Stella Maris – adăpost vremelnic al Sf. Ilie

TIPĂREȘTE

Orice eveniment notabil, gen nuntă, botez, aniversare ține 3 zile... e o vorbă specific ardelenească, poate și datorată felului de a fi așezat, calm și pașnic al locuitorilor zonei în care trăiesc. În spiritul acestei zicale, îmi permit și eu să le spun: La mulți ani!!! celor care ieri și-au serbat onomastica de Sf. Ilie. Și pentru că am fost și eu acolo, în locul în care potrivit tradiției a trăit Sf. Ilie, cuvintele se decantează lin dintre amintiri și se aștern pentru a povesti despre ceea ce am văzut, ce am aflat și ce am simțit ajungând în locul pe unde a pășit și viețuit Sf. Ilie.

Închid pentru o clipă ochii și inspir adânc, din rugul atâtor amintiri, un miros de mare sărată, e mirosul Mării Mediterane. Pe țărmul ei, într-un loc de o frumusețe divină, pe Muntele Carmel, se află grota care l-a adăpostit pe Sf. Ilie. Acum, aici este o biserică ce poartă un nume pe măsură – Stella Maris și adăpostește centrul mondial al Ordinului Carmeliților. E liniște, se aud valurile mării, copacii abia respiră, eu abia respir, e cald și e atîta frumusețe în jur, senzațiile îmi survolează sufletul, mă dedulcesc cu sunetul cald al apei și cu imaginea Muntelui Carmel care veghează maiestuos marea. Peisajul e incredibil de frumos, și în plus, potrivit tradiției creștine, ating pământ sfânt... cu nume ce rezonează puternic in fiecare conștiință... Stella Maris!

Biserica Stella Maris, așezare

Muntele Carmel se află în Israel, suspendat parcă deasupra apelor Mării Mediterane, în apropierea orașului Haifa, cel mai frumos oraș al acestor locuri, după părerea mea. Pe o colină, în vârful acestui munte cu toponimie dulce, se găsește biserica Stella Maris - Steaua Mării, închinată Fecioarei Maria. Ajung la ea în ultima zi a circuitului pe care l-am făcut în Israel, cu autocarul, în urcuș amețitor, pe lângă grădini superbe și clădiri uimitor de frumoase ce îmbină stiluri arhitecturale diferite. În zilele anterioare, remarcasem în Israel unitatea arhitecturii concretizată în locuințe monocolore, albe, din calcar, cu două nivele. În Haifa, port la Mediterană, cel mai liberal dintre orașele israeline, unde oamenii trăiesc departe de orice confruntări fie ele armate sau religioase, ceea ce am văzut e diferit de restul țării, toată frumoasă, de altfel. Un oraș superb, colorat, cu multe clădiri turn, beton și sticlă. Iar peste această frumusețe clădită de mâna omului, e peisajul mirific, muntele și marea și o altă mare de flori de astă data, iar în depărtare, un mic punct alb, mă duce cu gândul departe, la alte lumi și alte cutume... e granița cu Libanul.

Scurt istoric

Interiorul peșterii situate pe malul Mediteranei a servit în vremuri ancestrale drept refugiu Profetului Ilie. Acesta a trăit cu cca. 800 de ani a. Ch., pe vremea regelui Ahab și a reginei Izabel. Aceștia din urmă se închinau zeului Baal și îi persecutau pe cei ce credeau în Dumnezeu. Pentru aceste aspre fapte, Sf. Ilie le-a prorocit că vor fi pedepsiți amarnic, că nicio picătură de ploaie nu va mai cădea pe pământ fără voia sa. Poporul lui Israel împreună cu regele Ahab nesocotesc spusele Prorocului Ilie și o secetă cumplită de peste 3 ani de zile se va abate asupra acelor ținuturi. În acest răstimp, Sf.Ilie se retrage vremelnic, aici, pe Muntele Carmel în grota la baza căreia este azi construită biserica Stella Maris. În final, Prorocul Ilie îi propune regelui să facă o încercare pentru a vedea care este adevăratul Dumnezeu. Astfel, pe Muntele Carmel este ridicat un jertfelnic la care se roagă mai întâi prorocii lui Baal, implorând pronia cerească să aprindă focurile. Dar nimic nu se petrece. Apoi se va ruga Ilie, iar focul divin va coborî din cer și va aprinde rugul. La așa semn divin, poporul va lepăda credința in zeul mut Baal și va crede în Dumnezeu. Aceasta ne relatează Vechiul Testament.

Cert este că de-a lungul timpului, locul acesta de pe Muntele Carmel, a fost după caz, cinstit sau profanat. În secolul al XIII-lea un grup de pustnici se adăpostește aici, de frica celor ce le invadaseră ținuturile, cruciații. Vor primi, în scurt timp, de la patriarhul Ierusalimului, binecuvântarea de a organiza un ordin religios, care își va primi numele după denumirea muntelui – Ordinul Carmelit. Însă vor fi în scurt timp izgoniți de pe munte, refugiindu-se în Europa. De-abia în secolul al XVI-lea, se va construi aici, un așezământ monahal modest, pe locul actualei biserici Stella Maris. Napoleon Bonaparte a cucerit muntele și a ordonat transformarea bisericii în spital. După plecarea francezilor, turcii au invadat locul și au omorât toți viețuitorii. În memoria călugărilor uciși a fost ridicată înaintea mănăstirii o piramidă. La începutul secolului al XIX-lea tot turcii vor ordona distrugerea din temelii a bisericii. Ceea ce există astăzi pe Muntele Carmel, actuala biserică Stella Maris, locul unde este și centrul mondial al Ordinului Carmeliților, a fost ridicată în anul 1836. Odiseea acestui loc nu se oprește însă aici, poate și din cauza poziției strategice, în timpul celor două războaie mondiale și după, biserica a fost ocupată și transformată pe rând de către armata britanică și cea israeliană, dar până la urmă a revenit scopului de început, rugăciunea.

Biserica Stella Maris, azi

Ceea ce frapează și impresionează încă de la prima vedere este aspectul de fortăreață, mai mult decât de biserică a așezământului, construit din blocuri albe, masive, de calcar și ferestrele minuscule, rotunde, nu înflorite de vitralii, ci protejate de gratii. În ținuturi aparte, arhitectură aparte, nu-i ala? Deasupra ușii de la intrare este gravat în marmură albă simbolul Ordinului Carmeliților. Înteriorul este întunecos, iar altarul este chiar în interiorul grotei în care, potrivit tradiției creștine și-a găsit adăpost Sf. Ilie. Poate nu întâmplător, biserica a servit ca refugiu atâtor și atâtor generații...

Deși întunecoasă, biserica este frumos pictată și împodobită cu basoreliefuri reprezentând ființe angelice. În peșteră, deasupra locului de rugăciune tronează o stutuetă impozantă a Sf. Ilie, postată pe un piedestal de marmură roz. Cei dornici pot aprinde aici lumânări, care se oferă oarecum gratuit, fiecare lăsând ca plată atât cât dorește sau cât își permite. Ard atât de multe lumânări, încât pelicula de apă s-a acoperit cu ceară topită, ceară care părea ca este aprinsă, dar e doar un miraj, datorat căldurii și luminii. În crăpăturile peșterii, credincioții înghesuie bilețele pe care își scriu numele sau dorințele, nădăjduind la rezolvarea tulburărilor sufletești sau trupești. Atmosfera este plină de emoție.

Mă rog și eu, fac câteva poze și ies, e înălțător înăuntrul bisericii, dar și afară e frumos. Toată acea atmosferă mediteraneană creată de florile și plantele din grădina mănăstirii mi-a rămas pentru totdeauna în suflet.

Chiar vis a vis de ușa de intrare în mănăstire este o piramidă inaltă de cca. 2 metri, ridicată în memoria călugărilor uciși mișelește de către turci, după ce îngrijiseră răniții din timpul războiului bonapartian.

Biserica nu este deschisă tot timpul, intre orele 12,30 și 15 accesul înăuntru nu este permis, iar seara de la ora 18 se închide. Am remarcat că în Israel la orele 17 începe să se întunece și asta în luna octombrie, cînd acolo temperaturile erau peste 35 de grade.

Unii din grupul cu care am fost acolo au rămas mai mult timp în biserică, dar eu mi-am îndreptat pașii spre ieșire, unde zărisem un snack-bar cochet și ademenitor. Înăuntru, aerul condiționat și vederea directă spre țărmul Mediteranei ofereau un adevărat regal al zilei. Sea view-ul pur și simplu mi-a tăiat răsuflarea. Acest bar aparține aceluiași Ordin al Carmeliților, am observat la mai multe biserici catolice din Israel acest obicei, de a avea lângă biserică un snack-bar sau o cofetărie. Deși pare poate prea profan, ele prind bine, te poți odihni sau răcori, după caz. Nimic din ceea ce am găsit în interior nu te trimite cu gândul la ceva religios, din contră, totul e modern și extrem de cochet, cu pereți doar din sticlă și perdeluțe minimaliste, tocmai spre a lăsa ochiului desfătarea mării. Pe fiecare masă sunt ghivece cu flori, purtând fiecare dintre ele un steguleț pe care este scris un anumit număr. Se puteau servi gustări, prăjituri, diferite băuturi, eu am preferat doar o cafea. A fost extrem de puțină. Dar tare și bună... tare bună și... tare scumpă! :) Însă, întâmplător sau nu, în ceașca mea, caimacul a format o inimioară... Am băut-o în tihnă gândindu-mă la încărcătura spirituală a locului și având înaintea ochilor imensitatea inefabilă a Mediteranei.

M-am gandit că dincolo de semnificația numelui acelui așezământ monahal, denumirea Stella Maris vine ca o mănușă, prin spirit și frumusete, biserica de piatră de pe Muntele Carmel ce se asemănă mai mult cu o fortăreață, este într-adevăr o bijuterie neprețuită, o stea neasemuit de frumoasă, o stea a mării, vremelnic adăpost al Sf. Ilie.

---

VIZUALIZĂRI: 4873 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI