Acasa la maramureseni

TIPĂREȘTE

Iubesc autenticul, locurile ramase nealterate de kitch, de prea mult comercial. Caut zone unde inca natura n-a fost siluita, schingiuita, umilita... Acolo unde se mananca traditional, unde simti caldura gazdelor... Prefer pensiunile din sate mai putin turistice, acolo unde inca vanzoleala masinilor nu este atat de pronuntata.

Un loc ca acesta se afla in Maramures, la Surdesti. Am stat la Pensiunea Amethyst din Surdesti, impreuna cu un grup de romani, dar tot acolo serveau masa 2 cehi, 4 francezi si 3 olandezi. Bucurosi cu totii sa savureze mancarurile d-nei Vali. Programul nostru de vizitare incepea dis de dimineata si se termina tarziu, spre seara. Din pacate nu am putut profita mai mult de acel loc, dar acesta a fost programul... Camere dichisite cu tot felul de stergare traditionale, ulcele, holuri decorate autentic, pridvoare largi cu banci acoperite cu blanuri. Curat si aerisit. Se vede treaba ca oamenii aceia sunt gospodari si ca muncesc de dimineata pana seara...

Apropo de seara, mare bucurie pentru toata lumea cand ne intorceam din tur, intra si simtea mirosurile si aromele venite din bucatarie... Gazda ne astepta cu horinca, cu afinata si sirop de brad... La fiecare masa...

Locatia este amplasata intr-o livada mare, plina de meri, ciresi, peri si gutui. Doua claite de fan proaspat uscat isi imprastiau miresmele... A fost atat de minunat incat nu-ti mai vinea sa pleci! Niste iepurasi albi ce se alearga unul pe celalalt, un iaz cu pesti multicolori, o catelusa rasfatata ce nu-ti mai pleaca de langa picioare...

Am avut o seara maramureseana, pregatita de minunatele noastre gazde. Ne-am bucurat cu totii de muzica si joc. De mancare ce sa mai zic... Ciolan ca acolo n-am mancat nici la Praga, nici la Viena si nici la Munchen. Fiert dupa o reteta proprie in zeama de varza cu nu stiu ce mirodenii... Ti se topeste in gura...

De fapt toata lumea pe care am intalnit-o acolo in Maramures este deosebit de saritoare, de amabila, de buna... Am batut sate uitate de lume, m-am catarat pana la Creasta Cocosului, am ajuns la Taurile Chendroaiei, la Cascada Cailor, m-am plimbat cu mocanita, am vizitat mesteri autentici.

Am avut norocul ca in Breb sa intalnim si un alai de nunta... N-am vazut niciodata oameni atat de mandri de portul lor, de obiceiuri! Am inteles ca acolo merge tot satul, daca cineva nu ajunge, atunci a doua zi mirii ii lasa in fata portii ceea ce s-a servit la nunta si asteapta sa primeasca cinstea... Merita mers la nea Gheorghe Opris, in Sarbi, la nea Toader Barsan, la Brasana.

Pentru a intelege Maramuresul trebuie sa-l strabati, sa stai de vorba cu oamenii, sa afli de obiceiuri, de istoria locurilor... Am povestit mult cu gazda noastra de la Pensiunea Amethyst, d-nul Costin Gavril. Este un adevarat izvor de informatii. Ce m-a impresionat a fost ca vorbea germana cu olandezii, franceza cu francezii si engleza cu cehii. Nu perfect dar suficient incat sa le explice fiecaruia, intr-o limba inteleasa de turisti, ce minunatii sunt in jur...

Am lasat la sfarsit bisericile de lemn. Un adevarat tezaur. Opt dintre ele sunt in patrimoniul UNESCO. Ne spunea parohul de la Bogdan Voda ca un american ii spunea odata ca daca ei ar avea asa ceva l-ar tine intr-un clopot imens de sticla...

Va recomand cu toate argumentele, sa ajungeti in Maramures, pana inca gasiti mesteri, pana cand casele portocalii cu balustrade de inox nu o sa asfixieze satele traditionale...

---

VIZUALIZĂRI: 2020 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI