ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 02.01.2013
--- M ---
GR. VÂRSTĂ: 50-60 ani
DIN: Piteşti
ÎNSCRIS: 02.09.09
STATUS: CONSUL
DATE SEJUR
AUG-2011
DURATA: 2 nopți
familie cu copii
3 ADULȚI

GRAD SATISFACȚIE
SERVICII:
100.00%
Încântat, fără reproș
CAZARE [camere etc]:
95.00%
Mulțumit, aproape încântat
BUCĂTĂRIE ŞI MASĂ:
100.00%
Încântat, fără reproș
CADRUL NATURAL:
95.00%
Mulțumit, aproape încântat

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
97.50%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
la PMM* = 43 EUR
*PMM = Preț Minim MEDIU / Cameră, în cursul anului

TIMP CITIRE: 5 MIN

Residência LIS

TIPĂREȘTE

Pentru sejurul de trei zile din Porto, pe care l-am petrecut la sfârşitul verii 2011, am ales ca loc de cazare Residencia LIS B&B and Parking, o pensiune (mică afacere de familie), situată în nord-estul cartierului Cedofeita, puţin mai departe de centrul oraşului, dar oferind o mulţime de alte avantaje.

Am ales Residencia LIS din mai multe motive. În primul rând, pe booking.com, are o cotaţie foarte bună: Fabulous, 8,7. Apoi, dispune de parcare (inclusă în preţ).

Uitându-mă pe Google Maps (dacă vreţi să vedeţi, intraţi şi daţi adresa Rua Antero de Quental 659, Porto, Portugalia; acolo se oferă şi vizualizare stradală), am constatat că hotelul nu dispune de spaţiu de parcare, de unde am tras concluzia că parcarea trebuie să fie cea alăturată. La faţa locului, am constatat că, de fapt, aceasta este parcarea unei firme. Parcarea gratuită este oferită în garajul şi service-ul auto de peste drum, cu care patronul hotelului are o înţelegere (oficială). De la recepţie, primeşti un fel de factură, cu care te duci la garaj şi acolo ţi se asigură un loc de parcare.

Un alt motiv pentru care am optat pentru acest hotel este raportul preţ/servicii imbatabil. Pentru o cameră triplă, cu baie proprie şi mic dejun continental inclus, am plătit 49 €/noapte.

Rezervarea fiind făcută încă din luna mai pe booking.com, la sosire eram deja aşteptat, patronul luându-mă direct pe italieneşte, asta, pentru că, presupunea el, tot românul trebuie să vorbească italiana. I-am explicat că asemănarea limbii române cu italiana este mare, dar în general, românii înţeleg italiana la fel de bine (sau prost) cum înţeleg portugheza, ba mai mult, ca sonoritate româna seamănă mai bine cu portugheza decât cu italiana.

Drept exemplu, i-am dat celebra frază care sună aproape identic, în română şi portugheză: Unde e carne, nu se moare de foame, lucru la care a fost foarte mirat. Oricum, ne-am înţeles bine în italiană, deşi omu' vorbea fluent şi engleza, franceza şi spaniola.

După ce am parcat maşina la garajul de peste drum, patromul ne-a tratat cu un pahar de Porto, timp în care am mai schimbat o vorbă. Astfel, am aflat că micul hotel, care are doar 12 camere, este o afacere de familie. El, patronul, se ocupă în general de administraţie, bucătăria intră în sarcina soţiei, care este profesoară, iar fiul, student, se ocupă de recepţie (unde mai poate să şi citească, între două cazări). În ziua sosirii noastre, fiul lipsea, fiind plecat într-o scurtă plimbare, l-am cunoscut peste două zile. Mai aveau şi o angajată, camerista, care nu făcea parte din familie.

După discuţia la un pahar de Porto, patronul ne-a prezentat camera, ne-a dat şi o hartă a oraşului, pe care a marcat cele mai importante obiective turistice de vizitat, după care ne-a lăsat să facem ce vrem.

Clădirea în care se află hotelul este din prima jumătate a secolului al XX-lea, astfel încât, evident, are caracteristicile epocii. Camera noastră, aflată la etajul I arăta şi ea în stilul retro, mobilată simplu, cu mobilă de calitate, dar de strictul necesar. Iniţial, am crezut chiar că lipsea şifonierul, dar l-am găsit într-un fel de balcon al camerei, de fapt o prelungire a sa, a cărei fereastră dădea spre curtea interioară.

Baia, cu o suprafaţă generoasă, dispune de cadă şi, bineînţeles, de nelipsitul, în spaţiul iberic, bideu. Prosoape mari, albe şi noi, stăteau pe suporturi, săpunul şi şamponul fiind lichide, disponibile la dozator. Baia dispune şi de uscător de păr.

Televizorul, de dimensiuni mici şi cu tub era însă în bună stare şi permitea vizionarea multor canale internaţionale, dar cine a avut timp să se uite la ele?

Micul dejun este servit în sala de mese, puţin cam înghesuită, dar frumos aranjată. Micul dejun este de tip continental, fără posibilitatea de a alege din mai multe feluri, dar la preţul menţionat nici nu poţi cere mai mult. Mai ales că el este consistent şi suficient pentru un om normal. Ca structură, aş putea spune că este de tip franţuzesc: croasant, unt, miere, dulceaţă, pateu şi mezeluri, cafea (stil american, lungă) şi ceaiuri la pliculeţ. În final, patronul îţi propune, dacă doreşti, o cafea italiană tare (sau un capucino), preparată chiar de către el la expresor.

Şi totul însoţit de o conversaţie cu un cozeur înnăscut, care ştie o mulţime de lucruri, din foarte multe domenii, ceea ce este oarecum surprinzător pentru cineva care, aşa cum ne-a mărturisit, în cei peste 50 de ani de viaţă, nu a părăsit niciodată oraşul Porto.

Dacă ajungeţi cumva pe aici, lăsaţi-l să vă povestească despre locurile frumoase din Porto. O face cu patos şi cu multe informaţii.

Tot el ne-a recomandat şi unde merită să iei o cină cu mâncare tradiţională portugheză, la preţuri decente, la un restaurant din apropiere, Restaurante Chamiço, despre care am să scriu câteva cuvinte, dacă voi avea timp.

Hotelul oferă acces Internet wireless gratuit în spaţiile publice, iar plata se poate face atât cash, cât şi cu cardul.

De la Residencia LIS până în Praça Humberto Delgado, care poate fi considerată centrul oraşului, e o distanţă de aproximativ 1,5 km, ce poate fi parcursă în mers lejer în 20 de minute. Asta dacă nu vă opriţi pe drum, pentru că sunt şi alte lucruri de văzut.

Ca alternativă, la mai puţin de 10 minute de mers, este staţia de metrou Marques, pe linia D, care vă duce în Ribeira, centrul istoric, la 3 km de hotel (35-45 minute, pe jos), sau mai departe, pe malul stâng al fluviului Douro, în celebrul cartier Gaia, cu la fel de celebrele sale pivniţe de vinuri.


[fb]
---
Trimis de Costi in 02.01.13 13:18:46
Validat / Publicat: 02.01.13 14:21:38
NOTĂ: Articol ARHIVAT (nu intră în calculul mediei acestei destinaţii)

VIZUALIZĂRI: 2085 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (Costi); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Impresiile fiind subiective, AFA nu poate garanta calitatea, relevanța, exactitatea, persistența ori conformitatea impresiilor si recomandărilor (cu asteptările și preferințele fiecarui cititor); deasemenea, responsabilitatea legală pentru afirmațiile făcute in articol revine integral și in mod exclusiv autorului (cf "Termenilor și conditiilor de folosire"); AFA sau administratorii săi neputând fi făcuti răspunzători în privinta corectitudinii ori efectelor de orice natură.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P01 Strada Antero de Quental, unde, la nr. 659 (stânga imaginii), se găseşte Residencia LIS B&B and Parking. Se vede firma, pe stâlp ("lis" înseamnă "crin")
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol:
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 16850 PMA (din 17 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.
  • AŢI PUTEA rezerva o cameră aici, prin booking.com — la un preț mediu (media pe întreg anul) de 43.00 EUR pe cameră

  • ECOURI la acest review

    Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

    ROG REȚINEȚI:
    • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
    • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
    • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
      (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
    SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
    NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
    EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
    Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

    NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
    Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
    VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
  • Niciun abonat la acest review, încă...

    • SOCIALs
    Alătură-te comunității noastre

    AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
    SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

     
    [C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
    AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.037775039672852 sec
    ecranul dvs: 1 x 1