce sa ciugulesti.

Apropo de mancare, intr-o zi am zis sa mergem la un restaurant de lux de-al lor, cu program artistic. Am nimerit intr-un restaurant plin de chinezi bogati banuiesc. Asta datorita faptului ca erau toti burtosi, ceea ce este o exceptie pentru China unde toti sunt slabi. Aici erau niste artisti care cantau efectiv jalnic. Ma simteam asa ca la Cantarea Romaniei sau mai bine zis ca la Romanii au Talent. Mie mi se pareau penibili, dar chinezilor le placeau! Acestia se distrau copios. Am comandat o rata Pekin, care era atat de slaba ca nu aveam ce sa alegem de pe ea. Am baut si cate o bere. Ospatarii erau criminali ori erau total incompetenti ori s-au intimidat cand ne-au vazut. De cate ori ne turnau in pahare dadeau pe masa. Eu n-am mai vazut asa ceva! Au reusit pana la urma sa dea si pe mine! Pana la urma ne-am servit singuri. A fost o seara la un restaurant de lux, unde doar pretul era corespunzator.

Inchei cu recomandarea vizitati China.

P. S. Melodia pe care am pus-o este preferata prietenului Fu ( cunoscator al limbii romane), care mi-o pune s-o ascult de cate ori ma vede.


[fb]
---
Trimis de robert in 04.02.15 10:21:28
Validat / Publicat: 04.02.15 14:05:25
INFO ADIȚIONALE
  • Nu a fost singura vizită/vacanţă în CHINA.

VIZUALIZĂRI: 3199 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

8 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (robert); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P10 in spate se poate observa voluntarul cu stegulet
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol:
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 32150 PMA (din 34 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.

ECOURI la acest articol

8 ecouri scrise, până acum

robertAUTOR REVIEW
[04.02.15 10:47:02]
»

http://www.trilulilu.ro/video-divertisment/inima-mea-bate-bate-pentru-tine-1#ref=cauta

rog sa-mi puneti aceasta melodie

webmasterX
[04.02.15 14:05:09]
»

Mutat, la reorganizare, în rubrica "Excursie Beijing " (deja existentă pe sait)

-

Ilustrația muzicală sau video-muzicală indicată a fost atașată articolului (vezi sus, imediat sub titlu)

Carmen Ion
[04.02.15 14:50:28]
»

@robert. c - Interesant şi util articol. Îmi amintesc de o prietenă care a stat un an în Beijing şi a făcut poze cu o clădire demolată iar după 4 luni în locul ei răsărise un bloc cu 20 de etaje - asta apropo de cât sunt de harnici (şi de mulţi) chinezii.

O mică observaţie: din câte am văzut în Singapore (în China n-am ajuns), dar mai ales din câte am citit, cred că trebuie ţinut cont de faptul că mentalitatea, educaţia, civilizaţia şi cultura chineze diferă foarte mult de cele europene. De ex., scuipatul nu e considerat un gest vulgar, ci sănătos - e vorba de curăţarea gâtului. La fel, pătatul feţei de masă atunci când mănânci e un gest de apreciere - înseamnă că ţi-a plăcut mâncarea. Femeile au un statut pe care noi, europenii, l-am eticheta drept inferior - bărbaţii sunt capul şi "providerii" familiei.

Ce vreau să spun e că oricât de mult ne-ar deranja anumite aspecte, nu cred că le putem judeca după criteriile noastre.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
robertAUTOR REVIEW
[04.02.15 16:36:46]
»

@Carmen Ion - Multumesc de aprecieri!

Sunt cu totul de acord ca ei au alte standarde de civilizatie! Cu toate asta nu pot sa nu remarc faptul ca incearca sa se schimbe. Cel mai pregnant am observat in timpul olimpiadei de vara, unde atat la tv, cat si pe strada cu pliante li se spunea sa nu mai scuipe etc.

Inseamna ca incearca sa-i apropie de standardele de civilizatie din vest.

Iar la chinezii educati, vorbitori de limbi straine nu am vazut aceste maniere sau mai degraba lipsa lor.

luciaoradea
[05.02.15 13:07:30]
»

@robert. c -

Poluarea este foarte mare in oras. Au fost rare momentele in care am vazut soarele. Si nu din cauza norilor. Mai degraba il vezi iarna. Este o atmosfera foarte apasatoare. Se fac eforturi pentru scaderea poluarii, dar sincer cam fara efect, nu se vad rezultatele concrete.

Niste prieteni care au calatorit prin China ne-au povestit acelasi lucru- si pe ei i-a socat cel mai tare faptul ca nu vezi soarele- se vede un halou luminos (oarecum) si asa poti sa-ti dai seama daca e soare sau nu.

Cunosc un chinez mutat in Oradea care povesteste ca in China exista chiar si niste costume de corp speciale pentru femeile insarcinata care sa le fereasca de poluare si toxinele din mediul inconjurator...

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
Carmen Ion
[05.02.15 17:06:20]
»

@robert. c - Am serioase îndoieli că încearcă să se apropie de standardele din vest - cred doar că sunt conştienţi de faptul că în lumea occidentală funcţionează alte reguli, pe care le adoptă şi ei, dar numai atunci când au de-a face cu ea. Şi doar de faţadă - de atfel, inclusiv exemplele date de tine (olimpiada, chinezii care au relaţii de afaceri cu Occidentul) vin în sprijinul aceleiaşi idei. Pentru a-ţi face o imagine mai corectă despre modul în care gândeşte acest popor (şi la fel ca el şi japonezii sau sud-coreenii), ar trebui să te "amesteci" printre ei, pentru a nu mai fi privit drept străin. Ceea ce este, evident, foarte greu de realizat. Sunt multe lucruri care ne despart şi unul din ele este "naivitatea" occidentală, în puternic contrast cu stilul lor mult mai "alunecos" - nu degeaba chinezii sunt consideraţi printre cei mai abili comercianţi din lume.

În rest, civilizaţia chineză mi se pare absolut fascinantă. Pe drept cuvânt i s-au dedicat biblioteci întregi, din care mă mărginesc a recomanda, cu titlu de exemplu, celor interesaţi o singură carte - "Cele 70 de minuni ale Chinei", Ed. Rao, 2007. Iar ceea ce se petrece în prezent în China - începând cu realitatea "pieţei emergente" şi continuând cu politica demografică ş cea de dezvoltare a regiunilor rurale sau a relaţiilor cu Hong Kongul, merită urmărit.

Încă o precizare: aceste scurte consideraţii nu ştirbesc cu nimic valoarea şi mai ales utilitatea articolului tău pentru cei care doresc să călătorească în China, respectiv la Beijing.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
mishu
[09.08.16 10:34:47]
»

Un alt articol drag mie si pe care am sa-l mai parcurg pentru a-mi aduce si eu contributia la impresia generala:

- muncesc intr-adevar ca robotii dar exista si situatii in care muncesc neintrerupt 3 saptamani ca apoi sa fie liberi o saptamana sa plece la familie care este la mare departare (am intalnit situatia asta)

- problemele de igiena - am sesizat si eu acei pantalonasi ai copiilor si nu pot spune ca nu m-am amuzat, dar atat. Si ca o paranteza, ne povestea cineva care avea un magazin ca a cumparat o cantitate mare de astfel de pantalonasi si apoi cand i-a vazut cum sunt n-a avut incotro si a trebuit sa ii "repare" cumva

- poluarea - in excesul de zel polueaza la greu, acum in ultimii ani au realizat ce au stricat insa cam greu sa repare

- Silk Market - il ador, este primul magazin in care m-am targuit vreodata si dupa ce am inceput mai timid m-am experimentat pana in final. Noi eram 2 (una buna si una rea), cea buna dorea sa cumpere, cea rea o oprea ca e prea scump, si incepea targuiala pana cand cea rea renunta, chipurile daca isi doreste cea buna atat de mult, chiar daca este scump fie (noi am ajuns la 40% din pretul cerut initial)

Felicitari, votat cu mare placere.

robertAUTOR REVIEW
[15.08.16 16:34:16]
»

@mishu - Multumesc mult pentru completări si pentru vorbele frumoase!

Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
3 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
luciaoradea, mishu, robert
Alte impresii din această RUBRICĂDescoperă Beijing:


    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

 
[C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.050903081893921 sec
    ecranul dvs: 1 x 1