ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 23.08.2012
--- M ---
GR. VÂRSTĂ: 40-50 ani
DIN: Deva
ÎNSCRIS: 09.08.11
STATUS: GOLD
DATE SEJUR
JUL-2012
DURATA: 10 nopți
familie cu copii
2 AD. + 1 COPII -- v: 4 [ani]

GRAD SATISFACȚIE
SERVICII:
100.00%
Încântat, fără reproș
CAZARE [camere etc]:
100.00%
Încântat, fără reproș
BUCĂTĂRIE ŞI MASĂ:
100.00%
Încântat, fără reproș
PLAJA şi MAREA:
100.00%
Încântat, fără reproș
DISTRACŢ. / RELAXARE:
100.00%
Încântat, fără reproș

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
100.00%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
AFA RECOMANDĂ: Pentru transfer Aeroport - Hotel (Roma) și/sau tururi turistice ale Romei / Vaticanului - recomandăm ghidroma.eu
  • Informatii sau rezervări: pe sait sau tel. +39 324 981 3672
  • TIMP CITIRE: 2 MIN

    Croce di Malta 2012

    TIPĂREȘTE

    Multumesc celor care au scris referinte despre acest hotel. Intr-adevar, conditiile de la hotel au fost exact asa cum a fost descris.

    Ne-am simtit foarte bine. Am petrecut 10 zile de vacanta intr-o ambianta placuta. Patronul hotelului, foarte amabil si extrem de saritor. Cand am ajuns, nu mai erau locuri de parcare si ne-a spus ca ne va duce la o alta parcare (tot gratuita). Am descarcat bagajele, patronul ni le-a carat de la masina in hotel si apoi a venit si ne-a condus la o parcare publica la 3 minute distanta. Ulterior, am preferat acea parcare pentru faptul ca puteam lua masina oricand, fara sa deranjam pe nimeni. Daca as fi lasat-o in fata hotelului, din cauza aglomeratiei, mai parcau in fata altor masini. Si ca sa nu ramana nimeni blocat, trebuia sa lasi cheia la receptie Astfel, daca doreai sa pleci, trebuia sa rogi patronul sa mute masina respectiva. El ar fi facut-o imediat, fara nici o problema, dar am considerat mai bine ca ne-a pus masina in parcarea din apropiere.

    Hotelul are wi-fi free, aer conditionat, seif, mini bar, uscator de par, balcon si TV cu posturi in limba engleza, germana si bineinteles in italiana. Sezlongurile si umbrelele erau incluse in pretul hotelului.

    Hotelul dispune de 2 piscine (una cu trambulina, iar celalalta este pentru copii mici). Majoritatea turistilor erau din Germania, Austria si Franta.

    Ne-a impresionat in mod placut (pe langa multe altele) faptul ca pentru copii aveau meniu separat. Mancarea nu doar foarte gustoasa, dar si prezentarea de exceptie. Deasemenea, joi seara a fost masa festiva, cu mancare mai deosebita si bineinteles cu tort. Ne-am simtit foarte bine. In bilet am ales doar mic dejun si cina. Am luat biletul de la o agentie din Romania, si a fost mai ieftin decat daca am fi rezervat pe internet.

    Intr-o seara, patronul a oferit fetitei mele un mic cadou: o cutie in care erau cateva planse si creioane ca sa le coloreze.

    Hotelul este situat intre piata Milano si Torina, la capatul nordic al statiunii. In fiecare saptamana, se organizeaza spectacole (activitati) in diferite piete: concurs de dans, expozitie de sculptura in lemn, etc.

    Recomand acest hotel.


    [fb]
    ---
    Trimis de gabibert in 23.08.12 18:35:16
    Validat / Publicat: 23.08.12 18:48:28
    INFO ADIȚIONALE
    • Nu a fost singura vizită/vacanţă în ITALIA. A mai fost în/la: hotel Delle Mimose, Lido di Jesolo
    NOTĂ: Articol ARHIVAT (nu intră în calculul mediei acestei destinaţii)

    VIZUALIZĂRI: 4867 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
    SESIZEAZĂ
    conținut, limbaj

    19 ecouri scrise, până acum, la acest articol

    NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (gabibert); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
    Impresiile fiind subiective, AFA nu poate garanta calitatea, relevanța, exactitatea, persistența ori conformitatea impresiilor si recomandărilor (cu asteptările și preferințele fiecarui cititor); deasemenea, responsabilitatea legală pentru afirmațiile făcute in articol revine integral și in mod exclusiv autorului (cf "Termenilor și conditiilor de folosire"); AFA sau administratorii săi neputând fi făcuti răspunzători în privinta corectitudinii ori efectelor de orice natură.
    Poze atașate (se deschid în pg nouă)
    P01 Cina festiva de joi seara. Aperitivul s-a servit afara in aer liber
    EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
    Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
    Puteți VOTA acest articol:
    [900 PMA] [450 PMA]
    PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 6300 PMA (din 11 voturi)

    ECOURI la acest review

    19 ecouri scrise, până acum

    Cristo [24.08.12 07:02:29] »

    Buna,

    Poti sa imi spui te rog cat a fost drumul?

    -ce traseu ati urmat;

    -cate ore ati facut;

    -cat au fost taxele de autostrada;

    Merci

    johnnyredlabel † [24.08.12 09:09:35] »

    Poti sa ne spui ceva si de costul total al sejurului?

    gabibert [24.08.12 17:01:45] »

    @Cristo:

    Salut,

    Drumul l-am facut in doua reprize: Deva - Lugoj - Timisoara - Cenad - Mako - Budapesta. Am ales varianta asta pentru ca de obicei drumul spre Timisoara nu este asa de aglomerat ca Deva - Arad. De data asta m-am inselat. Si la intoarcere a fost la fel de aglomerat, si pe langa asta in 3 localitati, era postat radar.

    La Budapesta am facut o rezervare la hotel Ibis Heroes Square, in centrul Budapestei.

    A doua zi, dupa micul dejun am plecat spre Lido di Jesolo, pe autostrada M7, pe langa Balaton, apoi am intrat direct in Slovenia - Maribor - Lubliana - Trieste - Lido.

    Deva ora 10:50 - Cenad ora 14:00 - Budapesta ora 16:50 Asta inseamna 7 ore cu opririle de rigoare.

    Budapesta ora 10 - Lido di Jesolo ora 19 (9 ore).

    Iar la intoarcere, tot la fel. Avand copil de 3 ani si 8 luni, am facut opriri cu durata mai mare de stationare.

    Vinieta pentru Ungaria am luat-o chiar din Deva, de la benzinaria Mol la pretul de 81,74 lei pentru o luna de zile (4780 Ft). Cea pentru 10 zile este 2975 forint. Pentru ca am revenit in Ungaria dupa 11 zile am luat pe o luna.

    Vinieta pentru Slovenia este 15 euro/7 zile si 30 euro/luna. Am luat tot pentru o luna de la prima benzinarie din Slovenia. Iar in Italia, autostrada de la Trieste pana in zona Lido a fost de 6,20 euro. La intoarcere la fel.

    Din tot traseul de 2600 de km pe care i-am facut in vacanta de anul asta (si de fapt din toti anii), cel mai greu si obositor au fost cei de la noi din tara din cauza lipsei autostrazilor. Deva - Cenad = 240 km

    Pentru detalii despre pretul vinietelor sau taxelor de autostrada gasesti informatii oficiale la urmatoarele pagini:

    Slovenia: dars.si

    Ungaria: autopalya.hu

    Italia: autostrade.it

    Croatia: hac.hr

    Austria: vignette.at

    gabibert [24.08.12 17:05:24] »

    @johnnyredlabel: 1900 euro 2 adulti, 1 copil de aproape 4 ani cu mic dejun inclus si cina, 10 nopti.

    Cristo [27.08.12 07:41:08] »

    @gabibert: Merci de informatii, foarte utile!

    La sfarsitul saptamani vom merge si pe acest traseu si aveam nevoie de infromatii "proaspete" legate de drum.

    Multumesc inca o data

    PS: voi intalni ceva trafic (coada) la intrare in Lido di Jesolo?

    Cu stima,

    Cristo

    johnnyredlabel † [27.08.12 11:14:08] »

    @gabibert: Multumesc. Foarte bune informatiile.

    gabibert [27.08.12 23:22:54] »

    @Cristo: Cu multa placere. Sa aveti drum bun. Noi nu am avut nici un fel de probleme in trafic, in sensul aglomerarilor mari (coada). Daca tot mergi intr-acolo, sa-ti mai dau ultimele informatii legate de transport:

    In Ungaria benzina (in jur de): 442 Ft; motorina: 445

    In Slovenia: benzina: 1.482 euro; motorina 1.382 euro

    In Italia: benzina 1.7-1.8 euro; motorina: 1.62-1.7

    Daca vrei poti sa-ti dau coordonatele GPS de la ultima statie de benzina din Slovenia din ambele sensuri (Slovenia-Italia; Italia-Slovenia si Ungaria-Slovenia; Slovenia-Ungaria). Eu am alimentat in granita Ro, apoi in ultima statie din Slovenia, iar apoi la intoarcere la prima din Slovenia iar pentru ca la noi s-a scumpit, am facut iarasi plinul la ultima din Slovenia, inainte de a intra in Ungaria. Sper ca ai inteles.

    Cu stima,

    gabibert

    RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
    Cristo [28.08.12 07:12:25] »

    @gabibert: Wow foarte complet in informatie!

    Cam la fel vom face si noi o alimentare din Romania si Inca una din Slovenia pe drum încolo, dar la intoarcere daca totul e bine s-ar putea sa facem o oprire la Viena si atunci vom alimenta si din Austria.

    Iar de coordonatele GPS as aprecia cand ai timp, daca nu e prea mare deranjul.

    PS: ati fost cumva si pana in Venetia in cele 10zile? daca da cu ce ati fost / costuri? : -)

    Cu stima,

    Cristo

    RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
    gabibert [28.08.12 23:45:01] »

    @Cristo: Salut,

    Imi place prea mult Venezia ca sa nu fac o plimbare pana acolo. Spre bucuria mea, am fost de 5 ori si inca nu ne-am plictisit. Am fost la Venezia cu masina (la o ora distanta). Ar fi fost mai interesant cu o croaziera, dar trebuia sa-mi scol fetita ca sa ajungem la ora de plecare si am ales varianta mai ieftina, adica cu masina, si a doilea avantaj, mi-am lasat fetita sa doarma cat a vrut, ca apoi sa nu fie obosita ptr. o zi intreaga de plimbare pe jos sau… la mine in spate Am parcat chiar in Venetia in parcarile supraetajate si am platit 30 euro (intre 5 – 24 ore). Se plateste la urma, in functie de cat ai stat.

    Coordonate GPS:

    -parcare Venetia: N45.4377569 E12.3174239 in Piata Roma

    -PECO MOL in granita Ungaria-Slovenia: N46.5224470 E16.5194139 (zona oras Pince)

    -PECO granita Slovenia-Italia: N45.7049589 E13.8465149 (zona oras Sezana)

    -PECO granita Italia-Slovenia: N45,7045059 E13.8469141 (zona oras Sezana)

    -PECO Total in granita Slovenia-Ungaria: N46.5215390 E16.5181580 (zona oras Pince)

    -Parcare Punta Sabbioni: N45.4472913 E12.4258707 (7 euro/zi)

    Toate statiile de benzina (PECO) de mai sus sunt din Slovenia, de pe autostrada.

    Intr-o zi am plecat cu masina pana la Punta Sabbioni (aproximativ 20 km), am parcat cu 7 euro/zi si am luat Actv (“autobuzul” care ne-a dus pe insula Burano). La hotel primisem mersul “autobuzelor” (nu stiu cum sa le denumesc – barci pentru transport persoane). Circula din 30 in 30 de minute. Croaziera pana la Burano tot 30 de minute. Ne-am plimbat cat am dorit pe Burano, iar apoi ne-am intors tot cu Actv (am uitat sa-mi notez pretul biletului). Din Venetia croaziera pe Murano doreaza 40-45 minute iar apoi, din Murano pana pe Burano… nu mai stiu durata.

    Coordonate GPS din Lido:

    -Tropicarium Lido di Jesolo: N45.5017101 E12.6309019 – atractie pentru copii

    -Sea Life – acvariu in Lido di Jesolo si Laguna shoping center: N45.5069729 E12.6343540

    -Aqualandia (parc de distractii acvatic): N45.4946697 E12.6038576 aqualandia.it

    -webcamjesolo.com = camera web unde vezi plaja din Lido di Jesolo in direct, chiar si temperatura aerului si a apei.

    Vacanta placuta!

    Cu stima,

    gabibert

    mauricius* [10.05.13 09:44:51] »

    @Cristo: N-am mai vizitat pagina de mult, însă mă gândesc că dacă răspund acestei întrebări poate mai citesc și alții, cărora le propun un alt traseu: Timișoara - Belgrad - Zagreb - Ljubljana - Trieste - Lido di Jesolo.

    De la Belgrad drumul este pe autostradă și în total sunt cca 900 km. În funcție de șofer, pauze, trafic și timpii de trecere a celor două vămi (la intrarea/ieșirea din Serbia), se fac cca 10 ore. Pe celălalt traseu am pierdut în plin sezon mai mult timp datorită blocajelor pe M0 în zona Budapestei.

    Dacă doriți să faceți un popas pe drum, vă recomand să înnoptați la Hotelul Meridijan 16 în Zagreb, în apropierea autostrăzii. Atenție că nu servesc decât micul dejun, însă au la recepție meniuri de la pizzerii cu livrare la hotel. Sau în 5-10 minute de mers pe jos găsiți câteva restaurante bune sau un foarte bun restaurant chinezesc. O altă variantă este să luați un taxi sau tramvaiul din apropiere până în centru și să vizitați orașul, chiar merită. Cele mai bune restaurante sunt pe strada Tkalciceva (corso-ul Zagrebului) și străduțele adiacente acesteia.

    Dacă nu vă țin curelele până acolo, puteți face un popas în Slavonski Brod, la Hotelul Zovko sau Pensiunea Dankic (dealerul Opel) imediat după ieșirea de pe autostradă (nu la prima ieșie, istok, ci la a doua, zapad, pe direcția de mers spre Zagreb). Dacă vreți să vizitați orașul, destul de frumușel de altfel, vă puteți caza în centru la Hotelul Savus (cam scump) sau mai bine după colț, pe malul Savei la Prenoćište Rezidencija Uno (mai modest și mai ieftin). De mâncat se mănâncă foarte bine la Pizzeria Uno pe ulița (sic!) Nikole Zrinskog. Nu este doar pizzerie, ci este un restaurant rustic, printre cele mai bune din oraș). Atenție mare în Croația deoarece au radare mobile pe mașini "civile" de lux!

    Pentru pauze "tehnice" pe autostradă recomand (pentru curățenie) OMV la ieșirea din Belgrad, MOL aproape de ieșirea din Serbia (după ce plătiți ieșirea de pe autostrada sârbă), în Croația doar dacă este absolută nevoie la INA, iar în Slovenia la benzinăriile care au restaurant Marche (excelente din toate punctele de vedere).

    Taxele de autostradă se pot plăti și în euro sau cu cardul atât în Serbia cât și Croația, cursurile de schimb fiind cele oficiale.

    Drum bun!

    Sheicul [10.05.13 14:51:09] »

    gabibert Buna, in primul rand felicitari pt multitudinea de informatii pretiosae pe care le-ai postat, vara aceasta dorim sa mergem si noi in lido di jesolo, la hotel Croce di Malta, ne poti recomanda sau spune cu ce agentie a-ti fost? si noi suntem din Deva, Mersi

    Sheicul [10.05.13 14:58:08] »

    @mauricius: Ne poti spune si taxele de autostrada pt fiecare tara in parte? Din ce am citit intr-adevar este mai scurt ca distanta si ajungi mai rapid (mai putin aglomerat) prin Beograd, dar cred ca mult mai scump si care este starea autostrazilor? Mersi

    gabibert [10.05.13 16:30:41] »

    @Sheicul: Salut, eu de cativa ani merg in vacanta cu bilete de la agentia ****. Este o agentie serioasa. Bineinteles, ca din multitudinea de oferte ale agentiei, caut pe internet referinte despre hotel, fotografii, pozitie, etc. iar una din resursele de incredere este AFA. De multe ori am facut o alegere in urma descrierilor de aici, si am fost multumit. In legatura cu drumul, prin Belgrad este mai scurt, dar mai scump, taxele de autostrada mai mari.

    Succes!

    RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
    webmaster [10.05.13 17:03:13] »

    @gabibert: ATENȚIE! referirile la AGENȚII și alte entități din România care funcționează pe principii COMERCIALE (portaluri web de profil etc) sunt INTERZISE

    Puteți trimite, în schimb, aceste informații prin intermediul mesajelor personale (pe privat).

    Sheicul [10.05.13 17:37:03] »

    @gabibert: Multumesc, am inteles, am vazut ca in 2011 a-ti fost tot in jesolo, dar la hotel delle mimose, am citit impresiile diferenta mare ar fi malta 4 stele mimose 3 stele, mancarea buna in amandoua hoteluri? iar mimose putin mai central? amandoua aproape de plaja pe plaja?

    mauricius* [11.05.13 21:37:32] »

    @Sheicul: Îmi pare rău dar chiar nu-mi amintesc cât am plătit pe autostrăzi.

    gabibert [11.05.13 23:55:15] »

    @Sheicul: Da, ambele hoteluri erau pe plaja. De la hotel incepea plaja. Ambele hoteluri au fost bune, ambele au avut mancare buna, in schimb, la Croce di Malta (4 stele) pe langa gustul bun, ne-a incantat si prezentarea, iar mancarea mai variata si meniu separat pentru copii. Cel de 4 stele este putin mai stilat, mai elegant, in schimb, avantaj Delle Mimose: ca era mai aproape de centrul statiunii, iar seara era mai multa animatie, mai multa viata, mai multa lume.

    RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
    mauricius* [19.08.13 17:43:14] »

    @Cristo: La Veneţia am fost cu vaporaşul Moby Dick II (au pliante la hotel cu orarul) sau aici http://www.mobydick-boat. it/ Tariful a fost de 15 euro/persoană şi călătoria până la Veneţia a durat circa o oră. Se pleacă de pe un ponton amenajat în dreptul Pieţei Marconi, nu foarte departe de Croce di Malta. Deşi cred că ar fi fost mai aproape la pontonul din dreptul Pieţei Milano. Staţia de oprire în Veneţia este în imediata vecinătate a Palatului Dogilor. Personal, voi alege data viitoare autobuzul.

    RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
    mauricius* [19.08.13 17:47:17] »

    @gabibert: mai multa viaţă se traduce prin mai multă gălăgie târziu în noapte!

    Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

    ROG REȚINEȚI:
    • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
    • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
    • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
      (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
    SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
    NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
    EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
    Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

    NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
    Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
    VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
    5 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
    Cristo, gabibert, johnnyredlabel, mauricius*, Sheicul
    Alte impresii din această RUBRICĂCroce di Malta Hotel:

      SOCIALs
    Alătură-te comunității noastre

    AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
    SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

     
    [C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
    AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.054834127426147 sec
    ecranul dvs: 1 x 1