ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 16.12.2014
--- M ---
GR. VÂRSTĂ: > 60 ani
DIN: Ploiești
ÎNSCRIS: 06.03.12
STATUS: AUGUSTUS
DATE SEJUR
JUL-2014
DURATA: 1 zile
prieteni

GRAD SATISFACȚIE
CADRUL NATURAL:
100.00%
Încântat, fără reproș
DISTRACŢ. / RELAXARE:
100.00%
Încântat, fără reproș

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
100.00%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
TIMP CITIRE: 5 MIN

Bad Griesbach, un oraș liniștit, curat și frumos

TIPĂREȘTE

După parcurgerea a peste 600 de km de la plecarea din Kecskemet am făcut o nouă oprire în traseul nostru spre Elveția. Căutând o localitate cât mai aproape de drumul european E388 am găsit un oraș bavarez, Bad Griesbach, cu o cazare bună și convenabilă ca preț în această perioadă a anului.

De fapt locul nostru de cazare a fost în Bad Griesbach-Therme, o localitate ce aparține de Bad Griesbach. Aflată la 4 km de drumul european E388 și la 31 km de orașul Passau această localitate, așezată pe un deal împădurit, este o stațiune balneo-climaterică foarte cunoscută în Bavaria. Deși este relativ nouă, izvoarele sale curative fiind analizate și recunoscute începând cu anul 1973, foarte mulți oameni vin aici să încerce calitățile apelor termale bogate în fluoruri, cloruri, bicarbonați de sodiu și potasiu.

Odată cu descoperirea celor trei izvoare cu apă termală stațiunea s-a dezvoltat continuu, s-au construit numeroase hoteluri, pensiuni și case de odihnă. Cele mai multe din aceste clădiri au la subsol săli de tratament cu legături subterane la izvoarele de apă termală. Aceste ape sunt indicate pentru afecțiuni reumatice inflamatorii (artitre), osteoporoză, spondiloze sau diferite nevralgii.

La suprafață stațiunea dispune și de patru piscine, tot cu apă termală și dispuse în cascadă, pe un mic deal în apropierea centrului orașului. Stațiunea mai dispune de un centru spa, saloane de înfrumusețare, o peșteră de sare, restaurante, terase, parcuri și chiar un teren de golf.

Din cauza timpului limitat, pe care l-am avut la dispoziție, vizita noastră în această stațiune a cuprins doar centrul vechi, aleile din jurul pensiunii și două parcuri mai apropiate de locul de cazare. Cu unul din aceste parcuri, cel situat pe un platou în partea de sud-est a orașului-stațiune Bad Griesbach, a început promenada noastră. Un parc frumos, cu alei din pietriș fin, copaci umbroși și un gazon impecabil.

În apropierea parcului se află și complexul subteran de parcări al stațiunii, un sistem inedit de parcare (cel puțin pentru mine), care mi-a dat ceva bătaie de cap, până m-am lămurit „cum stă treaba”, ca să citez expresia preferată a unui renumit om de afaceri.

Pentru că m-a amuzat această poveste o să descriu în continuare cum a „stat treaba” cu această parcare.

După ce am plătit cazarea, pe lângă cheile camerei și unele pliante turistice, am primit și o cartelă de acces, deși eu parcasem mașina în fața pensiunii și mai erau destule locuri libere. Am cerut explicații și am fost îndrumat să urc pe o stradă unde sus pe platoul de lângă parc o să găsesc parcarea.

Am urcat pe acest platou și am intrat într-o parcare subterană, imensă, cu sectoare purtând nume de hoteluri și pensiuni. Am mers vreo 500 de metri prin subteran și cum nu am găsit numele pensiunii, mi-am dat seama că am greșit parcarea și m-am întors în platou.

Lângă aceasta parcare era o alta, cu o intrare mai puțin vizibilă, care spre deosebire de prima avea o barieră și un sistem electronic de acces. Am introdus cartela primită la pensiune, am parcurs peste 500 de metri prin labirinturile subterane ale parcării și în final am găsit sectorul ce purta numele pensiunii unde eram cazați și numărul locului de parcare.

Am armat alarma auto și când îmi făceam în gând probleme, cum o să parcurg eu pe jos o asemenea distanță prin semiîntunericul parcării, observ pe un perete o ușă metalică asemănătoare cu cea a adăposturilor ALA de la unele blocuri de locuințe. Trag de ușă, se deschide și... surpriză : această ieșire ducea chiar la o ușă de la parterul pensiunii noastre. Abia atunci mi-am dat seama de ce nu mi s-a dat voie să parchez pe unul din numeroasele „locuri libere” din fața pensiunii; toate mașinile din micul orășel erau parcate în aceste două parcări subterane și fiecare unitate de cazare avea aici un sector bine delimitat.

După mica plimbare prin parcul situat la cea mai înaltă cotă a stațiunii am coborât pe niște alei frumoase, străjuite de aranjamente florale, spre centrul orașului. La coborâre, în timp ce comentam ceea ce vedeam, suntem salutați cu un „bună ziua” de un domn ce se ajuta la mers de un cadru metalic. De fel din Brașov, locuia în Stuttgart, suferea de o boală reumatoidă și anual venea la Bad Griesbach pentru tratament.

De la acest domn am aflat unele amănunte despre orașul Bad Griesbach și de faptul că în centrul orașului urma să aibă loc un spectacol cu muzică de fanfară pentru turiștii din stațiune.

Am coborât și noi în zona centrală o orașului, într-o piață rotundă, Kurplatz, pavată cu piatră cubică și destul de mare. Pe latura sudică a pieței, sub niște castani (platani) umbroși, erau instalate scaune ca într-un fel de amfiteatru, pentru urmărirea spectacolului în aer liber.

O parte din turiști urmăreau spectacolul și de la terasele situate pe lateralele pieții sau de la ferestrele clădirilor. Din păcate nu am putut sta prea mult aici, pentru că se însera și trebuia să mai vizităm și alte puncte de interes turistic ale orașului.

Am colindat toată piața, am făcut poze lângă un grup statuar cu specific rural, apoi am ieșit într-un alt parc al orașului, cu alei frumoase, copaci, aranjamente florale și multă verdeață. Chiar aproape de ieșirea din piață, pe partea stângă, am admirat o clădire frumoasă, un hotel de 5 stele, Maximilian, iar în față un automobil de epocă purtând același nume ca al hotelului.

Tot aici, într-un scuar, se află o frumoasă statuie aurită înfățișând un jucător de golf cu o crosă ridicată deasupra capului. În partea de nord-est a parcului ne-a atras atenția un bazin circular cu fântâni arteziene, iar pe margine bănci pentru odihnă și multe flori. Pe latura nordică am intrat într-o biserică catolică cu o turlă atipică, iar în interior un naos simplu fără prea multe picturi sau statuiete specifice unei astfel de biserici. După plimbarea prin parc am intrat din nou în piață, am vizitat un centru spa, piscinele exterioare, am mâncat la una din terase, apoi ne-am retras la pensiune.

Deși l-am ales întâmplător, ca o locație de tranzit, ne-a plăcut șederea noastă de o zi în Bad Griesbach. Pentru cei care aleg să meargă în vestul Europei alegând varianta E388 și vor o cazare de tranzit pe teritoriul Germaniei le recomand acest orășel liniștit, frumușel și curat.

Vacanțe cât mai frumoase!


[fb]
---
Trimis de traian.leuca † in 16.12.14 12:29:27
Validat / Publicat: 16.12.14 15:00:39
INFO ADIȚIONALE
  • Nu a fost singura vizită/vacanţă în GERMANIA.

VIZUALIZĂRI: 3085 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

4 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (traian.leuca †); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P01 O parte din piața centrală, Kurplatz, a orașului Bad Griesbach-Therme din Bavaria, Germania.
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol:
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 66550 PMA (din 50 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.
Articol de elită, apreciat de suficienţi votanţi pentru a-i fi alocat, automat, ZUPERBONUSUL (în valoare de 20000 PMA).

ECOURI la acest articol

4 ecouri scrise, până acum

AleDia
[02.02.15 14:15:36]
»

@traian. leuca - Haioasa intamplarea cu parcarea. Superb review

traian.leuca †AUTOR REVIEW
[02.02.15 14:41:41]
»

@AleDia - Mulțumesc!

purcelul*
[09.10.15 20:31:22]
»

Am fost și noi prin Germania, la o prietenă, și ne-a plăcut foarte mult! La fel de plăcut ca review-ul dvs!

traian.leuca †AUTOR REVIEW
[09.10.15 20:38:43]
»

@purcelul - Mulțumesc pentru vizită! Într-adevăr Germania este o țară frumoasă și merită să fie vizitată.

Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
2 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
AleDia, purcelul*
Alte impresii din această RUBRICĂDescoperă Bavaria:


    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

 
[C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.079744100570679 sec
    ecranul dvs: 1 x 1