”Perla Moldovei” încă strălucește!

TIPĂREȘTE

Toamna trecută, la finalul lunii septembrie, am ajuns în stațiunea Slănic Moldova, destinație pe care nu o mai vizitasem de aproximativ zece ani. Nu am rezervat cazare dinainte, însă am găsit o variantă mulțumitoare la fața locului, achitând 60 de lei pentru o noapte de cazare la Pensiunea Andrei (vezi impresii). Deși am ajuns seara în stațiune, localitatea ne-a lăsat imediat o impresie plăcută, aceasta fiind deosebit de curată și liniștită.

Până la descrierea propriu-zisă a stațiunii vreau să vă prezint câteva aspecte referitoare la ruta urmată de noi pentru a ajunge aici. Am trecut prin Pasul Oituz dinspre Târgu Secuiesc iar șoseaua aceea lată, uniform asfaltată și plină de serpentine a fost o adevărată desfătare pentru condus, eu fiind obișnuit cu gropile și asfaltul peticit de acasă.

Am oprit de vreo două ori pentru a admira culmile împădurite din zona localității Poiana Sărată și am făcut un scurt popas și în localitatea Oituz, pentru a vizita biserica romano-catolică din localitate. Am oprit aici din curiozitate, fără a planifica dinainte popasul; am fost impresionați de dimensiunile lăcașului de cult (o adevărată fortăreață) și am decis imediat să intrăm. Nu mai fusesem într-un asemenea lăcaș de cult înainte, așa că am privit cu nespusă curiozitate scenele biblice de pe pereți, coloanele interioare, precum și orga situată deasupra ieșirii. Acest obiectiv îl pot descrie într-un singur cuvânt: Impunător! Biserica romano-catolică din Oituz a fost construită din piatră în anul 1924 și poartă hramul ”Preasfânta Treime”.

Am plecat apoi spre Târgu Ocna, cotind la un moment dat către stânga pe DJ 116, trecând prin mai multe localități, printre care Bahna sau Nicorești.

Ajunși în sfârșit la Slănic Moldova, ne-am cazat, am despachetat rapid și am plecat la plimbare prin stațiune. Pensiunea Andrei este situată la aproximativ 10 minute de mers pe jos de parcul stațiunii, așa că am ajuns numaidecât în zona centrală. Am găsit o stațiune cochetă, frumos iluminată, ce oferă diverse posibilități de cazare, cel puțin din exterior multe locații arătând destul de bine. Spre deosebire de alte stațiuni care și-au pierdut strălucirea după 1989, Slănic Moldova pare că s-a adaptat destul de bine la condițiile impuse de noile realități economice.

Noaptea a pus încet stăpânire peste întreaga zonă. Am intrat în Parcul Central al stațiunii și ne-am plimbat circa o jumătate de oră pe aleile sale luminate. Am admirat busturile celor cinci personalități (George Coșbuc, Ion Creangă, George Enescu, Mihai Eminescu și Vasile Alecsandri), foișorul din parc, fântânile arteziene funcționabile. În parc mai sunt expuse câteva sculpturi realizate în lemn sub diverse forme; există deasemenea și un loc amenajat pentru joaca celor mici. În acest parc am citit cu interes un panou informativ referitor la Zona izvoarelor și un altul care prezintă date despre apariția și dezvoltarea localității Slănic Moldova. Am aflat astfel că apariția localității are la bază descoperirea în anul 1801 a unui izvor cu apă minerală de către serdarul Mihalache Spiridon, un boier important de la curtea domnească. În anii ce au urmat mai multe familii se stabilesc pe valea Slănicului, iar în 1840 stațiunea apare pentru prima dată pe hartă sub denumirea de ”Feredeele Slănicului”. Primul război mondial a transformat localitatea în ruină, fiind refăcută ulterior, iar în al doilea război mondial armata germană și-a stabilit aici cartierul general. În urma unor cercetări efectuate în această zonă, nemții au afirmat că Slănic Moldova este localitatea cu cel mai curat aer din Europa. Denumirea localității vine de la numele apei curgătoare ce o străbate de-a lungul, la care s-a adăugat și termenul ”Moldovei”, pentru a se face diferențierea de localitatea Slănic Prahova din Muntenia.

Întrucât era întuneric, ne-am întors în cameră și a doua zi dimineața am plecat către Zona Izvoarelor, trecând încă o dată prin parcul stațiunii. Am găsit în parc un teren de tenis de câmp care putea fi închiriat cu 10 lei/ora, iar rachetele se puteau închiria și ele la prețul de 3 lei/oră. Tot în parcul stațiunii, pe o porțiune mai ridicată, se află biserica ortodoxă cu hramul ”Sfântul Ilie”. Construcția acestui lăcaș de cult a început în anul 1927 și s-a terminat în anul 1929 cu sfințirea acestuia, iar după 1990 biserica a fost restaurată. Am admirat câteva minute lăcașul de cult, apoi ne-am continuat plimbarea.

Am ajuns în Zona Izvoarelor unde am petrecut aproximativ o oră, străbătând această porțiune la pas, cu scurte popasuri. Am băut apă din fiecare izvor întâlnit, și pot spune că apa câtorva izvoare are un gust destul de respingător, însă proprietățile curative te pot convinge să o consumi regulat dacă ai într-adevăr nevoie. Datorită faptului că ne aflam la finalul lunii septembrie, iar sezonul turistic se cam încheiase, în Zona Izvoarelor se desfășurau lucrări de întreținere și reabilitare. Chiar dacă am ocolit câteva grămezi de nisip sau niște saci de ciment, vederea materialelor de construcție ne-a bucurat, asta însemnând că cei care administrează zona sunt preocupați de reabilitarea acesteia.

Unele dintre izvoarele pe care le-am întâlnit au panouri informative, care prezintă caracterizarea chimică a apei respective, precum și principalele indicații terapeutice ale acesteia. Voi prezenta câteva dintre proprietățile acestor izvoare, așa cum le-am preluat din panourile de informare:

- Izvorul nr. 6 are apă iodurată, sodică, clorurată, bicarbonatată și hipertonă; este indicată pentru afecțiuni ca: gastrite cronice, hipoacide, boli de nutriție și metabolism, colecistite cronice, hipotone; aceleași indicații le are și apa de la Izvorul nr. 8 și Izvorul nr. 10;

- Izvorul nr. 1 are apă sulfuroasă, sodică, clorurată, carbo-gazoasă, bicarbonatată iodurată și hipotonă; este indicată pentru afecțiuni ca: gastroduodenite cronice, ulcer, tratament de repaus și funcțional al ficatului, colecistită cronică simplă sau litiază, diskinezie biliară, pancreatită cronică, gută, obezitate, urticarii, alergii alimentare;

- Izvorul nr. 3 are apă iodurată, sodică, clorurată, carbo-gazoasă, bicarbonatată și hipertonă; este indicată pentru afecțiuni ca: gastrite, ulcere, constipații rebele;

- Izvorul nr. 5 are apă oligominerală, feruginoasă, carbogazoasă și hipotonă; este indicată în cure externe pentru inflamații cronice oculare sub formă de aerosoli, inhalații sau pulverizanți.

La celelalte izvoare nu am întâlnit panouri informative. O altă construcție cu indicații terapeutice pe care am întâlnit-o este Mofeta. Aici programul era de luni până sâmbătă, iar duminica era închis. Tariful pentru un abonament minim de 5 zile era de 6 lei pe zi, iar sub 5 zile – 8 lei pe zi. Recunosc faptul că până să o întâlnesc, nu știam ce este aceea ”mofetă”. Am aflat astfel că această construcție captează gazele emanate (în proporție de 99,7 CO2) care sunt recomandate în diferite afecțiuni. Gazele emanate sunt un factor pentru mineralizarea apelor din acest areal.

Plimbarea noastră aici ne-a adus lângă Păstrăvăria de la Slănic Moldova; am văzut câțiva păstrăvi prin gardul de plasă și ne-am continuat plimbarea ieșind în final la șoseaua paralelă cu Aleea Izvoarelor. Acest drum devine forestier la ieșirea din stațiune și face legătură cu localitatea Poiana Sărată, însă un localnic ne-a spus că ne putem încumeta pe aici doar cu o mașină 4X4, întrucât drumul este pe alocuri puternic deteriorat. Am pornit înapoi către centrul localității și am trecut pe lângă zona de camping, unde am văzut câteva căsuțe ce păreau părăsite. Perioada fiind târzie, nu pot spune dacă acest camping este într-adevăr funcțional pe timpul verii.

Puțin mai jos pe marginea șoselei am întâlnit o terasă unde ne-am oprit pentru a cumpăra niște suc, iar pe partea cealaltă a drumului erau câțiva comercianți ce vindeau diverse produse și suveniruri. Soția și-a cumpărat o căciulă pentru iarnă cu 60 de lei, iar la noi în oraș acest produs se vindea în perioada respectivă cu 80 de lei. Așadar, prețuri accesibile...

Încet – încet am ajuns de unde am plecat, în parcul stațiunii, de unde am observat mai bine alte câteva posibilități de cazare aflate în această zonă centrală a stațiunii. Am trecut pe lângă Hotelul Coroana Moldovei (o locație elegantă din exterior). Poziționate deasupra zonei parcului, am văzut mai multe vile (printre care Vila Rica, Vila Siam, Vila Palas sau Vila CFR), iar stăpânul zonei este Hotelul Venus, care este situat lângă pădure, pe cea mai înaltă poziție. Priveliștea de acolo trebuie să fie grozavă, însă hotelul văzut de la depărtare pare un gigant fără prea multe modernizări. Alte locații pentru cazare din zona centrală pe care noi le-am observat sunt Vila Pufu, Hotelul Nemira, Hotelul EuroVacanța sau Vila Teleconstrucția. De partea cealaltă a parcului se află Hotelul Dobru, dar și Complexul Balnear Racoviță.

O altă posibilitate de a petrece timpul liber se găsește la marginea parcului, în incinta Casinoului, o clădire inclusă în patrimoniul cultural, ce își păstrează aerul aristocratic. Aici funcționează un Disco Bar. În apropiere se află restaurantul Perla Moldovei, câteva terase, dar și o cofetărie, însă nu am intrat să vedem prețurile. În stațiune am văzut și un supermarket, câteva magazine de cartier, bancomate ale unor instituții financiare, dar și o farmacie.

Întrucât era ora prânzului ne-am îndreptat către Pensiunea Andrei pentru a strânge bagajele și a pleca. Am ajuns astfel la Târgu Ocna duminică pe la ora 13.00 și am trecut pe la salină, doar pentru a vedea tarifele și localizarea acesteia. Am găsit locația cu ajutorul indicatoarelor, dar și a doi localnici, care ne-au îndrumat către salină. Salina Târgu Ocna se află la marginea acestei localități; lângă locație se află o parcare destul de largă în aer liber, iar tarifele pentru intrarea în salină erau: 18 lei pentru adulți și 9 lei pentru copii. Un afiș ne-a indicat temperatura medie din interiorul salinei - 12 grade Celsius. Nu am mai intrat pentru că nu doream să bifăm obiectivul pe fugă.

Plecând de la salină ne-am întors către centrul orașului Târgu Ocna, ne-am rătăcit pe niște străduțe și am ieșit din întâmplare lângă un obiectiv deteriorat, declarat ”monument istoric”: Biserica Sfântul Nicolae, construită în secolul al XVIII-lea. Lângă lăcașul de cult se află Cimitirul cu Tunuri. Aici sunt înmormântați eroi care și-au dat viața în timpul primului război mondial, iar pe aleea din fața cimitirului sunt amplasate 2 tunuri, care dau denumirea locației.

Am plecat și am ieșit în final în centru, la drumul de întoarcere, iar ultimul popas pe care l-am făcut a fost în localitatea Borzești, de lângă Onești, unde am vizitat Biserica din Borzești, ctitorie a domnitorului Ștefan cel Mare și Muzeul de Cultură și Artă Religioasă Borzești (vezi impresii).

Aceasta a fost excursia noastră de weekend în Slănic Moldova și împrejurimi. Pentru că ne dorim să revenim aici în vara acestui an, voi enumera câteva obiective din zonă despre care am aflat și pe care dorim să le vizităm când vom reveni aici: Mănăstirea Ștefan cel Mare, situată la 6 kilometri de drumul ce leagă Slănicul de Târgu Ocna; Mănăstirea Măgura Ocnei și Monumentul Eroilor (situate pe vărful unui deal lângă Tărgu Ocna) . Pe lângă numeroasele obiective din zonă, pot fi parcurse și numeroase trasee montane, cel mai cunoscut fiind ” Traseul 300 de Scări”, ce pleacă din Slănic Moldova.

În încheiere, vă recomand să vizitați stațiunea Slănic Moldova și împrejurimile acesteia! Multitudinea de obiective din zonă, aerul curat, apa izvoarelor și frumusețea parcului din localitate fac din Slănic Moldova o stațiune montană atractivă, o alternativă la zilele caniculare care ne așteaptă, o locație potrivită pentru a petrece câteva zile departe de tumultul vieții cotidiene. Slănic Moldova este dovada că turismul balneo-climateric din România nu a dispărut!

---

VIZUALIZĂRI: 6024 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI