ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 11.05.2013
--- M ---
GR. VÂRSTĂ: 50-60 ani
DIN: bucuresti
ÎNSCRIS: 16.06.11
STATUS: GOLD
DATE SEJUR
MAY-2013
DURATA: 7 nopți
cuplu fara copii
2 ADULȚI

GRAD SATISFACȚIE
SERVICII:
50.00%
Nici nemulțumit, nici mulțumit
CAZARE [camere etc]:
37.50%
Mai degraba nemulțumit
BUCĂTĂRIE ŞI MASĂ:
50.00%
Nici nemulțumit, nici mulțumit
PLAJA şi MAREA:
37.50%
Mai degraba nemulțumit
DISTRACŢ. / RELAXARE:
37.50%
Mai degraba nemulțumit

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
42.50%

AUTORUL NU ar recomanda
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
TIMP CITIRE: 7 MIN

Ramada Resort Lara - de evitat. (sau Paste in Antalya: in loc de lumina am primit o teapa)

TIPĂREȘTE

Titlul alternativ dintre paranteze e un indemn amical la precautie la achizitionarea serviciilor turistice, inclusiv de la agentiile cu renume consolidat pe piata. De retinut ca singurul care vegheaza cu adevarat la apararea inteteselor tale esti chiar tu. Iar daca uiti asta si vigilenta ti-e adormita de povestile agentilor de vanzari, patesti ce scrie in titlu. Adevarul e ca poti s-o patesti si daca esti atent. Fiind spusă această introducere (care poate fi la fel de bine si concluzie), sa trecem la subiectul propriu-zis.

Zilele libere ocazionate de sarbatorile pascale sunt un bun prilej de a petrece un prim sejur la mare, in special cand calendarul religios le plaseaza la ingemanarea anotimpurilor, in luna mai.

Patriotismul meu se termina la alegerea unei destinatii marine pentru un concediu civilizat. In mintea mea, imaginea litoralului autohton arată cam asa: bataie de joc la capitolul servicii, scumpete, nervi la tot pasul, drumuri aglomerate si proaste, multa nesimtire, miros de hamsii, plaje murdare, decibeli din abundenta, alge urât mirositoare. Cu riscul ca această imagine sa se transforme intr-o idee preconceputa, simt ca si in viitor voi alege tot locuri din afara granitelor tarii pentru a ma bucura cu adevarat de mare.

Vizitand un târg de turism, am ales din multitudinea de oferte sa petrec o saptamana pe litoralul turcesc al Mediteranei, folosind serviciile unui brand turistic de traditie. A fost una din putinele exceptii, eu fiind adeptul aranjamentelor pe cont propriu. Aici e cazul sa dezvalui o alta fixatie de-a mea: nu iau in calcul ofertele, oricat de tentante ar fi, daca nu sunt venite de la agentii a caror credibilitate a fost verificata de-a lungul anilor. Nu dau nume, ca sa nu se supere nimeni, dar lista e foarte scurtă. Chiar si cu aceste exigente auto-impuse, socoteala de acasa nu s-a potrivit deloc cu cea din... bazar.

Am ales din catalogul agentiei un hotel de cinci stele din statiunea exclusivista Belek, regim all inclusive, nou-nout, acesta urmand sa fie inaugurat cu putin timp inaintea sosirii noastre. Dar iata ca din diverse motive nu s-a deschis la timp si cu doua zile inaintea zborului, renumita agentie ne comunica schimbarea: vom primi un hotel cu acelasi standard (afirmatie neconfirmata ulterior de realitate), dar in districtul Lara din Antalya (vreo 40 km de amplasamentul pe care mi l-am dorit). După fireasca reactie de nemultumire si revolta, a devenit clar ca banii au pornit pe un drum fara intoarcere si situatia trebuie acceptată ca atare. Aici vin cu un sfat prietenesc adresat cititorilor acestor randuri (multi, putini, câti or fi): nu rezervati niciodata un hotel care nu functioneaza deja. E preferabil, intr-adevar ca hotelul sa fie nou. Dar el trebuie sa se afle in circuit suficient timp pentru a se putea culege informatii desptre el. Nici agentiile, mai ales cele care se respecta, nu ar trebui sa vanda pachete virtuale, dar dupa cum se vede realitatea ne impune sa ne protejam singuri de astfel de situatii. Altminteri, nimeni nu va avea nici o remuscare pentru frustrarea si neputinta ta. Agentia e intotdeauna protejata prin contractul care conditioneaza oferirea serviciilor. In virtutea acestui contract (sau dictat, ma rog, numiti-l cum vreti), ei isi pot permite sa vanda pielea ursului din padure. Iar daca le tremura mana si ursul ramane viu... asta e. Iti ofera un caine mort impachetat in blana de urs contrafacuta, contractul e respectat si vorbesti la pereti.

Iata ca a venit si ziua zborului. M-am imbarcat asadar cu un moral care alterna intre: " Uite ca pana si astia, ditamai agentia, ne-au tras-o! " si " Poate ca tot raul va fi spre bine! ". După o ora si jumatate de zbor si formalitatile de preluare si transfer, a venit inevitabil si momentul dezvaluirii adevărului, care din pacate nu era nici macar la mijloc (cum se intampla deseori in viata), ci mai curand spre prima variantă (cea cu teapa). Ajunsi la destinatie, am constatat ca simetric fata de drumul de acces se afla un alt complex, aflat in stadiul de finalizare. Coborand din autobuz, am fost intampinati de imaginea unui santier pe partea stanga si de poarta hotelului pe partea dreapta. Nimic nu indica explicit clasificarea lui. Numarul de stele nu apare nici pe sigla, nici pe vreum material informativ din cele plasate in camera sau lobby, nici macar pe site-ul hotelului, singura "dovadă" a rangului fiind cifra 5 imprimata pe voucherul cu care ne-am prezentat la receptie.

Am rugat receptionera sa ne ofere o camera cu vedere spre mare, dar dupa cateva butonari pe tastatura, rezultatul a fost alocarea uneia cu vedere spre santier. Fondul sonor urma sa fie asigurat de sunetul flexurilor si al loviturilor de ciocan.

Accesul in centrul orasului Antalya e comod si ieftin, drumul cu autobuzul dureaza vreo 30 de minute. E un oras mare, frumos, civilizat, plin de viata, merita vizitat.

In zona hotelului sunt nenumarate centre comerciale si bazaruri unde esti salutat in diverse limbi de pe mapamond de comerciantii care ti se baga sub piele si te invita cu plecaciuni sa le treci pragul.

Hotelul arata ca o masina in rodaj: miroase a nou, straluceste, dar mai necesita cate un reglaj, pe ici, pe colo.

Ne-am bucurat cand ni s-a spus ca bauturile din minibar sunt incluse. Bucuria a durat pana am constatat ca frigiderul nu functionează si bauturile - in consecinta - sunt calde, temperatura ambianta fiind de vară toridă. Era nou-nout, nu avea cum sa fie stricat. Am inceput sa pipai in cautarea cablului neracordat, dar nu am avut loc sa-mi strecor mana intre frigider si peretele mobilierului. Nici sa-l misc din loc nu puteam, picioarele fiind prinse cu suruburi. Nu-i nimic - mi-am zis in gand cu naivitate - anunt la receptie si se rezolva. S-a rezolvat, dar dupa doua zile de rugaminti frenetice la receptie, prin telefon si la biroul de relatii cu clientii. Daca aveam o surubelnita in dotarea mea de turist, problema era rezolvata de mult.

Baia arata si ea fara cusur, pana la primul dus. Mesterii instalatori au uitat sa etanseze marginile cabinei de dus. Dupa ce mi-am reprosat lipsa surubelnitei, iata ca un tub de silicon m-ar fi scutit de disconfortul de a simti papucii umeziti la intrarea in baie.

Aerul conditionat a functionat pe toata perioada. Nu si lifturile, care sfidand teoria probabilitatilor s-au defectat intr-o seara ambele simultan. Ajunsi in camera prin forte proprii de escaladare, am constatat disparitia semnalului la televizor si a conexiunii la internet. Parea ca totul intra in colaps, dar intr-un tarziu dispozitivele ramase fara viata au redevenit functionale.

Cu toate ca marea e la doar 300 m de hotel, exista un transfer gratuit pana la plaja privata, care pleaca la fiecare 15 minute de la hotel. Plaja e civilizata, sezlonguri, umbrele si prosoape sunt la discretie si gratuite, apa curata si transprenta ca cristalul. In spatele nostru, pe niste fundatii de beton deja turnate, muncitorii monteaza niste schelete metalice pentru copertine. Cand bormasinile tac, zgomotul valurilor se aude linistitor.

O animatoare invita turistii in apa la gimnastică si le ofera colace colorate.

In zona plajei se afla un bar si un restaurant, parte a aceluiasi complex. Bucuriile premature se pare ca m-au insotit in acest concediu. Am comandat un "doner kebab" entuziasmat de ideea de a consuma acest sortiment, cum s-ar zice, la mama lui acasă. Bucăţile de carne (dozate in regim de austeritate severa) puteau fi cu greu identificate printre cuburile de paine inmuiate intr-un sos de iaurt îmbogăţit cu condimente. Vremea era insa atât de frumoasă si marea atât de placuta si racoritoare, incat ce mai conta inca o dezamagire? Mai ales ca am fost recompensati din plin cu seara petrecuta la restaurantul pescaresc " a la carte " (mai e unul cu specific italian), inclusa in pachet. Masa a fost de data aceasta la nivelul asteptarilor. Am avut parte si de cateva neasteptate momente de intimitate, cand s-a oprit curentul.

Restaurantul din incinta hotelului e mare, are o terasa frumoasă, mancare diversificata, pentru toate gusturile. La masa, sub fiecare set de tacamuri se afla un servetel (unul singur!) cu care trebuie sa te descurci pentru ca pe masa nu mai sunt altele. Chelnerii se invart binevoitori si iti toarna in pahar daca e cazul. Caloriile excedentare pot fi arse in sala de fitness care sta la dispozitia clientilor. Se mai intrerupe curentul, dar nu-i nimic. Resetam banda si mergem mai departe.

La iesirea din restaurant se afla piscina, dotata cu sezlonguri la discretie si scena unde seara au loc manifestari de diverisment.

M-as fi asteptat ca proprietatea sa fie delimitata de un gard viu si o distanta decenta fata de alte constructii. Lipite de gard se afla insa cateva blocuri, la balconul carora pot fi "admirate" lenjeriile intime ale locatarilor, puse la uscat. Fotografiile "peisajului" imi stau marturie ca nu sunt carcotas si nici nu bat campii. Această nefericita vecinătate e, in opinia mea, principalul handicap al complexului. Spre deosebire de celelalte probleme, aceasta nu va putea fi remediată niciodata si va face ca acest hotel sa fie de netolerat in catalogul unei agentii serioase si incompatibil cu clasificarea pretinsa.

Se pare, totusi ca exista un Dumnezeu al tepuitilor si recompensa a fost inspiratia alegerii celui mai potrivit loc din punct de vedere meteorologic pentru un inceput de mai. Pana la urma a fost o vacanta frumoasa, dar si o lectie care trebuie bine invatata.

Asta ar fi cam tot. Sau aproape tot. Am uitat sa va povestesc ca la rubrica "servicii incluse" se afla si un tur de oras. In lumina celor povestite, ce parere aveti? S-a organizat sau nu? Prefer ca această intrebare sa ramana retorica...

P. S. Va doresc concedii cat mai lipsite de neprevazut si nu uitati proverbul cu sacul laudat!


[fb]
---
Trimis de mlucian in 11.05.13 07:41:55
Validat / Publicat: 11.05.13 08:43:52
INFO ADIȚIONALE
  • Nu a fost singura vizită/vacanţă în TURCIA. A mai fost în/la: Istanbul, Bodrum.
NOTĂ: Articol ARHIVAT (nu intră în calculul mediei acestei destinaţii)

VIZUALIZĂRI: 7360 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

9 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (mlucian); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Impresiile fiind subiective, AFA nu poate garanta calitatea, relevanța, exactitatea, persistența ori conformitatea impresiilor si recomandărilor (cu asteptările și preferințele fiecarui cititor); deasemenea, responsabilitatea legală pentru afirmațiile făcute in articol revine integral și in mod exclusiv autorului (cf "Termenilor și conditiilor de folosire"); AFA sau administratorii săi neputând fi făcuti răspunzători în privinta corectitudinii ori efectelor de orice natură.
INFO membrii AmFostAcolo beneficiază de preţuri particulare pentru vacanţa în această destinaţie - negociate direct cu tour-operatorii.PREȚURI PREȚURI
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P01 Priveliste de pe plajă.
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol:
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 20450 PMA (din 21 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.

ECOURI la acest review

9 ecouri scrise, până acum

nicole33 CONS. ONORIFIC AFA / TURCIA
[11.05.13 09:20:33]
»

@mlucian:

Chiar neplăcută experiența trăită.

Am admirat totuși puterea de a face haz de necaz și am apreciat utilitatea avertismentului.

De curiozitate: care este numele hotelului din Belek ales inițial?

Îmi poți scrie prin mesaj privat numele agenției?

Mulțumesc.

danamandache
[11.05.13 10:05:21]
»

Imi pare rau pt dezamagirea traita, am stat si eu cu frica in sant cateva luni gandindu-ma daca se va deschide hotelul la care achizitionasem sejurul din luna februarie (Vikingen Infinity) dar am aflat cu mare bucurie ca s-a deschis pe 1aprilie. Oricum apreciez impresiile dvs si modul cum au fost scrise. Sant curioasa nu v-au dat de ales intre cateva hoteluri, stiam ca asa se procedeaza de obicei? O rugaminte daca se poate imi puteti scrie pe privat numele agentiei?

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
mlucianAUTOR REVIEW
[11.05.13 10:14:45]
»

@nicole33: Hotel Dionis, Belek. Am inteles ca intre timp s-a inaugurat.

Andox CONS. ONORIFIC AFA / TURCIA
[11.05.13 10:56:56]
»

@mlucian: In general nu agentiile sunt vinovate de overbooking cu atat mai putin de nedeschiderea in termen a hotelului. Ele sunt obligate sa-ti ofere in schimb un hotel din aceeasi categorie.

In general marii touroperatori ofera un hotel superior ca si servicii celui rezervat initial.

Cand ai spus in review ca ai rezervat la un hotel nou din Belek ma gandeam ca ai avut la Riu Kaya Pallazo sau Titanic Belek, hoteluri mult superioare lui Ramada Lara si chiar aveai motive sa fi suparat.

Insa acum ca ai mentionat hotelul Dionis pot sa-ti spun ca acest hotel nu se afla in "statiunea exclusivista Belek" ci intr-un sat Bogazkent aflat la catva km de Belek asa ca dupa parerea mea, intarita de faptul ca un prieten a stat chiar zilele aste la Ramada Lara, pot sa-ti spun ca ai nimerit mai bine decat ce ai rezervat.

Vad ca ai notat plaja de la Ramada Lara cu 37%, chiar daca ea se afla intre Delphin Imperial si Diva si este chiar o plaja buna, cu nisip si ma gandesc oare cu cat notai plaja de la Dionis care este cu pietris iar zona unde se afla hotelul vai mama ei.

Pot sa inteleg supararea ta si faptul ca ai primit altceva decat ai platit insa cred ca ai desfintat hotelul Ramada cam nemeritat.

mlucianAUTOR REVIEW
[11.05.13 11:25:47]
»

@Andox: Referitor la plaja, chiar am avut cuvinte frumoase, nici decum nu am desfiintat-o. Dar nu am putut sa o rup de contextul zgomotului de flexuri si bormasini. De aici calificativul ales. La Dionis nu am fost din motivele descrise. Singura sursa de informatie a fost ce am vazut pe monitorul agentiei la targul de turism.

Nu e nici o suparare daca facem abstractie de tot ce am scris si sa privim doar fotografiile, in special cele din zona piscinei. Ele sunt lipsite de subiectivism. Cui ii place, e liber sa rezerve.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
sanis*
[11.05.13 13:29:56]
»

In general, eu m-as feri (ma si feresc!) d ehoteluri nou-noute, in curs de finalizare (sau finalizate recent) Nu e vorba doard e "micile ajustari pe ultima suta de metri", ci si o doza mai mare de neprofesionalism al angajatilor. Tineti cont ca un colectiv se formeaza greu, chiar daca sunt scolarrizati in viteza, banu9esc ca majoritatea sunt turci de prin satele Anatoliei. Pot fi foarte saritori si binevoitori, dar trec luni d ezile pina se "rodeaza" in regim de hotel plin cu sute (sau chiar mii) de turisti.

Personal m-am convins ca cea mai buna alegere este un hotel/boutic familial in care patronii sunt nu numai extremd e saritori, ci si (adesea) cu experienta de ani de zile in regimul hotelier/restaurante. Desigur, asta e cu totul altceva si nu vreau sa insist din nou asupra celor doua tipuri d tursim (activ/de relaxare). Nu pot sa nu constat ca numarul de plinngeri de "teapa" este cu mult, mult mai mare in cazul resorturilor de 5 stele decit a hotelurilor familiale de 2-3.

Acum 4 ani am stat in Goreme (Cappadocia) la un minihotel (fara stele) tinut de o candianca. Nici pe booking.com nu era (nu stiu daca acum este), dar avea piscina exterioara, zona BBQ, era aproape de Centru si drumul spre Muzeu, iar tirgul (bazarul) sapatimnial era la vreo 40 de apsi. Pe linga serviciile excelente, atit "cabadianca" cit si sotul ei (turc) erau cit se poate de documentati, iti faceau dimineata schite cu trasee inedite, iti dadea informatii precis, la minut chiar si isi tirmiteau ciinele sa te "ghideze" in fiecare saptamina in Valea Trandafirilor. In plus, canadianca era singura din Goreme care avea si meniu european/american/canadian, zilnic si, in general, gatea ce doreai (daca ii spuneai cu o zi inainte sau chiar la prima ora). Abea, ca tot canadianul, o cafetiera du "drip coffee" din care puteai sa bei (gratis) cit era ziua de lunga. In schimb, daca vroiai mincare "anatoliana" specifica, gustoasa, te trimiitea la restaurantul cel mai bun - stia intotdeauna cine ce gateste. Fara pic de suparare ca preferai sa maninci altceva decit ce gatea ea (sau sotul - care facea meniu turcesc). Iar pretul? Am platit 30 TL pe noapte! Cu mic dejun, pat dublu (desi eram singur), cu a/c si baie/dus. Aveam si TV plasma, dar nu i-am dat drumul macar o data...

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
tm67bru CONS. ONORIFIC AFA / TURCIA
[12.05.13 00:21:13]
»

Probabil cu totul altfel ar fi fost percepute conditiile hotelului pentru cineva care il alegea in cunostinta de cauza - hotel "din linia a doua", intre blocuri.

Tu insa ai optat pentru un resort pe plaja si ai avut asteptari pe masura. Agentia ar fi trebuit sa-ti ofere un hotel echivalent sau superior (ca si conditii, nu doar - eventual - ca pret). Impardonabil pentru agentia in cauza.

--

Tinand cont si de cele de mai sus, as vrea sa va spun ca am stat o noapte in Ramada Lara (la inceput de mai 2013) si il contrazic ferm pe autor referitor la conditile oferite. In multe aspecte este NET superior altor hoteluri si chiar resorturi asa-zis de 5 stele de pe plaja! La capitolul "restaurant" egaleaza si chiar depaseste hoteluri mult mai scumpe din Antalya.

Ramada Lara e un hotel bun, cu conditii si servicii FOARTE BUNE pentru bugetul caruia i se adreseaza.

Daca aveti un buget mai redus si puteti accepta compomisul amplasarii "intre blocuri" (singurul dezavantaj real, dar hei! cat timp stati la hotel?) - recomand HOTARAT acest hotel.

mlucianAUTOR REVIEW
[12.05.13 07:35:09]
»

@tm67bru: Parerile diferite sun bine venite. E omeneste sa fii subiectiv. De aceea am spus si altui cititor: uitati-va mai mult la poze si mai putin la text. Mie amplasarea intre blocuri nu mi se pare un compromis oarecare, ci unul important. E doar parerea mea, pot exista si altele.

lllucian
[31.01.14 10:02:20]
»

Salutare.

Am inceput sa caut destinatii ptr. la vara si ma uitam si la acest hotel.

Probabil ca marele dezavantaj e ''linia a doua'', cu plaja mai departe. Probabil ca pana anul asta s-a terminat cu santierul de langa.

Si depinde mult ce noroc ai la camera. Spre ce ai geamul.

Ca exemplu, eu am stat la Fame Residence Lara (langa Delphin) si am avut sea view. Mi sa perut excelent hotelul. O cunostinta a fost tot acolo si a primit camera pe spate, cu vedere la sosea si la santierele de peste drum. Va dati seama cam ce fericit a fost el. Si am dat aceeasi bani!

O sa analizez daca diferenta de bani intre hotelurile de pe plaja si cele de dincolo de drum merita riscul...

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
5 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
danamandache, lllucian, mlucian, nicole33, sanis*
Alte impresii din această RUBRICĂRamada Resort Lara Hotel:

INFO: Membrii AmFostAcolo beneficiază de oferte speciale pentru această destinaţie - Solicită o ofertă personalizată

    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

 
[C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.045778036117554 sec
    ecranul dvs: 1 x 1