ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 12.12.2012
--- F ---
GR. VÂRSTĂ: 50-60 ani
DIN: Piteşti
ÎNSCRIS: 06.04.10
STATUS: PRETOR
DATE SEJUR
FEB-2012
DURATA: 6 zile
cuplu fara copii

GRAD SATISFACȚIE
SERVICII:
100.00%
Încântat, fără reproș
CADRUL NATURAL:
100.00%
Încântat, fără reproș

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
100.00%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
TIMP CITIRE: 19 MIN

Repere turistice în Barcelona, partea a V-a: parcuri și grădini

Ilustrație video-muzicală
TIPĂREȘTE URM de aici

Cunosc multă lume care împărtășește părerea potrivit căreia nu merită să ajungi într-o locație din străinătate și acolo să-ți pierzi vremea hoinărind fără rost prin... parcuri. Că doar, dacă am investit atâția bani și am ajuns într-un loc în care nu știm dacă ne vom mai reîntoarce vreodată, e păcat să ne irosim timpul și așa limitat, cu lucruri pe care le putem face și acasă (parcuri există peste tot, nu-i așa?), în loc să valorificăm cât mai multe dintre ofertele turistice și tradițiile locale!

Dar pentru că parcurile nu sunt toate la fel, pentru că există parcuri cu adevărat unice și speciale, ba chiar unele dintre ele pot fi adevărate opere de artă, pentru că întâlnirea cu natura, fie ea și cosmetizată, e întotdeauna o explorare plină de frumusețe, armonie și nostalgie, am ales de fiecare dată să nu ocolim parcurile și grădinile, mai ales atunci când drumul ne purta prin vecinătatea lor. Nici la Barcelona nu ne-am dezis de acest bun obicei, iar răsplata a fost și ea pe măsură: am cunoscut locuri pline de prospețime, poezie, eleganță, originalitate, de care ne vom aduce mereu aminte cu plăcere și încântare. Așa că, în finalul acestei întâlniri cu Barcelona, vă invit să pășim împreună pe aleile câtorva parcuri, să ne odihnim la nevoie pe vreuna din băncile pitite la umbră, să poposim după pofta inimii la unul sau mai multe muzee, aflate în arealul sau în vecinătatea acestor oaze citadine de frumusețe și libertate.

1. Voi începe cu cel mai faimos parc al Barcelonei: Parc Güell! Și nu întâmplător am ales epitetul ”faimos” pentru prima prezentare a acestui parc, ci mai ales pentru a pune în evidență pe lângă binemeritata-i reputație de care se bucură în lumea întreagă, și notorietatea lui de anvergură mondială. Alături de alte parcuri celebre din marile metropole ale lumii (Hyde Park din Londra, Stadpark din Viena, Bois de Vincennes, Tuileries sau Bois de Boulogne din Paris, Villa Borghese din Roma, Tiergarten din Berlin, Ueno din Tokio, Central Park din New York, Golden Gate Park din San Franciso și multe altele), Parcul Güell se înscrie în topul celor mai vizitate locații de acest gen din lume. Așa încât, că-i plac sau nu parcurile, niciunui turist nu-i lipsește din program proiectul unei vizite în Parcul Güell.

A fost deschis publicului în 1926, iar în 1984 a fost inclus în lista siturilor aparținând Patrimoniului Mondial UNESCO.

La inițiativa industriașului Eusebi Güell și după proiectul lui Antoni Gaudi, parcul a fost gândit inițial ca o infrastructură pentru un cartier-grădină, cu numeroase parcele destinate vânzării, fiecare din acestea oferind câte o locuință și spațiu floricol și arboricol de jur împrejur. Viziunea comercială a fost însă un eșec, vânzându-se doar trei parcele dintre cele oferite. Într-o încercare deșartă de a încuraja prin propriul exemplu achiziția spațiilor imobiliare, Gaudi însuși a cumpărat una dintre cele două case prototip construite în perimetrul viitorului parc și a locuit acolo mai bine de 20 ani. Ca un paradox, cred că dacă acum cineva ar voi să-și cumpere un petec de pământ in Parcul Güell, nu numai că ar investi o grămadă de bani, dar foarte probabil, n-ar obține niciuna din aprobările necesare. Un demers sigur sortit eșecului, la fel ca cel al vânzării ratate de acum aproape un secol.

Designul parcului, marca Gaudi în stilul naturalismului mediteranean, este unul inspirat de simbioza dintre elementele vegetale și cele minerale ale naturii, cu numeroase elemente arhitectonice purtând simboluri arhaice și obscure, pe care puțini dintre vizitatori le cunosc sau le deslușesc. În schimb, oricine poate da propriul înțeles peisajului arhitectonic, aici fiind și locul și momentul potrivit pentru a da frâu liber imaginației.

Parcul are două intrări, una principală, alta secundară. Noi am intrat pe cea de-a doua, pentru că acolo este și o parcare mare, unde autocarele pot staționa, iar autobuzele de linie au stație de oprire. Vizita în Parcul Güell era parte a excursiei gratuite de o zi oferite de organizatorul local al sejurului nostru la Calella, așa încât autocarul ne-a transportat până la intrarea secundară, dându-ni-se răgaz o jumătate oră pentru explorarea lui pe cont propriu. Înainte de a descoperi singuri frumusețea naturii modelate de mâna lui Gaudi, Cristian, ghidul nostru, ne-a făcut o mică prezentare istorică, adăugând amănunte picante din viața trăită de Gaudi în ”Torre Rosa”, clădirea pe care o cumpărase și în care acum funcționează ”Casa Muzeu Gaudi”. Ea se află imediat după intrarea în parc, pe partea stângă. Nu am vizitat-o, pentru că așa cum am spus, timpul rezervat acestei cunoașteri a fost extrem de scurt. Poate părea anormal ca într-un interval de timp atât de mic să poți străbate tot parcul. Și totuși, asta s-a întâmplat, pentru că zona ”turistică” nu este foarte mare. Fiind și perfect sistematizată, este foarte ușor să o străbați cu pasul, gustând (la figurativ, desigur) din spectacolul naturii modelate de mâna omului într-un chip nemaivăzut. Asta nu înseamnă că plecând de acolo, nu vei conștientiza cu regret că un răgaz de timp mai generos, ar fi fost binevenit, fie pentru a explora în detaliu fiecare colțișor din parc, fie pentru a odihni pe o bancă, sau pentru a contempla fără grabă forfota necontenită a turiștilor veniți din toate colțurile lumii.

Spunând toate acestea, se înțelege dar, că am reușit în acea jumătate de oră să descoperim majoritatea punctelor de interes turistic ale frumosului parc, mergând pe o traiectorie circulară, care ne-a readus în final la intrarea secundară. Desenul traseului nostru a cuprins doar prima și a doua terasă din infrastructura parcului, nu și terasele superioare, cele care ocupă suprafața cea mai mare, dar sunt mai sărace în decoruri fantastice, care fac îndeosebi deliciul publicului. N-am văzut așadar punctul cel mai înalt al parcului, Calvario, locul unde veghează trei cruci mari de piatră (Turó de les tres creus) , ce au substituit proiectul abandonat al înălțării unei biserici, nici aleile dinspre nord, înnecate în vegetație abundentă, deși era februarie, nici viaductele ”cuib de pasăre” de pe aceeași secțiune.

Dar, iată cum a decurs plimbarea noastră:

- străbătând aleea principală (ca toate aleile din parcurile Barcelonei, și aceasta e o alee de pământ bătătorit, presărat cu zgură roșiatică, prevenind astfel alterarea naturii virgine prin betonare, asfaltare sau placare) am depășit pe partea dreaptă un impresionant și original viaduct în stil romanic, copleșit de vegetație mediteraneană, iar pe partea stângă, Casa Muzeu Gaudi și frumoasa grădină din jurul său.

- am ajuns în zona terasei centrale a parcului, cunoscută și sub denumirea de ” Plaça de la Natura” . Are formă ovală și este realizată tot din pământ tasat. Pe latura nord vestică, sub povârnișul dealului modelat cu măiestrie prin viziunea lui Gaudi, sunt numeroase bănci care-i invită la popas pe cei osteniți.

De cealalată parte a pieței, șerpuiește o balustradă ciudată, desprinsă parcă din decor de poveste. Placări cu cioburi multicolore de ceramică și sticlă (tehnica trencadis), în desene ciudate care te îndeamnă să le descoperi și să le intuiești simbolurile, fac din această balustradă decorul preferat pentru amatorii de fotografii. Pe toată lungimea, balustrada se prelungește spre pământ, arcuind frumoase bănci de piatră cu desen ceramic, locuri mult asaltate de turiști, fie pentru proiectul unei ședințe foto ad-hoc, fie pentru captarea panoramei ce se deschide spre terasa inferioară a parcului și spre sud estul orașului.

-am ocolit terasa centrală pe scările din partea dreaptă și am ajuns în zona viaductului Algarrobo (Garrofer) . Peretele și coloanele înclinate spre dreapta ale viaductului lasă impresia că vântul a modelat această structură, punând-o mai mult în postura de perete de sprijin al muntelui, decât în aceea de pod. În realitate, este vorba de o altă viziune arhitectonică a lui Gaudi, un viaduct în stil baroc care evocă un val de mare înălțime.

- câteva trepte mai jos regăsim un alt viaduct cu două etaje de formă circulară, sprijinit pe coloane spiralate, punct de unde se poate urca la cele trei Cruci ale Calvarului, un loc transformat în parc de joacă pentru copii și zonă de belvedere, pe care noi, cum am mai spus, nu am inclus-o în planul de vizitare.

-mergând mai departe, am trecut pe lângă Școala ”Baldiri Reixac”, care funcționează într-o clădire-palat din sec. 18, fostă proprietate a contelui Güell și restaurată în parte de Gaudi. Copiii se aflau în recreație, așa că întreaga curte răsuna de larma lor. Accesul în perimetrul curții era monitorizat de camere de luat vederi, poarta era ferecată cu cheia, iar copiii înșiși păreau să fi fost instruiți pentru autoprotecție, încât în momentul în care am vrut să fotografiez câteva fetițe îmbrăcate în costume nostime de carnaval, am fost surprinsă să le aud țipându-mi: No s'admeten! Som els fills! (Nu e voie! Noi suntem copii!). Ca omul cu gânduri curate, nu prea le-am băgat în seamă :), dar cine știe dacă gestul fotografierii unor copii nu e catalogat acolo drept infracțiune și în consecință să riști o amendă usturătoare?

- am pornit mai departe spre treapta cea mai de jos a parcului, care de fapt este intrarea principală. În perimetrul acesteia ne întâmpină două construcții de poveste, copiate parcă după decorul fraților Grimm. Căsuțele de turtă dulce ale lui Hansel și Gretel sunt chiar aici! Prima, cu un minunat turn ca de ciocolată garnisită cu toping de zahăr și șerbet, este magazin de suveniruri și restaurant. Cealaltă, se înscrie în proiectul original al lui Gaudi, prin aceea că răspunde destinației sale inițiale: este sediul administrației parcului.

- printre cele două pavilioane, puțin mai sus de poarta principală de intrare, am urcat pe unul din brațele unei scări duble, protejate de-o parte și de alta de interesante ziduri cu creneluri mozaicate. Această secțiune este cunoscută sub denumirea ”L'escalinata i el drac” (scara și dragonul). Ea se bucură de o celebritate după mine cu nimic justificată, pentru că nu iese cu nimic din tipar, dusă până acolo încît a fost transformață într-unul dintre simbolurile orașului. Este un ansamblu arhitectural care înfățișează la nivelul celor trei secțiuni în trepte, începând de sus în jos, o caracatiță, o salamandră (unii îi zic șopârlă sau dragon) și o mică fântână. Toate aceste secțiuni ale ansamblului arhitectural au ca element de legătură apa, captată și transmisă de la un nivel la altul, ca un adevărat șuvoi dătător universal de viață. Bineînțeles că decorul este ”cucerit” rând pe rând de mulțimile de turiști, dornici să imortalizeze momentul întâlnirii cu unul din simbolurile Barcelonei: El drac.

- la capătul de sus al scării aveam să întâlnim un alt decor emblematic al parcului Güell, cel care mi-a plăcut cel mai mult: Sala Hipòstila (Sala Colonadelor) . Este o incintă plasată sub capătul sudic al terasei centrale, astfel încât, prin balustrada șerpuită și mozaicată de la extremitatea sa, se realizeză însuși frontonul Sălii Hipostile. Deschisă spre intrarea principală, populată de 86 coloane de sprijin, care susțin plafonul ondulat, îmbrăcat în mozaic alb și ornamentat la întâmplare cu minunate medalioane circulare, pline de culoare, Sala Hipòstila este un spațiu plin de grație și frumusețe care valorifică la modul sublim contrastul dintre lumina diurnă și umbrele întunericului. Interesantă este amplasarea coloanelor, fiecare înclinată în alt unghi față de planul orizontal, revelație pe care nu o percepi (fără avizare prealabilă) decât la o privire mai atentă, mai ales după ce ai încercat în zadar să reglezi imaginea verticală redată pe ecranul aparatului foto, neputând din niciun unghi să captezi imagini simetrice.

- scara din partea dreptă ne-a condus din nou în zona grădinii lui Gaudi, pe aleea principală, de unde am revenit în parcarea autocarelor.

La finalul acestui periplu nu-ți rămâne decât să te întrebi retoric: oare mai e loc aici și oriunde de fantezie, imaginație, inovație și tehnologie? Răspunsul meu este…da! Fiecare generație naște genii care ne surprind și ne cuceresc cu o nouă viziune asupra frumosului și utilului. Ea se adaugă zestrei multiculturale, făcând din om un adevărat creator de frumusețe.

O incursiune virtuală foarte veridică în Parcul Güell puteți face dând clik aici

2. Continuăm plimarea prin parcurile barceloneze, oprindu-ne în Parc de la Ciutadella, cel mai mare parc din centrul Barcelonei (cca. 30 hectare). De fapt, mai avem un pic pînă a ajunge acolo, pentru că mai întâi trebuie să studiem harta și să vedem din ce direcție să-l abordăm. În ce ne privește, am convenit să valorificăm traseul trenului ce ne aducea de la Calella, alegând de pe itinerariul său stația aflată cel mai aproape de parc.

Așa s-a făcut că am coborât la Arcul de Triumf (Arc de Triomf) , în capătul nord-vestic al promenadei dintre sensurile de rulare ale bulevardului Passeig de Lluis Companys. Bineînțeles că nu puteam trece nepăsători pe lângă monumentalul arc, ridicat în 1888 ca poartă principală de acces în perimetrul Expoziției Universale de la Barcelona. Este o construcție din cărămidă roșie, de inspirație maură, bogat ornamentată cu frize, statui și basoreliefuri, care eclipsează prin monumenalitate toate construcțiile din jur. În planul superior central, sub coroana regalității, a fost plasat un scut putând însemnele tuturor provinciilor spaniole, simbol de egalitate în reprezentare.

Dincolo de Arcul de Triumf, în linie dreaptă, se întinde o lungă promenadă luminată din plin de soare, dar umbrită pe laturi de șiruri neîntrerupte de palmieri. Pe acest parcurs se fac remarcate frumoasele lampadare stradale, modelate după omniprezenta artă modernistă a meșterilor fierului forjat, dar și câteva construcții monumentale: Palacio de Gracia y Justicia (Palatul de Justiție) și Escuela Pere Vila, o școală cu tradiție mai veche de o sută de ani, a cărui clădire a fost proiectată de Josep Goday în cunoscutul stil modernist catalan caracterizat prin placare cu teracotă colorată.

După ce am parcurs cei peste 500 metri ai acestei alei de promenadă, am ajuns la capătul ei sudic, marcat de un obelisc de mică înălțime, ridicat în memoria fostului primar al Barcelonei, Francisco de Paula Rius i Taulet, promotor entuziast al Expoziției Universale de la Barcelona în 1888 și revoluționar al viziunii urbanistice în capitala Catalunyei.

Dincolo de monumentului Rius i Taulet, traversând doar Passeig de Pujades, se află una din cele zece porți de intrare în Parc de la Ciutadella.

Parcul are o istorie de aproape 125 ani. Arealul său se suprapune în mare parte cu fosta cetate medievală ridicată în 1815 de regele Spaniei, Felipe al V-lea, biruitor în războiul de secesiune dintre Catalunya și regatul spaniol. Pentru construirea ei a fost necesară dărâmarea unui întreg cartier, motiv pentru care ambițioasa construcție a fost percepută dintr-un început ca o arogantă încălcare a libertății Cataluniei de către guvernul central de la Madrid și dinastia regală a Bourbonilor. În aceste circumstanțe, e lesne de înțeles de ce, chiar a doua zi după abolirea monarhiei de Bourbon (29. sept. 1868), autoritățile locale au hotărât dizlocarea zidurilor cetății și redarea terenului în folosință publică. Un an mai târziu, a fost stabilită și destinația finală a terenului, aceea de grădină publică, după despăgubirea proprietarilor din bugetul municipalității.

Actul de naștere al parcului a fost semnat în 1872, când grădina publică ce ființa deja acolo a făcut obiectul unor lucrări de reamenajare pentru a corespunde cerințelor de infrastructură ale proiectatei Expoziții Universale ce avea să se deschidă în 1888. Viziunea estetică și arhitecturală este contribuția unei întregi pleiade de arhitecți, sculptori și decoratori de renume, începând de la Josep Fontsère și Antoni Gaudi, continuând cu Lluis Domènech i Montaner, Antoni Rovira i Trias și Amargós Josep.

Parcul are o formă aproximativ dreptunghiulară și poate fi străbătut fără probleme de orientare în orice direcție, căci aici, toate aleile duc la… Plaça de les Armes, zona Parlamentului Catalunyei. Alegerea unei rute de plimbare este un lucru foarte simplu, întrucât chiar la intrare este plasat un panou cu harta sitului și indicațiile de rigoare. După ce am parcurs în parte aleea centrală (Passeig del Til. lers), noi ne-am întors în zona intrării și ne-am îndreptat spre stânga, parcurgând o traiectorie curbă ce înconjura parcul pe partea sa nord - estică, până la ieșirea dinspre sud. Astfel, am reușit să cunoaștem, pe exterior ce-i drept, o bună parte din reperele turistice recomandate de orice ghid în zona Parcului de la Ciutadella:

- Castell dels Tres Dragons (Castelul celor trei dragoni) este o clădire din cărămidă roșie cu ziduri crenelate, aflată în partea dreaptă, imediat după poarta de intrare. A fost construită în 1887, după proiectul în stil maur al lui Lluis Domènech i Montaner, servind la acea vreme ca restaurant și spațiu de prezentare oficial pentru festivitățile Expoziției Universale. Astăzi, palatul găzduiește Muzeul de Zoologie, pe care, din lipsă de interes tematic, nu l-am vizitat.

- imediat în stânga Muzeului de Zoologie se află l'Hivernacle, o seră pe structură de fier și sticlă, inaugurată tot în 1888. Nu i-am trecut pragul, dar am aflat că aici, pe lângă exemplare comune de vegetație din zona mediteraneană și temperată, mai ființează o cafenea de renume și un spațiu audio-vizual dedicat concertelor de mică anvergură (în special jazz) și filmelor documentare.

-lângă Hivernacle, cei interesați pot face o incursiune în primul muzeu deschis publicului în Barcelona (1882): Museu de la Geologia (fostul Muzeu Martorell), unde se pot admira numeroase colecții de minerale, fosile și pietre prețioase.

-în continuare, pe linia aleii principale, găsim l'Umbracle, un alt pavilion al Expoziției Universale din 1888, format din trei nave pe schelet metalic, care adăpostesc o seră cu plante tropicale iubitoare de umbră și exces de umiditate.

- făcând drum întors, am pornit-o spre stânga porții de intrare, pe aleea numită Passeig dels Albers. Ne-am oprit câteva momente în fața unui monument ciudat, al cărui mesaj estetic ne-a fost imposibil să-l intuim. Amplasat în mijlocul unui mic bazin acvatic, el pare o relicvă a începutului revoluției industriale, o instalație dezafectată și abandonată. Am aflat că este opera artistului contemporan Antoni Clave și a fost dedicată centenarului Expoziției Mondiale din 1888.

- am străbătut apoi o mică grădină (Aribau Glorieta) , transformată în loc de joacă pentru copii, dar nu lipsită de repere artistice, așa cum este monumentul lui Charles Aribau Bonaventura (scriitor, politician și economist renumit al Cataloniei), realizat de Manuel Fuxà, după proiectul lui Josep Vilaseca.

-am ajuns în cele din urmă într-un spațiu deschis, un luminiș înconjurat de vegetație. Este Glorieta de música, locul unui necesar popas, nu numai pentru că s-a întâmplat să nimerim în toiul unei demonstrații de circ interactive, la care participau deopotrivă copii, dascăli și părinți, ci și pentru că de acolo poți admira în toată splendoarea ei, o capodoperă urbanistică de o deosebită frumusețe și totodată unul dintre cele mai importante repere ale Parcului de la Ciutadella: La cascada, un ansamblu monumental complex, proiectat de Josep Fontserè pentru acceași Expoziție Universală din 1888.

Se pare că o parte din elementele de construcție și decorative (stâncile, pietrele și vegetația de pe marginea bazinului, cupele de fier forjat) aparțin concepției arhitectonice a tânărului pe atunci student, Antoni Gaudi.

Ansamblul monumental ”La cascada” pare un templu semeț, cu două scări laterale simetrice care îmbrățișează un bazin în două trepte cu fântâni arteziene, dar urcă și spre un fel de altar central aflat la înălțime și deschis trecerii dintr-o parte într-alta. Construcția este încununată cu o statuie de fier aurit, reprezentând carul Aurorei, zeița zorilor. Deși la inaugurare (12 iunie 1881) cascada nu era înfrumusețată cu statui, părând potrivit publicațiilor vremii ”o lucrare pe jumătate făcută”, ulterior, aveau să se adauge decorului mai multe sculpturi cu teme mitologice: Nașterea zeiței Venus, patru grupuri de ”genii”, patru grifoni înaripați, un Eros simpatic, gata să slobozească o săgeată îmbibată în ”otrava” iubirii…

-după ce am urcat pe platforma altarului pe partea stângă a bazinului și am coborât pe scara din partea dreaptă, ne-am continuat drumul spre stânga. Nu departe, la doar câțiva pași, se află un alt simbol al Parcului de la Ciutadella: statuia în mărime naturală a unui mamut preistoric. A fost prezentată pentru prima oară publicului în anul 1907, este opera lui Miquel Dalmau și a fost realizată din beton turnat. Nu ne-a impresionat în mod deosebit, de aceea poate abandonarea ideii inițiale a autorităților locale, de a alătura mamutului un dinosaur Diplodocus, ni s-a părut normală, cu toate că gusturile adulților nu se prea potrivesc cu cele ale copiiilor.

-traseul continuă pe alei de pământ cu zgură, până în zona unui lac de mărime medie, raiul păsărilor sălbatice și patria unei vegetații luxuriante și abundente, din care se face remarcată o specie rară de chiparos pletos, care crește numai în apă. Lacul este și zonă de agrement, cei interesați de plimare pe luciul apei, având la dispoziție o mică flotilă de bărci cu vâsle.

-depășind zona lacului am pătruns într-un spațiu plin de statui și busturi, dar care părea a avea o cu totul altă destinație decât aceea de muzeu în aer liber. Locul era plin de oameni dedicați trup și suflet ideii de viață activă, unii alergau, alții făceau gimnastică, jucau badmington sau se unduiau grațios în mișcări de relaxare tip yoga. O statuie care la prima privire părea să evoce tradiția sportivă a acestui loc, s-a dovedit după citirea inscripției de pe soclu, a fi de fapt un monument închinat memoriei voluntarilor catalani morți în Primul Război Mondial.

-la o aruncătură de băț, traversând doar o alee, am pătruns în Plaça de les Armes. Pătratul pieței este frumos delimitat de patru alei asfaltate, umbrite vara de rânduri duble de platani albi, desfrunziți la momentul vizitei noastre, dar și așa nespus de frumoși. Perimetrul central al pieței este ocupat de o piscină ovală, în mijlocul căreia dormitează o frumoasă sculptură modernistă din marmură albă, botezată Desconsol (supărare) , opera artistului Josep Llimona.

Trei clădiri monumentale, singurele supraviețuitoare din perimetrul fostei cetăți, mărginesc extremitățile pieței: fostul Arsenal a devenit din 1932 sediul Parlamentului Catalunyei; Muzeul de Artă Modernă ocupă aripa lateral vestică a Palatului Parlamentului, în timp ce simetrica sa dinspre răsărit adăpostește Biblioteca și arhiva Parlamentului; față în față cu clădirea Parlamentului se află Institutul Verdaguer (IES Verdaguer) , fostul palat al guvernatorului cetății, azi institut de învățământ superior și Capilla Castrense (capela militară) , singura construcție a cetății care nu și-a schimbat destinația inițială, aceea de loc de rugăciune și reculegere. Din păcate, ușile ei erau ferecate, căci altfel, ne-am fi bucurat să aflăm cum arată și în interior, după ce am evaluat din exterior proporțiile ei de adevărată basilică.

Din acest punct, vizitatorul poate alege să facă un popas la Grădina Zoologică (Zoo de Barcelona) , sau să se îndrepte direct către poarta de ieșire din parc. Grădina Zoologică se bucură de un bun renume în ceea ce privește reconstituirea cât mai fidelă a diverselor habitate din lume. Ne-am fi bucurat să le descoperim și noi, dar asta ar fi însemnat o incursiune de cel puțin două ore, timp pe care am preferat să-l consacrăm explorării orașului. Așa că am părăsit frumosul parc prin poarta sa sudică, încadrată de grațioasele statui ale Agriculturii și Pisciculturii, salutând din mers ultimul reper memorabil al acestei vizite: statuia ecvestră a Prim generalului Jaume Carriga I Miquel, militant al Revoluției de la 1868 în urma căreia a fost răsturnată dinastia regală a Bourbonilor și autorul Decretului de demolare a cetății cu preluarea terenurilor în proprietate publică. Statuia este opera lui Frederic Mares.

Poftiți la o vizită virtuală în Parc de la Ciutadella, făcând clic aici

3. O plimbare mult mai scurtă (doar 15 minute), am făcut în Parc de Joan Miró. De fapt am trecut prin extremitatea sa vestică, de-a lungul bulevardului Carrer Taragona, mergând spre Plaça d'Espagna. Parcul ocupă o suprafață de formă pătrată în spatele Arenei de Barcelona, împărțită în două sectoare: unul plin de vegetație mediteraneană, intersectat de alei din pământ bătătorit, celălat betonat și cu multiple amenajări pentru practicarea sportului. Întrucât în zonă a funcționat până în 1979 Abatorul orașului, primul nume al parcului amintea de această vocație a locului: Parc de l'Escorxador (parcul abatorului). Denumirea actuală s-a dorit a fi un omagiu adus artistului plastic Joan Miró, născut la Barcelona și devenit unul dintre cei mai cunoscuți reprezentanți ai curentului suprarealist. Personalitatea sa este evocată cel mai bine de sculptura ce-i poartă semnătura, Dona i Ocell (femeia și pasărea), expusă pe partea dinspre bulevard, în mijlocul unui bazin cu apă. Coloritul bogat și forma prelungă, amintind de siluetele păsărilor lui Brâncuși, au fost cele care ne-au atras atenția și ne-au determinat să coborâm o stație mai înainte de Plaça d'Espagna, special pentru a o admira mai de aproape. Am evitat o plimbare mai îndelungată pe aleile parcului, compensând-o cu panorama lui, perfect vizibilă de la înălțimea terasei superioare a Arenei de Barcelona.

4. În sfârșit, o ultimă plimbare prin zonele verzi ale Barcelonei, o vom face în Jardins del Pedralbes Palau Royal, una dintre cele mai impunătoare, mai elegante și mai luxuriante grădini din capitala catalană.

Se află pe Avinguda Diagonal, un bulevard modernizat, plin de construcții din sticlă și beton, ca o replică a prezentului dată vremurilor trecute, cu modestie reprezentate aici de fostul Palat Regal.

Istoria Pedralbes Palau Royal a început cu un nefericit incendiu care în ziua Crăciunului din 1875 a mistuit Palatul Regal din Pla de Palau. Noua reședință regală avea să fie reconstruită în 1921 pe scheletul unui palat aflat în proprietatea primarului de atunci al Barcelonei, Antonio Güell, care a cedat terenul și construcția ca atare, în favoarea casei regale. În 1931, după proclamarea efemeră a Republicii Spaniole, palatul și grădina din jurul său au trecut în proprietate municipală, fiind deschise fără restricții publicului.

Actuala grădină păstrează mult din înfățișarea sa inițială, dar de-a lungul timpului, arhitectura ei a fost de mai multe ori retușată și restaurată. Vom descoperi farmecul ei aparte în spatele unui gard lung de cca. 250 metri, camuflat de straturi dese de vegetație agățătoare (am aflat că e ” bougainvillea”, un arbust cățărător originar din America de Sud, care vara abundă în flori roșii sau violacee, o adevărată perdea florală pe suprafața elementului de sprijin). Trotuarul din fața zidului este foarte generos din punct de vedere al spațiului ocupat, iar amenajările artistice din vecinătatea lui (peluze, bazine cu fântâni arteziene, statui, lampadare stradale din fier forjat) pun mult în evidență intrarea în fostul domeniu regal și te invită să-i treci pragul.

Am pătruns și noi prin poarta foarte largă, realizată din bare simple de fier forjat, după ce am studiat mai întâi harta locației afișată pe un panou la intrare și ne-am făcut o idee despre traseul ce urma să-l străbatem. Dar chiar dacă n-am fi făcut-o, sigur e că nu ne-am fi rătăcit, căci și în incintă sunt plăcuțe indicatoare către principalele puncte de interes.

Față în față cu poarta de intrare se află un iaz oval în centrul căruia se oglindește o delicată statuie de marmură: un nud de femeie, reprezentare simbolică a Mării Mediterane, în viziunea artistică a sculptorului Fabregas Eulalia Sentmenat. În spatele ei planul este supraînălțat, făcând loc unei mici cascade și unei la fel de mici fântâni arteziene, înconjurate de peluze cu flori și de o rețea de alei simetrice care converg către axa centrală a grădinii.

Spațiul abundă în vegetație de tip mediteranean (portocali, palmieri, lauri, asparagus, eucalypt, magnolii, chiparoși, măslini, viță de vie, iederă, tuia, tufișuri de maquis sau Evonymus japonicas, tunse în forme geometrice, în special sub formă de bile), dar nu lipsesc nici exemplare ale climei temperate, cum sunt teii, frasinii, pinii, cedrii și stejarii. Și în mijlocul acestei bogății vegetale, elmentele de decor sculpturale, mergând de la balustrade și coloane din granit, până la amfore stilizate, busturi, ori statui gârbovite de vreme, ne provoacă neîncetat la comparații cu anticele grădini romane.

Desenul arhitectonic și estetic actual al grădinii este opera arhitectului Nicolau Maria Rubió I Tuduri, care s-a ocupat de amenajare în perioada 1925-1927. O contribuție mai modestă la modelarea estetică a grădinii și-a adus-o și Antoni Gaudi. Lui i se datorează amenajarea crângului din fața Palatului, iar două elemente de decor poartă semnătura sa: o pergolă imensă pe suport de fier forjat și Fântâna lui Hercule, o cișmea cu apă potabilă, ancorată între bustul lui Hercule, pietre, fier forjat și figura mitologică a unui dragon.

În partea din spatele parcului am descoperit frumoasa clădire a Palatului Regal. El găzduiește azi, în cele două aripi laterale, Muzeul de Arte Decorative (Museu de les Arts Decoratives), Muzeul ceramicii (Museu de Ceràmica) și Muzeul textil și de îmbrăcăminte (Museu Tèxtil i d'Indumentària) . Muzeele se deschid după ora 10, iar noi, care ne aflam acolo la prima oră a dimineții, am renunțat la ideea de a vizita măcar unul dintre ele, nu atât pentru a admira exponatele, cât pentru a descoperi rafinata arhitectură interioară a palatului, relevată nouă prin vizualizarea panourilor publicitare de la intrare. În 1997, ca semn de prețuire pentru aceasta, a doua fiică a regelui Juan Carlos I, prințesa Cristina, a ales ca nunta ei să se desfășoare aici, la Barcelona, chiar în sălile de recepție ale Palatului Regal.

Ne-am mărginit așadar să admirăm frumoasa piscină din fața palatului și statuia de marmură albă a reginei Isabela a II-a, cu fiul ei în brațe (viitorul rege Alfons al XII-lea), amplasată chiar în fața ușii de intrare. Ne-am plimbat pe alei, am savurat câte un sandwich pe o bancă, ne-am distrat pe seama concurenței acerbe ce se dădea între porumbeii și papagalii locuitori ai parcului, atunci când am renunțat în favoarea lor la o parte din hrana noastră. Am petrecut acolo aproape o oră, pentru că era mult soare, atmosfera era proaspătă și plină de pace, iar cântecul zecilor de păsărele ne oferea și cadrul sonor perfect pentru a face începutul de zi cât mai plăcut. Un îmbietor debut al unei zile frumoase în Barcelona, pe care nu o voi uita niciodată, chiar dacă timpul va estompa puterea sentimentelor pe care le-am trăit acolo.

Cer iertare pentru răbdarea cititorilor pe care am pus-o într-adevăr la grea încercare și rog webmasterul să alăture un fond sonor, dar și vizual deosebit, care ne descoperă Barcelona așa cum puțini dintre noi vor reuși să o cunoască vreodată, adică de la înălțimea cerului: http://www.youtube.com/watch?v=sGrKTiEOMUw&feature=related. Este și un fel de rezumat ilustrat a tot ceea ce v-am prezentat, ba chiar mai mult.


[fb]
---
Trimis de mariana.olaru in 12.12.12 10:25:47
Validat / Publicat: 12.12.12 15:05:28
NOTĂ: Articol ARHIVAT (nu intră în calculul mediei acestei destinaţii)

VIZUALIZĂRI: 4855 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
selectat ca MiniGhid AmFostAcolo
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

5 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (mariana.olaru); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P154 Barcelona, Jardins del Pedralbes Palau Royal: statuia de marmură a Isabelei a II-a și a fiului ei, viitorul rege Alfonso al XII-lea
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol:
[900 PMA] [450 PMA]
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 36200 PMA (din 38 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.

ECOURI la acest articol

5 ecouri scrise, până acum

webmaster [12.12.12 11:15:03] »

Articolul a fost selectat ca MiniGhid AmFostAcolo pentru această destinaţie.

Michi [12.12.12 17:39:54] »

Mariana, felicitari pentru ampla descriere documentata a Barcelonei. Am si un interes personal. Cum m-am inscris la o excursie cu seniorii, am sa-ti printez review-urile si n-am sa mai am nevoie de ghid. Multumesc.

mariana.olaru [12.12.12 18:34:17] »

Michi, îți mulțumesc! Sunt încântată că ți-am fost de folos și sper ca la Barcelona să realizezi că într-adevăr a meritat să mizezi pe mini-ghidul semnat de mine, prin amabilitatea webmasterilor. Îți doresc călătorie plăcută, din care să ne depeni și nouă apoi povești frumoase, care sigur îi va inspira și pe alți amatori de călătorii.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
Diaura* [13.12.12 23:41:12] »

Se spune ca; "a calatori e mult mai educativ decat a citi o carte".

mariana.olaru [14.12.12 10:14:58] »

Diaura

Din punctul meu de vedere, și da, și nu... mai degrabă aș zice că... a călători = a citi o carte = a te educa

Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
3 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
Diaura*, mariana.olaru, Michi
Alte impresii din această RUBRICĂDescoperă Barcelona:


    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

 
[C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.065217018127441 sec
    ecranul dvs: 1 x 1