Turism de-o zi : Mănăstirea Brazi - Panciu

TIPĂREȘTE

Ei, dragii moșului, v-am plimbat prin Croația, Slovenija, Austria și, dacă sunteți cuminți, o să vă mai plimb. Da' normal e să vă mai spui câte ceva și despre Vrancea, județul în care habitez. V-am mai spus, nu strâmba din nas, Zoazore, se aude? , Vrancea este un județ șucar, are multe de arătat, încet -încet o să vă arăt locurile frumoase din acest colț de țară, iar voi să faceți bine să vă mirați și să spuneți că așa ceva n-ați mai văzut, chiar dacă aveți vilă în Miami! :D Și, mai ales, să votați cu butonul ăla, de ”F.Util”. Dacă apăsăți pe ălălalte butoane faceți pojar, vă spui io , că am făcut un blestem ! :)

Mă rog, multă vorbă, cei care mi-ați mai citit rândurile, mă știți, dar, așa-s eu, geniu și, ca urmare, am deraierile mele! !

Vrancea are multe mănăstiri, din diferite perioade de timp.

V-am mai dus la Mănăstirea Mușunoaiele, la Schitul Dălhăuți, astăzi vă duc la Schitul Trei Brazi, din Panciu. Dacă daţi semne că vă plave, o să vă mai duc la Vărzăreşti şi pe unde o să mai vreau eu.

Mănăstirea Brazi este mănăstirea la care mergem noi, eu cu familia mea, cel mai des. După cum vă spuneam, nu iau în derîdere pe alea sfinte, chiar dacă nu-mi place BOR, ca instituție. Dar, ca orice om, am (până) și eu momentele mele când vreau Ajutorul Divin. Știu că lumea cu nivel intelectual spune că viața ți-o faci singur, dar, ce strică să respecți niște cutume, mai ales că-s de bun simț?! De-aia, periodic, ne urcăm în mașină și, țuști la Schit, unde încercăm să refulăm stressul cotidian sperând că Dumnezeu e acolo și ne ascultă rugile. Mai aprindem o lumânare, pentru morţii mei, pentru că, sincer, nu mi-ar plăcea să mă-ntâlnesc cu mama, sau cu tata, noaptea, prin casa mea, certându-mă că i-am lăsat fără lumină, deşi, au murit de vreo 18 şi respectiv 15 ani ! Amin!

Ne ajută și faptul că schitul este relativ aproape de Mărășești, pe la Tișița fiind vreo 15 km, un fleac, adică!

Schitul face parte din cele care-mi merg, mie, la inimă. E micuț, multă curățenie, flori și, mai ales, liniște.

Bine, acuma, de vreo lună, s-a sfințit o (prea mare) biserică lângă el, ceea ce, mă întoarce, iarăși, la aprecierea că făloșenia afișată de BOR nu prea se încadrează în umilința de ne-o propăvăduiesc preoții. Dar, intrăm pe teren minat, gata, tac!

Mănăstirea Brazi este, deci, o mănăstire creștin-ortodoxă ce găzduiește o obște de maici. Este amplasată în partea de sud-vest, la circa 1 km, de orașul Panciu, sub Dealul Neicului, pe malul drept al unui pârâiaș, Hăulita.

Are de jur-împrejur satele : Crucea de Jos, Crucea de Sus, Străoane și Muncelu, mare parte din ele atestate documentar de prin secolele XV-XVI. Alte sate de lângă, Neicu și Panciu, sunt atestate mult mai târziu, secXVII-XVIII.

Noi, moldovenii, avem o obsesie cu Ștefan cel Mare, dacă vrem să convingem pe cineva despre vechimea unui lucru, o ardem cu tupeu că e construit încă de pe vremea lui Ștefan cel Mare, ce mai, totul, în Moldova, e făcut sau are legătură cu Ștefan cel Mare!

Cam așa am pățit și eu, în copilăria mea : n-am fost chiar cel mai cuminte, la școală și în traiul cotidian, motiv pentru care, când auzeau ai mei că s-a ntâmplat ceva nasol pe-afară (un geam spart, bătaie-ntre copii) mă băteau din prima, fără să mai aștepte rezultatul cercetărilor științifice efectuate de către grupul de savanți englezi! Ce mai, eu eram , mereu, de vină ! Era să iau bătaie şi pentru cutremurul din 1977, dar, până la urmă, o aflat tata că nu s-o-ntâmplat din cauza mea !

Așa și aicea, se spune că Schitul ar fi fost încă de pe vremea cetățeanului respectiv, cel cu nume de ispravă, când nuș' ce sihastru, Pustnicul Gheorghe, ar fi hălăduit pe acolo, că n-avea nimica altceva de făcut, deoarece, trebuie să recunoaștem, în afara unor năvăliri turcești, stressul nu prea era prezent în viața trăitorilor de-atuncea din Moldova.

Cică, Fane Babanu' ar fi fost pe-acolo să vază omu' ce producție au viile din Panciu. În alaiul său avea și-un băgător de seamă, numit pompos ”sfetnic”, care era bolnav. Ca să scape de el, Ștefan i l-ar fi lăsat în grija pustnicului Gheorghe. Când s-a-ntors, ce să vezi, sfetnicul nu mai avea nici pe dracu'... ăsta, pardon, vorbim de alea sfinte, era perfect sănătos!!! Normal că pe Fane, după ce vizitase viile și o fi și degustat producția, l-a luat gura pe dinainte și a promis să construiască o biserică, ce avea să poarte hramul Sf. Gheorghe. Și, știți că Fane era mic de stat dar iute în a vărsa sânge nevinovat, dacă tipul a vrut biserică, biserică s-o fost făcut, că nu văz cine ar fi putut să zică că nu vrea!

În realitate, cică, prin secolul al XVII-lea, doi pustnici, Sava și Teofilact, ar fi construit o bisericuța subterană, care se păstrează și astăzi, de-o să vi-o arăt mintenaș și un bordei, în care să trăiască cei doi.

Olecuță mai târziu, la această mănăstire se așează fostul mitropolit al Moldovei, Teodosie al II-lea, despre care se crede că ar fi fost născut în zonă.

Teodosie al II-lea, cel care la 1670 a fost episcop al Rădăuților, apoi, la 1672, episcop al Romanului, va fi rânduit, la 1674, Mitropolit al Moldovei. Nu știu dacă pentru avansare a trebuit să prezinte și să susțină vreun proiect managerial, fapt este că Vodă nu l-a plăcut prea mult, așa că, la 1675 îl înlocuiește la Mitropolie cu Dosoftei.

Pe Teodosie îl surghiunește la Mănăstirea Sf. Sava din Iași.

La fel de cert este faptul că, la 1676, Schitul Brazi a fost reconstruit de către egumenul Zaharia cu mare și mult prea sfințitul ajutor al fostului mitropolit. Cei doi, cică erau rude, deci practica nepotismului este destul de înrădăcinată la noi, în Românica.

Ulterior, prin diata de la 14 octombrie 1691 Teodosie al II-lea lasă toată averea sa Schitului Brazi.

După terminarea surghiunului, Teodosie al II-lea vine și se stabiliește la Schitul Brazi. Tot din cauza lui, în zonă, s-au mai construit mănăstirile Trotușanu, Mușunoaiele și Scânteia, ultimul nemaiexistând.

La 1696, tătarii fac ceea ce știau ei cel mai bine, năvălesc în Moldova și ajung în zona Vrancea. Conduși de un localnic (deci trădarea nu e chiar străină de comportamentul vrâncenilor, ”Miorița” poate să dovedească asta) ei ajung la Schitul Brazi. Teodosie al II-lea are ghinionul să se întâlnească cu ei, se poartă o discuție pe tema însușirii de către tătari a bunurilor schitului. Teodosie nu prea este de acord şi se trece la negocieri.Discuția a fost anevoioasă, pentru că, cred eu, traducătorul, respectiv ăla de-i condusese pe tătari la schit, avea unele deficiențe în cunoașterea absolută, a limbii tătărăști.O fi pus vreun accent greșit sau o fi făcut vreo conjugare nelalocul ei, iar tătarii au crezut că Teodosie face referire la mamele lor. Cert este că Teodosie n-a vrut, în ruptul capului, să dea banii de-i avea la el. Poate că nu era asigurat, cine mai ştie ? Clar este că s-a opus, dar asta nu l-a ajutat, neam, pentru că tătarii, nemulţumiţi de negocieri şi pe fondul educaţiei precare pe care o aveau, atavici în comportament, îi taie capul și, probabil, iau și bunurile. Poftim maniere!

Teodosie este îngropat la Schitul Brazi și o să vă arăt și mormântul.

În decursul timpurilor, schitul suferă incendii și reconstrucții, se construiesc așezăminte călugărești și se strămută bisericuța de lemn construită pe vremea lui Teodosie al II-lea.

În primul război mondial nemții au ocupat schitul, călugării au plecat iar Mănăstirea aproape că a ars.

Din 1918 a fost reconstruit, dar, cutremurul din 1940 l-a dărâmat din nou.

Din 1949 schitul devine obște de maici, dar, din 1959, comuniștii închis schitul. Populația din zonă, în mare creștinătatea și credința sa, fură tot ceea ce se poate, dărâmând inclusiv clădirile, pentru a-și însuși cărămizile, doar din dorința creștinească de a-și construi acareturi în gorpodăriile proprii.

Locul unde fusese schitul a devenit maidan, dar, fără conotația din Ukrayna.

În ziua de 9 septembrie 1990, în prezența maicilor Iustina Angheluță si Pavelina Cafagiu, care au revenit la aceste ruine si s-au asezat in "beciul" subteran, unde viețuiseră și se rugaseră, in secolul al XVII-lea, primii ctitori ai lacasului, schimnicii Sava si Teofilact, Preasfințitul Părinte Episcop Epifanie al Buzăului si Vrancei, a săvârșit slujba de resfințire a locului pe care cele două călugarițe curajoase hotărâseră sa refacă, din nimic, Mănăstirea Brazi de altădată.

În anul 2003, ca urmare a inițiativei si intervențiilor repetate ale Preasfințitului Părinte Episcop Epifanie, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a aprobat canonizarea Sfântului Ierarh Mucenic Teodosie de la Mănăstirea Brazi.

De atunci, moaștele Sfântului Ierarh Mucenic Teodosie de la Brazi, redescoperite în anul 2000, în vechiul paraclis subteran de la Mănăstirea Brazi, se află așezate spre închinare, în noul paraclis zidit deasupra celui vechi, din initiativa maicilor si, sub indrumarea intâistătătorului Eparhiei Buzaului si Vrancei, Preasfințitul Părinte Episcop Epifanie. Pictura in fresca din interiorul si exteriorul noului paraclis a fost plătita de Preasfintitul Parinte Epifanie din salariul personal.

” Mănăstirea Brazi are un loc bine definit în cultura ecumenică. Aici, preotul Gala Galaction - Grigore Pisculescu, scriitor si profesor universitar, si preotul Vasile Radu - si el profesor universitar la Facultatea Teologie Ortodoxa din Bucuresti - au tradus in romaneste"Sfanta Scriptura", in linistea si pacea de la Schitul Brazi, dinainte de 1940.

Manastirea Brazi a fost o vatra de cultura, de trăire si spiritualitate românească. Monahul Antipa, nascut prin anul 1816, care dorea sa meargă pentru a se desăvârși la Sfantul Munte Athos, a reușit să ia îndrumare și dezlegare duhovnicească numai la ieroschimonahul staret Dimitrie de la Brazi care dispunea de un ascetism superior si o excelentă experienta duhovnicească.

Nu lipsit de importanta este si faptul ca, lângă biserica veche a Schitului Brazi, care nu se mai pastrează, a fost inmormantat, la dorinta lui, in anul 1925, scriitorul Ioan Slavici, care-și trăise ultimii ani din viață la Panciu, în casa fiicei sale, unde și-a compus o parte din "Amintiri" și a scris unele dintre nuvelele si romanele sale: "Cel din urmă armaș" și "Din păcat in păcat". După 1960, în urma desființării așezământului monahal, rămășițele pământești ale scriitorului Ioan Slavici au fost strămutate în cimitirul orașului Panciu.

Încă din 1822 monahul Timoftei învață carte iarna si sărbătorile pe monahii din mănăstire sau din alte mănăstiri, precum și pe copiii din zona. Încăperea destinată învățăturii de carte, aflată în estul Bisericii Sfantul Gheorghe, a devenit școala de cîntăreți și dascăli și a durat până în 1894 când școala a fost demolată, fiind grav avariată de un puternic cutremur.

La Mănăstirea Brazi, egumenul Dimitrie a intemeiat o școală de cântări bisericești pentru călugării si frații din schit, iar mai tarziu a funcționat aici o școală monahală, până in anul 1959.

Acum, in Manastirea Brazi este o comunitate de douazeci de călugarițe și surori, iar dintre ele, două sunt de ascultare la Schitul Sfântul Ioan, din apropierea mănăstrii.

Astazi, Mănăstirea Brazi este o adevarată oază de spiritualitate a județului Vrancea și a intregii Eparhii, atât datorită existenței aici a moaștelor Sfântului Ierarh Mucenic Teodosie de la Brazi, cât și pentru că rugăciunea și munca în obște, spre binele sfântului așezământ, sunt la mare cinste și fac din această mănăstire una dintre emblemele duhovnicești ale Eparhiei Buzaului si Vrancei” se arată în siteul de specialitate al BOR.

Vă mai spun că accesul la această mănăstire se face foarte ușor, Se merge pe DN 2 (E85) până la Tișița și apoi, pe drumul spre Panciu. Chiar la capătului drumului în aliniament, se vede indicatorul spre Schit și se mai merge vreo 3 kilometri, pe un drum impecabil.

Sau, se poate intra în Panciu și, la a doua intersecție, la fel, se vede indicatorul spre Schit.

Cred că, dacă nu spiritualicește, măcar din curiozitate istorică se justifică o vizită la acest schit. Deși, nu uitați : ”Isus se apropie, pocăițiv-ă! ”

---

VIZUALIZĂRI: 6020 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI