Muzeul de Arta: Scoala de la Poiana Marului

TIPĂREȘTE

Pana duminica 21 iulie, Muzeul de Arta Brasov gazduieste expozitia retrospectiva Scoala Poiana Marului. Muzeul este situat pe bdul Eroilor nr. 21, vis-à-vis de parcul inconjurat de parcarea mare si la 100m de Aro Palace. Poiana Marului este o localitate de munte situata la cativa kilometri de Zarnesti pe DN 73A care leaga Brasovul de Fagaras. Altitudinea medie este de 600m si din dealurile care inconjoara localitatea porneste ca un superb evantai culmile Pietrii Craiului. Este una din cele mai mari comune din tara desi are abia peste 1000 de gospodarii. Se intinde pe zeci de kilometri pe o suprafata de 6200 ha, din care sub 150 ha in intravilan. La sosea, o serie de pensiuni cochete de trei margarete imbie turistii la liniste si confort. Dincolo de aceste intruziuni ale civilizatiei, peste dealuri, in gospodarii izolate la mari distante intre ele, viata se desfasoara in acelas ritm de generatii intregi. Numai acum de curand, unitatea familiei este sparta de cate un fecior plecat sa-si caute norocul in lume dar asta nu are de-a face cu povestea pe care am sa v-o spun. La Poiana Marului in anii '60-'80 s-a savarsit o intamplare unica in istoria artei romanesti. Despre aceasta intamplare stau marturie cele cateva zeci de panze expuse in trei sali ale Muzeului de Arta Brasov. O serie de panouri explicative ilustreaza fenomenul "Scoala de la Poiana Marului."

Prin anii 1955, un tanar student la mate-fizica care-si petrecuse copilaria in Zarnesti, a urcat drumeagurile Poienii Marului si la kilometri departare de comuna propriuzisa a inceput sa picteze. Se numea Horia Bernea. A vazut un deal pe care intai l-a fotografiat. Dealul era plesuv si aproape de varf avea un pom. Atat. L-a pictat. A reluat pictura aceluias deal vara, toamna, iarna si dealul a capatat viata in panzele sale. Impulsul artistic sau drama traita de familia sa haituita de securitate, inadaptabilitatea la un mediu ostil, e greu de spus ce l-a determinat sa caute natura in esenta ei, departe de lume si de o oranduire care ii era dusmanoasa. Peste cativa ani i s-a alaturat un alt tanar pictor Teodor Rusu, autodidact, de origina zarnestean, singurul care nu a parasit niciodata Poiana Marului, ramanand acolo sa picteze pana a disparut in 2005. In perioada ’60-’70 grupul se extinde cu Serban Epure fost student la Electronica si sotia sa Letitia Bucur, Mircea Milcovici, Teodor Moraru si mai tarziu din 1970 Ion Dimitriu toti acestia din urma fiind absolventi ai facultatii de arte plastice. Veneau cu trenul personal pana la Zarnesti, apoi cu sevaletul in spate strabateau pe jos sau pe vreun camion cu busteni drumul pana la Poiana. Stateau acolo de cum se desprimavarea si pana toamna tarziu cand frigul si vantul ii alunga din surele in care locuiau. Isi preparau panzele din sacii de iuta luati de la cooperativa, isi ciopleau ramele tablourilor din ramuri de fag taiate direct din padure. La pranz mancau cartofi fierti sau copti in jaratec iar seara cand se adunau sa vorbeasca despre ce au pictat in acea zi, sorbeau din laptele cald din ulcior pus alaturi de un blat de lemn pe care aburea mamaliga. Traiau simplu animati numai de dorinta de a picta. Era poate o modalitate de a se refugia de canoanele si oprelistile regimului, era poate o forma de protest caci in niciuna din picturile lor nu a fost creionat geniul carpatin sau hei-rupul socialist. Taranii incepusera sa-i considere de ai locului si-i rasfatau spunandu-le “pictorasii”. Le purtau respect pentru ca ii vedeau cum trudesc de dimineata pana seara sub arsita sau ploaie. Nu aveau bani decat micile economii cu care veneau primavara dar nici nu lucrau pentru bani. De formatii diferite, fara a face ucenicia la un pictor consacrat, fara a avea un mentor care sa le traseze calea de dezvoltare ei au pictat individual, asa cum au simtit si au perceput natura incremenita in forma ei de la inceputuri. Este imposibil sa nu te impresioneze satul tipic romanesc cu casele razletite pe dealuri la distante de kilometri una de alta, zugravite in sineliul cerului sau verdele ierbii, surele in care dimineata patrundea o raza de soare, capitele de fan. Sunt expuse peste 60 de tablouri, obsedanta tema fiind casa, sura, dealul, poarta, carul, ridicate la nivel de arhetipuri. Ele sunt abordate din unghiuri diferite de personalitati diferite cu tehnici diferite. Nu s-au influentat unul pe altul, nu au copiat unul de la altul si totusi formeaza un tot. Anii au trecut, pictorii au venit, au plecat, unii au emigrat, altii au disparut dar Miscarea Poiana Marului si-a pus definitiv amprenta in pictura romaneasca. Daca in anii aceia ai proletcultismului miscarea ar fi fost incurajata, daca tinerilor pictori li s-ar fi asigurat un minim material, daca s-ar fi facut ceva pentru a fi cunoscuti ( afara? nici vorba) poate am fi avut prin Poiana Marului un Barbizon al picturii romanesti. Nu stiu daca vreun user din afa va avea timp in acest weekend sa viziteze expozitia dar vizionarea doar a catorva fotografii de la Poiana Marului va vor aduce aminte de casa bunicii, de verdele crud al ierbii, de poarta de lemn care va despartea candva de lumea necunoscuta si pentru un moment va veti intoarce la copilarie.

---

VIZUALIZĂRI: 2453 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI