ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 12.06.2013
--- M ---
GR. VÂRSTĂ: 50-60 ani
DIN: Iasi
ÎNSCRIS: 03.03.13
STATUS: PREMIUM
DATE SEJUR
JUN-2013
DURATA: 5 zile
cuplu fara copii
2 ADULȚI

GRAD SATISFACȚIE
SERVICII:
100.00%
Încântat, fără reproș
BUCĂTĂRIE ŞI MASĂ:
100.00%
Încântat, fără reproș
CADRUL NATURAL:
100.00%
Încântat, fără reproș

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
100.00%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
TIMP CITIRE: 5 MIN

Cum se simţea Paşa Osman când mânca la Serhihan

Ilustrație video-muzicală
TIPĂREȘTE URM de aici

După o hoinăreală cu gust amar prin cele două Nicosii, despărţite brutal de ziduri de beton, suluri de sârmă ghimpată şi râuri de lacrimi, ne-a prins ora prânzului în partea de nord, capitala Republicii Turce a Ciprului de Nord, recunoscută doar de Turcia.

Tocmai vizitasem Büyük Khan (marele han), construit de invadatorii turci în anul1572. Avea să fie cel mai mare caravansarai din Cipru. La fel ca toate construcţiile de acest gen, spaţiile de la parter erau folosite ca grajduri pentru cămile, depozite, magazine sau birouri. Oaspeţii puteau înnopta în cele 68 de camere de la etajul unu. Ferestrele înguste şi aflate la înălţime nu se datorau unui design fantezist, ci, pur şi simplu erau făcute astfel încât să decurajeze hoţii. Le-au plăcut şi britanicilor, care au transformat hanul în închisoare şi ulterior în adăpost pentru săraci.

Hanul a fost restaurat cu multă grijă în ultimii ani, revenind la gloria de odinioară şi reprezentînd o oază de răcoare şi calm în mijlocul bazarului agitat şi zgomotos.

În mijlocul generoasei curţi interioare se află o moschee miniaturală, sub forma unui turn octogonal cu scară exterioară şi o fântână.

La etaj sunt expoziţii de artă şi produse tradiţionale cu vânzare, precum şi meseriaşi care confecţionează sub ochii tăi diverse bibiluri orientale.

La parter este un restaurant, Serdihan pre numele său, care acoperă aproape jumătate din curte.

Şi pentru că aminteam la început că era ora mesei, ne-a atras atenţia. De obicei ne ferim de restaurante aşezate strategic în locuri de mare interes, pentru că, de obicei, sunt nişte capcane pentru turişti, indiferent de ţară. Dar ne-a impresionat la acest restaurant plin- ochi faptul că mai mult de jumătate păreau localnici, ceea ce ne-a încurajat să facem o încercare. Şi nu am regretat!

Serviciul a fost foarte bun şi mâncarea excelentă.

Pentru că aveam experienţă cu mezze-le din sud, din care nu puteai să mănâci mai mult de jumătate de porţie, am rugat-o pe chelneriţă să ne dea câte puţin din fiecare produs tradiţional din lista pe care o aveam pregătită de acasă. Drăguţă şi amabilă (desigur, vorbitoare de limbă engleză ca mai toată lumea în Cipru), ne-a propus să ne aducă jumătăţi de porţii, ca să ne potolim cât mai multe pofte. Din păcate, nu am reuşit să ne împlinim toate dorinţele, din cauză de capacitate limitată a burdihanului.

Astfel, am mâncat Hellim Böreģi – plăcinţele cu brânză Hellim care în sud se cheamă Halloumi, Kiyma Böreģi – plăcinţele umplute cu carne tocată, Bulgur Köftesi – rulouri din bulgur cu multe condimente şi ierburi şi Şeftali Kebebi (asemănător cu Sheftalia din sud) cu garnitură şi salată. Interesant a fost că aluatul pentru plăcinte se făcea sub ochii noştri de o turcoaică get-beget şi vă asigur că semăna mai mult a artă, decăt a meserie.

Setea ne-am potolit-o cu bere turcească Efes, incomparabil mai bună decât berea Keo din sudul insulei.

La desert ne-a am delectat cu faimosul desert Ekmek Kadayifi cu îngheţată, iar din partea casei am primit câte un Raki turcesc (un uzo mai aromat) pe post de digestiv. Cafeaua turcească la nisip a încununat opera, încăt, singurul lucru pe care ni-l mai doream era un divan plin de perne de mătase într-una din camerele răcoroase de la etaj.

Din păcate, nu eram neam de paşă, ci doar nişte bieţi turişti cu un program destul de încărcat, aşa că am lepădat aproape 40 de euro şi ghiftuiţi, am plecat spre marea moschee, bucuroşi că am avut o experienţă culinară unică.

Şi pentru că am postat câteva feluri de mâncare tradiţională cipriotă grecească aici, voi enumera pe scurt şi unele delicatese pur turceşti din insula Afroditei.

Kolocasi – o plantă rădăcinoasă asemănătoare cartofului şi cunoscută în Cipru cu mult înaintea acestuia. În turca cipriotă bulbii mici se numesc “bullez” şi se servesc tăiaţi în bucăţi mici ca garnitură la felurile de mîncare tradiţionale

Cicek dolmasi - flori de dovlecel umplute cu orez, roşii şi ceapă, ca şi sarmalele noastre de post

Mücendra – Linte gătită cu orez, sau făină (bulgur)

Pirohu - plăcinţele cu brânză Hellim, brânză Nor şi mentă

Yalancı dolma – frunze de viţă de vie umplute cu orez, roşii, ceapă şi multă mentă. un fel de sarmale de post mentolate

Lokma – gogoşele în sirop

Macun - (pronunţat ma-joon) – gem de fructe care seamănă teribil cu majunul din Moldova.

Desigur că trăind atăt de mult timp împreună, gastronomia turcească şi cea cipriotă au interferat şi chiar au fuzionat. Asta nu îi împiedică nici pe unii, nici pe alţii să susţină fără drept de apel că sunt unicii depozitari ai reţetelor originale, care le aparţin doar lor.

Parcă mai ştim si noi pe unii cu mititeii, sărmăluţele, musacaua, mămăliga…

Webmaster, vă rog să încărcaţi şi videoclipul: http://www.youtube.com/watch?v=bgtBG_p_0U8

Citește și CONTINUAREA aici

[fb]
---
Trimis de Silviu Lache in 12.06.13 22:38:29
Validat / Publicat: 13.06.13 05:43:11
INFO ADIȚIONALE
  • A fost prima sa vizită/vacanță în CIPRU

VIZUALIZĂRI: 3849 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
selectat ca MiniGhid AmFostAcolo
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

5 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (Silviu Lache); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P01 Dead end
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol:
[900 PMA] [450 PMA]
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 17750 PMA (din 20 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.

ECOURI la acest articol

5 ecouri scrise, până acum

webmaster [13.06.13 08:43:28] »

Articolul a fost selectat ca MiniGhid AmFostAcolo pentru această destinaţie.

ariella [13.06.13 21:40:28] »

Unde ai fost cand aveam eu nevoie de toate informatiile astea, ce bine mi-ar fi prins cand am fost in Cipru. Dar nu-i nimic, o sa ma razbun si o sa mai ma duc inca o data, pai cum altfel daca acum am asa informatii despre mancare.

Silviu Lache [13.06.13 23:22:30] »

@ariella: Regret că nu ai putut folosi informaţiile la excursia ta anterioară. Mă bucur că postarea mea a constituit un pretext potrivit ca să mai tragi o fugă în insula Afroditei. Am călătorit ceva la viaţa mea, dar pot să afirm cu mâna pe inimă că Ciprul are o gastronomie fabuloasă.

P. S. : Am uitat de lichiorul şi gemul de roşcove.

Voi pune poza pe postarea mea de mâine despre devrişul rotitor din Nicosia.

Noapte bună!

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
marocanu21 [14.06.13 08:40:29] »

Excelent review! Ma bucur ca pot sa-ti accord superbonusul!

Silviu Lache [14.06.13 12:11:11] »

@marocanu21: Mulţumesc

Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
3 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
ariella, marocanu21, Silviu Lache
Alte impresii din această RUBRICĂO zi în Nicosia:


    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

 
[C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.041730880737305 sec
    ecranul dvs: 1 x 1