Mama Ţării Galilor: insula Anglesey

TIPĂREȘTE

Intr-o noapte friguroasă de februarie, am avut un vis ciudat. Se făcea că mi s-a arătat un personaj uriaş, falnic şi înfricoşător, cu barbă încâlcită şi plete sure fluturând în vânt, musculos, cu un ciomag zdravăn în mână, şi cu privirea aprigă, cu ochi cenuşii-albaştri sfredelitori.

“Trezeşte-te, @zuftim, trebuie să mergi în vacanţă. ”

După sperietura iniţială, mi-a mai revenit inima la loc.

“Eşti cumva Ulise şi mă duci in insulele greceşţi? E iarnă acum, las-o pentru mai la vară. ”

“Nu sunt Ulise. Sunt Lleu Llaw Gyffes, zeul celtic al soarelui, luminii şi cunoaşterii. Poţi să-mi spui Gyffes. Trebuie să mergi să vezi insula Ynys Môn, Mama Ţării Galilor. ”

“Ynys … what? N-am auzit în viaţa mea de aşa ceva. Nu, n-am nici timp şî nici chef. Anul ăsta vreau în Creta şi Santorini, lasă-mă în pace, vreau să dorm! ”

Zeul Gyffes lovi cu ciomagul în pământ de se cutremură nu numai patul in care dormeam, dar şi toată clădirea şi răcni ca un tunet. Din ochi îi ieşeau scăpărând fulgere.

“Am spus că trebuie să vezi Ynys Môn! Şi dacă nu te conformezi, zeul suprem Gwydion te va nimici fără ezitare. Văd că te-ai speriat tare. Hai, nu-ţi fie teamă, doar du-te să vezi Ynys Môn, n-o să-ţi pară rău. Vei avea timp ulterior berechet să vezi şi Creta, şi Santorini, ba chiar şi alte insule Cicladice. Noi zeii celtici colaborăm cu zeii Olimpului, asta este, globalizarea şi cerinţele Uniunii Europene. Dar îţi promit că, indiferent ce alte insule minunate vei vedea în viaţa ta, nu vei regreta niciodată cât vei trăi că ai vizitat Ynys Môn, ba chiar îţi vei dori să revii odată! ”

“Bine, fie, merg, doar spune-mi totuşi câte ceva despre Ynys asta a ta, nu mă lăsa aşa neştiutor în legătură cu ea”.

"Ynys Môn este Mam Cymru, «The Mother of Wales», «Mama Tării Galilor». Sau, pe limba englezilor care ne-au cucerit cândva pe noi galezii, se cheamă Anglesey. "

“Si de ce-i spuneţi “Mama Ţării Galilor”, e chiar aşa importantă pentru voi galezii? ”

“Da, @zuftim. Este cea mai importantă. Este inima pură şi curată a tărâmului nostru galez. Este cea mai mare insulă a Ţării Galilor, cu 714 kilometri pătraţi, este a cincea insulă ca mărime din Marea Britanie, dar cea mai mare din afara Scoţiei, şi a 50-a ca mărime din Europa. Este locul unde s-a păstrat cel mai bine şi se vorbeşte cel mai mult, de către 70% dintre cei 70 000 de locuitori, limba galeză, din toată Ţara Galilor. In trecut a fost grânarul ţării. Pământurile insulei noastre sfinte au rămas până astăzi un tărâm pastoral de poveste. Oile pasc şi acum liniştite pe pajiştile verzi, la umbra falnicilor munţi Snowdonia de pe coasta nord-vestică a Ţării Galilor, învăluiţi în ceaţă şi împungând cerul albastru, albit pe alocuri de nori, de după care soarele aruncă razele-i strălucitoare. E atâta linişte şi relaxare acolo, de nici nu poţi bănui istoria tumultuoasă a insulei. Pe ea s-au perindat în negura vremii druizi, romani, celţi, vikingi, saxoni, normanzi, englezi…Doar vestigiile istorice abundente, bisericile vechi şi castelele stau mărturie acelor ani de bogate şi zbuciumate evenimente istorice. ”

“E înaltă insula asta a voastră? Ce altitudine maximă are? ”

“Interiorul nu e înalt. Altitudinea maximă este de doar 220 metri, pe Muntele Holyhead. Nu strâmba din nas, coastele insulei sunt extrem de spectaculoase, cu versanţi stâncoşi abrupţi, peşteri şi mici golfuri stâncoase, din loc în loc cu plaje superbe nisipoase. In interior sunt lacuri naturale. Agricultura şi turismul sunt ocupaţiile de bază ale locuitorilor ei. ”

“Cum, turismul? Inseamnă că nu voi fi cu @zuftima unicii turişti de pe insulă? ”

“Deloc. Anual aproximativ 2 milioane de turişti vin să viziteze această insulă extraordinară, seduşi de frumuseţea coastei, plajele nisipoase, croaziere şi navigaţie, wind-surfing, şi vestigiile impresionante ale trecutului: biserici vechi, castel medieval, muzee, clădiri pitoreşti, atmosfera liniştită, relaxată, restaurantele bune şi multe altele. Şi vei mai găsi aici şi localitatea cu cel mai lung nume din Marea Britanie. ”

“Şi pe unde vine insula asta Anglesey? Ţara Galilor o am fixată pe o hartă imaginară in cadrul Marii Britanii, dar insula unde se găseşte? ”

“Anglesey este separată de coasta nord-vestică a Ţării Galilor de Strâmtoarea Menai, despre care faimosul amiral Nelson, vestit pentru bătălia de la Trafalgar împotriva lui Napoleon, spunea că este una dintre cele mai periculoase intinderi de apă din lume. ”

“Şi cum voi ajunge pe insulă? Inot? ”

“Nu fii iarăşi ironic. Există două poduri între insula Anglesey şi coasta Ţării Galilor, undeva în zona localităţilor Caernarfon şi Bangor. Podul suspendat Menai Bridge şi Podul Britannia Bridge. Ceva de genul ajungerii pe insula Lefkada, o insulă mai cunoscută vouă românilor. Si dacă tot am început cu similitudinile, pe insulă este un minunat drum de coastă circular, hai să zicem în genul celui din insula Thassos. Iar forma lui Anglesey este de asemenea aproximativ rotundă. Si altceva important. Când te trezeşti, vei găsi pe noptieră două bilete de avion pe ruta Timişoara-Londra şi retur. Din Londra până în Anglesey te descurci, că eşti băiat mare deja. ”

“Dar de ce mă pui să merg în Anglesey acuma iarna, în februarie? De ce n-ai lăsat-o pe când va fi mai cald afară? ”

“Aşa au hotărât zeii, @zuftim. Oricum, Anglesey este frumoasă mereu, se poate vizita tot timpul anului. ”

“Bine, Gyffes, mulţumesc de informaţii, voi ţine cont de ele. Oricum, sper că eşti doar un zeu imaginar ca toţi zeii, iar dimineaţa când mă voi trezi, voi realiza că totul nu a fost decât un vis ciudat, iar Anglesey rămâne pentru mine doar o poveste dintr-un vis al nopţii: o insulă pe-o hartă şi-atât …Gyffes…Gyffes! De ce mă scuturi? Gyffes!! Lasă-mă în pace!!! ”

- - -

“Hai @zuftim, trezeste-te o dată, cât să mai trag de tine, s-a făcut dimineaţă, să nu pierdem avionul de Londra. Ce te uiţi aşa buimac la mine, sunt eu, @zuftima, soţia ta, nu mă recunoşti? Ce-mi pipăi bărbia, de parcă te-ai mira că nu am barbă. Nu te speria, nu sunt femeia cu barbă. Hai odată, avionul nu aşteaptă după noi. TeeKay şi cu Chris ne aşteaptă în Londra. Apoi după câteva zile în capitala Angliei cu toţii mergem la Garreth şi Glynn, pentru aproape o săptămână pe insula Anglesey. Si asta nu e totul! Abia aştept această nouă vacanţă în U. K. ! ”

---

Zeul Gyffes a avut dreptate. Au fost câteva zile absolut fantastice pe insula Anglesey, Mama Ţării Galilor. Nu le voi uita niciodată, îmi voi aminti mereu cu mare plăcere de această insulă misterioasă, frumoasă şi interesantă, aparte faţă de tot ce am vazut in viaţă în materie de insule.

După ce am vizitat Londra, am străbătut Anglia şi Ţara Galilor, oprind din loc în loc în câteva locuri interesante, am lăsat în urmă coasta nord-vestică a Ţării Galilor şi superbii munţi de poveste Snowdonia (Eryri), cel mai spectaculos peisaj montan din Wales, am trecut pe unul din cele două poduri amintite de zeu, ce leagă insula Anglesey de …tot o insulă: insula mare a Britaniei. Nici nu mai ştiu pe care din poduri am trecut, era deja târziu şi întuneric. Oricum, ambele poduri în sine sunt obiective turistice de admirat, mai ales că peisajul în zonă este frumos, cu periculoasa strâmtoare pentru navigaţie Menai Strait despărţind Anglesey de ţărmul muntos al Britaniei Mari. Podurile se află situate în sud-estul insulei.

Llanfairpwll

Aproape de mal, sub Plas Llanfair, în Llanfairpwll, se află Monumentul Amiralului Nelson, privind ţanţoş de pe soclul său înspre strâmtoarea pe care a considerat-o atât de periculoasă. Si ştim că Nelson nu se speria aşa uşor cu una cu două, nu i-a fost teamă nici măcar de Napoleon Bonaparte. Acest monument din piatră a fost creat de un alt amiral, Lord Clarence Paget, un sculptor amator, care a locuit în amintitul conac, Plas Llanfair. In limba galeză, “plas” inseamnă “mansion”, adică “conac”. Denumirile apar peste tot bilingv, în galeză şî în engleză. Limba galeză, de origine celtică, este o limbă cu totul deosebită de limba engleză. Atât alăturarea literelor ce formează cuvintele, cât şi pronunţia ei, sunt cu totul aparte şi interesante. Intr-atât m-a fascinat această limbă, încât încerc să menţionez în articol denumirile în ambele variante, engleză şi galeză. Se încearcă la nivelul intregii Ţări a Galilor, revigorarea acestei limbi, vorbite de tot mai puţini localnici. Precum am menţionat, Anglesey este “cuibul” galez păstrător al limbii. Aici în insulă, limba galeză este vorbită de 70% din populaţie. Dar la nivel global în Wales, procentul este de doar 22-25%. Gazdele mele la rândul lor, formau o familie mixtă etnic, ca să zic aşa. El, Gareth (este un prenume destul de des întâlnit în Wales, vezi şi faimosul fotbalist galez Bale) este un galez get-beget, impecabil cunoscător al limbii, istoriei, tradiţiilor insulei şi ţării în general. De la el am aflat multe pe această latură a vacanţei. Ea, Glynn, este englezoaică. O voce clară, impecabilă, de BBC. Actualmente pensionară, fostă ghid al castelului Beaumaris (probabil obiectivul turistic numărul 1 al insulei, va urma mai jos). Deci în materie de obiective turistice locale şi nu numai, tobă de carte. Chris şi TeeKay, tinerii noştri companioni in raidurile pe insulă, erau la fel de buni cunoscători. Aşa că pentru prima dată în viaţă, am fost hiper-consiliat turistic într-o vacanţă, am fost ultra-burduşit de informaţii şi explicaţii, nu am avut altceva de făcut decât să mă las pe mâna celor 4 admirabile gazde ale noastre şi să încerc să asimilez totul, precum buretele se umple de apă. Si nu orice fel de apă, ci de la izvorul cunoaşterii.

Revenim la Menai Bridge (Porthaethwy). După ce am intrat pe insulă şi am admirat Monumentul lui Nelson, în curând ajungem la un loc ce reprezintă un obiectiv turistic de mare succes şi interes în Marea Britanie în primul rand datorită numelui său, şi anume localitatea, ţineţi-vă bine…

Llanfairpwllgwyngyllgogerychwyrndrobwllllantysiliogogogoch

sau prescurtat, Llanfairpwll

sau varianta în engleză:

St Mary’s Church in the hollow of white hazel near a rapid whirlpool and the Church of St Tysilio near the red cave

Sau tradus în română:

Biserica St Mary în scorbura de alun alb lângă un vârtej rapid şi Biserica Sf Tysilio aproape de peştera roşie.

Cu cele 58 de caractere conţinute in denumire, este localitatea cu cel mai lung nume scris într-un singur cuvânt din Marea Britanie şi din Europa şi a doua din lume, după o localitate din Noua Zeelandă în limba maori, care are 97 de caractere.

Ce a mai fost interesant de vizitat în Llanfairpwll? Următoarele:

Plas Newydd

Este un conac aparţinând marchizilor de Anglesey, în care aceştia încă locuiesc. Este o construcţie pe trei nivele. Adăposteşte o capodoperă, o pictură murală a artistului Rex Whistler. De asemenea, o expoziţie întreagă cu creaţii ale artistului.

O altă componentă interesantă a acestui conac-muzeu este Cavalry Museum. Conţine primul picior artificial articulat din lume, făcut din lemn, piele şi arcuri. A fost conceput pentru primul marchiz de Anglesey, care şi-a pierdut un picior în bătălia de la Waterloo, acolo unde comanda cavaleria engleză.

Conacul are şi o grădină frumoasă, un parc dendrologic, cu arbuşti şi flori de câmp, o terasă de vară în stil italian, diverse flori (hortensii, rhododendron etc) care din păcate nu erau înflorite în acel moment al vizitei, un izvor la care se ajunge după o plimbare prin pădure. Locul este minunat, cu Munţii Snowdonia în fundal.

Oriel Ty Gorsaf Gallery, o galerie de artă, interesantă în opinia mea în primul rând ca şi arhitectură şi formă originală a clădirii care o adăposteşte.

Beaumaris şi Castelul Beaumaris

Continuând drumul spre nord-est, paralel cu direcţia strâmtorii, am ajuns la Beaumaris, aproximativ în locul în care Menai Strait se termină, respectiv marea se lărgeşte.

Beaumaris (Biwmares) este după părerea mea cea mai frumoasă şi pitorească localitate a insulei. Este plină de case in stil clasic, tradiţional, cu străzi pitoresti, frumos şerpuind sau aliniindu-se în jurul mării. Există un elegant platou - terasă pe faleză, cu arbori, inclusiv exotici, cu restaurante şi cafenele în jur, de unde se vede marea (Strâmtoarea Menai) şi Munţii Snowdonia în fundal.

Obiectivul principal al orăşelului şi al insulei îl constituie Beaumaris Castle (Castelul Beaumaris) datând din secolul XIII. Acesta a fost construit de regele Edward I al Angliei, cuceritorul Tării Galilor. Considerat o capodoperă între castelele construite de el, este şi ultimul castel ridicat sub domnia lui, întregind salba de construcţii fortificate pe care le-a ridicat din considerente strategice, militare, de-a lungul coastei galeze. Străjuind deasupra strâmtorii Menai, oferă vederi deosebite în jur. Atunci când a ridicat castelul, cu o poziţie aşa strategică pe insula Anglesey şi veghind asupra strâmtorii, în planul său de cucerire a Ţării Galilor şi de atragere a englezilor pentru a coloniza zona, Edward I a numit acest loc Beautiful Marsh (frumoasa mlaştină). De aici până la numele de Beaumaris nu a mai fost decât un pas.

Castelul este fortificat, e o adevărată cetate, de formă octogonală, cu zidurile exterioare de inălţime joasă, dar cu sistemul defensiv concentric, protejat de turnuri masive cu creneluri. Jos, şanţul de apărare de jur-împrejur este plin cu apă, şi este legat de mare, iar pe luciul apei pluteau tacticoase raţe sălbatice. Un păienjeniş de alei pietruite în interiorul castelului, ne-au permis o plimbare agreabilă, atât de-a lungul perimetrului zidurilor exterioare, cât şi în interiorul cetăţii. Se poate vizita, cu intrare contra cost. Scriu acest lucru, deoarece toate (sau majoritatea covârşitoare) muzeele importante pe care le-am vizitat în oraşele Angliei, începând cu Londra, au avut intrarea liberă.

Beaumaris Court şi Beaumaris Gaol (Tribunalul şi Inchisoarea Beaumaris) sunt alte obiective turistice interesante, vechi, situate lângă castel. Zidurile vechii închisori sunt înalte, sumbre. Se poate vizita doar între Paşti şi luna septembrie. Dar gazdele noastre ne-au mai spus câte ceva despre Tribunalul şi Inchisoarea din Beaumaris. După ce erau judecati la acest Tribunal, mulţi dintre cei condamnaţi erau deportaţi în coloniile engleze de peste mări şi ţări. In ceea ce priveşte închisoarea, la vremea ei, în secolul XIX, era considerată o adevărată închisoare-model: avea apă curgătoare şi toaletă în fiecare celul㸠precum şi o infirmerie. Ce mai, era o adevărată vacanţă turistică sa fii cazat la Beaumaris Gaol, lângă Beaumaris Castle, cu Menai Strait şî marea alături şi cu Snowdonia Mountain ca fundal! :)

Biserica St Marys and St Nicholas Church Beaumaris este o biserică veche din sec. XIV, ridicată la scurt timp după cetatea Beaumaris. M-a impresionat alura acestei vechi biserici medievale, îndeosebi turnul principal. Inăuntru este înmormântată Joan, Prinţesă de Wales, fiica nelegitimă a regelui John al Angliei, şi soţia lui Llewelyn ap Jorwerth Prinţ de Wales. Simpla citire pe piatra de mormânt a acestor nume si informaţii despre aceşti prinţi şi regi de pe la 1200 şi ceva, şi atmosfera din interiorul sobru, întunecat şi parcă desprins din alte timpuri al bisericii, îmi induceau o stare deosebită, mă treceau toţi fiorii. Dar un mormânt care m-a impresionat şi mai tare, fără a adăposti personaje mai importante decât cele menţionate mai sus, a fost mormântul de alabastru al lui William Bulkeley şi al soţiei lui, fiica lui Gwilym ap Gruffydd of Penrhyn, de pe la 1400 şi ceva. Cele două “trupuri” de alabastru, sculptate, întinse alături, mi-au indus o senzatie romantic-gotică extraordinară, gen Tristan şî Isolda. Poate poza cu mormântul celor doi, reuşeşte să exprime mai bine acel sentiment pe care l-am avut, mai mult decât simpla mea descriere. Rog scuze pentru menţionarea tuturor acestor nume, nu sunt personaje foarte importante nici măcar în istoria Tării Galilor, dar numele erau atât de expresive, de “original-medievale”, încât simpla lor lecturare contribuia din plin la amplificarea senzaţiilor şi impresiilor deosebite pe care le aveam. Doar acesta este scopul menţionării acestor nume, să încerc astfel să descriu o stare de spirit şi o atmosferă a locului, nu neapărat să ofer informaţii despre personaje mai mult sau mai puţin importante ale istoriei.

Penmon şi Puffin Island

Continuând drumul spre nord-est, din Beaumaris, am ajuns la extremitatea estică a insulei: satul, mănăstirea şi promontoriul Penmon. Numele este de provenienţă galeză. “Pen” în galeză înseamnă “cap”, “sfârşit” sau “promontoriu”, iar “môn” este, vă mai amintiţi de la început, parte din denumirea galeză a insulei Anglesey.

Peisajul este spectaculos. Ţărmul este dantelat, cu mici limbi sau peninsule minuscule intrând cu tupeu în mare. Ici colo zboară sau stau linistiţi pescăruşi şi alte păsări, fugăriţi de câte un câine scos la plimbare de stăpânul său, pe malul marii. Se remarcă Farul de la Penmon şi mica insula Puffin aflată aproape de ţărm, la vreo jumătate de milă. Combinaţia farul Penmon – Puffin Island este o altă imagine emblematică a insulei Anglesey, precum rememorez deseori revăzând pozele din zonă. Numele insulei Puffin provine de la pasărea Puffin sau papagalul de mare, sau Atlantic Puffin, care îşi face aici cuibul. Este o pasăre foarte interesantă, specifică zonei Atlanticului de Nord, asemănătoare la cioc cu papagalul şi la corp cu pinguinul, dar reprezintă de fapt o familie de păsări distinctă, alcidae. Cum spuneam, îşi făcea aici cuibul, aproape a dispărut de pe mica insulă Puffin datorită rozătoarelor, dar se încearcă repopularea zonei cu această interesantă pasăre. Nu am văzut de aproape nici un exemplar, doar pescăruşi.

In Penmon este totodată o veche şi respectabilă stăreţie. Mănăstirea Penmon a fost fondată, ca o mănăstire galeză timpurie, de către Sfântul Seiriol, în secolul IV, pe la începuturile creştinismului în insula Anglesey, pe vremea când creştinii era oprimaţi de către romani. Cele mai vechi părţi ale actualei mănăstiri din piatră datează din 1140. Efectul vizal al acestor vechi ziduri celtice a fost straniu, extraordinar. Parcă în orice moment mă aşteptam să apară de undeva dintr-un ungher întunecos un druid, într-o mantie lungă, întunecată, şi să ne alunge, asta în cel mai bun caz, fiindcă îi încălcăm împărăţia magică. Despre acestă uluitoare mănăstire arhaică şi tot ce are mai frumos aş putea scrie destule altele, dar mă opresc aici.

Plajele insulei Anglesey

Când am ajuns pe plaja Benllech, aflată între Penmon în est şi Moelfre în nord-est, nu mi-a venit să-mi cred ochilor. In general, asociam plajele superbe, nisipoase, cu insulele din bazinul Mediteranean. Am văzut o întindere extraordinară de nisip fin, cât vedeai cu ochii, marea şi cerul albastru. Nu mă mir că vara insula Anglesey este asaltată de turiştii veniţi la plajă, la baie, la wind-surfing şi alte activităţi litorale. Singurul aspect la care această insulă nu se poate pune cu suratele sale din bazinul mediteranean este clima. In rest, ca şi frumuseţe şi calitate a plajelor, unele nisipoase, altele cu pietre sau pietriş, nu stă deloc mai rău Anglesey decât o insulă din Marea Egee, de pildă, sau altă zonă a bazinului Mediteranean.

Alte plaje nisipoase din această zonă de est-nord-est a insulei: Llanddona, Red Wharf Bay, Dulas Bay lângă Moelfre. Alte plaje, una mai interesantă decât cealaltă, se găsesc în sudul, vestul sau în sud-vestul insulei: Porth Tyn Tywyn, Porth Tywyn Mawr, Malltraeth Bay lângă Llanddwyn Island (o mică insuliţă, rezervaţie naturală), Rhosneigr Beach şi multe altele.

Nu era în acel ceţos şi ploios pe alocuri februarie momentul de a aprofunda acest subiect, cel al plajelor, dar poate fi o temă de lucru pentru sezonul de vară. Toată insula este înconjurată de ţărmuri stâncoase, pietroase, spectaculoase, pe alocuri abrupte, iar din loc în loc sunt golfuri de vis cu plaje nisipoase şi nu numai.

Moelfre

Am ajuns în acest pitoresc fost sat de pescari, actualmente localitate de interes turistic, cu şapte plaje alături. Le amintesc: Traeth Bychan, Porth yr Aber, Moelfre, Porth Helaeth, Traeth Lligwy, Traeth Penrhyn şi Traeth yr Ora. Ce mi-a atras atenţia: statuia lui Dic Evans, vestit salvamar din Moelfre, Seawatch Centre: un mic dar interesant muzeu maritim, şi staţia de Salvamar. Toate aceste obiective sugerează bogata şi îndelungata tradiţie maritimă a localităţii şi a insulei în general.

Am continuat drumul pe coasta insulei. Am trecut de localităţile Amlwch şi Cemaes din nord, am lăsat în urmă plajele Porth Tywyn şi Porth Tywyn Mawr şi am ajuns în vestul insulei Anglesey la

Holy Island – Insula Sfântă, sau Ynys Gybi în galeză, ceea ce înseamnă “Insula lui (sau Sfântului) Gybi

Holy Island este o insulă mult mai mică decât Anglesey, de care este separată de un canal foarte îngust. Are doar 40 de kilometri pătraţi. Conexiunea cu Anglesey se face pe două poduri îndiguite. Unul mai mare şi mai important, parte a A5/A55 Road, şi al doilea este “Four Mile Bridge” şi este drum de tip “B”, mult mai mic. In mod obişnuit, Holy Island este considerată ca facând parte din insula Anglesey. In orice caz administrativ cel puţin, face parte din comitatul “Isle of Anglesey County. ”

Holy Island conţine cel puţin trei superlative pentru Anglesey, şi anume: cel mai mare oraş, cea mai mare înălţime (Holyhead Mountain: 220 de metri) şi, în opinia mea, cel mai frumos peisaj de coastă din Anglesey. Exceptând Muntele Holyhead, pe care nu l-am “escaladat”, şi nici modesta sa înălţime nu m-a provocat pentru acest lucru, celelalte două superlative trebuie puţin detaliate.

Holyhead (Caergybi)

Situat pe coasta vestică a insulei Anglesey, dar la nivel de micuţa Holy Island pe coasta ei nord-estică, Holyhead este cea mai mare localitate din Anglesey, cu vreo 12000 de locuitori. Asta nu înseamnă că este şi cea mai frumoasă, pe mine nu m-a impresionat. Are un Muzeu Maritim, o biserică în jurul căreia s-a dezvoltat localitatea, şi destule pub-uri. Dar ce o scoate în evidenţă este faptul că de aici din portul Holyhead se ia feribotul către Irlanda, către Dublin şi Dún Laoghaire.

South Stack Lighthouse

Ei, şi i-a venit aproape de sfârşitul articolului rândul celui mai frumos peisaj de coastă din Anglesey, în opinia mea: farul de la South Stack, în extremitatea vestică a Holy Island din Anglesey, foarte aproape de oraşul Holyhead. Când am ajuns la South Stack, era o vreme superbă de februarie. Era senin, iar soarele ne mângâia cu razele sale călduţe. Am înaintat până pe marginea povârnişului, acolo de unde începea abruptul spre mare. Stupoare! Acolo bătea un vânt foarte puternic, şi stropi mari de apă, ploaie în rafale piezişe, îmi biciuiau obrajii. M-am oprit, descumpănit. M-am întors câţiva paşi. Era iarăşi cald şi frumos. Dar peisajul merita un mic efort să revin “în gura lupului”. Am înaintat din nou, până am ajuns în cea mai potrivită poziţie să admir peisajul şi să fac poze cu farul, cu stâncile abrupte spectaculoase şi cu marea, rezistând cu stoicism. Marea se zbătea furioasă, aruncându-şi valurile şi împroşcând cu putere miliarde de stropi de apă asupra stâncilor semeţe, care îndură de o veşnicie această biciuire şi acest freamăt. Dar şi ele, stâncile, parcă stau nemişcate în propria lor contemplare, nevenindiu-le nici lor să creadă la ce frumuseţe peisagistică contribuie, alături de mare, cer şi de far. Farul este pe o mică insuliţă, conectată la Holy Island printr-un pod suspendat. Până acolo jos la far s-ar fi putut ajunge, dar în alte condiţii de vreme, în alt anotimp, coborând mai bine de 400 de trepte. Deasupra valurilor mării, şi înconjurat de stânci. Sunt imagini de nedescris, atât de frumoase. Dar eu nu am văzut peisajul decât de sus, şi a trebuit să mă mulţumesc cu atât. Cu tot vântul, ploaia şi frigul simţite acolo pe marginea abruptului, pe lângă frumuseţea peisajului, aveam şî un sentiment special: vedeam o insuliţă minusculă (cea pe care era construit farul South Stack), care era conectată la o insuliţă mai mare (Holy Island), care era conectată la o insulă şi mai mare (Anglesey), care era conectată la o insulă de-a dreptul mare: Marea Britanie! Iar acolo ajunsesem de pe o … insulă-mamut: Eurasia! Extraordinar sentiment de conexiuni şi interdependenţe, într-un cadru peisagistic de vis.

Am străbătut în lung şi lat şi interiorul insulei. Aşa cum a spus zeul la început, e un peisaj domol, paşnic, liniştit, dominat de culoarea verde a câmpului. Oile pasc liniştite, de parcă nu s-a întâmplat nimic în ultimii o mie de ani. In zona centrelor de echitaţie, şi sunt destule pe insulă: Llanddona Riding School, Porth y Post Riding School sau Anglesey Equestrian Centre, caii bagă capul pe geamul maşinii dacă-l deschizi, să te salute, atât sunt de blânzi. Câteva mici lacuri sau urme ale trecutului insulei te întâmpină din loc în loc. Toată această insulă rotundă, joasă dar cu coaste spectaculoase şi plaje nisipoase, este păzită cu străşnicie: Marea Irlandei o înconjoară aproape din toate părţile, iar unde nu, strâmtoarea Menai, castele medievale şi falnicii munţi ai Snowdoniei stau de veghe.

Am vizitat şi aerodromul de la RAF Valley Anglesey, până în zona unde era permis accesul. Este o staţie de antrenament a Royal Air Force pentru piloţii RAF, utilizând RAF Hawks. Dacă eşti pasionat de astfel de lucruri, n-ai decât să petreci ore în şir în zonă, admirând decolarea, zborul şi giumbuşlucurile în aer, precum şi aterizarea acestor săgeţi ale aerului. Nu am poze din acest areal, din motive lesne de înţeles.

Mai amintesc că am vizitat National Slate Museum: Muzeul Naţional de Ardezie. Deşi nu este situat în insula Anglesey, ci în apropiere pe coasta galeză, este strâns legat de aceasta. Până la închiderea în 1969 a exploatării de ardezie, destui locuitori ai insulei lucrau la mina respectivă. Muzeul şi totodată vechea mină se află la poalele Munţilor Snowdonia, între localităţile Dinorwig şi Llanberis. Se ajunge aici trecând Menai Bridge. Intr-un cadru natural montan deosebit de frumos, se poate admira muntele în care se făcea odată exploatarea, trenuleţe de transport, şinele, uneltele muncitorilor, utilaje, chiar şi o locuinţă cu interiorul amenajat aşa cum era el pe vremea aceea, inclusiv o pâine de casă pe masă, aşteptându-l pe muncitor să vină acasă de la muncă să manânce.

Se pot vizita şi alte castele în apropiere, pe coasta nord-vestică a Tării Galilor, în afară de castelul Beaumaris din Anglesey: Conwy Castle precum şi Caernarfon Castle, din acelaşi lanţ de castele fortificate conceput de regele Eduard I al Angliei pe coasta nordică a Tării Galilor. Si mai sunt destule altele.

In loc de concluzie

Unde este situată insula Anglesey în memoria mea afectivă?

Nu pot spune decât că:

Nu îmi voi putea niciodată scoate din minte şi din suflet un deal alb: satul Ios Chora. Nici Caldera Santoriniană cu casele şi bisericile albe gata-gata să se arunce în neantul abruptului vertical, spre întinderile albastre ale Mării Egee.

Dar, undeva înaintea mea văd şi o altă imagine. O fantomă gotică cenuşiu-albăstrie, o umbră tulbure şi tremurândă a unor vremuri de demult apuse, se iveşte în noapte pe zidurile întunecate ale cetăţii Beaumaris. Este Joan Princess of Wales, fiica regelui John. Cu faţa nobilă, frumoasă, tristă şi palidă ca de ceară, cu ochii strălucind înlăcrimaţi în bătaia lunii pline, dintr-un turn printre creneluri priveşte tăcută departe, peste Menai Strait şi peste Munţii Snowdonia din zare. Poate aşteaptă să vină un prinţ necunoscut, de undeva de nicăieri, şi să o ducă departe, departe…Undeva în apropiere, marea zbuciumată se aruncă furioasă asupra stâncilor abrupte de la South Stack Lighthouse. A acumulat marea albastru-întunecată în forţa valurilor ei toată frustrarea şi mânia umană, toată durerea şi revolta oamenilor pe care i-a ocrotit dar i-a şi pedepsit uneori. Dar se vede şi un mic licăr de speranţă. Lumina farului care arată dacă nu altceva, măcar drumul spre o insulă minunată: Anglesey, Mama Ţării Galilor.

---

VIZUALIZĂRI: 3316 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI