În vizită la Mănăstirea Moldovița, o perlă bucovineană inclusă în patrimoniul mondial UNESCO

TIPĂREȘTE

Frumoasa Bucovină, zonă căreia i-am descifrat în această vară o parte dintre secrete, este un ținut deosebit ce oferă turistului iubitor de frumos o simbioză armonioasă între natură, istorie, credință, artă, tradiție și ospitalitate. Obiectivele turistice vizitate de noi pe parcursul acestui sejur ne-au încântat ochiul, dar și sufletul, iar acum, în prag de iarnă, ne oferă prilejul de depăna amintiri alături de prieteni dragi, reuniți fiind în jurul unui cofer de vin fiert cu scorțișoară. Și pentru că pe lângă prietenii din localitate am și o mare gașcă de prieteni virtuali aici pe AFA, trebuie să împărtășesc și cu voi experiențele noastre trăite pe meleagurile mândrei Bucovine.

Un obiectiv frumos pe care doresc să vi-l prezint astăzi este Mănăstirea Moldovița, lăcaș de cult care a luptat cu scurgerea implacabilă a timpului pentru multe veacuri, reușind să încânte și în prezent numeroși turiști români, dar și străini.

Spre Mănăstirea Moldovița am pornit într-o dimineață înnorată de august și am parcurs traseul în aproximativ 45 de minute pe ruta Gura Humorului – Molid – Frumosu – Moldovița. Ne-am apropiat de zona în care se află lăcașul de cult și am pătruns în parcarea mănăstirii, trecând printr-o poartă tradițională din lemn de mari dimensiuni. Deși parcarea nu este foarte mare, am găsit totuși un loc unde am oprit autoturismul și, mânați de curiozitate și entuziasm, ne-am apropiat de intrarea în fortăreața Moldoviței. De ce fortăreață?! Pentru că asta a fost impresia pe care ne-a lăsat-o lăcașul de cult, atunci când am am privit întâia oară către obiectiv. Mănăstirea este înconjurată de ziduri înalte, masive, care în trecut au protejat locația de unele invazii, iar pe colțuri sunt înălțate turnuri de apărare.

Ne-am îndreptat către intrarea în curtea mănăstirii, trecând emoționați prin poarta din lemn fortificată cu inserții metalice, aflată într-o arcadă înaltă realizată în piatra masivului zid de apărare. Deasupra intrării se înalță un turn semeț, zidit bineînțeles tot în piatră. Imediat ce am pătruns în curtea mănăstirii am plătit taxele pentru vizitarea obiectivului (5 lei adulți; 10 lei taxă foto, numai exterior) și ne-am îndreptat către aleea din partea stângă, alăturându-ne unui grup de turiști care ascultau cu interes informațiile prezentate de una dintre măicuțele de aici. De altfel, lucru extrem de lăudabil, aveam să observăm ulterior că măicuțele de la Moldovița sunt foarte amabile și pregătite... în perioada petrecută de noi aici mănăstirea a mai fost vizitată de două grupuri organizate de turiști francezi și nemți, iar două dintre măicuțe ofereau informații în limbile franceză și germană.

Bun, să revenim la ceea ce prezenta măicuța grupului de turiști români, printre care ne-am integrat și noi. Am aflat că cei din grup tocmai vizitaseră muzeul mănăstirii, iar acum erau conduși către biserica mănăstirii, lăcaș de cult având hramul ”Buna Vestire”. Biserica, amplasată în centrul curții, este prevăzută cu o singură turlă ridicată peste spațiul din naos, aceasta fiind circulară în interior și octogonală la exterior, iar acoperișul este realizat în întregime din lemn de brad.

Pe fațada sudică, în partea stângă a intrării spre pridvorul mănăstirii, ne-a fost indicată pisania bisericii, unde am aflat că sunt prezentate câteva date referitoare la ctitor. Cu această ocazie, ne-a fost prezentat și un scurt istoric referitor la începuturile lăcașului de cult: domnitorul Petru Rareș, iubitor de artă și cultură ca și mult mai cunoscutul său tată, voievodul Ștefan cel Mare, a construit actuala biserică a Moldoviței în anul 1532, închinând-o hramului ”Buna Vestire”.

Măicuța care ne însoțea ne-a mai spus că actuala biserică nu este prima astfel de ctitorie de pe aceste meleaguri, ci înaintea ei – conform legendelor locului – a existat un lăcaș de cult încă de pe vremea voievozilor Mușatini. Cu timpul această biserică s-a deteriorat, iar în timpul domniei lui Alexandru cel Bun a fost zidită prima biserică din piatră a Moldoviței (atestată documentar în perioada 1402 - 1410). Lăcașul de cult era încă din acele vremuri un cunoscut centru cultural, dar la sfârșitul veacului al XV-lea o alunecare de teren a distrus biserica, aceasta fiind refăcută pe actuala locație de Petru Rareș. De altfel, măicuța ne-a precizat că ruinele vechii biserici pot fi văzute și astăzi la câteva sute de metri de actuala mănăstire.

Prezentarea bisericii a continuat cu informații referitoare la frescele exterioare, adevărata bogație a Moldoviței. Am început observarea picturii exterioare de pe fațada sudică, cea mai bine conservată dintre toate. Cu un laser micuț în mână, măicuța ne-a indicat scene biblice de o frumusețe aparte. În partea superioară a zidului sudic am văzut Imnul Acatist, pictură evidențiind o rugă de mulțumire și laudă către Maica Domnului. În partea inferioară a zidului ne-a fost indicată scena Asediul Constantinopulului, unde este redată o imagine panoramică a cetății atacate, cu ziduri și turnuri puternice, cu locuințe și biserici prezentate în stil moldovenesc. În interiorul cetății oamenii se roagă (scena având o legătură de sens cu Imnul Acatist), iar pe zidurile înconjurătoare am observat luptătorii ce apărau fortificația în fața armatei turcești. Această temă este redată la mai multe biserici din zona Bucovinei, evidențiind dorința moldovenilor de a se elibera de sub jugul otoman. Tot pe această fațadă sudică ne-a fost arătat Arborele lui Iesei, frescă ce ilustrează genealogia lui Iisus.

Pe contrafortul sudic am aflat că sunt reprezentați diverși filozofi, scriitori din vechea lume greacă: Platon, Socrate, Aristotel și alții, acest lucru punând în valoare tematica extrem de complexă abordată în realizarea picturii exterioare. Ca observații referitoare la întreaga frescă exterioară a mănăstirii, ni s-a explicat că verdele ce predomină în picturile de la bază dorește să creeze impresia că biserica a răsărit din pământ în locul unde se află, iar culoarea predominantă a întregii picturi este ”galbenul de Moldovița”. În ceea ce privește artiștii care au realizat pictura, aceștia nu sunt cunoscuți, presupunându-se doar că ei au fost coordonați de Toma de la Suceava, vestitul pictor de curte al lui Petru Rareș.

Încet-încet, am înconjurat biserica, observând că fațada nordică a avut cel mai mult de suferit de pe urma intemperiilor, la fel ca și în cazul mănăstirilor Voroneț sau Humor.

Am ajuns în exteriorul fațadei vestice, construită sub forma unui unui pridvor deschis și am găsit instalate aici câteva schele care ajutau la refacerea picturii. Măicuța ne-a indicat în interiorul pridvorului scena Judecata de Apoi, dar nu am observat prea multe amănunte datorită schelelor, dar și din cauza faptului că, fiind mulți vizitatori, zona se cam aglomerase.

Intrați în pridvorul bisericii, ne-au fost prezentate câteva detalii despre particularitățile de construcție: biserica are cinci încăperi despărțite de pereți plini, prevăzuți cu uși pe mijloc – pridvorul (realizat în stil deschis, cu cinci arcade mari; până în momentul construcției, pridvorul pe acest stil mai fusese realizat doar la biserica Mănăstirii Humor); pronaosul; camera mormintelor; naosul și altarul.

Am intrat cu toții în gropniță (camera mormintelor) și am fost conduși către lespedea funerară a lui Kir Efrem, Episcop de Rădăuți, înmormântat aici în anul 1626. Ghida noastră ne-a spus că acesta a fost un cunoscut cărturar al acelor vremuri, fiind ales egumen la Mănăstirea Moldovița în perioada 1595 – 1607; în acea perioadă, la Moldovița erau formați alți egumeni pentru bisericile din Moldova, iar copiștii transcriau aici cărțile religioase pentru alte lăcașe de cult din zonă. Personalitate puternică, ajunge întâi Episcop al Hușilor și apoi Episcop de Rădăuți.

În pronaos, dar și în naos, am admirat frumoasele picturi ce înfățișează diferite scene biblice: Pogorârea Sfântului Duh, Răstignirea sau Evadarea din Grădina Ghetsemani. Pe peretele din partea de vest a naosului am remarcat tabloul votiv al mănăstirii: domnitorul Petru Rareș închină lăcașul de cult nou construit Mântuitorului Iisus, prin intermediul Maicii Domnului. La această scenă participă și familia voievodului: soția sa, doamna Elena și cei doi fii, Ilieș și Ștefan.

Admirând frescele pictate în interiorul lăcașului de cult, ne-a încercat puțin regretul că nu putem face și aici fotografii, însă am lăsat aparatele în buzunar, în ciuda faptului că ne cam furnicau buricele degetelor. Am considerat că ar fi totuși o lipsă de respect față de măicuța care ne povestea totul atât de frumos să facem poze pe furiș. Așa că... ne-am pus pofta în cui și ne-am apropiat cu toții de catapeteasma bisericii. Aceasta este o creație deosebit de frumoasă, fiind realizată din lemn sculptat și apoi aurit. Ni s-a povestit că partea superioară, până în zona candelelor, este realizată în secolul al XVI-lea, iar partea inferioară a fost lucrată în secolul al XVIII-lea.

Înainte de a ieși, am admirat și pictura din bolta turlei, acolo fiind realizată fresca Iisus Pantocrator. Ajungând înapoi în curtea mănăstirii, ne-am despărțit de grupul de turiști alături de care stătusem până atunci, întrucât ei terminaseră turul lăcașului de cult o dată cu vizitarea bisericii ”Buna Vestire”.

Noi mai aveam lucruri de văzut aici, așa că am pornit pe o alee către dreapta spre muzeul Mănăstirii Moldovița. Am trecut pe lângă bustul realizat în piatră al domnitorului Petru Rareș și am realizat diverse fotografii, remarcând totodată că Petru Rareș este orientat cu fața către ctitoria sa, veghind cu o privire blândă asupra superbei biserici a mănăstirii.

Am intrat în muzeul lăcașului de cult și am admirat aici adevărate comori ale culturii naționale: în încăperea din partea dreaptă am găsit jilțul domnitorului Petru Rareș, obiect căruia nu m-am putut abține să nu-i fac o fotografie, în ciuda interdicției afișate. În muzeu am mai putut admira cărți religioase vechi, dar și câteva icoane deosebite din secolele XVII - XIX, dintre care îmi amintesc de Capul Sfântului Ioan Botezătorul din secolul al XVIII-lea. La ieșirea din muzeu am admirat un măr de aur expus într-o vitrină de sticlă, iar alături i-am descoperit însemnătatea: mărul de aur (”Pomme d'or 1975 Bucovina”) reprezintă un premiu acordat sub patronajul UNESCO în anul 1975 de Federația internațională a ziariștilor și scriitorilor de turism. Importanta distincție a fost acordată pentru valoarea artistică, istorică și culturală a mănăstirilor cu pictură exterioară din Bucovina, iar pentru păstrarea trofeului a fost ales Muzeul Mănăstirii Moldovița.

Apropiindu-ne de finalul vizitei noastre aici, am intrat încă o dată în biserica mănăstirii și am profitat de faptul că nu mai era aglomerație, reușind să fac două-trei fotografii pentru a ne aminti și peste câtva timp de frumusețea frescelor pe care am avut plăcerea să le admirăm aici, la Moldovița.

În cele din urmă ne-am îndreptat agale spre ieșire aruncând priviri admirative către superbele flori multicolore din curtea mănăstirii: fie că erau plantate în pământ sub forma unor straturi îngrijite, fie că se aflau în ghivece ori jardiniere, florile întregeau acest colț de rai unde noi eram deosebit de norocoși să ne putem afla. Bineînțeles că nu am putut pleca fără să achiziționăm și câteva suveniruri de la magazinul aflat în apropierea ieșirii: cruciulițe sfințite pentru prietenii noștri și două sticluțe cu mir având un miros ce ne-a amintit și când am ajuns acasă de ”gura de rai” a Moldoviței.

În încheiere, putem afirma cu satisfacție că am fost acolo și vă recomandăm să nu ocoliți Mănăstirea Moldovița -lăcaș de cult inclus în patrimoniul mondial UNESCO- dacă veți ajunge în frumosul ținut bucovinean! Ctitoria lui Petru Rareș este un obiectiv deosebit, iar o vizită aici vă va oferi liniștea și relaxarea sufletească de care avem cu toții atîta nevoie în aceste vremuri zbuciumate pe care le trăim într-o mare viteză.

Vă doresc călătorii plăcute în continuare! Doamne ajută!

---

VIZUALIZĂRI: 2553 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI