Biserica Evanghelică Sfântul Bartolomeu - cel mai vechi monument istoric din Braşov

TIPĂREȘTE

Locuiesc în Braşov de aproape 16 ani dar de-abia astăzi am reuşit să văd această frumoasă biserică, considerată cel mai vechi monument istoric din Braşov. Se presupune că piatra de temelie a fost aşezată în anul 1223 dar construcţia a fost terminată doar în anul 1280. Biserica evanghelică Sfântul Bartolomeu este situată în cartierul Bartolomeu pe strada Lungă nr. 251, la poalele dealului Şprenghi (în germană Gespreng). Este cunoscută şi sub denumirea de "Biserica celor trei orfane", după trei tinere care, conform legendei, au donat tot ce aveau bisericii şi, în semn de recunoştinţă, enoriaşii şi preoţii le-au îngropat sub altarul lăcaşului.

Această biserică fortificată a fost construită sub influenţa Ordinului Cavalerilor Teutoni, după modelul mănăstirii cisterciene de la Cârţa din Ţara Făgăraşului. Un important eveniment istoric a avut loc în anul 1395 când Mircea cel Bătrân, domnul Ţării Româneşti, a semnat între zidurile acestei biserici Tratatul de alianţă cu Sigismund de Luxemburg, regele Ungariei. Edificiul înconjurat cu zid de apărare a avut de înfruntat atât invaziile turceşti cât şi atacurile trupelor lui Vlad Ţepeş şi ale lui Gabriel Bathori. În anul 1611 biserica a fost distrusă în totalitate, urmând să fie ridicată din nou între anii 1634-1636, primind forma de cruce care se păstrează şi în prezent. La început biserica a fost catolică, dar începând cu anul 1553 a devenit biserică evanghelică. Turnul bisericii a fost reconstruit şi înălţat cu un etaj în anul 1842, după ce se prăbuşise la cutremurul din 1822. Acestea ar fi, pe scurt, datele istorice.

Când am ajuns astăzi în faţa modestei porţi de lemn am ezitat puţin înainte să intru. Am apăsat timid clanţa, convinsă fiind că nu se va deschide. Dar, spre surprinderea mea, portiţa s-a deschis uşor şi m-am trezit parcă într-o altă lume. Zgomotul străzii dispăruse brusc şi în jurul meu erau doar flori şi multă verdeaţă. Aveam senzaţia că sunt într-un parc. Primul imbold a fost să mă plimb pe aleile largi, bine întreţinute, ce înconjurau biserica dar, apropiindu-mă, am observat că grilajul de la intrarea în lăcaş era dat la o parte. Aş fi vrut să întreb pe cineva dacă se poate vizita biserica dar, cum nu era nimeni, am apăsat din nou clanţa. De data aceasta, surpriza a fost şi mai mare. Câţiva ochi mă iscodeau curioşi, de pe băncuţele de lemn. O voce caldă se auzea vorbind într-o limbă străină. Mi-am dat seama că era pastorul şi eu nimerisem în timpul slujbei. Aş fi vrut să ies, să nu deranjez dar, deşi nu ştiu germana, am rămas. Mai înţelegeam câte ceva pe ici, pe colo, dar nu cuvintele erau importante. Era ceva în glasul pastorului care inducea o stare de linişte.

Erau în jur de douăzeci de persoane prezente, majoritatea trecute de vârsta a doua. Cu toţii îl ascultau cu atenţie, nimeni nu se foia sau şuşotea. Parcă timpul stătuse pe loc. Predica a mai durat cam un sfert de oră. Apoi pastorul s-a retras dar nimeni nu se ridica de la locul lui, semn că mai urma ceva. Şi, într-adevăr, la un moment dat liniştea a fost întreruptă de nişte acorduri melodioase, era orga bisericii la care un tânăr interpreta cu măiestrie, acompaniat încet de corul format ad-hoc din toate persoanele prezente. A fost un moment excepţional, pe care l-am trăit cu toată intensitatea. Sunetul era mai puternic decât în alte catedrale unde mai asistasem la concerte asemănătoare, poate şi datorită faptului că biserica era mai mică.

După slujba lumea s-a retras în linişte şi fiecare şi-a dus cărticica şi periniţa într-un loc special amenajat. M-a impresionat această ordine şi disciplină pe care nu am mai întâlnit-o în altă parte. Am apreciat şi faptul că nimeni nu m-a întrebat absolut nimic. Domnul care avea cheile de la biserică a revenit după câteva momente şi a încuiat uşa pe care intrasem, baricadând-o cu o bârnă de lemn. La privirea mea mirată mi-a spus că mai este o ieşire, prin faţă, atâta tot. M-a lăsat singură în biserică astfel că am putut privi pe îndelete fiecare colţişor.

Biserica este simplă, pardoseala este din lemn, doar în faţa altarului sunt câteva covoare. Tot aici sunt expuse şi nişte covoare vechi anatoliene. Coloanele bisericii sunt sprijinite pe socluri puternice, terminate de capiteluri în stil pre-gotic. Altarul a fost refăcut în stil clasicist, în urma cutremurului de care aminteam iar noua orga deţine 25 de registre. Foarte mult mi-a plăcut şi amvonul, cu decoraţiuni aurii. Am mai descoperit o strană frumoasă pictată aparţinând breslei ţesătorilor, confecţionată în anul 1683.

Când am ieşit, curtea era din nou pustie, doar câteva persoane mai rămăseseră să se reculeagă la mormintele celor dragi. În incinta spaţiului se găseşte şi cimitirul enoriaşilor saşi din Bartolomeu, bine îngrijit. Am înconjurat de două ori biserica, plăcut surprinsă de ordinea şi curăţenia care domnea şi aici. Pe partea sudică am descoperit un ceas solar gravat pe peretele bisericii, indica ora corectă.

În cadrul bisericii există şi un muzeu etnografic care cuprinde peste 1.500 de obiecte donate de emigranţi, constând în diverse piese de mobilier, ţesuturi, unelte de tâmplărie, brutărie sau agricultură care recreează gospodăria tipic săsească. Pe acesta nu l-am vizitat, sper să revin în luna august când se sărbătoreşte cu mare fast hramul bisericii, sfântul Bartolomeu. Este un eveniment important pentru comunitatea germană din Bartolomeu şi din localităţile învecinate dar la care participă şi saşii stabiliţi în străinătate. Cu această ocazie au loc concerte de orgă şi diverse momente artistice menite să pună în valoare frumuseţea folclorului săsesc.

Plimbarea am încheiat-o cu o scurtă "ascensiune" pe dealul Şprenghi din apropiere unde, înainte de a doua jumătate a secolului al XIII-lea exista o mică cetate. Cetatea de la Şprenghi pare să dateze din perioada romană, când se presupune că aici exista un castru. Iniţial formată din valuri de pământ şi palisade, după ce a fost distrusă de o invazie a tătarilor a fost întărită cu o centură de ziduri pentru a fi folosită de populaţie în caz de primejdie. Cetatea şi-a pierdut însă din însemnătate după ce s-a construit Cetatea Braşovului şi, treptat, a ajuns în ruine. În secolul al XIX-lea dealul Şprenghi a fost transformat în carieră de piatră, distrugându-se, astfel, mare parte din vestigii. Se presupune însă că Biserica Bartolomeu, Cetatea Braşov şi cetatea Şprenghi au fost conectate printr-un adevărat ansamblu de pasaje subterane care ar fi şi în prezent practicabile. Acum, în vârful dealului se găseşte un catarg la care este arborat tricolorul, în memoria ostaşilor români care au pierit în 1916 în masacrul de la gara Bartolomeu, cunoscut şi sub numele de "tranşeea morţii".

Urcuşul nu este foarte dificil, este puţin abrupt dar există o potecă care te duce până în vârf. Panorama pe care o ai este deosebită deşi dealul nu este înalt, merită efortul.

De la biserica din Bartolomeu şi până în centru se fac cam 30-40 de minute pe jos şi 10-15 minute cu transportul în comun. Accesul cu maşina mică este puţin mai complicat, pe strada Lungă se poate merge doar înspre centru, numai autobuzele putând circula în ambele sensuri. Ca punct de reper, gara Bartolomeu, care este la 5 minute de mers pe jos şi unde se poate lăsa şi maşina. Nu ezitaţi dacă aveţi drum în zonă să vă abaţi şi pe aici, acest complex merită vizitat chiar dacă nu se găseşte în zona centrală.

Rog ataşarea ilustraţiei muzicale: http://www.trilulilu.ro/video-muzica/concert-la-orga

---

VIZUALIZĂRI: 3637 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI