O staţiune în plină dezvoltare

TIPĂREȘTE

Aşa cum spuneam la sfârşitul precedentului articol, nu eram hotărât dacă voi mai scrie sau nu încă un review referitor la Ocna Sibiului. Până la urmă iată că am luat decizia de completa seria cu un ultim articol. Dacă în cele două review-uri postate anterior v-am povestit despre principalele atracţii ale staţiunii, mai exact Complexul Balnear Ştrand (vezi impresii) şi Complexul Lacurile Sărate (vezi impresii), de această dată am să vă spun câte ceva şi despre staţiune căci şi aceasta merită propriul articol.

LOCALIZARE ŞI ACCES Staţiunea Băile Ocna Sibiului, denumită pe bună dreptate şi Litoralul Ardealului, este localizată în zona nord-vestică a depresiunii Sibiului şi se întinde pe o suprafaţă destul de redusă (pentru o imagine cât mai clară, e important să se ştie că atunci când mă refer la “staţiune”, vorbesc doar de zona lacurilor). Staţiunea aparţine de oraşului Ocna Sibiului, cealaltă parte a localităţii, deşi mult mai întinsă ca suprafaţă, nereprezentând însă acelaşi interes, fiind astfel trecută cu vederea de cei mai mulţi turişti. Nici noi nu am avut timp să o “luăm la picior” aşa că mă voi abţine de la alte comentarii şi mă voi rezuma doar la staţiune. Tot referitor la localizare, pentru cei interesaţi voi adăuga şi coordonatele geografice –aferente intersecţiei din centrul staţiunii: 45°52’39,30“/24°3’52,00“ sau 45.877583 / 24.064444.

În privinţa accesului, am să reiau câteva din ideile pe care le-am prezentat într-un alt review, la care o să adaug o informaţie pe care se pare că am omis-o data trecută. Calea principală de acces este dinspre Sibiu, de unde se poate merge alegând între transportul rutier şi cel feroviar. În primul caz, distanţa dintre locaţii este de aproximativ 17 kilometri, traseul urmând mai întâi DN 1, apoi DJ 106B. Cei ce nu au posibilitatea să folosească propriul mijloc de transport, îl pot folosi pe cel în comun, existând curse regulate ce fac legătura între Sibiu şi staţiune. Trenul constituie alternativa mai economică (în vară, din câte am înţeles, preţul unui bilet de autobuz era de 7 lei iar cel de tren de 3,2 lei) şi surprinzător, mai rapidă – e drept că distanţa pe calea ferată este mai mică, de aproximativ 12 kilometri. Ar fi bine de ştiut că pe această rută operează atât CFR-ul cât şi o firmă privată, ambele practicând aceleaşi tarife şi având acelaşi traseu (oprire în staţii) al curselor. Nu ştiu dacă va fi de folos dar mă văd nevoit să fac o atenţionare. Am auzit câteva poveşti, ba chiar am fost martor la un caz în care persoane ce vin pentru prima dată şi nu cunosc zona, fac confuzie între gări şi vor să coboare când ajung în gara Ocna Sibiului. Dacă nu sunt inspiraţi să întrebe sau dacă nu au norocul ca cineva să-i îndrume, coboară acolo neştiind că defapt următoarea oprire este cea corectă. Aşadar atenţie, staţia unde trebuie să se coboare nu se numeşte Ocna Sibiului ci Halta Ocna-Băi.

ISTORIC Deşi nu m-am apucat să răscolesc pe ici-colo şi nu deţin prea multe informaţii, marea majoritate a celor ce urmează având ca sursă de inspiraţie doar un panou informativ ce l-am găsit în staţiune, nu am să evit o scurtă trecere prin istoria locului. Descoperirile arheologice dovedesc atât prezenţa aşezărilor umane încă din paleolitic, cât şi exploatarea zăcămintelor de sare de către daci şi ulterior, în epoca romană. Documentar, localitatea este atestată în 1263, sub numele de “Terra Wizz”, urmând ca într-un document din 1598 să fie menţionată pentru prima dată, folosirea apelor sărate pentru băi. Mult mai târziu –în 1820, calitatea terapeutică a apelor este dovedită şi din punct de vedere ştinţific, în urma efectuării primelor analize iar în 1846, Ocna Sibiului este deschisă oficial ca staţiune. În 1900 se descoperă fenomenul de heliotermie, în următorii zece ani se construieşte primul Complex Balnear iar în 1930, odată cu închiderea ultimei mine, se opreşte definitiv extracţia sării. După cele două războaie, începând cu 1948 –când are loc naţionalizarea, localitatea trece printr-un proces de dezvoltare. După 1989, staţiunea a funcţionat doar sezonier până în 2002, când şi-a reluat activitatea permanentă dar la o capacitate redusă. Începând cu 2006, odată cu modernizarea şi redeschiderea în totalitate a vechiului Complex Balnear, la care se alătură şi Complexul Ştrand, Ocna Sibiului redevine o locaţie cu funcţionare permanentă şi “completă”, urmând ca în 2011 să aibă loc şi modernizarea Complexului Lacurile Sărate. Cam atât despre ce a fost, vom vedea ce va mai fi, căci din câte se pare, Ocna Sibiului este într-o continuă dezvoltare.

SERVICII ŞI DOTĂRI Aşa cum poate este firesc, voi începe cu lacurile căci ele reprezintă principala atracţie. În total sunt 14 lacuri naturale, toate formate pe locul fostelor exploatări miniere, unde infilraţiile de apă au “lucrat” de-a lungul timpului, dând naştere actualelor cratere cu apă sărată. Trei dintre aceste lacuri (Horea, Cloşca şi Crişan) aparţin Ştrandului iar în acest articol puteţi găsi mai multe date despre ele. Alte şapte (Brâncoveanu, Austel, Gura Minei, Rândunica, Negru, Avram Iancu – Ocniţa şi Balta cu Nămol) sunt grupate în Complexul Lacurile Sărate – găsiţi aici mai multe detalii. În imediata apropiere a acestui complex (în zona vestică) există lacul Verde. Din păcate, nu am reuşit să găsesc informaţii despre acesta însă am înţeles că deocamdată nu este inclus în circuitul balnear.

Celelalte trei lacuri (Mâţelor, Pânzelor şi Lacul Fără Fund se găsesc în Parcul Gării, în zona estică a staţiunii. Nici despre acestea nu am prea multe detalii. Ştiu că din punct de vedere al suprafeţei luciului de apă, primele două sunt destul de mici, că lacul Mâţelor este al doilea ca adâncime – după Avram Iancu-Ocniţa, şi că Lacul Fără Fund a fost declarat rezervaţie naturală, pentru păstrarea fenomenului de heliotermie fiind interzisă îmbăierea. Cam atât, poate data viitoare voi avea ocazia să aflu mai multe lucruri despre aceste lacuri neamenajate şi mai puţin cunoscute.

În privinţa altor obiective turistice, cei ce sunt în căutarea unor astfel de locaţii vor fi puţin dezamăgiţi. Auzisem şi eu că ar exista un muzeu al sării însă la faţa locului nu am găsit pe nimeni să mă îndrume sau măcar să ştie de aşa ceva. În schimb, am văzut în intersecţia din Centru o săgeată ce arăta direcţia către un muzeu de etnografie. Nu am apucat să-l vedem dar din scurta documentare am înţeles că ar fi vorba despre o mică expoziţie “de familie”.

Am să continui articolul aducând în discuţie unităţile de cazare şi cele de alimentaţie publică. Cu riscul de a mă repeta, ţin să subliniez faptul că datele ce urmează se rezumă la propriile observaţii şi doar la zona lacurilor, nu a întregii localităţi. Mai întâi despre unităţile de alimentaţie. Din păcate, la acest capitol Ocna Sibiului nu se situează pe o poziţie prea bună. Cel puţin, aceasta este părerea mea. În afară de unităţile aflate în interiorul celor trei complexe (unde se intră contra cost) prea multe opţiuni nu am găsit. E drept, când eşti într-una dintre locaţii, practic eşti aproape obligat să alegi restaurantul, respectiv terasele existente acolo. Dar în rest... puţine variante! Noi, de exemplu, am căutat într-o seară un loc unde să mâncăm şi singurele restaurante pe care le-am găsit au fost cele de la Casa Iulia şi hostelul Lacul Verde, unde oricum nu am avut sorţi de izbândă căci totul era ocupat, cel mai probabil de cei cazaţi acolo. Până la urmă a trebuit să ne cumpărăm câte ceva de la magazine.

Dacă tot a venit vorba de magazine, o să vă spun şi despre acestea câte ceva. În primul rând, nu sunt prea multe şi nici prea mari. Peste drum de campingul complexului Ştrand sunt câteva chioşcuri (căsuţe) însă cu puţine produse şi la preţuri mari, iar în zona intersecţiei din centrul staţiunii mai sunt câteva mici magazine mixte. Un magazin mai mare, pe care îl şi recomand, se găseşte lângă Centrul de Informare Turistică, peste drum de Complexul Balnear. Acest magazin are o ofertă mai mare şi la preţuri mai mici. Noi, după ce am “studiat piaţa”, ne-am decis să ne facem cumpărăturile de aici.

Din punct de vedere al unităţilor de cazare, oferta este foarte diversificată – hoteluri, pensiuni, vile, camere de închiriat, campinguri, aşa că fiecare turist are de unde alege. Teoretic!!! Practic, în sezonul cald, locurile sunt mult prea puţine faţă de solicitări iar pentru a putea într-adevăr să ai ocazia de a alege un loc de cazare, trebuie să îţi faci rezervare cu (măcar) trei – patru săptămâni înainte. Dacă nu, ... te descurci cum poţi! Noi am căutat cazare cu aproape două săptămâni înainte de plecare şi de abia am “prins” o căsuţă într-un prăpădit de camping (vezi impresii). Am mai încercat să mai găsim ceva şi pe moment, la faţa locului dar totul era într-adevăr ocupat, aşa că ne-am mulţumit doar cu o plimbare pe la pensiunile din zona lacurilor. Sincer, nici nu vreau să îmi imaginez cum era sâmbăta şi duminica, ţinând cont că în timpul săptămânii toate locurile erau ocupate, campingurile erau înţesate, ce să mai spun că erau persoane ce se cazaseră în Sibiu şi făceau naveta sau şi mai şi, familii care rămăseseră în Ocna Sibiului dar dormeau în maşini. Concluzia este cât se poate de clară: este nevoie de masive investiţii în unităţi de cazare, chiar dacă e drept că profit se scoate probabil doar în timpul verii.

În continuare o să vă spun câteva cuvinte despre unităţile pe care le-am văzut, binenţeles doar din exterior, şi am să încep cu cele trei hoteluri, toate localizate pe strada Băilor, foarte aproape unul de celălalt: Helios – singura unitate de patru stele, hotel inaugurat în anul 2006, face parte din Complexul Balnear Ocna Sibiului; Salinas – cel mai “vârstnic” hotel al staţiunii, unitate de trei stele, amplasată lângă Helios, facând parte din acelaşi complex; Ştrand – hotel “decăzut” de la trei la două stele, ce face parte din Complexul Balnear Ştrand.

Despre pensiunile “grupate” lângă Complexul Lacurile Sărate, de-o parte şi de alta a străzii Minei, numai de bine: îngrijite, primitoare, nouă ne-a plăcut cum arătau toate. Iată şi câteva cuvinte despre fiecare: Vila Salzburg – are 3 stele, beneficiază de parcare proprie, curte cu foişor şi grătar; Casa Iulia – 3 stele, este una din puţinele locaţii ce au şi restaurant, dotată cu parcare proprie, curte mare cu terasă şi o mică piscină gonflabilă; Pensiunea Mămăruţă – parţial finalizată (partea din spate a pensiunii era încă în construcţie), 3 stele, parcare proprie nu prea mare, curte cu grătar, piscină interioară, în afară de clădirea principală mai sunt şi 3 căsuţe; Vila Ocniţa – 2 stele, două clădiri plus o mică parcare; Vila Salina Romană – 3 stele, parcare proprie, posibilitate de cazare şi în 7 căsuţe, nu mai îmi aduc bine aminte dar parcă am văzut şi un mic teren de sport, parcare proprie; Hostel Lacul Verde – 3 stele, o altă unitate cu restaurant şi terasa, are un mini-complex sportiv cu teren de volei şi de tenis pe iarba, nu ştiu dacă are parcare proprie. Cam acestea sunt, cât despre preţurile de cazare, (din auzite) acestea erau cuprinse între 100 şi 120 de lei pe noapte.

Nu trebuie uitată nici alternativa puţin mai economică, adică închirierea camerelor puse la dispoziţie de către localnici. Totuşi, cea mai ieftină opţiune o constituie campingurile. Nu ştiu cu exactitate câte or fi, cert este că noi am “dibuit” trei dintre ele. Despre cel al Complexului Ştrand nu cred că mai are rost să mai zic ceva. A fost locul unde noi am fost cazaţi şi toate informaţiile le puteţi găsi aici. Un al doilea camping se află în Parcul Gării şi se numeşte Apior – Lacul Fără Fund. Vara trecută acesta era însă închis, zvonurile pomenind despre un conflict (referitor la teren) între proprietarul campingului şi primărie. Prea puţin interesant acest aspect, important este faptul că sunt câteva zeci de locuri de cazare ce sunt “tăiate” de pe listă. Cel de-al treilea camping este localizat în aceeaşi zonă cu Apior, pe partea opusă a străzii Gării, între aceasta şi Complexul Lacurile Sărate. Campingul se numeşte Salinele Romane, are atât căsuţe cât şi locuri pentru campare la cort iar când noi am fost pe acolo era ocupat în totalitate. Aici tarifele practicate erau următoarele: taxe intrare – adult: 10 lei, copil: 5 lei, maşină: 5 lei, microbuz: 10 lei; taxe cazare – cort: 10 lei, căsuţă: 50 lei, pavilion: 10 lei. Un lucru ce mi s-a părut ciudat şi pe care nu l-am mai întâlnit în altă parte a fost ora la care expiră ziua de cazare la cort, mai exact ora 07.00. Chiar sunt curios ce se întâmpla dacă depăşeai ora impusă! Acestea fiind spuse, am terminat capitolul cazare.

Nu voi încheia înainte de a menţiona şi bazele de tratament, două la număr, cuprinse în cele două complexe balneare: Ştrand şi Ocna Sibiului. Cum nu am avut de-a face cu acestea, nu aş putea să vă spun prea multe. Totuşi, m-am gândit că poate sunt persoane ce ar putea fi interesate de tarifele pentru tratamente (chiar dacă e cam târziu, măcar orientativ, eventual comparativ cu alte alte locuri). Nu voi enumera preţurile căci le veţi găsi în două din fotografiile ataşate.

Aici o să închei acest review şi odată cu el şi seria articolelor dedicate staţiunii Ocna Sibiului. Deşi e la un (nou) început de drum, acest loc merită o şansă, investiţiile trebuie să continue şi sunt sigur că Ocna Sibiului va rămâne un nume demn de menţionat pe lista staţiunilor balneare din România. Cât depre noi, sperăm ca şi vara viitoare să reuşim să ajungem la bălăceală chiar şi numai pentru două – trei zile. Însă până la zilele însorite de vară, urmează să ne bucurăm din plin şi de… zăpadă!!!

---

VIZUALIZĂRI: 6806 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI