La mare cu cod portocaliu! Savoy 2.0. Reeditat

TIPĂREȘTE

Şi fiindcă ultimul ecou a aprins scânteia necesară scrisului, m-am gândit să pornesc cu ceva de actualitate. Marea Neagră, litoral, Mamaia.

Anul trecut ne-am simţit mai mult decât bine la mai sus numitul hotel (vezi review, primul pe care l-am scris pe AFA), aşa că am decis ca şi anul acesta să facem o încercare. Alături, bineînţeles, si de alţi doritori...

Aceleaşi condiţii: All inclusiv. Am făcut rezervare din februarie, plătind avansul de 10% din preţul total pentru două camere, luate, desigur, la preţ de fidelizare, datorită politicii hotelului pe care nu pot decât să o aprob :).

Am rezervat o cameră dublă cu vedere la mare si una cu două paturi, standard, pentru ceilalţi (verii noştri), care veneau cu 2 copii la purtător.

Totul bine; până la data de 31 martie am achitat integral şi nu a mai rămas decât să numărăm zilele până ajungeam acolo...

Şi iată-ne în ultimele două săptămâni. Vreme frumoasă, nici prea cald, nici frig. Perfect. Cel puţin în Bucureşti şi cel puţin aşa arăta pe AccuWeather, care devenise deja o obsesie la ordinea zilei.

Şi trec zilele, şi se schimbă datele :) Nu de intrare în hotel, ci de vreme... Ploi, furtuni, cod portocaliu la mare...

Ups... Ce facem? Ne luăm inima în dinţi şi mergem. Vorbim cu verii, răspuns clar: Hai la bagaje! Măcar suntem la mare, cu sau fără ploi şi furtuni.

Şi porneşte goana prin casă: aleargă după rufărie, prosoape, haine de cald, haine de frig, costume de baie, cosmetice, farmacia în portbagaj etc., nimic inutil, de altfel :) Că de, când călătoreşti cu o fetiţă cu aere de domnişoară nimic nu este inutil. Totul e necesar. Soţul meu dă din umeri disperat şi pleacă din calea iureşului: Faceţi borş, ca voi le căraţi singure până la maşină. Eheee, ştiam că sunt ameninţări de ochi lumii aşa că nu l-am băgat în seamă :)

Vine şi ziua plecării. Începem numărătoarea. 1,2, 3 geamantane, 1,2, 3 genţi şi încă 1-2-…5 gentuţe :) Modest, aş zice... Păi, fără jucării de plajă, fără jucării de dormit? Fără rochiţa asta frumoasă? Păi când o mai vede Sânziana? (n. a - verişoara)

Aşa că pornirăm ca melcul cu casa în spinare. Maşina burduşită pe unde se putea, dar loc de relaxare în spate. Aer condiţionat, cer cu ceva nori, perfect de condus. Pe drum, ploaie… Hm… “Ăştia chiar dau cu ploaie? ”, bombăne soţul. “Mă gândeam că poate iar dau în bară cu prognoza, ca n-ar fi prima dată”. Ce să-i faci de-acu? Doar nu ne întoarcem din drum? Dă-i înainte cu tupeu, vorba cântecului :)

Plictiseală maximă cam până la pod. După, se mai schimbă treaba. Mai un deal, mai o vale, mai o curbă, nişte eoliene, ceva să-ţi clăteşti ochii şi să spargă monotonia traseului. Plus autostrada terminată, nu se mai circula pe o bandă.

Păţiţi de anul trecut (când am trecut ca fulgerul pe lângă ieşirea către Mamaia – minunate indicatoare, chiar vizibile)) ne-am încadrat perfect şi cap compas Mamaia Nord, Hotel Savoy. După două ore de condus, ochii şoferului nostru drag făceau ca ştergătoarele de pe parbriz :)

Intrăm în parcare şi îl sun pe văru’ să-mi spună ce locuri libere se văd de la etaj. Camera lor era cu vedere la parcare şi lateral către mare, aşa că eram pregătiţi să furăm un loc chiar lângă hotel, repede repejor. Ghinioooon. Nu sunt locuri de parcare. Soţul... intră în forţă, trece pe lângă portar şi se înfige într-o margine: “Io de aici nu mă mai mişc”. Hop că apare şi paznicul: “Ştiţi, nu prea e loc de manevră dacă o lăsaţi aşa…” “Păi unde să mă duc? Măcar să dau jos bagajele din maşină…” “Avem parcare nouă vis-a-vis de hotel, să ştiţi. E păzită, supravegheată video... ” Consortul se uită întrebător la mine… Mă uit la el, mă uit la văru’, care stătea agăţat de balustradă mai să cadă făcând semne disperate. Ce-o vrea, bre? Mă prind care e treaba când văd maşina directorului trecând pe lângă noi. Apăi, loc mai de director nici că găseam :). Se poate? , întrebăm amândoi odată... “Cum să nu! Domnul director chiar mi-a spus că locurile libere nu sunt rezervate pentru nimeni... ” Nu-i rău, mă gândesc. Aşa că fuga, repejor la maşină şi o proptim chiar în faţa intării în hotel. Noroc, dom’le, ce vrei :) Soţul “dă mâna” recunoscător cu portarul şi fuga la recepţie, să ne înregistrăm.

Am dat cu subsemnatul, am luat cardurile de la uşă şi carteluţele pentru prosoape si fuga fuguţa să vedem rudele. Etajul 6. Îmbrăţişări, pupături, alea-alea…

Şi de data asta chiar am reuşit să ne facem o părere asupra a două tipuri de cameră. Eram curioasă care va fi diferenţa faţă de cea dublă family de anul trecut. Suprafaţa, desigur. Plus un avantaj la camera dublă standard, care avea un mare şi încăpător balcon, în comparaţie cu cel de anul trecut şi chiar cu cel de la camera pe care am primit-o noi. Vederea, cum spuneam, spre parcare şi parţial către mare...

Am ajuns în cele din urmă şi în camera noastră de la etajul 7, după ce un stewart ne-a ajutat cu bagajele. Priveliştea: minunată. Camera dublă cu vedere la mare chiar are, aşa cum spune şi numele, vedere la mare. Cumva din lateralul hotelului. Adică în stânga vedeam doar balcoane, dar în rest plaja hotelului, locul de joacă, barul de pe plajă, restaurantul, chiar şi piscina le puteam examina minuţios :) Despre orizont, ce să mai spun? Abia aşteptam seara să văd cerul înstelat deasupra mării.

Să revin la cameră. Diferenţele faţă de dubla family, după cum spuneam, suprafaţa şi lipsa canapelei. Dar să nu credeţi că era înghesuită. Dimpotrivă. Totul era bine pus la locul lui. Patul, încăpător, un pic mai mic decât anul trecut, ce-i drept; masă de toaletă şi oglindă, birou, unde trona televizorul (nu vă aşteptaţi la LCD, dar prindea destule posturi ca să nu te plictiseşti, şi desigur, desene animate, absolut necesare dacă vii cu copil, însă trebuia să le cauţi ca totul să fie ok) şi un minibar, de care am profitat şi noi, pentru fructe sau pentru o sticlă de apă la răcit. Măsuţă şi două fotolii, un dulăpior pentru încălţăminte şi geamantane, şifonier destul de încăpător cu un seif gratuit pe unul din rafturi, şi cu policioare pentru o pălărie, creme şi alte lucruri uzuale. Să nu uit de setul de cusut, care pentru mine chiar a venit la fix, că uitasem cu totul de ace şi aţă. Aia mai lipsea din bagajele mele :)

Cuier separat lângă pat şi chiar lângă uşă nişte rafturi tocmai bune pentru a-ţi lăsa cheile şi poşeta. Aer condiţionat încorporat pe coloană, dar pe care îl puteai seta la ce temperatură doreai. Nu a fost necesar anul acesta, având în vedere vremea de afară. Dacă lăsai uşa la balcon deschisă era suficient ca să asiguri temperatura şi ventilarea perfectă. Şi staţi liniştiţi, uşa are plasă de ţânţari :)

Balconul, cum am pomenit mai sus, mai mic ca suprafaţă ca cel de la camera dublă standard, asemănător celui de la dublă family, cu măsuţă şi scaune. Singura remarcă pe care am să o fac, pe care de altfel o găsesc utilă şi vine nu numai din partea mea, ci şi din partea celor pe care i-am întâlnit acolo, este că balcoanele nu sunt destul de sigure pentru copii. Spaţiul dintre balustrade este destul de mare şi un copil se poate strecura cu uşurinţă, dacă e ceva mai neastâmpărat. E drept că fiecare dintre noi trebuie să îşi supravegheze plodul. Doar că s-ar putea face ceva în privinţa asta; nu e nevoie de prea multă imaginaţie şi investiţii, cred eu, pentru a găsi o rezolvare :)

Curăţenia se făcea în fiecare zi, cu schimbarea prosoapelor. La două zile se schimba lenjeria, foarte curată, de altfel. Singurul lucru de care mă pot plânge sunt pernele: cele mari au fost moi, dar un pic cam prea umflate pentru gustul meu :) Dar mai existau şi pernuţe puişor pe care fetiţa mea a dormit liniştită.

La ceea ce am spus mai sus am să adaug câteva cuvinte despre baie: curat, cu tot ce tebuie, prosoape curate - mici, mari, pentru picioare – cu geluri de duş şi săpunele, halate de baie şi dotările standard. Un plus, menţionat de două dintre mămicile care ne-au însoţit, cada. E mult mai uşor să te ocupi de unul sau chiar doi copii într-o cadă încăpătoare decât folosind un simplu duş.

În ziua în care am ajuns vremea a rămas instabilă, aşa că am profitat şi am desfăcut bagajele, le-am aşezat pe toate la locul lor ca să putem respira în voie în cameră. Plus că, dacă se făcea curăţenie, nu voiam ca săraca femeie să facă slalom printre valize :)

Acum, că am terminat cu descrierea camerei şi cu aranjatul bagajelor, pot să arunc o privire, absolut necesară, la atmosfera generală din hotel. Eram curioasă ce schimbări au apărut faţă de anul trecut. Oricum am stat cu teamă: Voi fi la fel de mulţumită, măcar? Şi nu era vorba numai de mine. Îi convinsesem şi pe verişorii mei să ne însoţească, başca un coleg de serviciu de-al soţului, care ne-a auzit vorbind de Savoy şi au prins o ofertă în aceeaşi săptămână cu noi la Litoralul pentru toţi prelungit. Era vorba de 5 moţate mai mult sau mai puţin mofturoase, la noi una, la ceilalţi câte două de familie. Ce te faci dacă încep problemele cu mâncarea, spaţiul de joacă sau altele? Chiar aveam emoţii.

Să începem:

Am coborât în restaurant, care nu a suferit schimbări majore. Totul aşa cum ştiam. Schimbările au apărut pe parcurs. De-a lungul săptămânii au schimbat mesele, au schimbat aranjamentul meselor şi al barului de salate, pâine etc, în aşa fel încât, la plecare am putut spune că au găsit cea mai bună formulă.

Terasa la fel cum o ştiam, cu minunatul clovn Sică înconjurat de copii şi baloane, pus pe glume şi şotii... Plus... surpriză: o formaţie cânta live pe scena unde anul trecut aveau loc spectacolele pentru copii. M-a trecut un fior. Oare nu vom mai revedea Trupa Sufletel care ne-a încântat anul trecut? Şi eu ce fac cu mâţa mea? Speram la câteva momente de respiro, de ce să nu recunosc :)... Cât despre schimbare, cred că nimeni nu a avut de ce se plânge. De data aceasta au avut grijă şi de adulţi, de cuplurile care nu erau însoţite de copii. Prima bulină albă :) Şi pe parcurul sejurului am tot adunat :)

Despre mâncare ce să spun? Mie personal mi s-a părut mai variată decât anul trecut. Şi la fel de proaspătă şi gustoasă. Şi am să vorbesc acum nu doar despre cină, ci despre tot ce a însemnat mâncare vreme de o săptămână.

La micul dejun găseai de la pâine de mai multe tipuri, croasante, pâine prâjită sau pe care puteai să o prăjeşti singur, la 3-4 feluri de cereale, lapte, ceaiuri, iaurturi, cafele, sucuri de portocale. Ouă fierte, prăjite, omletă simplă sau cu legume, gemuri, salate, cremwurşti, cârnaţi prăjiţi, salamuri, brânzeturi, fructe. Nici nu mai ştiu câte erau :). Pe toate gusturile, zic eu.

O noutate: hrană pentru bebeluşi, cu aparatura necesară pasării ei într-o zonă special amenajată, alături de boluri şi tacâmuri. S-a mai rezolvat deci, o altă cerinţă de anul trecut (din ce îmi amintesc eu…) A doua bulină albă.

La prânz câte două tipuri de ciorbă. De data aceasta le găseai în 4 recipiente (faţă de 2 anul trecut) = timp petrecut mai puţin la coadă.

De felul doi ce să mai spun? Din trei familii cu cinci copii niciunul nu a fost nemulţumit. sau cu probleme la burtică (e drept, burticile erau mai mici sau mai mari, în funcţie de vârstă sau de cantităţile de bere îngurgitate :) Sau vin… Sau gin… Sau vodcă… Sau cocktail…). Am prins până şi fructele de mare, pe care le-am ratat anul trecut la mustaţă. Peşte din belşug. Nu s-a întâmplat să nu mai existe. Fripturile şi cartoţii prăjiţi de rigoare pe terasă. Vinetele – soţul meu se abonase. Aaaaa, şi să nu uit de cuş-cuş-ul delicios pe care l-am combinat cu un sos atât de bun de îţi lingeai degetele (păcat că mi-am pus o porţie mică! :)). Şi de muşchiuleţul de porc cu sos gorgonzola, lângă legumele la grătar sau la abur pe care le găseai la două tăvi mai încolo - o nebunie! Cina cu de toate, nelipsita mănăliguţă cu brânză şi smântănă sau iaurt, după preferinţe…

Nu uit sosul gorgonzola pentru că a fost în ziua în care am fost invadaţi de ameriani. Şi să ştiţi că nu glumesc! E pe bune :) Chiar au venit americanii! :)

Cel mai probabil cei de pe vasele de croazieră ancorate în largul portului Constanţa :) Important e că au venit şi nu mai pridideau să laude bucatele şi deserturile. Doamna şefă de sală (cred!) a primit multe complimente din partea lor, chiar şi din a mea, pentru un meniu aşa ales... :) Bine, cu siguranţă era un lucru ştiut şi toată lumea s-au pregătit cum trebuie. Dar eu spun că în orice altă zi ar fi venit, era acelaşi lucru...

Una mie, una ţie, una la toată lumea, sau 20 la un singur om: prăjitureleeee :) Că iar era bătaie pe minunatele eclere (tare aş vrea să aflu de unde se aprovizionează oamenii ăştia!) Cu toate astea, nu au lipsit. Nici prăjiturile cu ciocolată, nici cele cu “chestia verde de deasupra, mami” şi multe altele… Din belşug.

Personalul - mai puţin parcă, decât anul trecut, dar mult mai prompt şi mai profesionist. Aşa dădeau impresia din atitudine, din felul în care îţi vorbeau, din tot. Nu că aş fi fost dezamăgită anul trecut. Doar că anul acesta s-a observat o îmbunătăţire. Altă bulină albă! Înşir-te, mărgărite! :)

Cam atât despre păpică. Legat însă de subiect, m-aş putea gândi la o observaţie, dacă mi se permite: poate ar fi fost mai interesant ca programul formaţiei care cânta la cină să fi fost prelungit, măcar până pe la orele 23. Aşa oamenii aveau pe unde să se mai adune, mai ales că mulţi veniseră în gaşcă la mare, şi ar mai fi rămas pe undeva să mai schimbe o vorbă, două, sau o bere, două :) Cred că terasa ar fi fost locul ideal pentru aşa ceva... Spaţiul alocat barului din lobby era suprasolicitat seară de seară...

O altă noutate: plaja a căpătat un upgrade! Barul nu mai era o improvizaţie lângă restaurant, la 50m de şezlonguri. L-au luat pe cel de anul trecut, aflat chiar pe plajă, spre care se îndreptau din instinct toţi turiştii cazaţi la Savoy. Spre încântarea însetaţilor şi nu numai, anul acesta era al hotelului, aşa că nu te deranjai prea mult. Amenajat cu o mini terasă cu scaune şi măsuţe elegante, puteai să te relaxezi câteva momente până pe la orele 18.00-19.00. Un plus: se găsea chiar şi înghetaţă, pe care anul trecut o luai numai de la piscină.

Şezlongurile, câte 2 incluse în preţul camerei. Prevăzute toate anul acesta cu scrumiere (nişte ghivece mari pline cu nisip), sper să încurajeze turiştii să fie mai atenţi pe unde aruncă chiştocurile.

Coşurile de gunoi - la câţiva metri în spatele şezlongurilor, o poziţionare decentă, zic eu, ca să nu simţi mirosurile gunoiului menajer şi al pamperşilor schimbaţi sub umbrelă...

Plaja curată; după fiecare repriză de furtună pe care am prins-o la mare personalul lucra la nivelarea nisipului şi aveau grijă ca umbrele să fie bine înţepenite în nisip. Spre deosebire de anul trecut, nu-ţi mai găseai şezlongurile ocupate de alţii cât plecai să iei masa. Poate oamenii s-au schimbat, sau poate de vină era vremea de afară. Oricum am observat o îmbunătăţire a calităţii turistului, ceea ce este excelent :) (Fără să iau în considerare farfuriile mult prea pline de la prânz sau cină ale unora, de parcă aveau de hrănit o armată; cu resturile rămase de la aceste persoane puteai hrăni Mamaia întreagă! Majoritatea însă a avut un comportament mai mult decât decent din acest punct de vedere.)

Ce mai pot adăuga la acest subiect? Programul de entertainment pentru copii. Din păcate am prins o singură zi, pentru că vremea nu a permis mai mult. Domnul Sică, pe care spre deosebire de fi’mea, nu l-am recunoscut fără echipamentul standard, şi-a făcut simţită prezenţa plăcută pe plajă. Se adunau copiii ca muştele la miere la tot felul de jocuri şi concursuri pe malul mării, încântaţi că sunt băgaţi în seamă. Nu era cazul la noi, unde tăticii erau animatorii principali :) Concediul acesta mamele au luat pauză de bronzat :)

După-amiază au apărut fetele de la Domnul Girafă, după terminarea programului la mezanin, cu alt rând de jocuri.

Şi acum să fac o paranteză, pentru că uitasem să menţionez că locul de joacă încă există. Singurul lucru care nu mi-a plăcut a fost faptul că, din cauza vremii, la un moment dat nu mai aveau loc copiii de atâţia părinţi tolăniţi de-a valma, butonând la telefoane şi tablete, că de! avem wi-fi gratuit în tot hotelul, în camere, pe plajă, la restaurant, la piscină. (Încă o îmbunătăţire!) Din acest motiv, într-una din zilele când am lăsat copiii la academia de joacă, ne trezim cu un telefon, să venim să le luăm, că se plictisiseră. Ok! . Să le luăm. Doar că aflăm că puştoaicele coborâseră să ne caute la barul din lobby, fuseseră la piscină, şi negâsindu-ne, s-au întors la cele două supraveghetoare să le roage să ne sune. Cum au reuşit să plece neobservate?! Păi cine să le mai observe, când săracele fete nu mai ştiau care al cui copil e, cu mai mulţi părinţi decât copii acolo! Mi-a cam stat inima în piept, dar bine că totul s-a rezolvat cu bine! Şi că am copil deştept! Na, trebuie să mă laud, nu? :)

Revenind, pentru copii distracţia este asigurată atât în hotel, cât şi pe plajă. Fără să amintesc de spectacolele din fiecare seară, despre care voi vorbi în cele ce urmează.

După întrebările pe care mi le pusesem când am văzut formaţia pe scenă, lipsa Trupei Sufleţel era aproape certă. Mai ales că întrebasem la recepţie şi mi se spusese că ei nu ştiu nimic despre asta. Offf, ce dezamăgire pentru micuţa mea... Numai că, înainte să terminăm cina, vedem o frumoasă domnişoară, Teodora pe numele ei, care strângea în jurul ei mulţime de copii, promiţându-le distracţie şi voie bună într-un alt spaţiu, special amenajat, de data aceasta, lângă piscină. Încă o problemă rezolvată, încă o bilă albă. Şi mă refer aici la existenţa spaţiului dedicat copiilor, fără zarva de anul trecut în urechile celor care voiau o cină mai liniştită :)

Cu oameni şi mai noi, şi mai vechi, la fel de buni şi dăruiţi copiilor, seară de seară Trupa Sufleţel ne asigura programul, vrând-nevrând. Erau scaune pentru părinţii care voiau să fie alături de cei mici. Dar, în general, noi le dădeam mână liberă celor din echipă, pentru că ştiam că piticele noastre sunt în siguranţă şi ocupaţi până peste cap cu jocuri, teatru de păpuşi, dansuri şi cântece.

Într-o seară Teo, în alta Pişpirel, întruchipând fel de fel de personaje adunau copii din restaurant şi îi conduceau la spectacolele lor.

Acelaşi spaţiu, ziua era transformat în terasă pentru servirea gustărilor de după-amiaza: banchete, mese şi scaune pregătite să poţi gusta relaxat din pizza, cremwurşti, foccacia care veneau ca pe bandă rulantă. Barul de la piscină te aştepta cu toate băuturile incluse şi îngheţată.

După relaxarea de seară, locul de joacă în aer liber te aştepta să profiţi de răcoarea brizei. Extins faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, cu noi leagăne, inclusiv pentru bebeluşi, cu băncuţe pentru părinţi şi alte tobogane, era un “must” al serilor de vacanţă.

*

Încet încet, cu atâtea buline albe strânse, o să ajung să îmi fac o salbă :)

Dar să nu exagerăm. Au existat şi câteva probleme, aşa încât salba mea mai are şi ceva buline colorate :)

Să vedeţi de ce. Chiar în prima seară, am observat în restaurant mese rezervate. Ciudat. N-am mai întâlnit aşa ceva. Am aflat de ce: un team building. Oamenii voiau să stea împreună, cum era şi normal.

Toate bune şi frumoaseee. Se termină cina, se termină programul de seară, haideţi la culcare. Mâine se anunţă vreme bunicică. Trebuia să profităm de ea... Că vine codul portocaliu peste noi mai târziu!

Zis şi făcut. Plecăm cu toţii la camere. Plăcut afară, las uşa camerei deschisă. De la terasa restaurantului, chiar dedesubtul balconului nostru, se auzea muzică. Destul de tare. Mă gândeam că e formaţia despre care aminteam mai sus. Şi chiar era, numai că nu era pentru toţi turiştii, ci avea program special pentru oamenii veniţi în team building. Nicio problemă. Ce să faci acum? Dacă se termină tărăşenia până la 12, încă e bine…

Dar pe măsură ce orele înaintau către miezul nopţii, muzica era era din ce în ce mai tare... Măi să fie! Apoi începe circul: dedicaţii mai ceva ca la nunţi, chiuituri, ţipete, muzică de pahar. Soţul meu, împăciuitor: “Mai rezistă şi tu niţel. Asta e acum... Ai răbdare măcar până pe la 12”. Ce să mai zic? Fata dormea, iar el pune capul jos şi sforăie direct! Dar eu?!!? Eu ce fac? Nu rămâne decât să ascult tărăboiul de jos. Cu uşa închisă şi tot nu puteam lipi geană pe geană… Când mă dezmeticesc, era deja ora 1 fără un sfert noaptea. Pun mâna pe telefon şi sun la recepţie. “Îmi cer scuze pentru ora târzie, dar aş dori să aflu cât mai durează distracţia de sub balconul meu! ” Domnişoara care a răspuns mă întreabă la ce cameră stau, îşi cere scuze pentru inconvenient şi îmi spune că este o petrecere privată. Vorbise cu DJ-ul să lase muzica mai încet, pentru că mai fuseseră şi alte reclamaţii. Va merge din nou să îi tempereze.

Petrecere privată, înţeleg. Dar de ce trebuia să bubuie boxele? Dacă e privată, să rămână aşa! Nu cumpărasem sejur la cameră dublă cu vedere la mare şi sonor maxim nocturn garantat! Ştiam că anul trecut fuseseră probleme la camerele de acest gen din cauza discotecilor de pe plajă. Dar când e vorba de asta, nu prea ai ce face... Chestie de autorizaţii, reclamaţii etc... Dar când deranjul vine din propria-ţi grădinp, când pentru 20-30 de oameni deranjezi pe ceilalţi, poate mai mulţi ca număr, e deja o problemă. Pentru mine, cel puţin...

Mulţumesc pentru amabilitate, închid şi aştept să se rezolve...

Nu s-a rezolvat imediat, dar cert este că peste 30 de minute au închis terasa şi s-a aşternut liniştea pe care o aşteptasem mai bine de un an: eram la mare şi auzeam în sfârşit valurile!

Nu mai departe de 2 zile, alte mese rezervate la prânz. Auch! Fuguţa la recepţie, să mă interesez. Altă petrecere privată? La terasa de sub balcoane? Cu siguranţă nu, mi se răspunde. Ufff, ce bine… Voi putea dormi şi în linişte chiar… Buuun. Mă mulţumeşte răspunsul pentru moment. Voi vedea la noapte… Iar la noapte, ce să spun? Petrecerea nu a mai fost la terasă, ci la barul de pe plajă. Muzica – bună, de data aceasta. Ascultai cu plăcere :) Volumul - în limitele decenţei. Dacă închideai uşa abia se auzea estompat… Cu toate acestea, puţin înainte de ora 24.00 am văzut pe cineva, de la recepţie probabil, întorcându-se de la bar… Or fi fost ceva reclamaţii şi de astă dată, dar nu din partea mea!! :) Măcar de data asta am stat liniştită şi am avut încredere în serviciile de patru stele :) :) În urma intervenţiei muzica a fost lăsată mai încet. Deci chiar au ţinut cont, dom’le! :)

Turistul nostru, stăpânul nostru – iată o zicală care îmi plaaceee! :) Sau aşa ar trebui să fie... :)

Una peste alta, a venit şi codul portocaliu. Ce furtună a fost, nu cred că vă pot zugrăvi în cuvinte. Cred că aţi văzut cu toţii la televizor. Marea se zbătea mai abitir ca ceaiul clocotit într-un ibric. Nişte valuri înalte care se loveau de ţărm, vrând parcă să înghită ce mai rămăsese din nisipul liniştit de sub şezlonguri. Privind la spectacolul magnific din balcon am văzut cum un musafir al hotelului alăturat se grăbeşte către mal şi se aruncă în valuri. Hait! Ăsta vrea să moară? Degeaba fluiera săracul paznic la el. A tot stat vreo 15 minute cu fluierul în gură, pe urmă s-a lăsat păgubaş şi a luat-o încet către hotelul de vis-a-vis tot cu ochii pe muritorul zănatic. Într-un final acesta a ieşit din valuri, (întreg, ce uşurare! am stat cu sufletul la gură urmărindu-l printre valurile sălbatice până a ieşit), nenea ţinându-i, cu siguranţă, prelegerea de rigoare. Măh, omule, vrei să te sinucizi?!!? Tocmai pe tura mea?!?! :)

Cu toată agitaţia asta nici nu mai conta că pe zona hotelului nostru exista o porţiune inundată destul de întinsă, între locul de joacă şi barul de pe plajă. Bucuria copiilor şi părinţilor care se bălăceau a doua zi făcând mult haz.

Singura problemă în timpul acesta mohorât: spaţiul de relaxare pentru zile fără soare :)

Cam zăpuşală la Domnul Girafă, cum am arătat mai sus. Copiii abia puteau respira de atâta aglomeraţie. Tot ce însemna spaţiu liber în cadrul hotelului - super full. Plus zona de la piscină, aşijderea. Nu prea ai ce face dacă vine ploaie peste tine. Şi cu atâţia clienţi, ce să faci? Unde îi poţi înghesui, că nu e fromos să îi trimiţi în camere? :) … Concluzia mea: Tot terasa ar fi soluţia. Cu bar deschis, să joci o carte, un remi, o tablă, să socializezi, să îţi faci prieteni, etc.

Aaaa, şi am uitat să spun că, în urma vijeliei, ne-am trezit şi cu câţiva vizitatori clandestini pe balcon: vrăbiuţe... puiuţi abia ieşiţi din ouă. Cuibul li se destrămase din cauza vântului şi a umezelii. Timp de vreo două zile au picat pe rând, pe rând... Personalul ne ştia ca pe cai breji, ca tot sunam şi îi rugam să vină să îi ia şi să aibă grijă de ei :) Dar de fiecare dată veneau cu zâmbetul pe buze… Sper să fi salvat măcar câţiva din ei…

Odată codul trecut, am revenit la bunele obiceiuri. Plajă dimineaţa şi după-amiaza, mesele de rigoare, spectacolele nelipsite. Printre nori, soare, vânt ne-am şi bronzat. Spre surprinderea tutor, chiar şi a noastră :) Iar despre apa mării nu pot decât să spun că a fost INCREDIBILĂ! Mai caldă decât am prins-o vreodată, nu-ţi mai venea să ieşi la mal. Bălăceală la greu, că mai venim abia la anul!

Când nu era de plajă adunam scoici. Deşi, cu o singură excepţie, ziua furtunii, am avut vremea perfectă, cum nu credeam citind prognozele anterioare!

Singurul lucru pe care nu l-am încercat a fost piscina, apa fiind mai rece decât marea... Dar am profitat de ea anul trecut, aşa că nu regret prea mult aspectul ăsta...

Una peste alta, a fost din nou un sejur minuat! Prietenii noştri veniţi cu ofertă de marţi până sămbătă chiar şi-au prelungit sejurul cu o noapte. Chiar dacă pentru ei, având două fete, a fost mai dificil să se descurce în camera standard. La fel şi verişorii noştri, care au apelat în cele din urmă la un pat de campanie :) Cele din cameră nu erau suficient de încăpătoare pentru toţi…

Hotărârea de a reveni şi la anul spune mai mult decât orice! :) Şi, poate, la dublă family, că e mai comod pentru toată lumea… Vom vedea la ofertele turbo :)))

Şi nu numai ei se gândesc la asta. Tot lăudându-ne cu all inclusiv-ul nostru, au mai apărut şi alţi doritori pentru la anul… Dar până atunci, cine ştie ce va mai fi…

Iar eu am zugrăvit totul în culorile astea vesele, pentru că, fraţilor, e LA NOI LA MARE şi e ALL INCLUSIVE şi e super! Văzând ce dezastru a fost la bulgari, nu am putut decât să mă felicit pentru alegere! Şi mai ales că nu am mai scos din buzunar niciun alt leuţ (fără să pomenesc de tips-ul pe care l-am mai lăsat pe ici pe colo), lucru mai mult decât fericit pentru buzunarul nostru :)

Sper să vă încânte reviewul meu şi vă asigur că am fost foarte obiectivă în descriere. Dar, până la urmă, experienţa fiecăruia este unică. Nu pot decât să vă doresc ca ea să semene cu a mea.

---

VIZUALIZĂRI: 4111 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI