ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 13.04.2013
--- F ---
GR. VÂRSTĂ: 40-50 ani
DIN: Bucuresti
ÎNSCRIS: 20.02.12
STATUS: PRETOR
DATE SEJUR
FEB-2013
DURATA: 1 zile
familie cu copii
3 ADULȚI

GRAD SATISFACȚIE
SERVICII:
100.00%
Încântat, fără reproș
CADRUL NATURAL:
NU SUNT ÎN MĂSURĂ SĂ MĂ PRONUNȚ
DISTRACŢ. / RELAXARE:
100.00%
Încântat, fără reproș

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
100.00%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
TIMP CITIRE: 18 MIN

Muzeul de Artă Frederic Storck şi Cecilia Cuţescu Storck

Ilustrație video-muzicală
TIPĂREȘTE

Muzeele din Bucureşti fac parte din viaţa mea de multă vreme. Pragul unora dintre ele îl trec de mai multe ori pe an cu ocazia unui eveniment, unei expoziţii temporare sau unui târg, pe altele le regăsesc după ani de zile de uitare.

Recunosc, am fost întotdeauna atrasă de muzeele mici, în care poţi intra şi dacă ai puţin timp la dispoziţie, în care ai răgazul să admiri pe îndelete având senzaţia că ești deja de-al casei.

În centrul Bucureştiului, aproape de Piaţa Romană, pe Strada Vasile Alecsandri la numărul 16, ne aşteptă unul dintre muzeele bucureştene mai puţin cunoscute dar care cuprinde între zidurile sale povestea vieţii unei familii de artişti.

Este vorba despre Muzeul de Artă Frederic Storck şi Cecilia Cuţescu Storck, amenajat în casa construită între anii 1911-1913, după planurile celor doi artişti, în colaborare cu arhitectul Alexandru Clavel. Clădirea monument istoric este o construcţie aparte în centrul Bucureştiului, inspirată din arhitectura germanică, vopsită în roşu pompeian, cu bârne aparente din lemn. Terasele romantice, culoarea specială, ancadramentele de piatră ale ferestrelor şi basoreliefurile lucrate chiar de Frederic Stork nu pot trece neobservate. Casa este cu totul specială, nu şi-a pierdut frumuseţea dar din păcate se află într-o stare avansată de degradare, necesită reparaţii urgente...

Am vizitat muzeul în ultimul an de trei ori, prima dată împreună cu soţul meu, a doua oară ne-am adus prietenii veniţi pentru câteva zile în Bucureşti, a treia oara i-am convins pe fiul meu şi pe bunicu...

Mi-a plăcut casa, am admirat colecţia de artă, m-a impresionat povestea familiei Storck dar poate nu aş fi revenit cu atâta plăcere dacă nu ar însufleţi muzeul o doamnă cu suflet uriaş, îndrăgostită de artă, care povesteşte despre viaţa şi creaţia artistică a familiei Storck cu o pasiune pe care eu n-am mai întâlnit-o!

Preţul unui bilet de intrare este simbolic-6 lei preţ întreg, 1,5 lei preţ redus pentru elevi, studenţi şi pensionari la care se adaugă, dacă doriţi, 6 lei taxa de ghidaj şi 15 lei taxa pentru fotografiat. Muzeul este deschis de miercuri până duminică, între orele 9 şi 17. Vă recomand din suflet vizita însoţită de ghid, povestea rostită de doamna care are în grijă muzeul dă viaţă casei şi exponatelor, transformă o vizită banală într-un eveniment. Faptul că fi-meu care are 17 ani a fost încântat de muzeu şi de explicaţiile primite spune multe... Stiţi doar cât de greu de mulţumit sunt adolescenţii!

Intrarea în muzeu este prin curte, pe uşa principală străjuită de pisania casei şi de felinarul din fier forjat, vechi de 100 ani. Colecţia este expusă în atelierele celor doi artişti, în cinci încăperi de la parterul casei. Familia a locuit întotdeauna în camerele de la etaj. În anul 1951, Cecilia Cuţescu Storck împreună cu fiicele sale, Gabriela Storck şi Cecilia (Lita) Storck Botez, au donat statului român casa şi colecţia de artă, având dreptul de a locui în casă şi calitatea de conservator al colecţiei pentru toată viaţa.

Din patrimoniul muzeului fac parte peste 500 de obiecte de artă, în cea mai mare parte sculpturile lui Frederic Storck şi lucări de pictură şi grafică ale soţiei sale, Cecilia Cuţescu Storck. Sculpturi realizate de fratele mai mare al lui Frederic, Carol Storck şi de tatăl lor, Karl Storck fac parte din colecţia muzeului alături de creaţii ale copiilor soţilor Storck, Romeo Kunzer Storck-fiul din prima căsătorie a Ceciliei-Gabriela Storck şi Lita Storck Botez. Se adaugă lucrări semnate de Carol Popp de Szathmary şi de fiul său, Alexandru Satmari, rude ale Ceciliei precum şi obiecte colecţionate de familia Storck în numeroasele călătorii în ţară şi străinătate

În prezent casa a revenit în proprietatea familiei Storck care a fost de acord ca muzeul de artă, aflat în custodia Muzeului Municipiului Bucureşti, să funcţioneze în continuare la parterul casei.

Primele informaţii pe care le primesc vizitatorii sunt legate, aşa cum este firesc, de viaţa şi activitatea artistică a dinastiei de artişti Storck. Povestea de 100 ani a casei cu pereţi roşii se împleteşte cu povestea ceva mai lungă a unei familii care începe cu sculptorul Karl Storck, născut în Germania, la Hanau, în 1826 şi stabilit la Bucureşti în 1849. Îl voi numi şi eu pe Karl Storck, aşa cum am auzit în istorisirea de la muzeu, Bătrânul - deşi nu a trăit decât 61 de ani - sau Tatăl, domnia sa fiind nu numai tatăl biologic a doi mari sculptori - Carol, născut în anul 1854 şi Frederic, născut în 1872 - dar şi părintele multor generaţii de sculptori români cărora le-a fost fost profesor la Academia de Belle Arte din Bucureşti, fondată împreună cu Theodor Aman şi Gheorghe Tattarescu în 1864.

Primul profesor de sculptură din România, Storck-Tatăl este creatorul primei sculpturi de for public din ţara noastră care îl reprezintă pe Spătarul Mihail Cantacuzino, ctitorul Aşezământului Colţea. Executată din marmură de Carrara, statuia este amplasată în curtea Spitalului Colţea din Bucureşti. Între sculpturile monumentale care înfrumuseţează capitala noastră datorate lui Karl Storck, nu putem uita două frumoase doamne, Domniţa Bălaşa care străjuieşte curtea bisericii cu acelaşi nume şi Ana Davila, amplasată în faţa Aşezământului Elena Doamna.

Multe clădiri importante din Bucureşti dar şi din alte alte localităţi ale României au devenit mai frumoase prin străduinţa şi talentul bătrânului Storck. A lucrat pentru bisericile din Clejani, Ghighiu, Viforâta, pentru Mânăstirea Antim, bisericile Domniţa Bălaşa, Selari şi Sf. Pantelimon din Bucureşti. A participat la decorarea Palatului Şuţu, a realizat scara de onoare, balustradele şi coloanele de la Ateneul Român. Scara dublă din marmură de Carrara care înfrumuseţează minunata capelă din grădina Palatului Ştirbey de la Buftea a fost concepută tot de părintele sculpturii din ţara noastră, Karl Storck.

În anul 1887, prin decret regal, sculptorului şi profesorului de origine germană Karl Storck i s-a acordat cetăţenia română.

Carol Storck este fiul din prima căsătorie a lui Karl Storck cu Clara Ihm din Hanau, născut la Bucureşti, în anul 1854. Studiază sculptura la Florenţa şi la Philadelphia, după care se întoarce în România pentru a lucra în atelierul tatălui său. Am aflat că sculptura monumentală în bronz care îl reprezintă pe Generalul doctor Carol Davila, din faţa Facultăţii de Medicină din Bucureşti este creaţia lui Carol Storck, nu a tatălui său. De altfel, munca celor doi sculptori, tată şi fiu, se împleteşte adesea, multe sculpturi monumentale create de Storck-tatăl fiind transpuse în marmură de Carrara de fiul său, Carol.

Trei dintre alegoriile care decorează Palatul de Justiţie din Bucureşti îi aparţin lui Carol Storck. Realizează portrete ale contemporanilor săi şi mici statuete, prezente la cele mai importante expoziţii ale vremii dar cel mai mult se axează-fiind o sursă consistentă de venituri-pe sculptura funerară, monumente realizate împreună cu tatăl său, apoi singur, fiind în Cimitirul Bellu dar şi la Craiova.

Frederic Ştefan Storck (Fritz), proprietarul casei din Strada Vasile Alecsandri, este fiul din a doua căsătorie a lui Karl Storck, cu braşoveanca Friederike. Născut la Bucureşti, în anul 1872, Fritz Storck a studiat sculptura la Şcoala de Belle Arte din Bucureşti, apoi la München.

Cele opt cariatide care decorează salonul de recepţii al Palatului Cantacuzino din Bucureşti, una dintre alegoriile de la Palatul de Justiţie din capitală, Gigantul din Parcul Carol, sculpturile de la Palatul Administrativ din Galaţi, statuia monumentală din marmură de Carrara a poetului Mihai Eminescu din Galaţi sunt doar câteva dintre lucrările cele mai cunoscute ale lui Frederic Storck. A participat la numeroase expoziţii şi saloane internaţionale-Paris, Roma, Atena, Barcelona, Haga, Amsterdam - cu sculpturi de dimensiuni mici şi medii, foarte apreciate de public şi de specialişti. Nu a lipsit de la niciuna dintre expoziţiile organizate de grupul Secession din Munchen. Portrete şi statuete lucrate de Frederic- profesor la Academia de Belle Arte din Bucureşti - se găsesc în multe colecţii particulare dar şi în muzee renumite din România şi din alte ţări europene.

Cea care a adăugat strălucire, culoare şi căldură numelui Storck este pictoriţa Cecilia Cuţescu cu care Frederic se căsătoreşte în anul 1909. Născută la Câineni-Vâlcea, Cecilia studiază pictura la München apoi la Paris, unde se căsătoreşte cu violonistul Romulus Kunzer. Împreună au un fiu, devenit şi el pictor, Romeo Kunzer, dar drumurile lor se despart după scurt timp, Cecilia revenind definitiv în ţară.

Stabilită la Bucureşti, Cecilia Cuţescu îşi leagă pentru totdeauna destinul de cel al familiei Storck, trăind o frumoasă poveste de dragoste cu Fritz Storck, împreună având două fiice-Gabriela, devenită arhitectă şi Cecilia Lita, căsătorită Botez, ceramistă. Cei doi construiesc două case, cea din Bucureşti în care este amenajat muzeul şi casa de la Balcic, aproape de Castelul Reginei Maria, din păcate ajunsă astăzi o ruină.

Cecilia Cuţescu a rămas în istorie ca prima femeie profesor la o universitate de artă de stat din Europa. Deşi numeroase tablouri semnate Cecilia Cuţescu Storck sunt prezente în muzee şi colecţii particulare, nu pictura de şevalet a fost cea mai aproape de sufletul Ceciliei, ci pictura murală monumentală. Importante clădiri publice din Bucureşti sunt decorate de Cecilia Cuţescu Storck. Marea frescă Istoria Negoţului Românesc din Magna Aula a Academiei de Studii Economice, Apologia Artelor Româneşti pictată pe plafonul Sălii Tronului Palatului Regal din Bucureşti - Muzeul Naţional de Artă al României de astăzi -, pictura holului de onoare al Băncii Marmorosh-Blanck de pe Strada Doamnei au rămas peste timp ca dovadă a talentului de excepţie al Ceciliei Cuţescu Storck.

Dorind să atragă atenţia asupra artistelor din România, Cecilia fondează în 1916, împreună cu colegele sale de generaţie, Nina Arbore şi Olga Greceanu, Asociaţia femeilor pictore şi sculptore.

În cei 90 ani de viaţă care ar putea fi subiectul unui film de succes, Cecilia Cuţescu Storck a iubit şi a fost iubită cu pasiune, avut trei copii talentaţi, a construit două case minunate, a pictat tablouri de mici dimensiuni dar şi fresce populate de o sută de personaje, a fost profesoară multor generaţii de pictori, a stâns în jurul ei personalităţile artistice ale vremii, s-a remarcat prin convingerile sale feministe. Vara, pe terasa casei de la Balcic, îsi bea adeseori ceaiul împreună cu Regina Maria... A primit în dar de la Constantin Brâncuşi una dintre cele trei versiuni ale Domnisoarei Pogany. In 1951, Cecilia Cuţescu Storck, Doamna, aşa cum o numeşte cu respect şi afecţiune ghidul muzeului a simţit că nu se poate opune regimului comunist şi şi-a donat casa, locuind până la 90 ani în camerele de la etaj.

Nu îmi propun să fac un inventar al operelor de artă pe care le-am admirat în încăperile muzeului, aşa cum este firesc, fiecare dintre noi le priveşte cu "alţi ochi". Periodic se scot din depozite şi unele lucrări mai puţin cunoscute publicului, unele opere părăsesc pentru un timp muzeul pentru a fi expuse în cadrul unor expoziţii temporare în mari muzee din ţară şi străinătate.

În micul hol de la intrare am fost întâmpinaţi simbolic de Îngerul casei, sculptat în marmură albă de Karl Storck-tatăl familiei de artişti. Urcând câteva trepte, am intrat în universul fascinant al casei construite după imaginaţia lui Fritz Storck şi a Ceciliei. Pereţii şi tavanul holului central al casei au fost decoraţi de Cecilia cu picturi murale, aflate astăzi într-o stare avansată de degradare. Dacă nu va fi restaurată, Grădina Raiului, imaginată de Doamna casei cu 100 ani în urmă ar putea fi pierdută definitiv. Personaje feminine, păsări, flori stilizate dansează pe pereţi, te simţi norocos că poţi pătrunde într-o lume fantastică... Pace şi Armonie şi-a dorit artista pentru căminul familiei ei şi astfel şi-a denumit compoziţia murală din holul casei. În această încăpere, mi-au atras atenţia Autoportretul lui Frederic, sculptat în piatră, datând din timpul studiilor sale la München şi Portretul Ceciliei, sculptat în marmură albă de soţul ei în anul căsătoriei lor, 1909. Frumuseţea şi delicateţea tinerei pictoriţe nu puteau fi redate cu atâta sensibilitate decât de mâna unui sculptor îndrăgostit...

Din holul populat cu personaje fantastice am intrat în Salonul de la stradă, luminos, cu şemineu şi ferestre largi, cu vitralii comandate în Olanda. Pereţii acestei camere sunt decoraţi cu pastelurile Ceciliei ce reprezintă nuduri de ţigănci tinere. Expresivitatea chipurilor, senzualitatea trupurilor tinere care nu au nimic vulgar amintesc pe dată de tahitienele lui Gaugain... De jur împrejurul salonului sunt expuse portrete în bronz realizate de Frederic iar în centrul încăperii, la loc de cinste, este aşezată o sculptura în marmură albă care mi-a plăcut cel mai mult din întregul muzeu, intitulată sugestiv, Iubire. De altfel, iubirea este leit-motivul care te însoţeşte în toată casa soţilor Storck.

Din salon am intrat într-o cameră mai mică, cu o sobă asemănătoare celor de la castelul Bran, albă cu decoraţiuni albastre. Este camera tablourilor de la Balcic, pictate de Cecilia în perioada interbelică, în care lumea artistică transformase aşezarea pitorească de pe ţărmul stâncos al Mării Negre în Barbizonul românesc. Casa familiei Storck din apropierea Castelului Reginei Maria, bărcile pescarilor, marea zbuciumată, mahalale tătărăşti, minaretele geamiilor, măgăruşii ce urcau dealul de calcar... Am aflat că sunt foarte multe tablouri semnate Cecilia Cuţescu Storck având ca subiect peisaje de la Balcic în muzee din România şi în colecţii particulare. Despre existenţa multora dintre ele nu s-a ştiut nimic până în momentul în care au fost scoase la licitaţie.

În acestă încăpere este expusă reducţia în bronz a Gigantului sculptat de Frederic Storck, aflat în Parcul Carol. Grupul statuar, comandat cu ocazia împlinirii a 40 ani de domnie a Regelui Carol I a fost format iniţial din doi Giganţi din piatră-unul aparţinând lui Dumitru Paciurea şi cel sculptat de Frederic Storck - şi un personaj feminin din marmură, Orlanda, opera sculptorului Filip Marin.

Peste ani, Giganţii au fost mutaţi de o parte şi de alta a aleei centrale a parcului iar Orlanda a fost despărţită de cei doi fraţi şi dusă în Herăstrău. Probabil cei care au hotărât acestă mutare n-au cunoscut legenda Jepilor din Munţii Bucegi, ilustrată de grupul statuar din Parcul Carol. Mărturisesc, nici eu nu o ştiam deşi locuiesc de o viaţă în imediata apropiere a parcului Carol. Am aflat-o cu ocazia vizitei la acest minunat muzeu... Doi fraţi, Giganţii, erau îndrăgostiţi de aceeaşi fată, frumoasa Orlanda. Pentru că nu se putea hotărî pe care dintre ei să-l aleagă, Orlanda s-a aruncat în prăpastie de pe culmile Munţilor Bucegi, urmând ca cel care o va salva să-i devină soţ. Nici unul dintre fraţi nu a reuşit să-i salveze viaţa Orlandei... Durerea i-a împietrit pentru totdeauna, transformându-i în stâncile Jepilor iar Cascada Urlătoarea ar fi locul în care s-a prăbuşit Orlanda.

După ce am ascultat această tulburătoare legendă ne-am reîntors în Grădina Raiului, în holul central al casei. Am continuat vizita cu atelierul de pictură al stăpânei casei... Această încăpere a fost scena multor evenimente artistice ale vremii, artişti de renume dar şi membrii al Casei Regale fiind oaspeţii Ceciliei Cuţescu Storck.

Holul este despărţit de atelier printr-o arcadă boltită susţinută de o coloană monolit din marmură verde(adusa de la Ravenna), replica unui element arhitectural din Piața San Marco din Veneţia. Atenţia vizitatorilor este atrasă de peretele pictat în centrul căruia se află o fântână care astăzi nu mai funcţionează. Ni s-a spus că infiltraţiile de apă din perete ar fi pus în pericol fresca de mare valoare pictată de Cecilia Cuţescu Storck, având ca temă tot dragostea... Dragostea pământească şi Dragostea spirituală se intitulează compoziţia murală pictată de o parte şi de alta a fântânii cu ancadrament din piatră cioplit de Frederic Storck,identic cu cel al uşii de la intrarea în Biserica Colţea din Bucureşti. Şi cele două uşi ale atelierului de pictură, sculptate în lemn care dau spre grădină şi spre coridorul ce face legătura cu atelierul de sculptură al lui Frederic au fost lucrate tot de stăpânul casei, având drept model uşa Bisericii Colţea.

În atelierul Ceciliei Cuţescu Storck am citit cea mai profundă definiţie a dragostei sau poate cea mai apropiată de înţelegerea mea... Nu ştiu cui aparţine, este scrisă în partea de jos a peretelui pictat, unele litere s-au şters dar eu am citit cu aproximaţie cam aşa:

"A iubi înseamnă a te pierde într-un suflet în care sufletul nostru găseşte un sprijin, fără a-şi pierde libertatea, este a găsi o gândire care previne sentimentele noastre exprimate şi neexprimate, este a întâlni o privire care vede realitate în promisiuni, este a simţi o mână întinsă mâinilor noastre în clipe de agonie.."

Din atelierul de pictură al stăpânei casei, am trecut în coridorul lung şi îngust ce duce spre atelierul de pictură care a aparţinut lui Frederic Storck. Lumina ce pătrunde cu generozitate prin vitraliile olandeze pune în valoare colecţia de obiecte vechi religioase adunate cu pasiune de soţii Storck precum şi basoreliefurile cu tematică religioasă lucrate de Frederic în ghips patinat. Uşa scundă şi îngustă de la intrarea în atelierul de sculptură, asemănătoare uşilor chiliilor mânăstireşti este străjuită de schiţele în ghips ale Evangheliştilor lucraţi de Frederic Storck, destinaţi decorării capelei funerare a familiei Gheorghieff din Cimitirul Bellu. Bogatul negustor bulgar Gheorghieff a încredinţat arhitectului Ion Mincu realizarea capelei familiei iar celebrul arhitect a apelat la Frederic Strorck pentru a realiza sculpturile celor patru Evanghelişti care decorează colţurile capelei.

Spre deosebire de originalul atelier de pictură al Ceciliei Storck, bogat ornamentat, spaţiul de lucru ce a aparţinut lui Frederic Storck este extrem de simplu, sobru, încăperea este spaţioasă, luminoasă, văruită în alb, lipsită de orice ornamentaţie. Pe mine m-a dus cu gândul la sălile de clasă din școlile de altădată. Pe pereţi sunt expuse lucrări de grafică realizate de Cecilia Storck şi schiţe în acuarelă pentru fresca cu o sută de personaje în mărime naturală ce decorează Magna Aula a Academiei de Studii Economice.

Atelierul de sculptură găzuieşte lucrări realizate de Frederic Storck, de fratele său, Carol şi de tatăl lor, Karl Storck. Într-un spaţiu redus sunt expuse miniaturi, portrete, lucrări monumentale. Cele mai multe lucrări sunt grupate în jurul machetei bisericii episcopale din Curtea de Argeş, de mari dimenisiuni, realizată din lemn de tei şi de mesteacăn aurit de către Karl Storck. Macheta datează din anul 1867 şi a fost expusă în acelaşi an la Expoziţia Universală de la Paris. Pentru acelaşi eveniment Karl Storck a sculptat în sare portretele regelui Carol I şi al lui Napoleon al III-lea, lucrări care nu mai există în prezent. Macheta Mânăstirii Argeşului ne dă posibilitatea de a vedea cum arăta mânăstirea înaintea restaurării radicale dar mai puţin inspirate realizată de francezul Andre Lecomte du Nouy. Dacă vizităm şi expoziţia temporară de la Muzeul Național de Artă a României-Mărturii. Frescele Mânăstirii Argeşului-deschisă până la sfârşitul lunii mai, ne putem face o imagine despre cum arăta acest splendid monument de artă religioasă medievală înainte de restaurarea care i-a schimbat pentru totdeauna interiorul şi exteriorul, pierzându-şi astfel mult din autenticitate.

În colţul dinspre fereastră al atelierului este expusă schiţa din ghips a statuii din marmură de Carrara ce o înfățișează pe Domniţa Bălaşa, fiica domnitorului Constantin Brâncoveanu şi a Doamnei Maria. Statuia poate fi admirată în curtea bisericii Domniţa Bălaşa, de pe Strada Sfinţii Apostoli din centrul capitalei. Pentru a se apropia cât mai mult de realitate, Karl Storck s-a sfătuit în alegerea vestimentaţiei şi podoabelor Domniţei Bălaşa cu scriitorul Bogdan Petriceicu Haşdeu.

În alt colţ al încăperii este aşezată statuia în mărime naturală a protopopului Tudor Economu, cioplită din marmură de Carrara. Statuia a fost amplasată mulţi ani pe Calea Călaraşilor, în curtea primei şcoli de meserii pentru fete, întemeiată de Tudor Economu. Când clădirea şcolii a fost demolată, sculptura a fost salvată şi adusă la muzeu. După părerea mea, statuia protopopului Tudor Economu ar trebui scoasă la lumină din sala de muzeu pentru a înfrumuseţa un parc, o piaţetă ori curtea unei instituţii publice din Bucureştiul nostru care a pierdut atât de multe monumente.

Atât Domniţa Bălaşa cât şi Tudor Economu sunt opera muncii comune a lui Karl Storck şi a fiului său cel mare, Carol. Considerate creaţia lui Storck-tatăl care a realizat modelele din ghips, au fost transpuse în marmură de Carol Storck.

Doamna care ne-a călăuzit prin muzeu ne-a atras atenţia asupra unei statui din bronz ce aparţine lui Frederic Storck - Muncitorul pietrar sau, cum este cunoscut publicului, Aruncătorul cu piatra. Mai există un exemplar al acestei statui la Muzeul de Artă din München şi unul în curtea Muzeului Naţional de Artă al României din Bucureşti.

Este expusă în atelierul de sculptură şi Adolescenţa-sculptură în bronz lucrată de Frederic Storck - lucrarea cea mai dragă Ceciliei Storck. De câte ori Frederic era solicitat să trimită lucrări la expoziţii din ţară şi străinătate, soţia sa insista ca Adolescenţa să nu lipsească.

Curtea muzeului adăposteşte fragmente ale unor opere de artă dispărute. Astfel, în apropierea intrării în casă, putem vedea cele două Măşti Hilare din piatră, create de Karl Storck pentru a împodobi faţada vechiului Teatru Naţional din Bucureşti, distrus în timpul celui de-al doilea război mondial. Aceeaşi soartă a avut şi Frontonul Universităţii Bucureşti, fragmentele salvate fiind parte a patrimoniului Muzeului Storck. Bucăţile de piatră din curtea muzeului alcătuiau ampla lucrare Minerva Ocrotind Artele şi Ştiinţele, executată de Karl Storck la comanda arhitectului Alexandru Orescu.

Curtea interioară a Casei Storck este un spaţiu romantic, izolat de freamătul străzii în care poţi zăbovi pe o băncuţă, la umbra bătrânului salcâm japonez. Printre smochini şi tufele de trandafiri sunt risipite statui cioplite în piatră, fragmente de coloane şi capiteluri recuperate de Cecilia Storck de la casa din Balcic.

Casa familiei Storck ar trebui urgent renovată, ar fi păcat să se piardă un loc atât de preţios pentru arta româneasca. Desigur, statuile, tablourile, lucrările de grafică, puţinele piese de mobilier îsi pot găsi adăpost într-unul din muzeele mari ale Bucureştiului. Cele mai multe dintre ele ar ajunge, cu siguranţă, în depozitele acestor muzee, pentru a fi scoase la lumină cine ştie când, la câte o expoziţie temporară dedicată familiei Storck. Colecţia de artă este pusă în valoare de casa în care este expusă, cele mai multe opere au fost create chiar în cele două ateliere ale locuinţei. Povestea unui tânăr, Karl Storck, venit din Germania în anul 1852, devenit primul profesor de sculptură de la Şcoala de Belle Arte din Bucureşti şi tatăl unei dinastii de artişti, povestea de dragoste dintre Frederic Storck şi Cecilia Cuţescu au altă rezonanţă între pereţii pictaţi ai casei din Strada Vasile Alecsandri.

Bucureştiul poartă amprenta creaţiei familiei Storck, statui monumentale, biserici, clădiri, monumente funerare fac parte din viaţa noastră de zi cu zi şi a oraşului în care trăim... Trecem pe lângă ele, în iureşul cotidian adesea nu le observăm, le redescoperim când le arătam unui copil ori când avem oaspeţi din alte zone ale ţării sau din străinătate dar fără ele existenţa noastră ar fi mai tristă şi mai urâtă. Casa familiei Storck ar trebui menţinută în viaţă cu orice preţ, pentru că, mai presus de bogata colecţie pe care o aduce în faţa iubitorilor de artă, este parte din memoria şi din sufletul Bucureştiului!


[fb]
---
Trimis de Floria in 13.04.13 15:40:14
Validat / Publicat: 13.04.13 17:06:22

VIZUALIZĂRI: 7249 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
selectat ca MiniGhid AmFostAcolo
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

6 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (Floria); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P26 Muzeul de Artă / Peretii pictati ai holului central al casei.
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol:
[900 PMA] [450 PMA]
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 35300 PMA (din 39 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.

ECOURI la acest articol

6 ecouri scrise, până acum

Admin [13.04.13 17:05:42] »

Articolul a fost selectat ca MiniGhid AmFostAcolo pentru această destinaţie.

webmaster13 [13.04.13 19:31:50] »

Articolul a "primit" o ilustraţie muzicală sau video-muzicală - vezi mai sus, imediat sub titlu.

Daca autorul preferă o altă melodie sau un alt videoclip, este rugat să ne scrie (aici, ca ecou, ori pe PM)

Floria CONS. ONORIFIC AFA / ROMÂNIA [13.04.13 19:45:17] »

@webmaster13: Mulţumesc!

iulianic [14.04.13 16:10:13] »

@Floria:

Bucureştiul poartă amprenta creaţiei familiei Storck, statui monumentale, biserici, clădiri, monumente funerare…

Ne-am convins de acest lucru o dată în plus citind review-ul tău atât de complet şi de frumos scris.

Ai dreptate, în graba noastră de zi cu zi trecem pe lângă aceste minunate creaţii fără să le dăm prea mare atenţie, uneori chiar fără să le observăm.

În Cimitirul Bellu am văzut pe lângă multe alte monumente funerare de excepţie, capela familiei Gheorghieff. Construcţia în sine, realizată de arhitectul Ion Mincu, este remarcată de la depărtare, dar cei patru Evanghelişti - opera sculptorului Frederic Strorck - amplasaţi pe fiecare colţ exterior al cavoului dau adevărata valoare a monumentului.

Amintind de schiţele în ghips ale Evangheliştilor de la intrarea în atelierul de sculptură al maestrului, mi-ai amintit de opera completă care se află în Cimitirul Bellu.

MCM [21.04.13 19:42:25] »

o perla ascunsa. Multumesc

webmasterX [25.11.16 12:00:34] »

Mutat, la reorganizare, în rubrica "Muzeul de Artă Frederic Storck şi Cecilia Cuţescu Storck, BUCUREȘTI" (nou-creată, azi, pe sait)

Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
3 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
Floria, iulianic, MCM
Alte impresii din această RUBRICĂMuzeul de Artă Frederic Storck şi Cecilia Cuţescu Storck:

    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

 
[C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.072167873382568 sec
    ecranul dvs: 1 x 1