The Village Taverna [Moraitika] - Tradiţie şi bun gust

TIPĂREȘTE

În plimbările făcute prin Moraitika (vezi impresii), de mai multe ori am observat un indicator către "The village taverna". Ne arăta undeva către "satul vechi", însă de fiecare dată treceam pe lângă el, fără a simţi vreo dorinţă deosebită de a-i urma chemarea. De fapt, indicatorul arăta ca şi cum trecuse ceva vreme de când fusese montat, aşa că mă gândeam că nu ar fi imposibil ca acel local să nici nu mai existe.

Cu vreo 2 zile înainte de plecare, neavând nimic în program pentru acea seară, am zis să o luăm pe străduţele vechiului sat, şi să lăsăm puţin în urmă zgomotul motoarelor în schimbul celui al cicadelor. Şi pentru că tot eram în dreptul săgeţii de care ziceam mai sus, am zis să vedem ce-i şi cu taverna respectivă. Nu am făcut nici 100 de metri, că ne întâlnim cu un grup de vreo 5 englezoaice, vesele nevoie mare. Când le-am întrebat dacă Village taverna e mai sus, au început, ca un mic stol de vrăbiuţe, să ne ciripească, cu aceeaşi exuberanţă (nu discut care fusese catalizatorul) îndemnuri care mai de care mai înflăcărate către destinaţia de care tocmai întrebasem, asiguraţi fiind că efortul pe care îl depuneam la urcare ne va fi răsplătit din plin. Am reţinut indicaţiile precise privind drumul (just keep it up and you'll get there: P) şi după ce ne-am gratulat reciproc cu zeci de bye-uri, mai ceva ca în vestita sceneta cu Stan şi Bran, am purces la drum. După ce am şerpuit pe străduţele demne de un labirint, am ajuns în fine la casa ce gazduieşte The village taverna. Acolo ne-am dat seama că de fapt eram la câteva sute de metri de vila noastră, dacă am fi ştiut unde este şi am fi mers puţin în sus de ea, pe alt drum, nu ocolind prin centru :).

Cineva spunea glumind, pe un site străin, că The village taverna este cel mai bine păstrat secret din Moraitika :) Există doar vreo 2 indicatoare către ea. Când l-am întrebat pe Nikos (patronul) de ce aşa puţine şi atât de mici, mi-a răspuns, surprinzător poate pentru mulţi, că este suficientă lume care vine să mănânce acolo. Sigur, mai multă reclamă ar putea face să vină mai mulţi, însă ar exista riscul ca atunci oaspeţii să nu se mai simtă la fel de bine, căci nimănui nu-i place să nu gasească locuri libere la masă, să stea în aglomeraţie şi să aştepte prea mult sosirea comenzilor. Aşa, toţi pleacă fericiţi de la el (nu mulţumiţi, ci fericiţi, cum sublinia patronul), căci mereu se vor simţi în centrul atenţiei.

Ce este însă "The village taverna"? Este o afacere de familie. Actualul restaurant a fost deschis în 1981. Pe locul respectiv, era înainte un supermarket, care oferea şi nişte sandviciuri şi alte mărunţişuri de-ale gurii. Ulterior, au precedat la o extindere şi obiectul afacerii a fost schimbat. Patronul se numeşte Nikolaos Kalogirou (Niko sau Nikos), dar şef, cum spune el glumind (sau nu? : P) este soţia sa Vaso. Împreună cu sora acesteia, care o ajută la gătit, şi cu cele două fete (Ioanna şi Katia - una dintre el fiind fostă campioană la atletism -la triplu salt, dacă nu mă înşel-) care ajută la masă şi la întreţinerea clienţilor, formează o echipă excelentă. Atmosfera este fără cusur, Niko este mai mult decât un patron grijuliu, care te ajută să alegi şi care te serveşte personal, este un adevărat enterteiner. Glumele lui şi buna dispoziţie te vor însoţi pe tot parcursul mesei. Va începe prin a vă face fiecăruie în parte, adevărate origami din şerveţele. Cât despre felurile de mâncare... de-a dreptul fabuloase, fie că veţi alege preparate din cocoş, vită, porc sau miel, şi oricum se vor fi numind ele, sofrito, stifado, pastitsada, mousaka, leventiko, souvlaki, ntolmades, saganaki, antreurile din brânză la cuptor, sosurile cu ciuperci şi fructe de mare, deserturile făcute pe loc, toate sunt fantastice. Vă recomand să renunţaţi la a alege din lista de bucate. Chiar dacă veţi găsi o sumedenie de preparate tradiţionale greceşti sau corfiote, ele vor suna la fel ca peste tot în insulă. Lăsaţi-l pe Niko să vă surprindă cu ce va alege pentru voi. Nu veţi regreta, vă plătesc eu nota dacă nu va fi aşa.

Atenţie mare însă la bere: când m-a întrebat dacă vreau una mică sau mare, am ales mare, cu gândul că cea mică este cea de 330 ml. Eroare: ce am primit, puteţi vedea în fotografie, spre hazul englezilor de la mesele vecine (probabil păţiţi şi ei). A, şi îmi spunea ca are şi extra-large, dar că era mai greu de adus :)

M-am simţit extraordinar acolo, a fost aşa cum îmi doream să fie o tavernă grecească, începând cu mesele, decoraţiunile interioare, gazdele, relaxarea şi mâncarea fără reproş. Nu sunt multe mese, în jur de 10, însă totul degajă un aer de autentic, de tradiţional. Chiar şi suporturile pentru lumânări, solniţele, scrumierele, sunt din lut ars, vopsit manual. Cel mai mult m-a impresionat un colţ al terasei, colţul amintirilor cum i-am spus eu, unde, pe o parte din perete şi într-un scrin vechi din lemn, se găsesc amintirile familiei: fotografii de la începutul secolului 20, prima licenţă pentru afacerea cu restaurant a familiei, datând din 1903 (a străbunicului lui Niko), medalii, cupe şi alte obiecte. Ce am văzut acolo, împreună cu muzica tradiţională, în surdină, m-au purtat efectiv în timp şi mi-au produs o emoţie nebănuită, ce mi-a umezit ochii. Acea expunere către oaspeţi a unor "comori" familiale, constituie nu doar un autentic semn de cinstire a familiei, dar şi un îndemn, către cei ce trec pragul acelui local, de a nu-şi uita niciodată rădăcinile şi de a se mândri cu ele. Iar pe tine, cel ce priveşti acele clipe de istorie a celor ce-ţi sunt, pentru câteva ore, gazde, nu se poate să nu te mişte un asemenea gest evident de prietenie, căci acei oameni te fac părtaşi la amintirile lor dragi, simplu şi direct. A fost un moment magic, pe care nu îl voi uita.

Şi pentru că vorbim de afaceri de familie, de tradiţie şi de restaurante, trebuie să vă spun că fratele lui NIko nu este altul decât Zak. Da, cel care are restaurantul cu acest nume de la intrarea în Messongi. Un loc mult mai cunoscut, dar care cred eu, este cu mult în urma fratelui în toate privinţele, pornind cu mâncarea şi încheind cu comportamentul faţă de clienţi.

La Village taverna am fost primiţi nu ca nişte clienţi noi, ci ca nişte vechi prieteni. Este un loc pe care îl recomand fără rezerve şi singurul meu regret este că l-am descoperit doar înaintea plecării. Dar când am fost, am fost mai mult decât mulţumit, am fost fericit. Mulţumesc, Niko!

(coordonate GPS: 39° 29' 13.58" N 19° 55' 26.77" E)

---

VIZUALIZĂRI: 4457 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI