ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 09.04.2013
--- M ---
GR. VÂRSTĂ: 30-40 ani
DIN: Râmnicu Sărat
ÎNSCRIS: 09.05.11
STATUS: AUGUSTUS
DATE SEJUR
SEP-2012
DURATA: 1 zile
cuplu fara copii
2 ADULȚI -- v: --

GRAD SATISFACȚIE
CADRUL NATURAL:
95.00%
Mulțumit, aproape încântat
DISTRACŢ. / RELAXARE:
95.00%
Mulțumit, aproape încântat

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
95.00%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
TIMP CITIRE: 7 MIN

Stațiunea Lepșa - perla turismului vrâncean

TIPĂREȘTE URM de aici

Stațiunea Lepșa este o destinație turistică foarte cunoscută din județul Vrancea, un loc ce s-a dezvoltat mult în ultimii ani, spre deosebire de surata sa de peste munte, Soveja. La finalul unui septembrie 2012 extrem de călduros (propice drumețiilor) am vizitat într-o singură zi cele două stațiuni vrâncene. Despre Soveja am postat impresiile pe site la finalul anului trecut, urmând ca în acest review să termin de prezentat o zi minunată petrecută pe plaiurile vrâncene.

La Lepșa am ajuns în jurul orei 14.30, urmând cea mai dificilă cale de acces către această stațiune: drumul dinspre Soveja (DN 2 L). Fiind un sector de drum închis circulației publice, am avut de depășit câteva obstacole până am ajuns la Lepșa, însă a meritat efortul, întrucât peisajele sunt minunate. Drumul l-am descris pe larg în review-ul meu despre stațiunea Soveja (vezi impresii). O posibilitate mult mai bună de a ajunge la Lepșa reprezintă DN 2 D (Focșani – Târgu Secuiesc), drum care este în mare parte refăcut.

În cele câteva ore petrecute la Lepșa, noi am reușit să vizităm trei obiective turistice, pe care le voi prezenta în continuare:

1. Mănăstirea Lepșa – lăcașul de cult se află pe drumul ce duce către Soveja, pe partea dreaptă a drumului pe direcția de mers către Soveja. Am vizitat această mănăstire de câteva ori de-a lungul timpului și întotdeauna ne-am întors aici cu plăcere. Pentru a ajunge în curtea lăcașului de cult am urcat pe o alee înconjurată de brazi. Am intrat în curtea mănăstirii trecând pe sub clopotniță. Curtea este oarecum înclinată, fiind așezată în pantă. Rotind privirea prin curte se poate observa în partea dreaptă clădirea care adăpostește chiliile și trapeza mănăstirii. În fața chiliilor se află un foișor (o măicuță ne-a spus că această construcție este un aghiasmatar) care, la momentul vizitei nostre, era înconjurat de ghivece cu flori multicolore.

În mijlocul curții se află biserica veche a lăcașului de cult, ce poartă hramul ”Nașterea Maicii Domnului”. Construcția acestei biserici a început în anul 1929, lăcașul de cult fiind ridicat pe locul altuia, mai vechi, care a fost distrus de un incendiu. Această biserică este considerată ”monument istoric”. Construcția este realizată din lemn pe o fundație din piatră, iar catapeteasma este tot din lemn, fiind ornamentată cu o sculptură realizată de sculptorul Oreste Cantini din Focșani. Acoperișul acestui lăcaș de cult este realizat din șindrilă, iar pereții sunt căptușiți cu scândură. În interior am admirat icoanele pictate pe lemn; amenajările și picturile sunt modeste, contrastând cu amenajările parțiale ale noii biserici de la Mănăstirea Lepșa, aflată în construcție.

Ieșind din biserica veche am trecut pe lângă o clădire relativ nouă, ce adăpostește paraclisul Mănăstirii Lepșa, cu hramul ”Sfânta Treime”, care a fost finalizat în anul 1993. În curtea mănăstirii există amplasate câteva băncuțe din lemn, unde ne-am odihnit și noi preț de câteva minute. Am pornit apoi către partea din spate a curții, spre stânga, pe o alee cimentată; am ajuns astfel lângă biserica nouă a Mănăstirii Lepșa, care se află în construcție. Această biserică va avea hramurile ”Izvorul Tămăduirii” și ”Sfinții Arhangheli Mihail și Gavril”. Biserica nouă este o construcție impunătoare, asemănătoare noii biserici, aflată deasemenea în construcție, de la Mănăstirea Brazi din Panciu (am prezentat acest obiectiv aici). Picturile nu erau finalizate la momentul vizitei noatre, însă am putut intra în viitorul altar pentru a realiza câteva fotografii.

La finalul vizitei noastre am achiziționat câteva suveniruri și am pornit către următorul obiectiv pe care ne-am propus din timp să-l vizităm: Cascada Putna.

2. Cascada Putna – este un loc unde am mers de fiecare dată când am venit la Lepșa, așadar nu puteam să o ocolim nici acum. Am coborât pe drumul către intrarea în stațiune dinspre Focșani și am parcat mașina aproape de coborârea la cascadă, la marginea unui drum forestier. Am ajuns în apropierea scării pe care se face accesul către Cascada Putna și am achitat aici o taxă de 2 lei/ persoană pentru a putea vizita Rezervația ”Cascada Putnei”. Deși suma este modică, nu am văzut vreo amenajare realizată în ultimii ani pentru a facilita accesul în această zonă (nici măcar o parcare care să ofere condiții decente pentru lăsarea autoturismului pe perioada cât vizitezi cascada).

Am coborât cele câteva scări cu treptele tocite și am ajuns lângă cascadă. Aici am realizat bineînțeles o scurtă ședință fotografică și am admirat ceea ce se putea vedea din căderea de apă, care se întinde pe aproximativ 80 de metri. Deoarece anul a fost extrem de secetos, debitul apei era mai mic decât altădată. Apa râului coboară rapid prin câteva făgașe săpate în stânca muntelui de-a lungul miilor de ani și se strânge cuminte într-un lac destul de adânc, format la baza cascadei. Pentru că astrul zilei încă bătea în apa lacului, am observat și câțiva peștișori care profitau voioși de razele generoase ale soarelui.

Am petrecut aproximativ 15 minute admirând Cascada Putnei din diverse unghiuri și am pornit către următorul nostru obiectiv: Păstrăvăria Lepșa.

3. Păstrăvăria Lepșa – este situată în partea centrală a stațiunii, pe partea stângă a drumului DN 2 D (pe direcția de mers Focșani – Târgu Secuiesc). Noi am parcat autoturismul pe marginea drumului și am intrat în curtea păstrăvăriei. Pe un stâlp al porții este o plăcuță care atestă că Păstrăvăria Lepșa a fost înființată în anul 1955, iar pe poartă am găsit afișat programul de funcționare: Luni – Închis, Marți, Miercuri, Joi și Vineri – Deschis între 10.00 - 18.00 iar în weekend – Deschis între 10.00 – 16.00.

Am mers către spatele curții și am admirat timp de 10 minute cele câteva bazine pline cu păstrăvi de diverse dimensiuni. Am întrebat un îngrijitor dacă se poate achiziționa păstrăv din această locație și am fost îndrumați către o anexă unde păstrăvii erau cântăriți după ce erau capturați. Nu am cumpărat păstrăv deoarece nu doream să rămânem peste noapte în Lepșa și nici nu ne-am întors acasă, însă prețul era de 21 lei / kilogram.

După ce am vizitat Păstrăvăria Lepșa, am traversat DN 2 D și am vizitat un mic bazar cu diverse suveniruri, aflat pe partea cealaltă a drumului, puțin mai sus de păstrăvărie. Am admirat diverse obiecte de artizanat, trofee vânătorești, dar și câteva jucării pentru cei mici.

Un obiectiv din Lepșa pe care nu am reușit să îl vizităm până în prezent este Rezervația Naturală Cheile Tișiței. Această arie protejată se întinde pe circa 5 kilometri lungime și urmează o vale adâncă și îngustă, săpată de pârâul Tișița. Unii dintre amicii noștri au vizitat acest areal și ne-au recomandat să alocăm o zi pentru a vizita această rezervație la rândul nostru. Tot de la prieteni am aflat că relieful este destul de accidentat, însă peisajele sunt minunate. Pentru noi vizitarea Rezervației Naturale Cheile Tișiței reprezintă o restanță mai veche, pe care dorim să o promovăm în vara acestui an.

Referitor la posibilitățile de cazare, Lepșa dispune de numeroase vile, pensiuni sau hoteluri care pot satisface turiștii mai puțin pretențioși și nu numai. În apropierea Mănăstirii Lepșa se află o zonă pentru camping. Locuri de servit masa există, îmi amintesc faptul că în urmă cu ceva timp am servit un prânz copios pe terasa Hotelului Tresor, aflat la intrarea în stațiune dinspre Focșani.

Am plecat din Lepșa în jurul orei 16.30 către Târgu Secuiesc. Despre acest sector de drum pot spune că este foarte bun până în apropiere de localitatea Ojdula; pe acest sector final, aproximativ 5 - 6 kilometri, drumul DN 2 D este neasfaltat, dar se poate circula pe un drum forestier bine tasat cu 30 - 40 kilometri/oră.

Voi încheia review-ul despre Lepșa adresându-vă invitația să vizitați această frumoasă stațiune și voi atașa fotografiile reprezentative pe care noi le-am realizat în periplul nostru prin frumusețile Vrancei...


[fb]
---
Trimis de Floryn81 in 09.04.13 22:36:47
Validat / Publicat: 10.04.13 00:27:11
INFO ADIȚIONALE
  • Nu a fost singura vizită/vacanţă în LEPȘA.
NOTĂ: Articol ARHIVAT (nu intră în calculul mediei acestei destinaţii)

VIZUALIZĂRI: 10515 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
selectat ca MiniGhid AmFostAcolo
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

3 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (Floryn81); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P22 Admirăm biserica nouă din alt unghi.
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol:
[900 PMA] [450 PMA]
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 17300 PMA (din 17 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.

ECOURI la acest articol

3 ecouri scrise, până acum

webmaster [09.04.13 23:06:34] »

Articolul a fost selectat ca MiniGhid AmFostAcolo pentru această destinaţie.

bose [17.08.13 22:06:32] »

Nu am mai fost de câţiva ani în Lepşa şi poate între timp s-a modificat şi a prosperat mult drăguţa de staţiune dar eu personal mă îndoiesc. Acum câţiva ani am vizitat-o de mai multe ori şi era destul de amărâtă. Nu mai vorbesc de drumurile din localitate care erau jalnice dar şi localitatea în sine nu era cine ştie ce. Erau ceva pensiuni dar mai era mult până la titlul de staţiune.

Nu spun că nu se poate să ajungă sau să fi ajuns între timp să arate bine şi să devină o staţiune autentică dar atunci pe mine nu m-a convins...

Ce e drept, ca şi atracţii turistice recunosc că mi-a plăcut cascada Putna cu lacul în care acum mulţi ani în urmă m-am şi scăldat, am vizitat şi păstrăvăria chiar de câteva ori ca de altfel şi cascada dar cel mai plăcut impresionat am fost de rezervaţie, de Cheile Tişiţei - frumoasă zonă, plăcut traseu montan. Acesta cred că este cel mai important obiectiv turistic al zonei şi pe el trebuie marşat ca reclamă pentru turismul zonal!

... şi da, peisajul, tot peisajul, plecând de la Panciu - Soveja - Lepşa este foarte frumos şi destul de puţin poluat - e o zonă curată care merită vizitată... chiar şi drumul acela închis are farmecul lui... şi ce farmec (cei care au fost ştiu ce vreau să zic - şi zic de bine!).

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
turcu gh. [03.04.18 19:47:19] »

@Crazy_Mouse: Va invit sa parcurgeti acum drumul de la Lepsa la Targu Secuiesc. Este un drum complect modernizat si asfaltat in intregime, cu multe parcari curbe bine realizate, urcari pe duoa benzi, peisajul supereb. As putea spune ca este transfagarasanul vrancei.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
2 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
bose, turcu gh.
Alte impresii din această RUBRICĂLa pas prin zona Lepșa:


    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

 
[C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.059937000274658 sec
    ecranul dvs: 1 x 1