ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 22.07.2014
--- F ---
GR. VÂRSTĂ: 50-60 ani
DIN: Bucuresti
ÎNSCRIS: 24.05.11
STATUS: APOLLO
DATE SEJUR
JUN-2014
DURATA: 1 zile
familie cu copii

GRAD SATISFACȚIE
CADRUL NATURAL:
100.00%
Încântat, fără reproș

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
100.00%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
TIMP CITIRE: 8 MIN

Limenas, în lumina asfinţitului

TIPĂREȘTE

Limenas sau Thassos town, cel mai important oraş al insulei Thassos, considerat oraş capitală, este situat în partea de nord-est. În portul de aici sunt debarcaţi călătorii care sosesc de pe continent, fie prin Kavala, fie prin Keramoti.

Veniţi în Thassos pentru vacanţă, pentru plajele însorite de pe minunatele sale ţărmuri, pentru satele tradiţionale şi pentru tavernele sale, de multe ori turiştii mai revin în Limenas doar atunci când trebuie să se îmbarce din nou pe ferry-boat pentru întoarcere, la sfârşitul sejurului.

Urmăresc de o bună bucată de timp tot ceea ce s-a scris pe AmFostAcolo despre Thassos pentru că şi eu am fost acolo. Am şi scris propriile-mi impresii despre cazare, despre plaje, despre sate tradiţionale şi taverne… la fel ca majoritatea celor care au fost acolo şi ne-au împărtăşit în scris impresiile lor. Limenas, considerat cel mai adesea doar o poartă de intrare şi de ieşire din insulă, este pe nedrept marginalizat, de aceea, chiar dacă am considerat închis capitolul Thassos din acest an, revin cu câteva cuvinte despre acest oraş.

Limenas este construit pe ruinele unui oraş antic, de-a lungul golfului Kavala, la poalele unor dealuri împădurite. Clădirile nu prea înalte, construite în inconfundabilul stil grecesc, plantele înflorite care învăluie zidurile de piatră, străduţele înguste şi în pantă din zona veche, aerul îmbibat de mirosul mării şi al pădurilor de pin, istoria străveche ce răzbate până la noi prin atâtea şi atâtea vestigii, fac din Limenas un loc de recomandat măcar pentru o plimbare.

În afară de portul comercial, cel în care ancorează ferry-boat-urile şi vasele mai mari, Limenas are şi un port turistic de unde se pot închiria bărci pentru scurte incursiuni pe mare sau se pot achiziţiona excursii cu vaporaşe pentru un tur al insulei, cu barbeque (duminică, miercuri şi vineri în intervalul orar 10.00-18.30 la un tarif de 30 euro pentru adulţi şi 15 euro pentru copiii sub 12 ani) sau pentru înot şi snorkeling în cele mai frumoase plaje (marţi, joi şi sâmbătă în intervalul orar 10.00-16.45 la un tarif de 25 euro pentru adulţi şi 15 euro pentru copiii sub 12 ani).

Peregrinările noastre de vacanţă în Thassos ne-au adus de multe ori în Limenas, în treacăt spre Makryammos, Marble Beach sau Pachis şi de vreo două ori pentru supermaketul - aprovizionat şi cu preţuri bune - amplasat la marginea oraşului, pe drumul spre Makryammos.

Pentru importanţa lui, pentru că este un oraş capitală (chiar dacă nu o capitală aşa cum ne aşteptăm noi să fie, adică întinsă, aglomerată, cu clădiri supradimensionate), trebuia să-i acordăm măcar o după-amiază.

Intuind îngustimea străzilor centrale, am parcat maşina în zona portului unde am găsit loc suficient în pofida faptului că erau în curs nişte lucrări de reparaţii la carosabil. Privind marea cu ambarcaţiunile ancorate pe o parte şi parcul de pe cealaltă parte, ne-am îndreptat spre centru.

Umbrită de ramurile înflorite ale unui leandru uriaş, mi-a atras atenţia statuia lui Constantin Kanaris. Deşi nu ştiam nimic despre personalitatea pe care o reprezintă, am fotografiat-o. Abia la întoarcere, acasă, am reuşit să aflu că statuia este un omagiu adus unui amiral grec, erou naţional, luptător pentru libertate. Insula a avut propria flotă şi marinari instruiţi pentru luptele împotriva piraților. Navele lor bine echipate s-au dovedit eficiente şi în încleştările războiului de independenţă, Constantin Kanaris fiind unul dintre comandanţii de navă. Dar, să revin!

Oraşul de astăzi are numeroase magazine de suveniruri şi chiar o stradă comercială, pietonală. Amatorii de shoping au unde să-şi petreacă timpul şi de unde să aleagă cele mai inspirate suveniruri: bijuterii elegante, poşete, diverse obiecte vestimentare, ierburi aromatice uscate sau condimente ambalate, multe dulciuri şi produse tradiţionale. Tavernele sunt numeroase. Dacă doriţi să petreceţi o seară la malul mării, la o tavernă în Limenas, aflaţi că ofertele sunt multiple şi care mai de care mai tentante. Dar noi nu pentru asta veniserăm. Aflaserăm că aici s-au descoperit rămăşiţe ale anticului oraş-port şi că acestea pot fi vizitate. Desigur, ora înaintată la care am venit nu ne-a permis vizitarea tuturor obiectivelor, totuşi ne-am făcut o idee despre modul în care arăta aşezarea în urmă cu multe sute de ani.

În faţa portului se află un mic parc. Pe băncile umbrite, câţiva bătrâni se odihneau privind în tăcere marea şi lumea care se perinda pe lângă ei.

Agora, vechea piaţă a oraşului, este acum doar o îngrădire care protejează rămăşiţele de piatră invadate de iarba înaltă. Nu se plăteşte intrare, dar nici nu se intră. Un grup de turişti asculta prezentarea unui ghid şi fotografia de acolo, de lângă gard. Probabil trecuse ora când turiştilor li se permite accesul în incintă. Am tras cu urechea şi am aflat că piaţa - la fel ca în toate oraşele antice - era cel mai animat loc al aşezării. Aici lumea se întâlnea pentru schimburi de mărfuri sau numai pentru a socializa. În această piaţă existau clădiri administrative, comerciale şi religioase, toate decorate cu coloane, arcade, porţi impunătoare şi statui. Fragmente din Agora, aduse la lumină de săpăturile arheologice în urmă cu doar câteva decenii, au fost apreciate ca datând din sec. IV-II î. H.

Am ştiut de la bun început că Muzeul de Arheologie, aflat în imediata vecinătate, care găzduieşte mare parte din artefactele provenite din vechea piaţă, nu va putea fi vizitat. Exceptând ziua de luni, programul zilnic al acestuia este 9.00-16.00, deci la venirea noastră muzeul era deja închis. Pentru cei interesaţi şi care reuşesc să se încadreze în acest interval de timp, informez că taxa de intrare este 2 euro/adulţi şi 1 euro/copii şi studenţi.

La Templul lui Dionysos, un alt sit arheologic de mai mici dimensiuni, se ajunge urmând linia falezei, apoi pe o străduţă la dreapta. Străduţa pare că se termină chiar la Templul lui Dionysos, de aici bifurcându-se. Rămăşiţele templului sunt împrejmuite pe două laturi cu un gard de piatră, iar pe celelalte două laturi cu gard de sârmă. Am poposit în iarba uscată, lângă panoul care prezintă succinct - în greacă şi engleză - ceea ce a fost aici în urmă cu mii de ani. În prezent vedem doar câteva ruine.

De la Templul lui Dionysos se poate continua pe un drum în pantă, apoi pe o cărare destul de confortabilă, până la Teatrul antic, un obiectiv impresionant atât prin vechimea, cât şi prin aşezarea sa. Urmând direcţia indicată de o săgeată, străduţa pietruită se termină la marginea pădurii de pini de unde începe urcuşul pe cărarea lată, cu trepte de piatră. Panoul de la marginea oraşului poate fi derutant în privinţa distanţei de parcurs pentru că indică atât 200 cât şi 500 m până la Teatrul antic. Apreciez ca fiind mai aproape de adevăr cea de-a doua cifră. Nu trebuie însă să descurajati! Cu încălţăminte adecvată, cu câteva pauze, drumul prin pădure este foarte plăcut, umbros, deci posibil de parcurs chiar şi atunci când soarele este torid. Până a se ajunge la Teatrul antic, spre bucuria amatorilor de fotografie, din loc în loc se deschid minunate perspective asupra oraşului, portului şi mării.

Datând din sec. V î. H. (construcţia de marmură fiind ceva mai nouă, din sec. III î. H.), teatrul a fost folosit la început pentru reprezentaţii dramatice şi muzicale, ulterior - după venirea romanilor - şi pentru lupte cu gladiatori. Se spune că teatrul ar avea o capacitate de 3000 de locuri. Bineînţeles că, în timp, a trecut prin mai multe etape de reconstrucţie şi renovare, în prezent mai păstrînd doar câteva coloane de marmură din construcţia iniţială. Teatrul antic din Limenas, despre care se spune că este al doilea în ceea ce priveşte acustica (după Epidauros), în iunie, când am fost noi acolo, era închis pentru cercetări şi renovări, lucrările estimându-se a fi terminate la sfârşitul anului 2014. Locul este împrejmuit şi interzice accesul în arenă, dar pe o cărare, printre alte ruine şi gropi părând morminte goale, se poate ajunge în partea superioară de unde teatrul antic se vede foarte bine. Portul şi marea oferă şi de aici privelişti de neuitat. Apusul soarelui - magnific - ne-a surprins pe pietrele istorice ale teatrului antic din Limenas. Am rămas acolo, în contemplare, în lumina care se împuţina tot mai mult, până când soarele s-a pierdut complet în mare.

Aşadar, nu am mai continuat urcuşul altor aprox. 300 m până la templele antice şi fortăreaţa medievală despre care ne informaseră ghidurile turistice. Totuşi, pot spune celor interesaţi că drumul este nepavat, deci este o simplă cărare de munte care continuă de-a lungul ruinelor unor ziduri până la Acropole. Aici încă mai pot fi văzute rămăşiţe ale Templului lui Apollo şi ale Tezaurului, iar mai sus, rămăşiţe ale Templului Atenei. Regret că nu am ajuns şi acolo deoarece, pe lângă vestigiile antice, sus, la înălţime, ne-am fi bucurat şi de alte privelişti minunate.

O dată cu lăsarea întunericului, am coborât pe aceeaşi cărare pietruită şi am continuat plimbarea pe faleză şi pe artera comercială pietonală. Inutil a menţiona forfota de seară de aici, terasele, cofetăriile, parcul de distracţie pentru cei mici…

Închei subliniind că Limenas merită să rupem câteva ore din timpul nostru de vacanţă. Plimbarea noastră de o seară a fost frumoasă, dar insuficientă pentru a cunoaşte cu adevărat capitala insulei Thassos, un oraş cu o istorie atât de bogată şi de îndepărtată.


[fb]
---
Trimis de iulianic in 22.07.14 16:35:19
Validat / Publicat: 22.07.14 17:53:16
INFO ADIȚIONALE
  • Nu a fost singura vizită/vacanţă în GRECIA.

VIZUALIZĂRI: 3254 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

13 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (iulianic); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P20 Limenas - Apus de soare văzut de la Teatrul antic.
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol:
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 29450 PMA (din 34 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.

ECOURI la acest articol

13 ecouri scrise, până acum

luciaoradea
[22.07.14 21:58:51]
»

@iulianic

Frumos review, foarte detaliat. Si noua ne-a placut Limenas-ul, si pentru locurile frumoase dar si pentru shopping si plimbarea de seara. Cu toate ca am ales Aliki pt cazare, pt liniste si peisajele frumoase, ne place si sa mergem in locuri mai agitate, si pt a urmari lumea dar si pentru cina. De obicei in oraselele mai aglomerate gasesti o varietate mai mare de oferte, asa ca alegeam cate o taverna noua la fiecare vizita aici.

iulianicAUTOR REVIEW
[22.07.14 22:14:06]
»

@luciaoradea: Mulţumesc pentru aprecieri!

Am ajuns şi noi la Aliki într-o zi, pentru plajă şi pentru o masă la una dintre taverne. Am scris deja destul de mult despre Thassos, dar amintirea acelei taverne parcă mă îndeamnă să scriu ceva şi despre ea. Majoritatea turiştilor ajung acolo, merg la plajă poate chiar trecând prin această tavernă, dar nu-mi amintesc să fi citit ceva despre ea.

luciaoradea
[22.07.14 22:19:32]
»

Despre ce taverna e vorba? Inteleg ca una de pe plaja.

iulianicAUTOR REVIEW
[22.07.14 22:23:36]
»

@luciaoradea: Este vorba de ΨΑΡОTABEPNA, cea de lângă Kantina Aliki, prin care cobori din şosea spre plajă.

luciaoradea
[22.07.14 22:34:45]
»

Pai scrie un review sa stie lumea care merge in Aliki unde e de luat masa! La rubrica C-M-R intreba cineva unde e de stat in Aliki si daca sunt taverne ok unde se poate manca bine.

iulianicAUTOR REVIEW
[22.07.14 22:38:39]
»

@luciaoradea: Mulţumesc pentru îndemn şi încurajare! Probabil, în limita timpului disponibil, voi scrie câteva rânduri şi despre această tavernă.

Alex_Macedo
[23.07.14 19:27:54]
»

Respectele mele, Iulia!

Ehm... nu cred că mai este nevoie să spun: Așa se scrie un review!

Citindu-te, vacanța s-a mai prelungit, puțin.

Pe... oricând!

iulianicAUTOR REVIEW
[23.07.14 19:56:09]
»

@Alex_Macedo: Mulţumesc pentru aprecieri şi pentru cuvintele frumoase!

alinaro
[24.07.14 10:01:20]
»

@iulianic: Frumos. P20 e superba!

iulianicAUTOR REVIEW
[24.07.14 11:50:47]
»

@alinaro: Mulţumesc, Alina! La Teatrul antic am făcut mai multe poze cu asfinţitul soarelui. Aşezaţi pe pietre, am urmărit şi am fotografiat - atât eu cât şi nepotul meu - tot drumul soarelui la asfinţit, în coborâre, până la dispariţia lui totală în apa mării. Era atâta linişte şi atât de plăcut să trăieşti un astfel de moment... Nu ne mai venea să plecăm de acolo.

sosso
[27.07.14 02:02:10]
»

Am fost acolo în aceeași perioadă cu dumneavoastră! Cine știe, poate că no-om fi și intersectat traiectoriile, la un moment dat. Am văzut că anul trecut, cam în aceeași perioadă, am fost și noi în Lefkada.

Noi ne-am plimbat prin Limenas în 25 iunie, la o zi după dvs..... era ziua fiicei mele, care a împlinit 13 ani. Deoarece nu voi scrie un review despre Limenas, cu voia dvs., voi posta duoă fotografii făcute atunci.

iulianicAUTOR REVIEW
[27.07.14 09:07:26]
»

@sosso: La câţi români am întâlnit pe insule - în Lefkada, dar mai ales în Thassos - nu ar fi fost de mirare să ne şi întâlnim pe acolo. Cât despre traiectorii… sunt sigură că ele s-au intersectat. Turiştii caută cam aceleaşi locuri mereu, cu atât mai mult cu cât ele sunt atât de bine popularizate. Thassos nu duce lipsă de publicitate.

Am văzut cele 3 (nu 2) poze făcute în Limenas, dar, de ce nu vei scrie propriul review?

Felicitări fiicei pentru aniversare şi mult succes în viitor!

webmasterX
[04.10.14 05:09:47]
»

Mutat în rubrica "Descoperă Limenas, THASSOS" (nou-creată pe sait)

Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
5 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
Alex_Macedo, alinaro, iulianic, luciaoradea, sosso
Alte impresii din această RUBRICĂDescoperă Limenas și împrejurimile:


    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

 
[C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.066997051239014 sec
    ecranul dvs: 1 x 1