Cartagena – istorie si prezent, piatra si tapas

TIPĂREȘTE

Aveti chef de-o plimbare in trecut? Intr-un oras cu 3.000 de ani de istorie, prin care au trecut atatea popoare si civilizatii, toate lasand amprente vizibile astazi? Intr-un oras de pe litoralul mediteranean al Spaniei, cu un spatiu tematic repartizat pe mai multe portiuni, astfel incat turistul sa poata cunoaste, intr-un mod placut, istoria, arheologia si cultura lui milenara? Deci vreti, da? Ok. Ei bine, m-am laudat de pomana: eu nu va pot insoti decat intr-o mica parte a acestuia. Cea mai representativa, totusi. Nu ma huiduiti, ca n-am luat orasul la pas pe cont propriu. Dar dup-aia va invit la masa, fac cinste, pe bune.

Ziua era impartita in felul urmator: copiii pe o parte cu monitorii mergeau sa viziteze un muzeu si sa manance la picnic; parintii, pe alta parte, insotiti de Cristina, urma sa vizitam muzeul si ruinele amfiteatrului roman, poate cea mai grozava carte de vizita a Cartagenei, si sa facem o mica plimbare prin centru si “ruta de las tapas”. Dupa masa ne impreunam cu totii la o inghetata si ne intoarcem la hotel. Un plan minunat, asa-i?

Mergem cu super autocarul nostru rosu, etajat, si la intrare in oras, ne dam jos. Intai ne petrecem copiii pana la muzeu. Aseaza-i bine rucsacul cu pranzul pregatit de hotel, da-i cu crema solara, pune-i sapca, mai da-i trei pupaturi si doua indrumari. Hai mai, plecati odata, parca ar spune cei mai maricei. Altii mai micuti incep sa planga, nu s-au despartit de mami/tati niciodata. Eu am noroc. Al meu e sociabil si nu se tine dupa fusta mama-sii decat strictul necesar. Imi face semne din priviri sa nu-l mai pupacesc si e nerabdator sa plece cu noii prieteni la Arqua, Muzeul National de Arheologie Submarina. Pozele sunt facute de fi-miu, au vazut piese recuperate in apele spaniole de-a lungul timpului, de la doua vapoare feniciene, pana la romani, cartaginezi si submarine din zilele noastre. In sfarsit ne despartim.

Ce chef am sa vad un loc nou, ma gandesc in timp ce trecem pe langa portul sportiv al orasului. Nu e Marbella. E... Nueva Cartago, asa cum se Numea Cartagena punica, fondata pe la 229 i. H... Bogatia minelor i-a atras mai tarziu pe romani, care au cucerit orasul pe vremea lui Scipion, in 209 i. H. Au jefuit-o apoi germanicii, au recuperat-o bizantinii, au cucerit-o arabii si din nou a crestinizat-o Alfonso X in 1245. In sec. XIX, orasul a avut una din cele mai splendide perioade, datorita industrializarii si traficului importante al portului.

In cele cateva minute pana ajungem la prima noastra destinatie nu am chef sa ascult conversatii despre familii monoparentale. Incerc sa trec neobservata, si imi place parcul de pe stanga, aflat langa frumoasa cladire a Primariei. Exact in fata se afla Muzeul Teatrului Roman, cea mai recenta si extraordinara decoperire a Cartagenei. Cand aflam ca sapaturile au inceput in urma cu doar douazeci de ani, pentru ca in zona urmau sa se construiasca ceva blocuri, ramanem masca. Locul este foarte mare, cum oare a putut sa stea ingropat atatea mii de ani? Intram nerabdatori sa aflam cate ceva despre rolul pe care l-a avut orasul in istoria vechii Hispanii.

De la ghidul nostru, alt chipes murcian (de unde iesiti, fratilor? ;)), aflam ca imensul monument a reusit sa stea “pitit” atata amar de vreme pentru ca este situat intr-unul din locurile ocupate/populate in permanenta. Ba pe deasupra si parte din vechea Catedrala a orasului a fost construita, partial, pe partea superioara a Teatrului Roman. O singularitate a acestui ansamblu arheologic. In apropiere se afla deci Catedrala, Palatul Consistorial (adica Primaria), castelul medieval si portul, ceea ce face ca locul sa fie unul din cele mai atractive din oras.

Incepem, deci, vizita teatrului cu muzeul, inaugurat in 2008. Ni se spune ca a fost creat ca sa poata aduna si expune toate piesele gasite in timpul sapaturilor. Ansamblul include si palatul Riquelme si Biserica Santa María la Vieja, iar Teatrul este ultima si cea mai importanta piesa a Muzeului. Evident ca nu mai tin minte toate explicatiile date de ghid, insa informatii cu siguranta puteti gasi pe net din belsug. Noi am stat cuminti ca niste scolari, fara teama insa ca n-o sa retinem tot si profesoara ne va ustura la nota. Interesant a fost si ca grupul fiind atat de pestrit, un arhitect mai dadea o explicatie, un profesor mai adauga si el ceva, si tot asa. O experienta enriquecedora, cum ar zice spaniolii.

Cand am terminat de vazut obiectele, sculpturile, etc. din muzeu, printr-un “tunel” se ajunge la Teatru. Trecem pe un pod de sticla, la primul pas raman un pic tampa, ca e semi-intuneric si am impresia ca vírgula cad in groapa; ma dezechilibrez, imi cade mobilul (cu care faceam poze), se desface-n trei bucati, si noroc cu unul din colegi, cu degete ca niste gheare, vorba lui Lorca in “Casa Bernardei Alba”, care imi aduna una din bucati de pe sub pod. Teatrul impresioneaza. E mare si are parti pe unde nu se poate trece, pentru ca inca se restaureaza. E caldura mare, mon cher, si umbra nu prea. Dar tot ne facem poze in toate pozitiile posibile si imposibile si incercam sa-i strabatem toate coltisoarele. Ba, cativa dintre noi se urca si pe scena (de recenta constructie pe locul fostei scene, este singura parte nerecuperata din teatru), sa-si inchipuie ce simteau actorii din vremea lui Traian. De exemplu. Trecem prin “vomitorios”, adica locurile unde statea plebea din cele mai de jos paturi sociale (detinutii si femeile, frumos, nu?), numele ne amuza totusi. Calcam pe atata istorie...

La iesire vedem si parte din zidul bizantin, interpretat recent ca parte din porticul teatrului roman. Pana la urma, am vazut cel mai reprezentativ monument al orasului, chiar daca n-am avut timp si de Augusteum, de refugiile razboiului civil, Casa de la Fortuna sau de Castillo de la Concepción (cunoscut precum “Castelul Ratelor” si construit in sec. XIII). Initial se vorbise si de o vizita cu “randunica”, un tip de imbarcatiune cu care urma sa navigam pe coasta Cartagenei, insa nu mai stiu din ce motiv s-a anulat. Se spune ca vizita de pe mare este deosebita.

Orasul e destul de marisor, nu ma asteptam sa aiba doua sute si ceva de mii de locuitori. Dupa vizita la muzeul-teatru, am luat centrul la picior, in drum spre gustarile cu care urma sa ne bucuram paladarele. O multime de cladiri moderniste, de sfarsit de secol nouaspe si inceput de douazeci, ma fac sa merg cu gatul sucit, uitandu-ma pe sus, in dreapta si-n stanga. La vremea aceea burghezia se instalase in oras datorita cresterii industriei minere locale. Strada pietonala principala este o frumusete in acest sens. Puteti admira: El Gran Hotel, Palatul Aguirre, sediul Muzeului Regional de Arta Moderna, La Casa Maestre, La Casa Llagostera, Primaria (de care v-am vorbit deja), Cazinoul, Casa Cervantes… Cristina ne-a spus ca si Gara pastreaza inca urme ale arhitecturii vremii, precum tocuri de usa, lustre si chiar tavane originale. Geniul Cervantes a descris in “Viaje del Parnaso” (1614) orasul, iar versurile devenite atat de populare cu timpul, au fost asezate in port:

Con esto, poco a poco llegué al puerto,

al que los de Cartago dieron nombre,

cerrado a todos vientos y encubierto,

a cuyo claro y singular renombre

se postran cuantos puertos el mar baña,

descubre el sol y ha navegado el hombre.

Despre fieste… sunt multe, ca in tot teritoriul Spaniei. Insa as pomeni aici “Carthagineses y Romanos”, care comemoreaza cucerirea fostului oras cartaginez Qart Hadasht de catre romani. Timp de zece zile se traieste din plin istoria vechii Cartagene. Daca mai stateam cateva zile le prindeam si noi;). Unde chiar mi-ar placea sa ajung este la “La Mar de Músicas”, un festival de muzici ale lumii. Stim noi de ce.

Dar hai dom’ne la masa, ca de la atata istorie ni s-a facut foame rau de tot. Nu vom manca nici “caldero”, un orez pescaresc pregatit cu peste, nici “michirones”, o mancare de fasole uscata. Astea ar fi mancaruri tipice din Cartagena, pe langa un fel pregatit cu iepure si usturoi, sau peste uscat, sau desertul numit “arrope” si painea de Calatrava. Asta-mi place la ei, ca sunt atat de mandri de tipul de paine facut in satul cutare sau cutare… Painea evident ca seamana una cu alta, dar ei tot ii zic “paine de Calatrava”, “paine de Villanubla”, etc. Ce-mi pare rau e ca n-am incercat “asiaticul”, adica vírgula cafea cu lichior 43 (care se produce in oras de cand s-a inventat, adica din 1946), brandy si lapte condensat. Si am avut ocazia, pacat ca n-am stiut si nimeni nu ne-a zis. Ah, webmaster, o sa incerc sa gasesc pasodoble-ul “Suspiros de España” sa-l puneti ca fundal pentru ca numele a fost inspirat de “suspiros”, ceva dulce si bun care i-a placut compozitorului atunci cand a vizitat orasul.

Hai, hai, ca ghiortaie matele, oameni buni. La Uva Jumillana, local cu vechime in oras (fondat 1919) este foarte original. “Tapele” noastre intra in pretul vacantei, Cristina organizandu-ne ruta si cerandu-le proprietarilor sa ne pregateasca ceva gustos. Vedem tablouri originale pe pereti, butoaie atarnate din care se servesc bauturile prin furtunase, chestia asta mi-a placut mult, si pe jos un mozaic foarte frumos, de parca abia trecusera maurii si-l asezasera. Am mancat bunatate de “patatas a la importancia”, dovlecei si vinete prajite, cu un sos minunat si, dupa poze (ca nu ma mai tine memoria) cred ca “tigres”, adica niste scoici date prin faina si ou, umplute in prealabil cu un bechamel si prajite. Va spun un secret? Cand n-am chef sau timp de gatit si am invitati la masa, cu tigrii astia cumparati de-a gata ii dau pe spate. Bineinteles ca n-a tinut faza cu “sunt facuti de mine”;). Cat imi plac mie localurile astea mai deosebite... Aveti poza si de la baie, ca usa era plina cu afise de coride, mi-a placut la nebunie faza asta. Ii da culoare locului. Bineinteles ca as fi baut un pahar de vin, dar era primul local in care intram, mi-era sete tare si ma gandeam ca nu e cazul sa ma inmoi din prima. Ca asa mi se intampla. La urmatorul, imi propun. Deocamdata sper ca v-am convins: La Uva Jumillana e de trecut pe lista cand ajungeti la Cartagena.

Urmeaza La Fuente, alt local “greoi” dupa cum ne spune Cristina. E ceva mai luminos, mai aerisit, sa zic asa, si la fel de original. Butoaiele se repeta, poate asa o fi moda aici, eu in Pucela nu vad asa ceva. Sau poate nu frecventez eu localurile de moda. De fapt, nu prea mai frecventez nimic in ultimul timp. Aici am trecut de la faimoasa “huerta murciana” (dovleceii si vinetele de la Uva Jumillana, huerta insemnand gradina in spaniola, iar gradina din Murcia avand renume national) la preparate din peste. Numele tapei, de data asta insotita de un vinisor minunat, era “pareja de hecho”, care in traducere libera inseamna “cuplu inregistrat in mod oficial, dar fara a fi casatoriti”. Ei bine, perechea era compusa din boquerón si ansoa, plus o rosioara cherry, stropit din belsug cu un aromat ulei de masline, ah, ce placere pentru paladar. Le-am mancat afara, la terasa.

Inca va e foame? ne intreaba Cristina. Daaaa, raspundem toti in cor. Hai la “Sabor Andaluz”. Hai. Ne unesc cateva mese si facem o masa lunga, ca la nuntile noastre de la tara. Ori nu ne-a mai fost noua foame ori preparatele n-au mai fost de foarte buna calitate. Ne-am batut cu totii (sau le-am impartit ca fratii;)) pe niste frigarui, pentru ca ceea ce ne-au adus in strachinele de lut nu ne-a prea placut. Se pare, insa, ca si “Gust andaluz” este unul din localurile la moda din Cartagena.

Vreti si desert? ne intreaba, rabdatoare, aceeasi Cristina. Pe-asta vi-l cumparati voi;). Hai sa ne impreunam cu odraslele. Ne pupam, ne luam in brate de parca nu ne-am mai vazut de-un an (al meu iar ma sfatuieste prietenos, cu privirea, sa scurtam acest episod), si ne ingramadim la o inghetata cu cinci cupe de toate culorile. Exagerez. In ritmul “Valurilor Dunarii” ale unui compatriot. Bine, nene, ati ajuns si pe-aici? Peste doua sute de ani ne trec astia in muzeu la culturile care au cucerit Cartagena: “In epoca moderna, plin sec. XXI, romanii (cu diactritic) au invadat toate colturile Spaniei, si au ajuns pana in orasul nostru, lasand in urma stalpi fara cabluri (cuprul e la mare valoare) si ducand cu ei (ca souvenir) caramizi din frumosul nostru teatru roman (fara diacritic) ” (posibila stire tv).

Inainte sa ne despartim de acest oras, va dau cateva nume de personaje celebre din Cartagena: Asrúbal, general cartaginez care a refondat Qart Hadasht pe deja existentul Mastia in anul 227 i. H. ; Aníbal, alt general cartaginez care a plecat din acest oras in fruntea unei mari armate sa cucereasca Roma; cei patru sfinti: San Fulgencio, San Leandro, Santa Florentina si San Isidro; Hazim al-Qartayanni, poet la curtea beiului din Runisia, autorul operei “Qasida al-Maqsura”, capodopera a poeziei andalusí; descoperitorul Noii Zeelande – Juan Fernández; Juan Luis Beigbeder y Atienza, militar si politician de renume, pe care eu tocmai l-am “cunoscut” intr-un serial de mare succes transmis recent la tv. De Arturo Pérez-Reverte ati auzit cu siguranta.

Si bineinteles, nu uitati de Parcul de Aventuri din Tentegorra, a carui poveste/descriere “e pe vine”. Per total, sunt foarte multumita ca am ajuns acolo. Daca mi-as mai dori ceva ar mai fi plimbarea aia pe mare cu vrabiuta, la apus…

---

VIZUALIZĂRI: 3407 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI