Renașterea Chiajnei

TIPĂREȘTE

În peregrinările de călătorie de pe Internet de zilele acestea mi-au căzut ochii pe câteva articole privind renașterea mănăstirii Chiajna – Giulești, București. Mi-am adus aminte că acum câțiva ani am călcat și eu printre acele ziduri ce străjuiau una din gropile de gunoi ale Capitalei. Bineînțeles în acele vremuri, anul 2009, acolo ajungeau doar cei ce vroiau fotografii speciale ori cei ce practicau escalada.

De-a lungul vremii, au apărut și s-au publicat diverse legende și povești, mai pământești ori mai „drăcești” despre ruinele mănăstirii. Singurele fapte reale, dovedite, au fost câteva crime petrecute în preajma mănăstirii. În rest localnicii vorbesc despre furtul unui clopot din turla bisericii, fapt ce ar fi atras pedeapsa divină. Epidemia de ciumă din jurul anului 1800 ar fi adus moartea mitropolitului Țării Românești, Cozma, chiar în această biserică. Se spune că biserica nu a fost sfințită; lotrii, bolile și turcii au pus capăt unui ansamblu religios impresionant.

Istoria acestui lăcaș de cult este destul de confuză, cu date nesigure și incerte. Începută de fanariotul Alexandru Ipsilanti la sfârșitul secolului al XVIII-lea se pare că a fost finalizată de domnul fanariot Nicolae Mavrogheni la 1790. Anumite referințe vorbesc despre existența unei mai vechi Mănăstiri Giulești, atestată de harta austriacă din 1770, pe temeliile căreia s-a construit în stil neoclasic monumentala biserică de azi (43m lungime, 17m înălțime și între 1-2m grosimea zidurilor).

Dintr-un document publicat de istoricul Nicolae Iorga aflăm că proiectantul ansamblului a fost un meșter saș, pe numele său Johannes Rathner. În timpul săpăturilor arheologice din anii 70 s-au găsit fundațiile vechilor chilii, ceea ce întregește opinia că întregul ansamblu avea un aspect de cetate, era fortificat. Acest lucru nu a picat bine turcilor care la 1814 au venit cu mare „tărăboi” și au bombardat masiva biserică. După Revoluția lui Tudor lăcașul de cult a căzut în ruinare. Totuși cutremurele, hoții de materiale de construcții, trepidațiile trenurilor ce trec la doar câteva zeci de metri de monument (da, ruina e declarată monument istoric) nu au reușit să șteargă de pe fața pământului biserica de cărămidă.

Am mers cu autoturismul pe Calea Giulești, apoi pe Drumul Săbăreni, depășiți cimitirul Giulești Sârbi și veți observa în mijlocul câmpului impunătoarea ruină. La vremea aceea nu era amenajat nici un fel de drumeag până lângă biserică; trebuia să pășești cu grijă prin iarba și buruienile înalte, pentru a nu te răni în cine știe ce cui ruginit ori ciob de sticlă.

Am intrat în lăcaș prin găurile ce se căscau în ziduri. Soarele călduț de primăvară nu reușea să încălzească zidurile impunătoare, dar reci. Impresionantele arcade se înălțau spre cer; baza turlei se păstra intactă, dar norii alergau prin golul rotund. Se mai observă arcadele oarbe din decorația exterioară, locurile unde pe vremuri erau pictate icoane. Arcade de cărămidă roșie, nișe rotunde, găuri unde pe vremuri intrau grinzi, cărămizi și iar mii de cărămizi...

Am „poposit” 30-40 de minute în preajma acestui monument, am făcut fotografii, am admirat grosimea zidurilor și impunătoarele arcade de cărămidă și am oftat. Câțiva alpiniști/cățărători făceau escaladă pe o laterală. Am plecat neștiind ce se va întâmpla cu ruina bisericii de la Chiajna.

Acum citesc în presă că acolo s-a reînființat o mănăstire cu hramul Sfântul Ioan Iacob Hozevitul, călugării începând efectiv a locui acolo din anul 2011. Monumentul a fost împrejmuit cu gard de sârmă, s-a ridicat o bisericuță de lemn.

---

VIZUALIZĂRI: 1162 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI