ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 13.07.2014
--- M ---
GR. VÂRSTĂ: 50-60 ani
DIN: Piteşti
ÎNSCRIS: 02.09.09
STATUS: CONSUL
DATE SEJUR
JUN-2013
DURATA: 1 nopți
cuplu fara copii
2 ADULȚI

GRAD SATISFACȚIE
SERVICII:
100.00%
Încântat, fără reproș
CAZARE [camere etc]:
100.00%
Încântat, fără reproș
BUCĂTĂRIE ŞI MASĂ:
100.00%
Încântat, fără reproș
CADRUL NATURAL:
100.00%
Încântat, fără reproș

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
100.00%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
la PMM* = 35 EUR
*PMM = Preț Minim MEDIU / Cameră, în cursul anului

TIMP CITIRE: 4 MIN

Loc excelent de popas, într-o zonă uimitoare

TIPĂREȘTE

Cea de-a treia oprire în circuitul din Grecia, făcut în 2013 și pe care l-am descris aici, am făcut-o în Monodendri, unde rezervaserăm pentru o noapte, o cameră la Hotel Ladias, cum apare pe saitul propriu, sau Ladia, cum apare pe firma de la intrare, sau pe tripadvisor. De altfel, hotelul apare pe diferite saituri, fie ca pensiune, fie ca hotel, cu clasificarea oficială de două stele, deși, contrar multor altor situații, eu l-aș clasifica la trei stele.

Monodendri este un sat din regiunea Zagori, mai puțin vizitată de turiștii români, dornici mai ales de plajă și soare la mare, dar nu mai puțin vestită și cel puțin la fel de frumoasă.

Rezervarea am făcut-o pe booking.com, la recomandarea prietenului ”grec”, ionescunic, care stătuse și el aici, deși nu a scris nimic pe AFA despre acest hotel.

Evident, am fost foarte mulțumiți de alegerea făcută, ca de altfel toți oaspeții ajunși aici, după cum o dovedește și cotația de pe booking.com: Fabulos: 8,8/10.

Ca un fapt divers, chiar la sosire, am cunoscut acolo o pereche cam de vârsta noastră, venită din Danemarca. Doamna vorbea fluent greaca (era profesoară de greacă) și mi-a spus că veneau a 19-a oară în Grecia, dar prima dată în Zagori și era încântată atât de zonă, cât și de hotel.

Hotelul a fost construit prin 1995 (printr-un proiect cu fonduri europene) de doi frați care știu să facă afaceri în turism, astfel că acesta a ajuns să fie foarte căutat în zonă, pentru serviciile foarte bune oferite.

Construcția hotelului nu este una clasică, fiind vorba de fapt de două clădiri din piatră, în care se găsesc 18 camere diferite, de două, trei, sau patru locuri, noi optând pentru varianta cea mai ieftină, Cameră dublă sau twin Economy, la prețul de 30 €/noapte. Evident, celelalte variante au dotări superioare, la prețuri mai mari.

Ce este remarcabil este faptul că fiecare cameră/apartament are intrare proprie, interacțiunea cu ceilalți oaspeți ai hotelului fiind astfel redusă la minim, fapt la care contribuie și antifonarea foarte bună.

Ca să vă faceți o idee asupra condițiilor, dotările camerei în care am stat erau: cameră cu pat dublu, televizor, aer condiționat, minifrigider, baie cu duș cu hidromasaj. Curățenia a fost exemplară.

De asemenea, este disponibilă o conexiune Wi-Fi bună, în toate camerele.

În prețul camerei a fost inclus și micul dejun, de tip bufet, cu produse tradiționale locale, din care am remarcat mierea, pe care am folosit-o pentru îndulcirea cafelei, așa cum procedăm de obicei, de fiecare dată când avem o astfel de posibilitate. În afara produselor obișnuite (mezeluri, brânzeturi etc.) am remarcat plăcintele și, evident, iaurtul local, foarte bun, care era la discreție, oferit într-un bol, din care-ți puteai lua cantitatea dorită.

Micul dejun era servit în sala unde se afla și recepția și barul, deschise non-stop.

Personalul hotelului a fost foarte amabil și primitor, oferindu-ne și informații cu privire la obiectivele de vizitat în zonă. De altfel, hotelul poate intermedia și activități turistice: excursii, rafting, călărie.

Chiar în fața intrării în camera în care am stat, era o hartă detaliată cu punctele de interes turistic din zonă, pe care am identificat câteva sate zagoriene și amplasarea câtorva din celebrele poduri de piatră, pe care le-am vizitat a doua zi.

Tot personalul hotelului ne-a recomandat localul din apropiere, unde se poate mânca convenabil, cu produse tradiționale ale bucătăriei grecești, evident cu nelipsita musaca, pe care v-o recomandăm cu căldură.

Hotelul dispune și de o parcare destul de mare, la care se poate accede prin intrarea dinspre nord, dar mașina se poate lăsa și în stradă (dacă mai găsiți loc), în fața intrării principale (dinspre sud) a hotelului.

Totul, inclusiv eventualul room service, se poate plăti cu cardul.

În concluzie, dacă vă plac excursiile montane, peisajele care vă taie răsuflarea și locurile care vă dau senzația că timpul s-a oprit în loc, aici, în Monodendri (și în special la hotelul Ladias) este cel mai potrivit să poposiți.

Despre ce aveți de făcut și vizitat, am să scriu însă într-un review separat.


[fb]
---
Trimis de Costi in 13.07.14 14:13:12
Validat / Publicat: 13.07.14 15:32:08
NOTĂ: Articol ARHIVAT (nu intră în calculul mediei acestei destinaţii)

VIZUALIZĂRI: 1831 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

2 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (Costi); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Impresiile fiind subiective, AFA nu poate garanta calitatea, relevanța, exactitatea, persistența ori conformitatea impresiilor si recomandărilor (cu asteptările și preferințele fiecarui cititor); deasemenea, responsabilitatea legală pentru afirmațiile făcute in articol revine integral și in mod exclusiv autorului (cf "Termenilor și conditiilor de folosire"); AFA sau administratorii săi neputând fi făcuti răspunzători în privinta corectitudinii ori efectelor de orice natură.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P01 Cele două corpuri de clădire ale pensiunii/hotel Ladias
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol:
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 22250 PMA (din 26 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.
  • rezervă o cameră la acest hotel, prin booking.com — la un preț mediu (media pe întreg anul) de 35.00 EUR pe cameră

  • ECOURI la acest review

    2 ecouri scrise, până acum

    webmasterX
    [13.07.14 15:39:01]
    »

    Am setat în program coordonatele GPS ale acestei destinaţii, rezultând următoarea poziţionare pe hartă -- click aici.

    Ne poţi spune dacă-i ok? (măreşte zoom-ul de pe hartă cât e necesar, până la afişarea poziţionării / încadrării la nivel de stradă etc)

    Mulţumesc.

    CostiAUTOR REVIEW
    [13.07.14 15:47:17]
    »

    @webmasterX:

    E perfect, lucru confirmat și de street view.

    Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

    ROG REȚINEȚI:
    • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
    • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
    • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
      (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
    SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
    NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
    EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
    Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

    NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
    Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
    VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
  • Niciun abonat la acest review, încă...
  • Alte impresii din această RUBRICĂLadias Guesthouse [Monodendri]:

      SOCIALs
    Alătură-te comunității noastre

    AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
    SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

     
    [C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
    AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.056025981903076 sec
    ecranul dvs: 1 x 1