Casa lu' Tanti Aglaia

TIPĂREȘTE

Am “decolat” din Veliko Tarnovo undeva pe la amiaza, cu mare greutate desprinzandu-ne din atmosfera maiestuoasa a locurilor si numai dupa ce ne-am promis solemn ca o sa revenim… Doar perspectiva unor meleaguri cel putin la fel de spectaculoase ne-a mai indulcit despartirea…

Thassos, here we come!

Drumul – cel cunoscut si rascunoscut de cititorii AFA, s-au scris pagini intregi in vara asta, nu mai insist. Adica Veliko - Stara Zagora – Dimitrovgrad – Haskovo – Kardzali – vama Makaza – Komotini (unde ne-am dezmortit picioarele vreo juma’ de ora; frumos loc) – autostrada Egnatia Odos (evident ca am ratat iesirea spre Komotini, e greu s-o faci, dar noua ne-a iesit, deci cat p-aci sa ajungem la Kavala) – Keratini, intr-un final, la tzanc pentru a ne imbarca pe ferry de ora 19:15. Traversarea lina, cu pescarusi si soarele pregatindu-se de culcare. De remarcat “mirosul de insula greceasca”, pe care il simti din mijocul marii, de la o buna distanta de Thassos! Miros de flori, de iarba si de pini mediteraneeni, miros pe care il cunosteam din Zakinthos si Lefkada si de care mi-era atat de dor!

Am debarcat in portul din Limenas, capital insulei, “la ceasul cand nimeni nu indrazneste sa aprinda luminile sub ochii zilei care vad inca”, vorba lu’ nenea Calistrat Hogas. Ne-am scuturat de visarile in care ne cufundaseram pe vapor si ne-am ancorat solid in realitate, intrucat aveam de gasit locatia de cazare pe care o rezervasem inca din luna martie si, nu stiu de ce, dar un oarece fior de premonitie ma incerca… Deci, cap-compas, Skala Maries, pe partea de sud-vest a insulei, vreo 40 km din Limenas.

Pentru cazarea din Thassos nu am folosit, ca de obicei, booking-ul, ci am procedat ca si alte dati cand a fost vorba de Grecia, adica am interactionat direct cu proprietarii, via posta electronica. La vremea respectiva, am studiat desigur cateva zeci de oferte; trebuia ca locsorul sa ne cuprinda pe toti 8 (de preferat, 2 apartamente), sa fie pe vest, sa pot degusta apusul in fiecare seara (ca pentru rasarit sunt prea lenesa, prefer sa ma gaseasca sforaind), neaparat cu “sea view”.

Cand am vazut pozele din site-ul de prezentare al Pensiunii Aglaia, am stiut: bingo! Dar musai apartamentul de la ultimul nivel, de pe terasa caruia panorama golfuletului din centrul statiunii iti taia rasuflarea! Am scris proprietarilor, spacificandu-mi doleantele, am primit raspuns ca da, e liber in perioada solicitata, la pretul de 60 de euro pe noapte (nu m-am tocmit, ca nu ma pricep), mi-au scris ca detin inca un alt apartament la un nivel mai jos, pentru prietenii nostri, la 50 de euro.

Una peste alta, am batut palma, desi perfectarea inchirierii a durat vreo 2 saptamani, la modul urmator: ziua 1 – eu scriu; ziua2 – Tanti Aglaia raspunde, intr-o engleza aproximativa; ziua 2, dar 5 minute mai tarziu – eu mai cer o lamurire; ziua 3 – Tanti Aglaia raspunde, intr-o limba care aduce cu engleza; ziua 3, doar 2 minute mai tarziu, eu inca nu-s lamurita; ziua 6 – Tanti Aglaia incearca sa traduca din greaca in engleza cu Google Translate, iese ceva super-beton! ; samd. Normal ca muream s-o cunosc pe Tanti Aglaia! :)

Cu vreo 7 km inainte de Limenaria, am vazut si indicatorul catre Skala Maries, spre dreapta. In ultimile minute, pe drum, “descoperisem” si cauza concreta a fiorului de neliniste ce ma incerca: din martie, de cand facusem rezervarea si platisem avansul de 100 de euro de apartament, iar Tanti Aglaia confirmase primirea banilor, “afacerea cazare Thassos” fusese clasata undeva printr-un sertaras al creierului meu ocupat cu un milion de treburi. Acum realizam ca ar fi fost bine sa mai fi scris un mail de reamintire, ceva de genul: “Pazea, venim! ”, eventual sa cer detalii despre cum se ajunge la locatie, dar asa sunt eu: cand super-organizata, cand super-imprastiata; pur si simplu, nu mi-a trecut prin cap. “Ei, cat de greu ar putea sa fie? ”, ma linisteam in gand, “doar n-o fi Skala Maries cat Parisul. ”

Ce-I drept, am gasit locatia relativ usor, intr-adevar Skala Maries e un satuc mititel, in care toata lumea cunoaste pe toata lumea, am intrebat pe la vreo 2 taverne si ne-au indrumat binisor. Ideea e ca o tii tot la vale, pe drumusorul principal (totul e minuscul in acest loc, nu poti folosi decat diminutive!), lasi pe dreapta biserica si ajungi la mare, adica la golfuletul pe care il vazusem eu in pozele cu pensiunea, de unde n-ai decat 2 variante: spre dreapta sau spre stanga, pe malul apei.

Am luat-o spre stanga, asa cum ni se indicase: “A treia sau a patra cladire”. Acuma, care o fi, a treia sau a patra? , ca nu scrie nimic pe niciunde. Tati a parcat, iar eu, ca un sef de trib adevarat, am coborat sa-mi indeplinesc pana la capat misiunea. Pe terasa uneia din pensiuni, o mini-paranghelie, gasca mare, gratare care sfaraiau, berule care alunecau pe gatlejuri cantacioase… Am hotarat sa le stric karma si sa intreb: “Aglaia Pension? ” O tanti, cred ca proprietareasa, ulterior am aflat ca era bulgaroaica, m-a luat de mana si m-a tras dupa ea pe scarile dintre locatia dumisale si cea din stanga, care era de fapt Pensiunea Aglaia.

Am ajuns intr-o straduta de unde se intra in cladire (parter plus 2 etaje), dar noi deocamdata am coborat la basement, s-o gasim pe Tanti Aglaia. Aceasta a iesit dupa ce vecina a sunat la usa de vreo 3 ori (o batranica delicioasa, de vreo 70 si ceva de anisori, asa cum imi imaginasem!), am intrat in antreul dumisale, dar dupa cat de greu s-a dezmeticit, am realizat rapid ca uitase ca pamantul ca urma sa aiba musafiri! Cele 2 doamne au avut o discutie in limba greaca, din care nu am inteles nimic, bulgaroaica ofensiva, Tanti Aglaia surprins-defensiva, pana la urma s-au hotarat sa ia telefonul, sa formeze un numar si sa mi puna aparatul la ureche. Am vorbit cu o voce tanara, nepoata lu’ Tanti Aglaia, care a lamurit rapid problema, stia foarte bine despre ce era vorba, dar uitase s-o anunte pe bunica.

Toata lumea a rasuflat usurata si fiecare s-a dus in treaba sa, adica vecina bulgaroaica inapoi la paranghelie, iar eu si cu Tanti Aglaia la apartamentele rezervate.

Casuta noastra din Thassos era intradevar situata la ultimul etaj al imobilului, cu intrare din strada, de unde niste scari ne duceau direct la ea. Se intra intr-un hol, in fata se afla bucataria, iar in stanga si in dreapta cele 2 camere, fiecare cu baie proprie.

Camerele identice “in oglinda”, de dimensiuni normale, contineau mobilier basic, nici prea nou, dar nici de pe vremea lu’ Tanti Aglaia, adica 2 paturi de o persoana lipite, noptiere, dulap pentru haine (cu deeestuuule umerase; prietenii stiu de ce!), secretaire cu taburet si oglinda. Televizor cocotat pe dulap, nu l-am deschis, dar si aer conditionat pe care l-am utilizat intens. Baile si bucataria, ca si inteaga localitate Skala Maries, mici-mititele, dar echipate corespunzator. Fiecare baie avea, evident, chiuveta si tron, dar si cate un lighenas pentru spalat oarece si chiar si uscator de par.

La prima vedere, am avut ceva palpitatii (pasamite, inima mea era mai sensibiloasa dupa episodul de mai inainte), ca nu vedeam dusurile. De fapt, nici nu exista dus separat, acesta se alimenteaza printr-un cordon de la chiuveta. “Aha, o sa inundam pana la Galati cand o sa facem dus”, mi-am zis, dar surpriza a venit odata cu prima imbaiere, cand am constatat ca nu era deloc asa, din cauza ca apa nu avea o presiune exorbitanta (dar OK), nu se uda decat podeaua pe o raza de juma’ de metru, iar daca aveai grija sa lasi in jos capacul de la WC, colacul acestuia nu avea deloc de suferit.

Bucataria continea 95% din lucrurile de care chiar ai nevoie intr-o vacanta. Frigider mare cu congelator, chiuveta, aragaz cu 2 ochiuri (gaze naturale), masa, 2 scaune (nu era loc de mai multe, dar nu era nici nevoie, pentru ca am mancat pe terasa). Dulapuri cu vesela necesara, chiar mai mult decat ne trebuia, tot felul de oale si ulcele (am citit cu mandrie pe fundul a 2 cescute de cafea “made in Romania”).

Nu exista insa o sursa de a aprinde focul la aragaz, asa ca in prima dimineata am degustat cafea la filtru (nu ma innebunesc), apoi am cumparat o bricheta si am revenit la normal. Am cumparat si dispozitive pentru indepartarea tantarilor, care ne sacaiau din belsug.

Dar cireasa de pe tort o reprezenta, desigur, terasa apartamentului, cea pentru care mi se paruse corect sa platesc 10 euro in plus pe noapte (si nu am regretat niciun cent!). Pe terasa se intra din fiecare din cele 2 camere (am uitat sa va spun ca se puteau inchiria si separat cele 2 camere), iar geamul bucatariei dadea, deasemenea, pe terasa (traba utila pt debarasat, de exemplu). De fapt, din camera nu ajungeai pe terasa decat dupa ce urcai 2 trepte, chestie care in prima faza ne-a mirat, dar ne-am lamurit urgent; pensiunea detinea camere si in partea dinspre mare, si in cea dinspre strada, apartamentul nostru era pe partea dinspre strada, iar terasa se sprijinea pe toata zona din fata, adica era cam cat un apartament obisnuit! Probabil etajele imobilului fusesera adaugate succesiv, cel putin ultimul dintre ele.

Terasa era dotata cu 2 masute si cu 6 scaune, acolo ne faceam veacul in fiecare seara, “in familie” sau impreuna cu prietenii nostri (ei au avut apartamentul de sub noi, identic cu al nostru, dar cu o terasa semnificativ mai mica). Privelistea de sus chiar iti taia rasuflarea, fie noapte sau zi, de fiecare data cand ieseam pe terasa luam camera foto si mai trageam niste poze, nu ma puteam abtine, parca vedeam prima data acele imagini!

Ziua - golful cu micuta plaja, inconjurat de taverne si case din piatra, in spatele lor alte case “curgand” una peste alta, si mai spate dealurile domoale… Seara - luminile cliparitoare ale satului reflectandu-se in apa linistita a marii, luminile mai discrete ale Kavalei in departare, lumina ros-verde a cate unei barci in mijlocul marii… cel putin, luminile acelea as fi putut sa stau o viata intreaga sa le privesc! (sau macar pana mi se facea somn, noaptea :))

Incalzirea pensiunii, ca si la celelalte cladiri din zona, se face prin panouri solare. Panourile solare care deserveau Pensiunea Aglaia se aflau pe terasa noastra, undeva intr-o parte, lucru care, din punctul meu de vedere, nu i-a diminuat romantismul, caci acestea ingreunau cumva doar vederea spre cladirile din spate, lasand libera privelistea spre mare.

Terasa continea si vreo 2 zone de intins rufele la uscat (sfoara plus carlige), dar o astfel de zona era amenajata si pe micutul palier din fata intrarii in apartament, asa ca n-am suferit deloc din acest punct de vedere, asa cum se mai intamplase prin alte locatii precedente.

Curatenia ne-am facut-o in mare parte singuri, lucru care nu mi se pare un capat de tara (majoritatea acestor locatii gen self-catering sunt gandite in acest sens, mai ales in Grecia). De fapt, am gasit spalat pe jos intr-o zi, undeva pe la jumatatea sejurului, si chiar si lenjeria si prosoapele schimbate, dar in rest, gospodarirea ne-a apartinut. Pt gunoi, era un tomberon la caparul micii terase-palier de pe care se intra in apartament.

Pensiunea nu are parcare proprie (unde va treziti?!), dar toata lumea parcheaza pe straduta din fata, urmand apoi sa urce scarile pana la intrarea in imobil, sau pe straduta din spate. Stradutele acestea sunt atat de inguste, incat cu greu incap 2 masini una pe langa alta (sunt cu sens unic, desigur), deci trebuie sa aveti grija sa parcati cat mai lipiti de margine. Ideea e ca, de fiecare data cand vrei sa te parchezi, ai impresia ca never-ever n-o sa-ti iasa, dar credeti-ma ca pana la urma reusiti, chiar fara sa va strofocati prea tare.

La 50 m de pensiune, chiar langa golf, gasiti un magazin cu chestii basic, inclusiv fructe si legume. Pentru cumparaturi mai elaborate, trebuie sa va deplasati in alte localitati mai rasarite, Limenaria sau Limenas.

“Mancatorii” am numarat vreo 6, toate in jurul golfului, precum si vreo 2 cafenele. O masina ambulanta care vinde peste trece din cand in cand prin Skala Maries, dar n-am reusit sa inregistrez frecventa cu care o face, n-am stat prea mult loco.

Asadar si prin urmare: recomand Pensiunea Aglaia? Ooo, cu tot sufletul! Daca iubiti viata de vacanta simpla, fara impopotzaneli, locul e tot ce v-ati putea dori. Curat, cu tot ce va trebuie intr-o casa de vacanta, in care se presupune ca nu va petreceti prea mult timp. O priveliste de milioane de pe terasa de la ultimul etaj, toata numai a voastra!

Tanti Aglaia nu va streseaza, nici nu cred ca e atat de senila pe cat am avut impresia in prima clipa (am gresit eu, ca n-am mai dat niciun semn de viata, ca si nepoata care a omis sa-i aminteasca faptul ca venim), de fapt e o batranica simpla si discreta care o sa va imbratiseze cu drag atunci cand o sa plecati, ca pe propriii nepoti si o sa va intrebe cand o sa mai veniti!

---

VIZUALIZĂRI: 5665 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI