ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 20.03.2013
--- M ---
GR. VÂRSTĂ: > 60 ani
DIN: Ploiești
ÎNSCRIS: 06.03.12
STATUS: AUGUSTUS
DATE SEJUR
JUN-2011
DURATA: 2 zile
cuplu fara copii

GRAD SATISFACȚIE
CADRUL NATURAL:
100.00%
Încântat, fără reproș
DISTRACŢ. / RELAXARE:
95.00%
Mulțumit, aproape încântat

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
97.50%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
TIMP CITIRE: 7 MIN

Scurt popas la Gârda de Sus, Parcul Național Apuseni.

TIPĂREȘTE

De câte ori am fost plecat cu mașina în afara granițelor, de atâtea ori mi-am propus ca la întoarcere să profit de ocazie și să vizitez câte ceva în partea nord-vestică a țării. La fel am procedat și la întoarcerea de la Viena din iunie 2011, când de la Arad în loc să merg spre Deva am luat-o spre Șiria, cu destinația Parcul National Apuseni.

Dupa o deviere de la traseu și o vizită fulger în stațiunea Moneasa, cu frumosul său centru am reintrat pe DN 79 A, care vine din Satu-Mare, apoi DN 76 Oradea-Deva și în final pe DN 75 ce străbate Parcul Național Apuseni. Am trecut prin stațiunea turistică de ski Vârtop, apoi Arieșeni, Fața Lăpușului și în final am ajuns la Garda de Sus, ținta noastră finală.

Această localitate este o stațiune turistică situată pe cursul superior al Arieșului Mare, la poalele munților Bihor și este parte a Parcului Natural Apuseni. Este compusă din mai multe sate (vreo 17 la număr) răspândite pe culmile dealurilor în mici cătune, cu case izolate unele de altele. Locuitorii se ocupă cu creșterea animalelor, tăierea lemnelor sau culesul fructelor de pădure.

Ajunși în centrul comunei am dat telefoane la numerele pe care le notasem de acasă și la al doilea apel am găsit ceea ce ne trebuia, o pensiune de două stele și la un preț convenabil. După ce am făcut ceva cumpăraturi în mica piață din centru și de la cele două magazine situate în aceeași zonă, am plecat la locul de cazare (3-4 sute de metri din centru spre Arieșeni).

Înarmați cu informații despre zonă și cu ce mai citisem noi pe net am ajuns în centrul localității, locul de unde se poate pleca spre unele obiective. Așa cum ne-a arătat indicatorul din centru, am luat-o în stânga localitații și după cca 1 km am ajuns la o intersecție care indica stânga la peșteră si dreapta spre Cheile Ordâncușii. Am lăsat mașina lângă o cavitate mare (arcadă) în stâncă și am luat-o pe jos în susul cheilor.

Intinse pe distanța a 4 km, cheile sunt strabătute de o parte și de alta de pereți abrupți, stânci, peșteri și numeroase grote.Noi am străbătut cam 3 km,suficienți să ne mulțumim ochii și sufletul cu asemenea frumuseți. De la localnici am am aflat că mai sus există o moară de apă veche de 300 de ani, însă noi nu am mai ajuns la ea.

Ne-am întors la mașină, după ce am făcut ceva poze, și am stat de vorbă cu niște muncitori care reparau drumul. Am înțeles că de aici se poate ajunge la peșteră cu mașina prin Hănăsești (18 Km) ,însă drumul nu este așa bun.

Ajunși aproape de mașină, în dreapta văii Ordâncușei, am dat de Peștera Poarta lui Ionele. Peștera adăpostește o specie de lilieci și a fost explorată printre alții și de Emil Racovița.Accesul se face ușor, existând trepte amenajate până la gura peșterii. Fiind singuri prin zonă și neavănd nici lanternă nu am avut curajul să intrăm în interior, așa că am cercetat-o de la intrare, am făcut și câteva poze după care am plecat la mașină.

De la intersecție am luat-o cu mașina in stânga spre peșteră, până s-au terminat casele, apoi am parcat. Am luat-o pe jos cam 1km, unde am întâlnit un indicator care arăta spre stânga.... 7 Km până la peșteră.

Mi s-a părut cam departe, așa că m-am întors, am luat mașina și am început suișul spre satul Munună. Un drum foarte greu (în 2011 era neasfaltat), cu pantă abruptă și strâmt care mi-a chinuit rău de tot mașina. Am aflat după aceea că era un traseu de picior de la intersecția cu Cheile Ordâncușii, care scurta distanța (7 Km), însă noi nu l-am găsit.

După ce am trecut de satul Munună, am ajuns pe un șes în fața unei păduri unde am parcat mașina. De aici era păcat să nu străbați acea frumoasă zonă cu piciorul. Am trecut prin pădure, apoi pe lângă niște case izolate și o modernă pensiune, a urmat o mică pantă și iată-ne în centrul satului Ghețar.

Am vizitat o casă muzeu specifică zonei (vezi poza), am colindat tarabele cu tot felul de siropuri, miere, produse de patiserie etc., după care am luat-o prin stânga spre Peștera Scărișoara. Am trecut printr-o mică pădure, unde am întâlnit și aici câteva localnice care ofereau produse de patiserie. Dupa ce am luat biletele de intrare (7 ron), am intrat in peșteră printr-o poartă- contor, asemănătoare cu cele de la unele stadioane de fotbal.

Intrarea în peșteră (de fapt coborârea) se face pe unele trepte destul de dificile și care nu sunt indicate pentru orice tip de încălțăminte. Această intrare-coborâre este foarte spectaculoasă și face toți banii pentru că în peșteră nu e de văzut mare lucru.

Porțiunea de vizitat se rezumă la imensa sală de la intrare, cu ghețarii și stalactitele din zonă. Restul peșterii este vizitat doar de speologi. Dupa ieșirea din peșteră și acomodarea cu caldura de afară, am plecat catre locul de parcare al mașinii și de aici la pensiune.

A doua zi ne-am propus să vizităm localitatea de la un capăt la altul, plus împrejurimile. Nu departe de centru și de șosea, se află o bisericuță din lemn cu hramul Sf. Ioan Botezătorul. Bisericuța are o vechime de peste 200 de ani, este construită din lemn de brad, tencuită la interior și ornata cu picturi murale în stil baroc.

Mai sus de pensiunea in care ne-am cazat, cam la un km spre Arieșeni, se află cel mai cunoscut loc de campare din zonă, Pensiunea Mama Uța. Complexul este compus din trei cabane, 10 căsuțe pentru camping (numai în sezonul de vară), locuri de campare pentru rulote și corturi, la care se asigură toate facilitațile. Dacă in restul locațiilor erau puțini turiști în aceasta perioadă, la Mama Uța era aglomerație, semn că turiștii găsesc aici ceea ce doresc.

Mai jos de complex, pe aceeași parte a șoselei, am luat-o pe jos la întâmplare, pe un drum forestier. După ce am parcurs o bună parte din drum în pantă, printr-o pădure de frasin și carpen, am dat de o porțiune unde copacii erau tăiați la ras, pe ambele părți ale drumului.

Ne întrebam cine a putut să facă asemenea prăpăd și cu aprobarea cui, când in fața noastră, la 50 metri pe marginea drumului, observăm și unealta criminală, o drujba Husqvarna în perfectă stare de funcționare. Ne-am uitat în stânga și în dreapta, nu am văzut pe nimeni și ne-am continuat drumul mai departe mirați.

După încă un km, deasupra pădurii, am dat de o poiană în care era amenajata pe post de locuință, o rulotă cu o verandă din foi de cort. După ce am dat binețe, am intrat în dialog cu locatarii acestei locuințe. Așa am aflat ca sunt din București, vin și locuiesc aici de ani de zile, din primăvară până în toamnă. La început au locuit în cort la complexul Mama Uța, după care au cumpărat o rulotă și s-au mutat aici.

În toată această perioadă culeg ciuperci, bureți și fructe de pădure, din care fac preparate pentru iarnă. Din când în când mai coboară in sat să mai cumpere câte ceva, pe lângă produsele lactate asigurate de singurul localnic din zonă, care are casa undeva mai sus.

Ne-am întors pe drumul pe care venisem și aproape de locul unde era tăiată pădurea, ne-am întâlnit și cu proprietarul drujbei, localnicul de care am pomenit mai sus. Când l-am întrebat de drujbă și de curajul de a lăsa un așa obiect de valoare în drum, mi-a răspuns că ”aici nu s-o furat nicicând”.

Am coborât în localitate, apoi am urcat tot pe un drum forestier pe partea cealaltă șoselei. De aici am avut niște imagini superbe asupra localitații (vezi poza), asupra râului Arieș si a dealurilor de pe partea cealalta a șoselei.

Dupa ce ne-am aprovizionat cu o porție zdravănă de aer curat, am plecat la locul de cazare. Dimineața trebuia să plecăm devreme la un drum lung, păna la clisura Dunării, via Țara Hațegului.

Ar mai fi fost de văzut multe locuri în aceasta zonă (Cascada Vârciorova, Izbucul de la Cotețul Dobreștilor, Cascada Pătrăhailești, Pojarul Poliței, Avenul din Șesuri), însă nu am avut timpul necesar la dispoziție și sperăm să revenim într-o altă ocazie.


[fb]
---
Trimis de traian.leuca † in 20.03.13 21:48:38
Validat / Publicat: 21.03.13 00:02:20
INFO ADIȚIONALE
  • Nu a fost singura vizită/vacanţă în GÂRDA DE SUS [AB].
NOTĂ: Articol ARHIVAT (nu intră în calculul mediei acestei destinaţii)

VIZUALIZĂRI: 3226 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
selectat ca MiniGhid AmFostAcolo
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

3 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (traian.leuca †); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P03 DN 75, ce străbate localitatea Gârda de Sus. Parcul Național Apuseni.
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol:
[900 PMA] [450 PMA]
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 26300 PMA (din 29 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.

ECOURI la acest articol

3 ecouri scrise, până acum

webmaster [20.03.13 23:13:01] »

Articolul a fost selectat ca MiniGhid AmFostAcolo pentru această destinaţie.

Admin [21.03.13 00:01:43] »

Mutat, la reorganizare, în rubrica "Descoperă Gârda de Sus și împrejurimile" (nou-creată pe sait)

abancor [21.03.13 12:11:32] »

Platoul Ocoale-Scărișoara este într-adevăr o zonă de poveste, o lume de legendă. Parcă și numele cătunelor: Ghețar, Hănășești și mai ales Munună, sau mai îndepărtatul Casa de Piatră, cea mai izolată așezare din țară, sînt desprinse din basme cu vidme, balauri, zmei, evocînd cine știe ce personaje și peripeții de demult. Imaginez o legendă în stilul lui Al. Mitru, în care neamul Hănășeștilor s-a luptat cu puternica vrăjitoare Munună, care i-a transformat pe unii dintre ei în ghețari, ferecați sub stînca muntelui. Dar cei care au scăpat, retrași în refugiu în sus, spre munte, la adăpostul unei case de piatră, au dat bătălia finală cu creaturile răului și le-au alungat pe vecie din aceste locuri. Printre vitejii locului s-a numărat Ionel, care se adăpostea, cu ceata lui, în peștera care astăzi se numește Poarta lui Ionele. Cînd Ionel a căzut, răpus, și s-a prefăcut în izvorul care și astăzi se repede peste treptele de travertin de la intrarea peșterii, iubita lui, Ordîncușa, l-a rugat pe bunul moșneag Gîrtău, care viețuia într-o arcadă de sub stîncă, aproape de peștera lui Ionel, să facă cumva să fie împreună pe veci cu logodnicul ei. Gîrtău a făcut-o o apă cristalină, care s-a repezit la vale, a tăiat stîncile puse în calea ei de vrăjitoare și s-a unit cu izvorașul în care se prefăcuse Ionel.

Cam așa cred că ar arăta rezumatul unei legende nescrise de Mitru. Avînd atîtea locuri despre care să țeasă legende, inclusiv din zonă (despre Biharia, Budureasa, Arieș și alte toponime din zonă a scris frumoase basme), cred că a trecut cu vederea legendara luptă (imaginară) dintre Munună și Hănășești.

Cu scuze dacă eliberarea de fantezie de mai sus a fost prea lungă, să trecem și la cîteva comentarii practice.

În primul rînd, cred că arcada despre care traian. leuca povestește (lîngă Poarta lui Ionele) este chiar Corobana lui Gîrtău, un frumos abri (adică o scobitură, o peșteră mai mult înaltă și lată decît lungă, o arcadă în stîncă) sub care este amenajat un îmbietor loc de popas.

În al doilea rînd, vreau să semnalez că Pojarul Poliței și Avenul din Șesuri nu pot fi considerate „ratări” pentru că nici nu pot fi vizitate. În Avenul din Șesuri se pătrunde numai cu echipament de cățărare (pentru că sînt de coborît verticale), deci este în afara accesului turiștilor obișnuiți, iar Pojarul Poliței, una dintre cele mai frumoase peșteri din țară, este închisă, nici speologii nu intră prea des sau în număr prea mare.

Toate aceste cavități fac parte din același sistem carstic, de sub platoul Ocoale. Fiind vorba de calcar, rocă solubilă, carstificabilă, apele nu au curs mult timp pe la suprafață, ci s-au adîncit în masa calcarelor. Astfel, rîul care ar fi trebui să curgă pe platou, s-a drenat prin peșterile (de astăzi) Scărișoara și Pojarul Poliței. Aceste peșteri comunicau cîndva, iar prăbușirea care a blocat comunicarea directă și circulația aerului dintre ele a creat condițiile formării marelui ghețar de la Scărișoara. Dacă s-ar redeschide comunicarea între cele două cavități (care, într-un punct, se află la doar cîțiva metri una de alta), ghețarul ar dispărea încet-încet, pentru că s-ar strica echilibrul care îl menține în existență: ce se topește vara, se reface iarna.

Apa își caută mereu albia cea mai joasă, așa că, după o vreme, a părăsit sistemul Scărișoara - Pojarul Poliței, care au devenit peșteri uscate și au evoluat cum ziceam mai sus, și și-a croit drum nou, săpînd sistemul Avenului din Șesuri (pe unde mai curge și astăzi, ieșind la zi în Izbucul Poliței).

Însă cea mai mare parte a apelor de pe platou a pătruns și mai adînc și se drenează astăzi pe o a treia cale, mai profundă decît Avenul din Șesuri, cale pe care abia o desăvîrșește, și care probabil va deveni o peșteră accesibilă peste cîteva zeci de mii de ani, și iese la zi în Izbucul de la Cotețul Dobreștilor. Un panou din zonă explică grafic toată tărășenia, toată aventura apelor Scărișoarei. Pe net, am găsit o poză vizibilă aici vezi foto

Dacă cele două nu se pot vizita, în schimb se poate da o raită pe la Peștera-Aven Ghețarul de sub Zgurăști, situată deasupra Porții lui Ionele, accesibilă din Valea Ordîncușii pe o potecă. Peștera este mare, peste 5000 m dezvoltare, adăugînd deci complexitate la golurile bortelite de apă sub platoul Ocoale, și adăpostește mai multe lacuri subterane, inclusiv cel mai mare lac subteran din România. Pentru turiștii obișnuiți nu este accesibilă decît în mică parte, pînă în prima sală, fără să se poată ajunge la vreunul din lacurile din adîncimi. Dar și în această sală se formează, în anotimpurile umede, un lac, care uneori îi acoperă în întregime fundul.

Apropo de stiul de viață din aceste cătune izolate, stil de viață probabil pe cale de dispariție, îmi povestea un prieten că „a fost cazat”, adică a petrecut o noapte, într-o vacanță cu părinții, la niște localnici din satul Ghețar, prin 1988. Oamenii au fost atît de firesc ospitalieri, culcîndu-i în odaia lor și dîndu-le de mîncare (mămăligă cu lapte), încît li se părea ciudat că li se oferă bani pentru găzduire. Au acceptat numai niște baterii, de care aveau nevoie pentru lanternă și radio (nu era electrificare în zonă).

Totuși, „civilizația” pătrunsese pe platou, prin anii 70 sau 80 drumul fiind foarte bine asfaltat pentru cursele de autobuz care duceau turiștii la Scărișoara. Am mers pe acel drum în 2004 (cel de pe Ordîncușa) - era în așa hal de rupt, că nu îmi puteam imagina că, cîndva, fusese asfaltat ca în palmă. Pesemne fusese modernizat fără să se construiască drenaje și nu fusese întreținut, așa că torentele vijelioase l-au măcinat cu vremea.

Astăzi se ajunge mai repede, mai scurt și mai ușor la Scărișoara pe valea Gârdei, apoi urcînd direct prin Munună.

Bucurați-vă de aceste locuri cît mai este vreme. Localnicii par a fi într-o cursă cu kitschul, cu orașul (așa cum îl percep ei): renunță la casele tradiționale pentru „vile” oribile, portocalii, cu balcoane decorate cu baluștrii de beton, își fac biserici noi, mari, de piatră, parcă anume ca să strivească vechile bisericuțe de lemn (exemplu grăitor chiar în Gârda, unde noua biserică, de zid, de o arhitectură ordinară, borțoasă, masivă, disproporționată față de natură, de îngustimea văii, contrastează urît cu micuța, decenta, armonioasa, zvelta, grațioasa veche biserică de lemn de alături). De altfel, pe un panou de la micul muzeu de lîngă Peștera Scărișoara, este un apel despre cum să se construiască pe platou ca să se păstreze specificul. Într-un interviu, Dan C. Mihăilescu deplîngea demolarea porților de lemn din Maramureș și înlocuirea bisericilor vechi cu construcții mari, impunătoare, localncii dorind să facă și ei cum au văzut prin alte zări. Idealul spre care tindeau fiind rezumat în 3 vorbe: „ca la Milano! ”. Construcțiile vechi sînt „sărăcuțe”, acum ne permitem să facem unele „serioase”. Gravă distorsiune a noțiunii de progres!

Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
1 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
abancor
Alte impresii din această RUBRICĂDescoperă Gârda de Sus și împrejurimile:


    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

 
[C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.13812899589539 sec
    ecranul dvs: 1 x 1