ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 22.01.2015
--- F ---
GR. VÂRSTĂ: 30-40 ani
DIN: Oradea
ÎNSCRIS: 27.07.10
STATUS: SENATOR
DATE SEJUR
AUG-2014
DURATA: 1 nopți
cuplu fara copii
2 ADULȚI

GRAD SATISFACȚIE
SERVICII:
100.00%
Încântat, fără reproș
CAZARE [camere etc]:
90.00%
Mulțumit, mici obiecții
BUCĂTĂRIE ŞI MASĂ:
100.00%
Încântat, fără reproș
CADRUL NATURAL:
90.00%
Mulțumit, mici obiecții

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
95.00%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
la PMM* = 43 EUR
*PMM = Preț Minim MEDIU / Cameră, în cursul anului

TIMP CITIRE: 8 MIN

Am pornit spre Kefalonia dar am ajuns in Preveza

TIPĂREȘTE

Vara lui 2014. Uite ca a venit si vremea traditionalului (de cativa ani) nostru concediu de vara in Grecia. Si ne hotarasem noi anul asta sa mergem in Kefalonia. Spre deosebire de anii trecuti, (cel putin de prima vizita in Grecia, cea din Corfu, si apoi a treia, cea din Thassos), anul asta am vrut sa mergem mai pregatiti. Asa ca am inceput sarguincioasa sa citesc review-uri despre Kefalonia, sa solicit sfaturi despre zone frumoase si cazari si sa ne facem o idee despre locurile care ne-ar atrage. Dar, fideli "bunului" nostru obicei de-a nu ne face nici o rezervare si de a vedea la fata locului ce ne place, nu rezervam nici acum nimic.

Inarmati deci cu harti, informatii despre orarul ferry-ului, review-uri edificatoare listate de pe AFA si povesti de la prieteni, pornim cu avant spre Kefalonia. Prin Lefkada, desigur. Nu insist asupra drumului, mentionez doar ca nu dormim toata noaptea, conducem vitejeste sa ajungem ultimul ferry spre Kefalonia, din Vasiliki.

Dar stiti voi cu e cu socoteala de acasa si cea din targ... Cu un singur sofer (sotul meu, saracul... ca eu nu sunt in stare sa imi iau carnetul), cu caldura de afara, cu toate alea, se face ca nu ajungem la timp pentru ferry. Buuuun, ne decidem ca nu-i bai, dormim o noapte in Vasiliki si dimineata urcam pe feribot si ajungem pe insula.

Va dati seama deci cat de obositi eram dupa o noapte nedormita cand ajungem, la ora 7 seara, in Lefkada. Plini de speranta ca nu mai avem mult si ne gasim o camera pentru o noapte. Incepand de prin Nidri incepem sa intrebam de camere. Nimic. Hmmmm. Nici o problema, sigur mai gasim. Si mergem noi tot intreband din loc in loc pana in Vasiliki. Si, desigur, nu gasim nimic. Ajunsi in Vasiliki, deja intuneric bine, mergem ata in port, la supermarketul deasupra caruia am inchiriat camera unde am dormit o noapte in 2012. Ca sigur om gasi ceva liber. Si din nou nimic. Nu mai povestesc indelungile incercari din Vasiliki, va scutesc de nervii acumulati in cele cateva ore de cautari. Lefkada super-plina, fully- booked!

Timpul pentru o sedinta! Ne asezam deci, rupti de oboseala, pe o banca in port si ne gandim ce e de facut. Ne gandeam cu groaza ca nu avem ce face decat sa mai petrecem o noapte in masina, cu perspectiva ca, a doua zi, ajunsi in Kefalonia, sa nu gasim nici aici nimic. Si atunci ne gandim sa il sunam pe prietenul nostru Nikos de la Firefly, din Moraitika, Corfu, la care am mai stat de 2 ori. Corfu nefiind departe, ne-am gandit ca e o optiune mai buna decat sa ne intoarcem acasa. Dar, ce sa vezi, Nikos ne spune ca e plin si la el, si ca prima camera libera o are peste 3 zile. Daca mai petrecem urmatoarele zile pe undeva, putem merge apoi la el. Zis si facut, ne hotaram ca asta va fi varianta finala.

Dupa ce ne lamurim ca nu are nici un rost sa mai intrebam nicaieri in Lefkada (si eram deja si mai plini de resentimente fata de insula), ne hotaram (deja era cam ora 1-2 noaptea) sa ne intoarcem si sa dormim pe continent, urmand ca in zilele urmatoare sa gasim ceva pe coasta pana sa mergem in Corfu.

Dupa introducerea asta devastator de lunga, ajungem la 2 jumate noaptea in Preveza si gasim, desigur, camera libera la Preveza City Hotel.

Hotelul se afla in centru, foarte aproape de zona istorica a orasului si de cea comerciala. Nu e foarte nou dar e ingrijit si arata decent. Rupti de oboseala, ne cazam in camera 304. Noroc cu liftul, ca nu mai eram in stare nici sa umblam, daramite sa urcam pana la camera pe scari.

Camera

Din cate am inteles si am putut vedea, camerele au fost renovate, desi nu in intregime. Adica o parte din mobilier a ramas. Paturile sunt noi, la fel si noptierele, saltelele si asternuturile, desigur. A mai fost adus un fotoliu (sau canapea pentru 2 persoane). Vechi sunt masuta, scaunele, oglinda si corpul de mobila in care se afla frigiderul (pe care scrie minibar, desi nu continea decat 2 flacoane de apa, care ne-au prins foarte bine deoarece nu mai aveam aproape deloc dupa drum). Televizorul LG asezat deasupra frigiderului. L-am pornit, de curiozitate, dar prindea doar posturi grecesti.

Culoarea peretilor este un crem deschis, iluminarea e realizata cu aplice. Doua tablouri incearca sa dea un aer mai placut camerei. Pe jos nu sunt covoare, doar podea laminata. Pe site-ul hotelului, in pozele din galerie am vazut covoare, probabil ca au fost scoase din motive de comoditate, sa fie mai usor de aspirat, cine stie. Dimineata, in drum spre check-out, am vazut ca o alta camera, pregatita pentru curatenie, avea si covor. Ei, asta e, nu i-am simtit prea tare lipsa, doar ca fara el camera avea un aer rece.

Pe peretele de langa balcon un aparat de aer conditionat, la fereastra perdele albe si draperii visinii. Un oblon alb, din plastic, separa balconul de camera. Pe jos balconul are gresie crem iar balustrada este placata cu marmura alba si protejata cu o bara metalica. Am mai gasit 2 scaunele, unul verzui maroniu, din lemn, si altul alb, metalic. Balcoanele (cel putin cele de pe partea noastra) dadeau in strada comerciala, dar cum ne-am trezit dimineata devreme nu ne-a deranjat zgomotul. Ce am mai remarcat, si se vede si in poze, este starea de degradare a fatadei, parti mari din balcoane si peretii exteriori avand zugraveala crapata sau scorojita.

Baia

Gresiata pe crem-maroniu, cu faianta mozaicata in nuante de alb, crem si maro. Pe jos un covoras alb pentru dus. Chiuveta, toaleta si cabina de dus foarte curate si accesorizate cu sapunele, sampoane si geluri de dus. Langa chiuveta uscatorul de par, montat pe perete. Paharele si hartia igienica suplimentara ambalate frumos in folie de plastic. Prosoape albe, curate, asezate pe un suport deasupra toaletei. Cos de hartii nichelat asezat intr-un colt.

In dulapul de pe hol perne suplimentare, paturi si cateva umerase. Pe peretele de langa baie se aflau intrerupatoarele si cititorul de "carduri"- cheia de la camera avea anexata o bucata metalica, nu era card, cu ajutorul careia puteai folosi aparatele electrice. Peretele de deasupra intrerupatorului ar fi putut fi reparat cu ocazia renovarii, vopseaua si tencuiala fiind luate complet.

La cat eram de obositi insa, aceste detalii nu ne-au deranjat deloc. Am facut cate un dus si ne-am culcat. Am apucat sa dormim doar cateva ore, de pe la 3 pana pe la 8 si jumatate, cand ne-am trezit sa mergem la micul dejun. Oricum trebuia sa facem check-out la ora 12, asa ca nu am avut prea mult timp pentru somn.

Hotelul are 2 sali pentru luat masa, una cred ca e folosita pentru pranz si cina, iar una e destinata special micului dejun. La ele se ajunge din hol, urcand si apoi coborand cateva scari, iar sala in care am servit masa are vedere spre hol printr-un geam mare. Pe jos marmura, mesele si scaunele din lemn, perdelute crem la ferestrele care dau spre o straduta laterala dar si intr-o mini terasa interioara unde sunt cativa copacei in ghivece mari.

Micul dejun

Din sala intri intr-o chicineta care are mese asezate de jur imprejur, pa langa pereti. In stanga se afla barul unde se gasesc si bauturi alcoolice dar si cafetiera, ulcioarele cu suc de portocale, ceaiul si cestile pentru servit. Alaturi se afla masa cu pahare, farfurii, lingurite, cesti, farfurioare, pliculete de ceai si de zahar, cutiute cu miere, bucatele de pepene rosu, ibricul cu apa pentru ceai si aparatul de cafea.

Pe o alta masa era zona "dulce", cu trei feluri de dulceata, finetti, trei feluri de compot de fructe, cereale simple si cu cacao, unt, crema de branza, oua fierte. In continuare zona preparatelor reci, branzeturi si mezeluri- sunca si salam-, apoi a preparatelor calde-oua ochiuri, crenvursti, carnaciori, aflati in recipiente metalice inchise, ca sa le pastreze calde. Apoi cateva feluri de paine, langa un cuptor in care puteai sa incalzesti chiflele sau sa iti faci toast, si cateva croisante in cosulete. Preferatul meu a fost un chec cu ciocolata, delicios de servit impreuna cu ceaiul indulcit cu miere. Mancarea a fost foarte buna si a fost suficienta pentru toti clientii. Am apreciat faptul ca ospatarii umpleau periodic vasele golite si nu a trebuit sa asteptam sa se mai aduca produse sau sa stam la coada, cum am patit de exemplu in Italia.

Dupa micul dejun, inainte sa predam camera, am iesit sa ne bem ceaiul, cafeaua si sa ne citim mailurile pe terasa din fata hotelului (gratie internetului wi-fi gratuit). Cateva masute si scaune metalice aflate printre ghivecele cu plante mediteraneene erau asezate pe pardoseala din marmura care serveste si ca trotuar pentru strada comerciala.

Holul hotelului, cu receptia aflata imediat dupa intrare, este pardosit cu marmura, ca si scarile, si este decorat cu o multime de obiecte antice sau de colectie. In fata liftului, vechi si el, se afla cateva vase mari din arama si un dulap cu aparate foto vechi, aranjate si etichetate frumos. Cateva aparate radio vechi, o tabla de sah, o motocicleta, o bicicleta, ghivece cu flori, un birou, masute, scaune, canapele si fotolii tapitate dar si din piele, precum si alte cateva obiecte decorative infrumuseteaza zona holului si a receptiei.

Ca o concluzie, recomand Preveza City Hotel celor care vor sa mearga in Lefkada ori Kefalonia si doresc sa faca o oprire pe drum. Poate cu o alta ocazie ne vom opri aici din nou, pentru ca din hotel ajungi cam in 5-10 minute la mare. Cam la 45 minute distanta se afla Parga, unde ne-am oprit si noi (voi reveni intr-un review viitor), o zona de coasta de o frumusete deosebita, dar si alte cateva situri arheologice si monumente istorice. Ca sa nu mai pomenesc de multele golfuri si plaje aflate pe coasta, usor accesibile din Preveza. In cele din urma Preveza in sine poate fi o destinatie de vacanta foarte placuta, din care poti vizita o multime de zone superbe aflate in imediata vecinatate.

Citește și CONTINUAREA aici

[fb]
---
Trimis de luciaoradea in 22.01.15 20:40:40
Validat / Publicat: 22.01.15 22:22:45
NOTĂ: Articol ARHIVAT (nu intră în calculul mediei acestei destinaţii)

VIZUALIZĂRI: 3772 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

29 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (luciaoradea); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Impresiile fiind subiective, AFA nu poate garanta calitatea, relevanța, exactitatea, persistența ori conformitatea impresiilor si recomandărilor (cu asteptările și preferințele fiecarui cititor); deasemenea, responsabilitatea legală pentru afirmațiile făcute in articol revine integral și in mod exclusiv autorului (cf "Termenilor și conditiilor de folosire"); AFA sau administratorii săi neputând fi făcuti răspunzători în privinta corectitudinii ori efectelor de orice natură.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P01 Preveza City Hotel- firma hotelului si vedere a strazii comerciale pe care e asezat acesta
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol:
[900 PMA] [450 PMA]
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 33500 PMA (din 37 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.
  • rezervă o cameră la acest hotel, prin booking.com — la un preț mediu (media pe întreg anul) de 43.20 EUR pe cameră

  • ECOURI la acest review

    29 ecouri scrise, până acum

    webmaster98 [22.01.15 21:35:54] »

    Mutat la rubrica nou creată Grecia/Epir/Preveza/Preveza City Hotel

    ***

    Am setat în program coordonatele GPS ale acestei destinaţii, rezultând următoarea poziţionare pe hartă -- click aici.

    Ne poţi spune dacă-i ok? (măreşte zoom-ul de pe hartă cât e necesar, până la afişarea poziţionării / încadrării la nivel de stradă etc)

    Mulţumesc.

    luciaoradea [22.01.15 21:52:09] »

    @webmaster98 -

    Din cate imi dau seama e in regula.

    marocanu21 [22.01.15 23:57:52] »

    Nebunie curată, să faci drumul ăsta dintr-o bucată!

    luciaoradea [23.01.15 00:40:50] »

    @marocanu21:

    Da, așa e. Soțul meu însă a pornit de acasă hotărât să nu ne mai oprim pentru cazare pe drum, ca în anii trecuți. Adevărul e ca fiecare oprire iți consuma o gramada de timp și aveam o fereastră destul de îngustă în care sa plecam în concediu. Dacă ne mai opream făceam 3 zile pe drum. Cu avionul nu am mers niciodată și nici nu vom merge pentru ca nu ai libertatea de mișcare pe care ti-o oferă mașina.

    RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
    johnnyredlabel † CONS. ONORIFIC AFA / GRECIA [23.01.15 05:19:31] »

    @marocanu21 - Astă toamnă am mers și noi direct Giurgiu-Vassiliki (atenție, Giurgiu, nu Oradea!), însă aveam cazarea rezervată + biletele rezervate la ferry pentru a doua zi dimineața.

    Oricum, drumul e destul de obositor...

    marocanu21 [23.01.15 08:09:07] »

    @johnnyredlabel: Da, de acord cu tine, Giurgiu, Makaza, Egnatia Odos, drum bun și liber, presupun, în toamnă, dar tot nu e ok pt un singur șofer!

    Data viitoare Îți pun diagrama!

    johnnyredlabel † CONS. ONORIFIC AFA / GRECIA [23.01.15 08:22:10] »

    @marocanu21 - Ai uitat? N-am fost singur și am mers cu *autobuzul* . vezi impresii

    marocanu21 [23.01.15 08:51:34] »

    @johnnyredlabel: A, da, ai dreptate! E altceva când te schimbi la volan!

    luciaoradea [23.01.15 08:59:10] »

    @johnnyredlabel:

    În august e dezastru pe drum, mai ales Oradea-Stamora Moravita și apoi bucățile de drum din Serbia care nu au autostrada. Plus căldura, plus oboseala, și un singur șofer... E tare greu pentru ca Oradea e tare departe de Grecia.

    johnnyredlabel † CONS. ONORIFIC AFA / GRECIA [23.01.15 09:31:26] »

    @luciaoradea - Te cred, pe de altă parte voi sunteți foarte aproape de Ungaria, Austria, Croația!

    Uite, eu dau Bulgaria pe Ungaria dacă vrei

    luciaoradea [23.01.15 10:38:11] »

    @johnnyredlabel

    Asta așa e. În Ungaria și Austria am fost de mai multe ori, în special în Ungaria, de care am fost de-a dreptul fascinați după revoluție:-)

    În Croația în schimb ne-am pregătit sa mergem de 2 ori. De fiecare dată s-a întâmplat ceva și nu am mai ajuns, așa că am tras concluzia că nu ne este sortit sa ajungem acolo. Și aveam și rezervări, nu ca în Grecia. ; -)

    RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
    iuliaen [23.01.15 14:23:23] »

    @luciaoradea -

    si eram deja si mai plini de resentimente fata de insula

    Lucia, ma faci sa plang, eu despre Lefkada am niste amintiri foarte frumoase. Pentru mine e ca asteroidul Micului Print. Dimineata stateam la plaja in est, iar dupa amiaza ne mutam cu "scaunul" (a se cititi masina) dupa soare, in vest .

    Lasand insa gluma la o parte, te "invidiez" ca ti-ai pastrat calmul intr-o astfel de situatie. Eu o singura data am plecat fara sa imi rezerv cazarea (si era in tara) si mi-am promis sa nu mai fac asta vreodata.

    RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
    Camelia19 [23.01.15 16:42:52] »

    @luciaoradea - Doamne, ce nebunie! Eu as fi clacat rapid. De asta nu plec niciodata fara rezervare. Dar nu ati avut undeva la o terasa wifi sa dati un search pe booking pentru o pensiune ceva? Sigur gaseati cel putin 20 de camere libere. Asa, plimbandu-va pe strazi, normal ca e foarte greu.

    luciaoradea [23.01.15 18:55:27] »

    @iuliaen:

    Mie Lefkada mi se pare o insula foarte dificil de gestionat, comparativ cu Corfu sau Thassos. Coasta de est e foarte urâtă și înghesuita, iar cealaltă parte e abrupta și greu accesibila. E adevărat că nu am fost pe faimoasele plaje vestice, dar după câte pățanii am avut acolo nici nu mai vreau.

    Corfu e, după părerea mea, insula ideala, nici o parte nu e foarte departe de mare și e plina de culoare, locuri superbe și plaje spectaculoase.

    @ camelia 19

    Păi nu ne-am gândit ca nu găsim ceva. Când am ajuns în Vasiliki era deja seara iar după câteva încercări era prea târziu. Plus că am întrebat la multe pensiuni și hoteluri și toate erau super pline, și ni s-a spus că nu mai găsim liber nimic pe insula. Și așa a fost, peste tot era full. Plin sezon, în august, nu e de mirare. Ce nu înțeleg e motivul pentru care merge atâta lume acolo. Poate pentru că nu se plătește ferry?

    RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
    iuliaen [23.01.15 19:20:18] »

    @luciaoradea: Noi am fost in Lefkada in a doua jumatate a lui septembrie, la inceputul crizei datoriilor in Grecia, cand erau foate putini turisti. M-au fascinat plajele intinse din vest pe care vedeai doar cativa turisti si unde nu auzeai decat marea.

    Cat despre patea de est, sunt si cateva plaje mai dosite chiar dragute.

    Dar vezi tu, fiecare rezoneaza diferit cu locurile pe care le viziteaza si important e sa mergem acolo unde ne simtim bine

    RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
    dana2104 [23.01.15 20:01:23] »

    @luciaoradea

    Nu recomand nimanui sa plece fara rezervare in iulie-august. Chiar daca gasesti ceva la fata locului (dupa multe incercari, oboseala si nervi), ori e ce-a mai ramas, ori e f. scump.

    Vedeti, de aia-fortata de imprejurari sa plec in august si fara nimic aranjat-am preferat sa plec cu cortul. In campinguri se gaseste oricand un loc si pentru tine... dar nu e pentru toata lunea. Trebuie sa-ti si placa o astfel de vacanta, altfel poate deveni un fiasco.

    RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
    vega06 [29.01.15 14:48:39] »

    @luciaoradea -

    2011 August

    Ajunsi pe la ora 1 jumate noaptea in Igoumenitsa, pentru prima data in Grecia, stiind ca nu mai avem ferry pana dimineata, ne-am apucat, rupti de oboseala, sa cautam un hotel unde sa dormim pana dimineata (...) dar, ori erau pline, ori aveau preturi de peste suta de euro. La un moment dat ne-a apucat disperarea la gandul ca vom dormi in masina.

    2014 August

    Cu un singur sofer, cu caldura de afara, cu toate alea, se face ca nu ajungem la timp pentru ferry. Buuuun, ne decidem ca nu-i bai, dormim o noapte in Vasiliki (...) Nimic. Hmmmm. (...) Ne gandeam cu groaza ca nu avem ce face decat sa mai petrecem o noapte in masina, cu perspectiva ca, a doua zi, ajunsi in Kefalonia, sa nu gasim nici aici nimic.

    Plecati de doua ori in luna august, in plin sezon si fara rezervari... Asta e o adevarata ruleta ruseasca si care la voi s-a dovedit a fi necastigatoare. De doua ori... Erati deja patiti in 2011 si nu v-ati invatat minte . Nu va potoliti pana ce odata chiar o sa ramaneti pe afara, o sa dormiti in masina si noi iti vom cere imperativ sa ne descrii conditiile de cazare la hotelul “Auto Personal” . Asta insemnand : numar de stele, locatie si facilitati, posibilitati de petrecere a timpului liber, camera si dotari, baia, balconul si privelistea, conditiile de parcare, MD inclus sau nu, calitatea si diversitatea acestuia.

    Asta da review . Abia astept.

    luciaoradea [29.01.15 19:57:41] »

    @vega06 -

    Ei, nu e nici o problema daca dormim in masina Noi iubim Loganul) Ni s-a mai intamplat sa dormim cateva ore in masina, mai ales pe drum spre Grecia. Nu e comfortabil dar nici nu am murit. As putea scrie un review de cazare pe tema, mai ales ca, din cauza mea, cand plecam in concediu parca ne mutam. Avem de toate cu noi- bagaje, mancare, umbrela, rogojine, saltea samd. Sa nu mai spun ca imi duc cu mine si perna (anatomica)... Din cauza asta avionul iese din discutie, dar si pentru ca ne place sa fim foarte mobili si vizitam multe locuri.

    In ceea ce priveste rezervarile ma tem ca va voi dezamagi spunand ca nu ne invatam minte si nu facem nici o rezervare nici pe anul asta. In afara de Lefkada nu a fost niciodata cazul sa ne schimbam planurile. Am gasit peste tot cazare, chiar daca am cautat mai mult. Booking-ul nu intra in calcul pentru ca noua ne place sa alegem ceva la fata locului, dupa ce vedem toata "oferta". Asta ca sa nu avem regrete apoi si sa stam tot concediul tanjind dupa un anume loc sau enervandu-ne ca pensiunea/hotelul nu corespunde cu ce am vazut/citit/cautat pe net. Astia suntem noi...

    vega06 [29.01.15 20:17:51] »

    @luciaoradea -

    In afara de Lefkada nu a fost niciodata cazul sa ne schimbam planurile.

    Never say never . Deci mai am sanse sa iasa la rampa mult asteptatul review. Pai probabil ca de asta va si luati atatea bagaje la voi ("mancare, umbrela, rogojine, saltea perna anatomica"), sa fiti pregatiti pentru Doamne Ferste .

    Oricum eu am rabdare. Mai devreme sau mai tarziu cu siguranta va aparea si acel review .

    johnnyredlabel † CONS. ONORIFIC AFA / GRECIA [29.01.15 20:38:15] »

    @luciaoradea - Am o propunere

    Achiziționați o rulotă și ați rezolvat problema

    luciaoradea [29.01.15 20:42:42] »

    @vega06 -

    Pai da, de asta mergem ca testoasa cu casa in spate Suntem patiti si trecuti prin multe... Poate va aparea si review-ul acela, nu se stie niciodata, aveti dreptate.

    Mi-am adus aminte de un concediu de acum multi ani (din pacate ) din studentie, cand, septembrie fiind, cam pe la jumatatea lunii, ne intorceam cu trenul (ehehe, ce vremuri...) de la marea noastra.

    Si era o vreme calda si frumoasa, ziua spre 30 grade sau peste, seara putin mai racoare dar nu frig. In tren zapuseala. Cand se face seara si ne apropiem de munti parca incepem sa simtim racoare. Noi aveam doar haine subtiri, si nu multe bagaje, ca asa-i cu trenul. Cert e ca pe la Predeal ne clantaneau dintii in gura de frig. Am luat pe noi tot ce aveam mai gros. Aveam o rochie de blugi fara maneci si am imbracat-o peste blugi, deasupra vreo 3 tricouri si apoi bluza de trening. (Sotul meu n-avea rochie asa ca era dezavantajat). Peste toate hainele prosoapele (care erau jilave, ca facusem ultima baie inainte cu jumate de ora de plecarea trenului) si cearceaful de plaja. In cap palariile de soare. Si ne tineam in brate sa ne incalzim...

    Ma rog, trece cumva timpul de la Predeal pana ajungem pe langa Cluj. Si la un moment dat se aude un zgomot brusc de la frane si, cu o zguduitura puternica, trenul opreste, " in the middle of nowhere", sau romaneste spus, "la dracu'n praznic". Era o noapte senina, cu luna plina, asa ca am vazut clar ce s-a intamplat. Trenul lovise o vaca ce pastea saraca pe langa sinele de tren. Si s-a rupt sau defectat ceva la sistemul de franare, asa ca a trebuit sa mai asteptam vreo ora intr-un frig napraznic deja (si miros groaznic, ca eram primul vagon dupa locomotiva) ca sa repare mecanicul franele.

    Nu spun in ce hal am ajuns dimineata in Oradea. Abia am coborat din tren, de anchilozati ce eram. Nu exagerez deloc daca spun ca au fost sub 10 grade in noaptea aia. Noi am simtit frigul inzecit, incalziti fiind de la mare si soare.

    Asa ca, ajunsi acasa, ne-am jurat sa nu mai plecam nicaieri, niciodata fara haine groase... Nici macar la mare... Nu vreti sa stiti cate schimburi iau cu mine cand mergem la munte

    luciaoradea [29.01.15 20:45:59] »

    @johnnyredlabel -

    Pai am vrea dar e prea scumpa... Si, sincer, nu sunt un fan al dormitului in masina. Mai ales de vreo 2 ani incoace cand am inceput sa am probleme cu spatele si sa inteleg ce inseamna "sa te doara salele"

    johnnyredlabel † CONS. ONORIFIC AFA / GRECIA [29.01.15 20:51:47] »

    @luciaoradea - Da, ai dreptate, în ceea ce privește costul unei rulote.

    Referitor la confort, dă-mi voie să te contrazic, am văzut adevărate... apartamente pe roți, probabil costă o grămadă, dar... există.

    Unii turiști și-au făcut un mod de a fi din acest *obicei*, nu știu dacă m-ar prinde... dar din punctul de vedere al independenței în călătorii, mi-ar place...

    RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
    luciaoradea [29.01.15 20:55:23] »

    @johnnyredlabel -

    Imi cer scuze, m-am exprimat gresit in privinta comfortului unei rulote. Stiu, rulotele, mai ales cele moderne, sunt super comode si dotate mai ceva ca un apartament. De aici si pretul, care de multe ori il depaseste pe cel al imobiliarelor.

    Ma refeream la dormitul in masina proprie, in cazul nostru Logan. Nu e prea comod, mai ales cu groaza de bagaje pe care le caram dupa noi...

    RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
    vega06 [29.01.15 22:11:21] »

    @luciaoradea -

    Spuneai odata cu nu scrii cu umor. Dar trebuie sa te contrazic. Eu gasesc in ecoul asta o doza consistenta . Uite aici :

    Cert e ca pe la Predeal ne clantaneau dintii in gura de frig. Am luat pe noi tot ce aveam mai gros. Aveam o rochie de blugi fara maneci si am imbracat-o peste blugi, deasupra vreo 3 tricouri si apoi bluza de trening. (Sotul meu n-avea rochie asa ca era dezavantajat). (...) Asa ca, ajunsi acasa, ne-am jurat sa nu mai plecam nicaieri, niciodata fara haine groase... Nici macar la mare... Nu vreti sa stiti cate schimburi iau cu mine cand mergem la munte

    nikki arb* [05.02.15 01:29:18] »

    nu am plecat si nu as pleca niciodata la drum fara rezervare, risti sa dormi aiurea in masina sau sa dai pe hotel cit nu face

    santo [26.05.16 12:33:45] »

    Sa pleci la drum in perioada de concedii, (indiferent unde) fara un plan bine definit, fara rezervari, inseamna sa-ti bati joc de timpul si banii tai. Pe de alta parte, banii tai, faci ce vrei cu ei.

    luciaoradea [26.05.16 16:11:31] »

    @santo: asta este părerea ta. Eu una sunt sătulă de planuri bine definite și orare din restul anului, așa că, în concediu îmi permit să las unele lucruri la voia întâmplării. Și până acum a funcționat în general bine această abordare. În ceea ce privește bătaia de joc nu știu ce sa zic. Eu nu m-as exprima chiar așa. Crezi ce vrei, în definitiv eu am povestit ce am făcut noi. Fiecare e liber sa facă așa cum simte.

    santo [27.05.16 09:21:11] »

    Exact asta am spus si eu. Succese.

    Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

    ROG REȚINEȚI:
    • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
    • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
    • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
      (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
    SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
    NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
    EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
    Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

    NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
    Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
    VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
    7 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
    Camelia19, dana2104, iuliaen, luciaoradea, marocanu21, nikki arb*, santo

      SOCIALs
    Alătură-te comunității noastre

    AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
    SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

     
    [C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
    AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.079699993133545 sec
    ecranul dvs: 1 x 1