De la Mărășești la Milano, prin Budapesta și Viena

TIPĂREȘTE

Nu poci sta, bre, departe de AFA, chiar dacă, văz io, mulți dintre ”greii” siteului se pregătesc de Moș Crăciun și Anul Nou și nu mai scriu ni'ca! Știu, așteaptă cadouri de la Moș Crăciun!

Fiin'că sunt pestriț la mațe, vreau să vă stric bucuria, așa că vă spui, clar și răspicat : Moș Crăciun nu există iar pe copii nu-i aduce barza! Nu mă credeți, cercetați Wikileaks! Știu, și eu am rămas siderat dar, asta e viața, uneori e dură și ne strică sistemul de valori. Părerea mea e că putem trăi și după șocul ăsta, trust me!

Ne apropiem, vertiginos, de Sărbătorile de iarnă, cred că cele mai frumoase din an! De aia vă urez să le întâmpinați cu mare bucurie și fericire iar anul care o să vie să v-aducă tot ceea ce vă doriți. Aveți grijă ce vă doriți, dacă chiar credeți în visurile voastre, o să vi se împlineasc, cel puțin așa scrie în cursurile Adrianei, psihologul de nevastă-mea : dacă-ți dorești, din toată ființa ceva, atunci subconștientul tău va luicra pentru îndeplinirea acelei dorințe. Mai sunt niște termeni, de ”subliminal” și ale alea, nu mă bag mai mult, că-mi prinz urechile și sunt, și așa, destul de nașpa! Știu că puteți să mă contraziceți, dar, ce câștigați, hai, mai bine, să întâmpinăm sărbătorile de iarnă cu zâmbetul pe buze, cu optimism și fericire! Așa vă doresc!

Se pare că noi, românii, trebuie să-nvățăm să ne bucurăm! Ar trebui să facem asta repede, să depășim fatalismul ”Mioriței”, această baladă devenită națională, culeasă de pe pământurile, da, ați ghicit, Vrancei! Și, de unde sunt eu?!

Ceea ce o să vă povestesc nu înseamnă că a fost cel mai fericit mod de a-mi petrece sărbătorile de iarnă dar, atunci, a însemnat o ieșire tare frumoasă.

Precizez de la-nceput că nu a fost legată de cazarea la cine știe ce unități hoteliere de răsunet, nope, m-am cazat la o pensiune oarecare din Arad, la Hotel Etape, în Vienna, iar în Milano am locuit în apartamentul cumnatului meu, cel care abia ce revenise în România și, până a-și vinde casa din Milano, ne-a invitat să petrecem și noi sărbătorile de iarnă acolo.

Boon, am plecat de -acasă a doua zi de Crăciun, în decembrie 2008. N-am bușit cine știe ce bagaje în Skoda de-o aveam, pe vremea aia. Câteva boarfe de schimb, ceva ce a stabilit nevastă-mea ca fiind de strictă necesitate, deci, nu mai mult de 3 geamantane!!! :)

Familia de mergea cu noi a adus și ea vreo două, deci, noroc că portbagajul unei Skoda Octavia este imens!

Am plecat în veselie și bucurie, ne știm de mult, am făcut și o ieșire în Grecia cu aceeași familie, eram binișor apropiați. Am condus eu, pen'că era mașina mea, ce burtica mea! Bine, mie-mi place să conduc, cred că aș putea conduce pân'se termină pământul și, un pic mai departe!

Am trecut Oituzul, pe la Brețcu, în vârf ne-am bătut cu zăpadă, este tot o tehnică psihologică, cică te bați, la figurat, dar, refulezi! Eu nu cred asta, sloiurile de gheață de le găseam în bulgării Adrianei ce-mi erau adresați, le-am considerat pură întâmplare.

Mă rog, era o ceață de nu se vedea om cu persoană spre Brașov și mai departe. cert este că, seara, pe la 17, am ajuns la Arad și ne-am cazat la o pensiune unde făcusem dinainte rezervare, nu mai știu cum se cheamă, zău!

Condiții bune, cel puțin pentru mine, care știți că nu-s pretențios. E cam ca în bancul ăla în care soțul vine acasă, beat mangă. Dă să intre pe poartă și câinele, din lanț, latră, turbat. ”- Latră, tu, latră, să vedem care doarme afară”, spune bărbatul!

Deci, am avut baie-n cameră, am vrut un mare pat în care să poci dormi, am avut. A fost și o masă de seară perfect acceptabilă la gust și bani, o fost și asta, alături de un mic dejun, acceptabi, în prețul camerei! Deci, ce mai vrei?

Am plecat, a doua zi, dis de dimineață, să trecem granița, pe la Nădlac. Bine, ”dis-de-dimineață” are un alt înțeles când vorbesc eu, înseamnă cam ora 6, că, am o dambla, să nu fiu nevoit să fac ture de noapte sau să mă trezesc la ore tinere!

Aaa, să nu uit, în Arad fiind, încă, ne-am gândit să ne cumpărăm oarece medicamente și vreo doi- trei plasturi, poate că facem buba pe drum și nu voiam să cumpărăm hapuri de la capitaliști. Ne-am oprit la o farmacie unde erau cele mai frumoase două femei de le-am văzut, să n-apuc să mor dacă vă mint! Nici nu mai știu ce am cumpărat, dar, ce contează?!

Dincolo, în Ungaria, am trecut de Mako și apoi de Szeged. Mie-mi place Szegedul, seamănă tare mult cu orașele noastre, din Ardeal. Nu a fost singura dată când am trecut prin Szeged și nici ultima, așa că poci să vă spui, în deplinătatea conștiinței mele : orașul ăla e frumos. Nu mă-ntrebați de ce, așa-l consider eu!

Mai departe, două ore spre Budapesta, pe autostradă. Talpă de treceam prin podul pedalier, Skoda mergea uns, fără emoții! Am intrat în Budapesta cu un curaj imens, o aveam cu mine pe ”Ioana”, o fată care mai fusese pe acolo, de aia o și luase GPS-ul cu el.

M-am oprit în centrul Budapestei, dacă vreți și ca să mă răzbun pentru faptul că, în 2006, după ce am venit de la Hamburg, m-am rătăcit, cu grație, în orașul ăla, care mi se părea imens! Vreo trei ore am hălăduit încercând să găsesc drumul spre Debrecen și apoi, Vama Borș!

Apropos, să fim serioși, Bucureștiul nu se va putea compara, ca frumusețe, în veci, cu Budapesta!

Făcut poze pe poduri, am admirat Dunărea după care am plecat, mai departe, voiam s-ajungem la Viena, unde urma să ne cazăm.

Zis și făcut, am ajuns, spre seară la Hotel Etape, ne-am cazat. Știu, e un hotel de camionagii, dar mie nu-mi trebuia altceva.

Viena mi s-a părut, iarăși, din alt film, chiar și peste Budapesta. Era ornată de Crăciun și, peste tot pe unde-am umblat, se vedea că Sărbătorile de iarnă erau pe primul loc.

Am fost în Prater și-n centrul Vienei, am intrat, seara, în SteffanDom și am ascultat vecernia, nimic pretențios din partea noastră. Am fost la magazinul de ciocolată ”Mozart”, am mâncat la nuș'ce restaurant de era celebru pentru șnițelul vienez, nici nu mai știu cum îl cheamă și, sincer, mi-e lene, nici nu vreau să mă uit pe Google... ideea este că tot orașul era în plină sărbătoare și asta se vedea.

A doua zi, dimineața, am plecat spre Milano., urma să trecem prin Klagenfurt și așa am și făcut.

Autostrăzile din Italia sunt peste cele din Germania, nu-mi săriți în cap, știu ce spun! Am rulat cu 180 km/h, viteză de croazieră și m-a depășit ceva de culoare muștar, nu poci să vă spui ce era! ”Ioana” știa și Italia, mă îndruma fără greș, cu excepția intrării în Milano, când mi-a spus, brusc ”Virați la dreapta! ” și, la dreapta, era un mare zid! M-am gândit că Adriana o fi imitat vocea Ioanei, cred că spera că locul din spatele șoferului e mai sigur!

În Milano am stat pe Via Lario și am înțeles că asta e prin centru. Am bântuit prin oraș preț de vreo 4 zile cu frenezie, am mâncat pe la resturantele unde-mi spusese cumnatul meu că e bine, am negociat în engleză pentru ciocolată și fondante cu un ciocolatier din... Baia Mare, care ne-a făcut și o mică reducere, deci, da, cred c-aș putea locui în Milano, chiar dacă, pentru asta, ar trebui să mă mut din Mărășești! :D

În primul și-n primul rând, m-am dus, de fapt, ne-am dus, cu toții, la Dom. Este superb, cred că vă dați seama. Apoi, am fost la Galeriile Vittorio Emmanuele, care sunt foarte departe de Dom, la vreo 10 metri! Am călcat și taurul din centrul galeriilor pe locul ăla, intim, ca să am noroc.

Am fost la Castello Sforzesca, am umblat pe străzi, așa, fără nici un căpătâi, am văzut galerii comerciale sau tarabele de pe lângă Dom. Dacă ar fi pe plăcere, chiar nu mint, mă pot muta în Milano!

Nu prea am poze de acolo, am filmat cât de mult am putut, atunci era de bon ton să ai filmul, nu poze! .

În noaptea de Revelion am crezut că a început războiul, de pe la ora 23,30 și până pe la 2 noaptea s-au aruncat petarde, pocnitori, bombe și orice putea face zgomot. Mașinilor de pe stradă le urlau alarmele, noi eram înnecați cu fumul pirotehnic. A fost o zăpăceală de nu se poate povesti!

În schimb, a doua zi, dimineață, am fost la slujba de Anul Nou din Dom și, încă o dată mi-am întărit convingerea că, da, pot trăi în Milano!

Știu, nu este un review spectaculos, nici nu știu dacă am avut vreunul, dar, pe mine m-a impresionat acea vacanță.

Ne-am întors de pe 2 ianuarie, am plecat dimineață din Milan și, după amiaza am făcut o vizită de curtoazie în Parndorf, erau reduceri de 60 %, deci, imposibil de scos nevestele din magazine!!!

Și după Anul Nou Budapesta era tot frumoasă, dar, am tras de noi și am ajuns în România, tot la Arad, să ne cazăm.

Da, știu că aș putea trăi în MIlano dar, România e țara mea! Și, colindele din Mărășești, spuse de copiii care-și pierd ochii în luminile bradului de iarnă din casă, sunt emoționante!

Nu cred că voi mai scrie altceva până în 2015, așa că profit de această ocazie și vă urez sărbători calde, fericite, un An Nou care să v-aducă împlinirea dorințelor! Și, îmi pare rău, și în 2015 o să mai scriu, n-am ce vă face! :D

La Mulți Ani!

Haidi, pa!

---

VIZUALIZĂRI: 1961 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI