Atracţii turistice în zona oraşului Sălişte

TIPĂREȘTE

Sălişte – Marele sat al românilor

O veche meteahnă de-a mea este cititul presei la prima oră a dimineaţii, iar eu fiind o fire mai conservatoare am rămas fidel variantei printate, variantă ce pierde tot mai mult teren în detrimentul celei on-line (din ce în ce mai practică şi mai uzitată în ultimul timp!).

Astfel că, într-o dimineaţă de luni de la începutul lui noiembrie, aflăndu-mă la pensiunea Lunca Sibielului din Sibiel, a doua zi după ce am vizitat Valea Sibielului şi Domeniul Crinţ, am simţit nevoia să mă pun puţin la curent cu ce s-a mai întâmplat în ultimul timp, aşa că am dat o fugă în cel mai apropiat orăşel de locaţia noastră – Sălişte, capitala culturală şi spirituală a Mărginimii Sibiului.

Deşi am trecut de foarte multe ori pe lângă acest orăşel (anul acesta l-am traversat chiar în două rânduri!) niciodată nu am oprit şi mărturisesc faptul că nu ştiam prea multe lucruri despre el (în viziunea mea era cea mai răsărită localitate din Mărginime şi atât!), astfel că aveam prilejul acum să-i cunosc atracţiile, nu atât ale oraşului, cât ale împrejurimilor.

Câţiva kilometri despart Sibielul de Sălişte, pe o şosea îngustă (caracteristică zonei) care şerpuieşte printre dealuri domoale dar de un pitoresc aparte şi trece prin localitatea Vale, loc unde a fost atestată prima biserică din această zonă – Biserica veche de pe Vale (1467).

Nu am găsit un punct de difuzare a presei propriu zis, nici în piaţa agroalimentară (care se continuă cu o piaţă universală), nici în Piaţa Junilor, zona centrală a orăşelului, iar Poşta nu ştiam unde se află (cu toate că trecusem pe lângă ea!), aşa că am întrebat pe cineva care mi-a recomandat să întreb la Centrul de Informare Turistică, aflat în apropiere, în aceeaşi Piaţă a Junilor.

Numai că, ajuns aici, am uitat scopul vizitei mele în oraş şi m-am trezit întrebând-o pe doamna ce răspundea de acest punct de informare (după ce am dat bineţe, desigur!):

-Ce aş putea să vizitez în zona localităţii dumneavoastră, vă rog?

Probabil că nu se aştepta la această întrebare luni dimineaţă, la prima oră (ci mai degrabă să cumpăr ceva din bogata ofertă de suveniruri, obiecte de tot felul sau răcoritoare din vitrinele frigorifice!), astfel că se ridică de pe scaun cu un zâmbet larg şi începu, cu o mândrie locală nedisimulată să-mi turuie la foc continuu:

-D-apăi dragă domnule, în oraşul nostru, pt că suntem oraş de vreo zece ani, cu judecătorie, parchet, finanţe publice, fabrică etc, puteţi vedea două muzee (Muzeul Parohial Sălişte şi Muzeul Culturii Săliştene), trei biserici ortodoxe vechi şi câteva case memoriale, pentru că trebuie să ştiţi că Săliştea a dat ţării unsprezece academicieni, inovatori, patrioţi, iar în memoria lor avem amenajată Aleea Academicienilor aflată aci, peste râu, în părculeţul de lăngă Primărie. În satele care aparţin de Săliştea mai găsiţi trei muzee interesante: Muzeul de Icoane pe Sticlă ,,Zosim Oancea’’ din Sibiel, Muzeul Etnografic ,,Maria Costăchescu’’ din Galeş şi Muzeul Etnografic şi Artă Bisericească ,,Dr. Ioan Stoica’’ din Fântânele.

Îi explic doamnei că suntem cazaţi în Sibiel, că am văzut muzeul de icoane pictate pe sticlă, că suntem cu nişte nepoţei plini de energie, cu care am vizitat în ziua precedentă Schitul Sibiel şi care, cu siguranţă nu le-ar mai face plăcere să mai viziteze alte biserici sau muzee, aşa că am rugat-o să-mi recomande ceva obiective aflate în împrejurimi dar să beneficiem şi de natură.

Astfel am aflat că în apropiere se pot vedea Cetatea Dacică de la Tilişca, Parcul de sculptură monumentală pe lemn din Poiana Soarelui, schitul Foltea şi Complexul Agroturistic Săliştea, loc pe unde îşi făcea veacul Nicuşor Ceauşescu pe vremea când era prim-secretar la Sibiu. În timp ce îmi povestea despre toate acestea doamna îmi dăruieşte câteva pliante cu aceste obiective, mă invită să-mi aleg dintr-un expozitor alte pliante cu pensiunile din zonă, mai cumpăr o hartă cu Munţii Cindrel, o monografie cu judeţul Sibiu şi un dvd intitulat ,,Sălişte – Marele sat al românilor*; din acest dvd, am aflat ulterior că aşa se traduce a doua atestare documentară a localităţii, datând din 1383 (Magna Villa Valachiealis), prima datând din 1354 (Nogfalu), cu toate că aşezarea este mult mai veche.

Tot de aici aflu că Săliştea a devenit un veritabil centru al oieritului, mai apoi meşteşugăresc şi comercial, cu numeroase ateliere de cojocărie, tăbăcărie, olărie, fierărie, croitorie, încălţăminte, şi costume populare, cu ale căror produse localnicii, întocmai ca oierii transhumanţi cu turmele lor, colindau întreg cuprinsul românesc chiar şi pe vremea comunismului, regim care n-a putut (sau poate că n-a vrut!) să colectivizeze satele ,,mărginenilor’’, oameni care au avut de-a lungul istoriei câteva ,,instituţii’’ fundamentale sacre: biserica, şcoala şi familia.

Dealtfel însuşi marele Nicolae Iorga afirma despre Săliştea că ,,... e lăcaşul celei mai depline frumuseţi româneşti în faţă, trup, port, limbă, moravuri, sat mare şi bogat care seamănă mai mult cu o republică a ţăranilor români. ’’ No comment!

După această adevărată lecţie de istorie şi după ce primesc de la amfitrioană un ziar local (că doar după ziare plecasem dar nu ştiu dacă presa centrală ajunge până aici, prefer să cred că nu!), ziar care se distribuie gratuit- ,,Sibiu 100%’’- am plecat spre pensiune, am servit micul dejun cu familia după care am plecat spre primul obiectiv din ziua aceea, nu înainte de a ne face aprovizionarea de la acelaşi punct de informare turistică, pe care vă sugerez să nu-l ocoliţi dacă sunteţi în vizită prin zonă!

Cetatea Dacică de la Tilişca

La cea de-a doua vizită la centrul de informare turistică, am mai întrebat-o pe doamna despre accesul spre cetatea dacică şi după ce ne linişteşte că e destul de facil (acolo câteva trepte iar după vreo 2-300 de metri de mers pe o potecă lejeră e vârful dealului cu cetatea!), plecăm spre Tilişca trecând prin Galeş (sat lipit practic de Sălişte), ajungem în centrul primei localităţi unde observăm un indicator care ne îndrumă spre dreapta, iar după câteva sute de metri poposim într-o parcare (impropriu spus!) improvizată lângă cimitirul comunal, unde se mai aflau două microbuze ale consiliilor locale, sosite, cum aveam să constatăm ulterior, cu şcolari care vizitau cetatea.

O singură bătrânică am întâlnit unde am parcat maşina (iniţial am crezut că percepe taxa de intrare dar ea vindea ciorapi de lână, sărăcuţa!), care ne-a îndrumat spre cetate şi am început urcarea pe dealul Căţănaş, pe o vreme deosebit de caldă pentru începutul lui noiembrie şi spre bucuria celor mici care zburdau efectiv.

După vreo 50 de metri, începe urcarea pe nişte trepte de lemn care nu-s deloc puţine (la întoarcere nepotul cel mare a numărat ,,cu responsabilitate maximă’’ vreo 60 de bucăţi!) şi tot aici găsim un panou de unde aflăm, în mare, istoria acestei cetăţi foarte vechi, care este situată la 716 metri altitudine: a fost descoperită în anul 1957, dar îşi are originile la începutul primei epoci a fierului (cca 1050 î. Hr.), chiar dacă legenda ar spune că a fost construită de Burebista – este adevărat că în acea perioadă a cunoscut cea mai mare dezvoltare, ajungând un important centru militar-strategic dar şi unul de producţie meşteşugărească şi de schimburi; a fost cucerită şi distrusă în timpul războaielor daco-romane şi nu a mai fost locuită, iar tot legenda spune că, în timpul acestor războaie a fost îngropată aici o mare comoară – o mulţime de monezi de aur bătute cu chipurile conducătorilor daci, chiar în interiorul cetaţii.

Poteca care merge până în vârful dealului are mai bine de un kilometru (nu pot să mă supăr pe doamna de la centru de informare pentru informaţie eronată deoarece ne-a ţinut în priză!), dar este foarte larga, panta foarte dulce iar peisajul superb, astfel că a fost o adevărată încântare s-o parcurgem în ceva mai mult de jumătate de oră doar cu vreo două opriri în locuri de popas special amenajate, dotate cu băncuţe şi (chiar!) coşuri de gunoi.

Pe drum ne-am întâlnit cu elevii (păreau de liceu!) celor două microbuze locale care ne-au salutat ,,in corpore’’ respectuos (sunt convins că şi dacă erau din Bucureşti procedau la fel!), iar cei doi profesori ai lor, care veneau mai în urmă ne-au confirmat că mai avem puţin până în vârf, după modelul de informare specific locului!

Pe cei doi prichindei i-am ,,introdus’’ puţin în istorie, i-am dotat cu nişte beţe la care ei le spuneau săbii, i-am ,,botezat’’ Decebal şi Scorilo (eu fiind Burebista!), astfel că în scurt timp abia mai mă înţelegeam cu ei (intraseră puternic în pielea personajelor luptându-se cu arbuşti şi nişte adversari invizibili!) iar soţia mea abia se mai ţinea după noi!

Ajunşi sus, am fost dezamăgit de ce-am găsit ca şi vestigii istorice – câteva ruine ale picioarelor cetăţii dar pentru care s-au făcut lucrări de conservare, totuşi nu foarte temeinice – dar am fost încântaţi de priveliştea oferită de pe creasta dealului orientată pe direcţia est-vest: valea Săliştei la sud cu localitatea Tilişca iar în continuare Munţii Cindrel şi Podişul Hârtibaciului la nord ajungând până la podgoriile Jidvei.

Nu am zăbovit foarte mult sus, deoarece ,,dacii’’ noştri pusese stăpânire pe ruinele cetăţii şi ne temeam să nu strice ceva, aşa că am plecat înapoi, la fel de încântaţi de traseu şi oprind din când în când pentru a admira mai atent vegetaţia ca ,,de primăvară’’ întâlnită în ultima lună de toamnă – am remarcat chiar câteva floricele printre frunzele ruginii! Concluzie: ruinele cetăţii nu sunt impresionante dar traseul şi peisajele merită din plin - nepoţelul cel mare ne-a spus la plecare că a fost cea mai frumoasă zi de vacanţă a lui!

Parcul de sculptură în lemn din Poiana Soarelui

Am plecat din Tilişca înapoi în Sălişte iar în centrul oraşului, la sensul giratoriu, am virat dreapta pe drumul care duce spre Crinţ, am lăsat pe dreapta Biserica Mare cu hramul ,,Înălţarea Domnului’’, care are o parte din pictura exterioară din perioada construcţiei (1761-1785), urcăm pe lângă cartierul Grui lăsând pe stânga Biserica din Grui cu hramul ,,Sf. Ioan Botezătorul’’, care este situată pe un platou oferind o panoramă amplă asupra localităţii şi ieşim din oraş pe un drum forestier cu multe serpentine strânse şi mult mai prost decât cel pe care l-am parcurs cu o zi înainte spre Crinţ, pe Valea Sibielului.

Spre norocul nostru n-am parcurs decât o treime din traseul Sălişte – Crinţ, adică vreo 6 km parcă interminabbili, moment în care am zărit primele sculpturi în aer liber din cadrul parcului; am oprit maşina şi am plecat pe jos prin această poiană atipică (nu este o poiană largă şi deschisă, aşa cum ne-am fi aşteptat, ci una pigmentată de pâlcuri de arbuşti şi brazi înalţi), în care sunt expuse 70 de opere de artă contemporană realizate în cadrul unor tabere de sculptură între anii 1981-1988

Am petrecut vreo jumătate de oră descoperind aceste sculpturi (nu le-am numărat dar n-am ajuns nici măcar la jumătate!), ascunse printre brazi (spre bucuria nepoţilor care chicoteau foarte fericiţi când găseau câte una!), după care am plecat înapoi spre oraş, lăsând pe partea stângă drumul care duce spre Schitul Foltea sau Biserica Eroilor (a fost construit în 1923 în memoria ostaşilor căzuţi în primul război mondial), având hramul Sf. Gheorghe şi pe care l-am admirat de la distanţă.

Chiar dacă era ora prânzului şi ni se făcuse foame am dat o fugă totuşi până la Complexul Agroturistic Sălişte, care aparţine primăriei dar este dat în administrarea unei firme private dar, spre dezamăgirea mea am găsit o locaţie sinistră (e-adevărat că era toamnă dar nu se vedeau urme de investiţii serioase!), departe de strălucirea şi de faima pe care o avea pe vremea când Nicuşor era mai marele judeţului! Păcat, poziţia este excelentă, spaţiu din belşug, facilităţi aşijderea iar săliştenii nu duc lipsă de oameni gospodari şi întreprinzători!

La plecarea spre Sibiel am admirat cea mai nouă biserică din Sălişte, Biserica din Brata construită în stil gotic între anii 1874-1881 (ce nouă e!), biserică cu hramul ,,Adormirea Maicii Domnului’’ şi care nu este pictată nici în interior, nici în exterior.

Cam atât despre atracţiile turistice ale oraşului Sălişte, străveche vatră românească, capitala culturală, spirituală şi comercială a uneia dintre cele mai frumoase zone etnografice de la noi din ţară Mărginimea Sibiului.

---

VIZUALIZĂRI: 15366 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI