Mănăstirea Recea [Dumbrăveni] - credință și relaxare sufletească pe meleaguri vrâncene

TIPĂREȘTE

Subcarpații Buzăului și ai Vrancei sunt presărați cu numeroase lăcașe de cult, adevărate comori spirituale care așteaptă să fie descoperite de drumețul obosit, doritor de clipe liniștite și de relaxare sufletească. Întotdeauna ne-a făcut plăcere să vizităm aceste obiective pentru că într-o asemenea locație ne putem destinde și putem obține momente neprețuite de intimitate sufletească, departe de tumultul vieții de zi cu zi.

Așadar, în prag de mai, după o lungă perioadă de hibernare, iată-ne din nou la drum prin frumoasele meleaguri vrâncene. Ținta noastră de această dată este un obiectiv aflat la aproximativ 20 de kilometri de municipiul Focșani, pe raza comunei Dumbrăveni – Mănăstirea Recea.

Accesul către lăcașul de cult este relativ facil. Pe DN 2, în localitatea Dumbrăveni, la jumătatea aproximativă a distanței dintre Râmnicu Sărat și Focșani (pe această direcție de mers), se desprinde către stânga un drum comunal asfaltat, indicatorul amplasat pe DN 2 infomându-ne că până la Mănăstirea Recea mai aveam de parcurs 5 kilometri. Șoseaua șerpuiește printre case și livezi și ajunge la intersecția cu un drum comunal neasfaltat, care se desprinde către stânga, înainte de intrarea în localitatea Gura Caliței. Pe acest drum comunal am mai parcurs aproximativ doi kilometri, printre dealuri și fânețe multicolore, ajungând apoi pe pajiștea aflată la intrarea în curtea lăcașului de cult, loc unde am parcat mașina.

Acompaniați de zumzăitul hărnicuțelor albine care trebăluiau de zor printre ramurile pomilor gătiți de sărbătoare, am inspirat adânc aerul parfumat al primăverii și ne-am îndreptat către poarta metalică prin care se intră în curtea exterioară a mănăstirii. Am parcurs o alee pietruită și am ajuns lângă poarta sculptată în lemn, prin care am pătruns în curtea interioară a lăcașului de cult.

Descrierea Mănăstirii Recea o voi face începând cu cea mai importantă ctitorie din curtea lăcașului de cult – Biserica mare a mănăstirii, având hramul ”Nașterea Maicii Domnului”, inclusă în lista monumentelor istorice din zonă. Câteva date referitoare la istoricul lăcașului de cult am putut lectura pe pisanie. Am aflat astfel că biserica ”Nașterea Maicii Domnului” a fost ridicată în anul 1686 de clucerul Mănăilă Mărăcineanu, un credincios dregător aflat în slujba voievodului Șerban Cantacuzino al Țării Românești. Până în anul 1864, în timpul domniei lui A. I. Cuza, aici a funcționat un schit de călugări, denumit în popor ”Schitul de la Recea”.

Treptat, viața monahală este reluată, iar în perioada 1985 – 1990 au loc ample lucrări de consolidare, întrucât biserica fusese avariată în urma cutremurului din anul 1977. Se construiesc în această perioadă și alte anexe ale lăcașului de cult: trapeză, clopotniță, dar și câteva chilii. După refacerea picturii de către preotul pictor Petre Brașoveanu din Buzău în perioada 1994 – 1995, lăcașul de cult a fost resfințit de ziua ”Înălțării Sfintei Cruci”, la data de 14 septembrie 1996.

De pe aleea dinspre clopotniță s-a apropiat de noi o măicuță și ne-a invitat să intrăm în biserică. Am pășit în liniște peste pragul lăcașului de cult și am fost imediat încântați de pictura interioară, realizată în tehnică ”fresco”, care se îmbină armonios cu stranele din lemn sculptat, dar și cu catapeteasma bisericii. Deasupra capetelor noastre atârnau câteva candelabre, prinse cu lanțuri groase atât pe tavan, dar și în turla lăcașului de cult. Lumina difuză, dar și răcoarea din interior, în contrast cu soarele arzător de afară, ne-au determinat să petrecem minute bune aici, prilej pentru a ne reculege fiecare dintre noi și pentru a ne îndepărta pentru puțin timp de problemele cotidiene.

Pe un perete din partea stângă am văzut o pictură a P. S. S. Episcop Epifanie Norocel, cel care a avut un rol important în revenirea lăcașului de cult printre cele mai frumoase mănăstiri din zonă, acolo unde de fapt îi este locul.

Am ieșit pe aleea de lângă biserică, trecând pe la umbra unor brazi falnici, și am mers către locul destinat special pentru a aprinde câteva lumânări. Lângă aleea pietruită am găsit o cruce ridicată din piatră și marmură în memoria tuturor eroilor români.

Curtea mănăstirii este un loc desprins parcă din rai. Ne-am plimbat pe alei printre straturi de flori multicolore și tufe de bujori înfloriți. Liliacul părea că ne binecuvântează cu ramurile lui care ne atingeau pe creștet, iar ghivecele cu leandri și alte tufe de arbuști ornamentali completau tabloul natural de vis. Pe un loc mai ridicat din apropierea bisericii este construit un foișor din lemn, împodobit cu numeroase ghivece din care se revărsau mușcatele viu colorate. Acest loc este destinat oficierii unor slujbe în aer liber.

Măicuța care ne-a invitat să vizităm biserica ne-a condus apoi pe o alee către stânga, trecând astfel pe sub clopotniță și ajungând într-o altă zonă a lăcașului de cult, înconjurată de anexe mănăstirești. Aici, într-o încăpere micuță, am fost poftiți să intrăm și să admirăm câteva icoane vechi de aproximativ două secole, o Evanghelie scrisă în 1749 cu litere chirilice dar și alte obiecte de cult. Măicuța a fost extrem de binevoitoare și ne-a povestit că acest muzeu micuț al mănăstirii a fost realizat o altă maică, Iuliana, care a avut un rol extrem de important în reclădirea așezământului monahal și care a decedat în anul 2000.

Mulțumiți că am descoperit o altă perlă din prețiosul șirag al lăcașelor de cult din zona Buzăului și a Vrancei, am mulțumit gazdei noastre și ne-am îndreptat agale către ieșire. Pentru că soarele strălucea cu putere, am mai făcut un mic popas lângă o cișmea din curte, de la care am băut apă rece ca gheața, apoi ne-am odihnit puțin pe o bancă din lemn. Pe lespedea cișmelei am văzut că este inscripționat anul 1993, dar și faptul că această fântână a fost sfințită cu apă adusă din Ierusalim de la trei izvoare: Izvorul Maicii Domnului, Izvorul Sfântului Ioan Botezătorul și din Iordan. Pe crucea de deasupra cișmelei este pictat Mântuitorul care îi cere apă Samaritencei la Fântâna lui Iacob din Ierusalim.

La ieșirea din curtea ansamblului monahal am trecut pe lângă un mic cimitir, unde mai multe cruci din marmură arată că aici își dorm somnul de veci maicile care au trudit pentru ca noi, vizitatorii, să avem ce admira la frumoasa Mănăstire Recea.

În încheiere, vă recomand să vizitați acest lăcaș de cult de pe plaiurile vrâncene. Veți găsi un loc deosebit, încărcat de semnificații istorico-religioase, amplasat într-un cadru natural încântător. Fotografiile atașate vor completa prezentarea mea pentru Mănăstirea Recea...

---

VIZUALIZĂRI: 1810 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI