Santorini, mon amour!

TIPĂREȘTE

Pentru mine, cele sapte zile petrecute in perla insulelor Ciclade au fost un "coup de foudre", cum zic francezii. M-am indragostit iremediabil de apele albastre ale Egeei, de lava incremenita in mare si de devastatorul apus de soare, asa cum se vede de pe Skaros ori din Oia sau Fira. Sa o luam cu inceputul.

In mai am facut rezervare la Athina Cliff Side Suites (vezi impresii), prinzand o oferta speciala (1000 euro o junior suite cu vedere la vulcan - peisajul demential de frumos si mic dejun servit pe terasa). Charterul a mai costat si el 500 de euro pentru """echipa de dublu""", iar de cheltuiala am mai avut vreo 1500 de euro (ceea ce, la preturile din Fira si Oia, nu-i deloc prea mult). Abia a aterizat charterul Tarom pe micutul aeroport din Santorini, ca am si remarcat Monolithos, o stanca imensa in care sta, parca infipta, bisericuta Sf. Ioan. Transferul, asigurat de hotel, ne-a asteptat la iesire si ne-a debarcat de urgenta in centrul Firei, unde ne astepta un angajat al hotelului, care ne-a dus bagajele in camera. Aici, primul soc: desi fuseseram preveniti ca hotelurile cu vedere la caldera presupun urcarea si coborarea unui numar mai mare sau mai mic de trepte, deja pana la Athina imi faceam probleme pentru sanatatea picioarelor noastre (intre timp, ne-am obisnuit, urcatul si coboratul facand parte din sportul zilnic). Primiti la receptie cu vin si dulciuri, bagajele lasate in camera, am pornit repejor la explorarea imprejurimilor.

In primul rand, vederea de pe terasa hotelului este incredibila: dimineata este racoare pana aproape de ora 11, in timpul zilei nu-ti poti lua ochii de la furnicarul de vese de croaziera de jos din port, ori de la magarusii care urca si coboara cele 500 de trepte pana la apa, iar seara... spectacolul de gala: un glob de foc care coboara incet in adancuri, pierdut in raze de lumina nesfarsita, pana cand dispare in aplauzele tuturor... pentru asta, las pozele sa vorbeasca.

Dupa o luare rapida la cunostinta a Firei am tras doua concluzii: in primul rand aveam neaparata nevoie de un mijloc de transport (am ales ATV-ul, care ne-a costat 20 de euro pe zi, plus benzina, pentru 6 zile) si ca preturile nu prea aveau nimic de-a face cu realitatea: o masa pentru doua persoane, cu un fel principal (de obicei gyros sau souvlaki de porc sau pui, cu garnitura si salata, ori poate calamari), paine, una-doua beri si o doza de Fanta sare binisor de 30 de euro la terasele de langa caldera. In centru sunt mai multe fast-food, care servesc saorma, pizza, etc, unde te mai poti apropia (o saorma era vreo 6 euro, o pizza pentru doua persoane vreo 10). Ca fapt divers, socul cel mare l-am avut de ziua mea, cand am ales sa sarbatorim la o terasa sic, unde un pahar de vin alb, specialitatea casei, un Mojito si o prajitura fantezie ne-au lasat fara 50 de euro. Iar ca adaos la curiozitate, in Oia, la terasele cu vedere la apusul de soare, unde pretentiile cresc, cea mai scumpa cafea era vreo 8 euro.

Avand la dispozite ATV-ul, am trecut la explorare (trebuie sa marturisesc ca nu am facut plaja in sensul lenevirii pe sezlong, pe malul marii/piscinei... bronzul capatat este rezultatul exclusiv al vantului si soarelui care ne-au insotit in peregrinari, ca si al vizitelor la Plaja Rosie, Plaja Alba, plajelor din Kamari si Perissa. Sa incepem.

Prima zi a avut ca traseu Fira-Perissa-Akrotiri-Red Beach-portul Athinios. Ca prima impresie, ATV-ul de 50 cmc a facut cu greu fata traseului in panta (zilele urmatoare am luat unul de 150 cmc care nu a avut nici o problema). Perissa, o statiune linistitia, unde am avut sezlonguri gratuite, cu conditia sa consumam ceva de la terasa de vis-a vis (preturi decente). Plaja din pietris negru. Ca o paranteza, in Santorini, nu te duci la plaja in slapi, decat daca vrei sa-ti rupi picioarele. Pe langa faptul ca pietrisul frige ca dracu’ dupa ora 10, la intrarea in apa sunt pietroaie destul de mari; am avut amandoi asa-numitii aqua-shoes (de la Decathlon Berceni), un fel de pantofi din panza cauciucata, cu talpa de cauciuc, foarte usori, care se usuca si repede si cu care poti inota fara probleme. I-am folosit nu numai la intrarile in apa, ci si la urcusul catre Red Beach, care nu-i chiar floare la ureche. Dupa vreo doua ore de lenevit sub umbrelele acoperite cu stuf, am facut un dus, am pus prosopul de plaja pe saua ATV-ului (care era suficient de incinsa sa pregatesti o omleta pe ea) si am luat-o usor spre Akrotiri. In drum am oprit la o terasa numita Magic Sunset, chiar pe marginea Calderei, pentru o poza intr-un cadru special amenajat (cele doua scaune clasice, cu doua pahare cu vin si albastrul Egeei, marginita in fundal de vulcanul inca somnoros). Ca si vegetatie, Santorini este o insula arida, singura exceptie fiind vestitele vite de vie care acopereau cea mai mare parte a campurilor pietroase.

Am lasat ATV-ul chiar la capatul drumului catre Red Beach, in parcarea unei mici taverne si am inceput nelipsitul urcus. Poteca este in unele locuri dificila, asa ca localnicii au instalat un fel de bare din lemn, pentru sustinere.

Red Beach este impresionanta. In partea stanga este un mic golfulet cu pietre iesite din mare, pentru amatorii de bronzat in apa. Plaja este amenajata cu sezlonguri insa nu are nici un dus. De aici sunt curse cu vaporasul catre plaja vecina White Beach (5 euro dus-intors de persoana).

Plaja Alba este o intindere de pietris si nisip alb, (peretii stancilor) cred ca sunt dintr-un fel de calcar, iar in capatul dinspre Red Beach se afla o grota, pentru inotatorii experimentati. De asemenea, nu exista dusuri, iar doua sezlonguri, fara umbrela, 5 euro. Nu este obligatoriu sa te intorci cu barca cu care ai venit, poti alege oricare alta... distanta intre curse este cam de 30 de minute. Drumul pe apa nu dureaza mult, insa peisajul este absolut superb: colti de stanca albi si negri care rasar din apele albastre ale Egeei, valuri care se sparg lenese, in dantele nesfarsite de spuma alba, pesti care insotesc barca... Merita vazut, povestile nu sunt suficiente.

Dupa alta baie si putina plaja (din nou, fericiti ca am avut aqua shoes la noi), am reluat urcusul inapoi, spre ATV, si ne-am oprit in sat, in Akrotiri, la o taverna de familie, unde am mancat de doua ori cat am stat in Santorini: pentru doua persoane, cotlet de porc cu cartofi prajiti, o salata tzatziki, o fanta, doua beri si un cataif cu inghetata de vanilie 25 de euro.

Situl arheologic din Akrotiri este foarte interesant; alaturi de muzeele din Fira, spune povestea civilizatiei care, acum mai bine de 3500 de ani, coloniza insula, inaintea eruptiei devastatoare a vulcanului care a sters civilizatia minoica de pe fata pamantului, la zeci de km, tocmai in Creta. Ruinele satului sunt acoperite cu o cladire din lemn, cu acoperis din sticla, rabatant si transparent, pentru a fi ferite de intemperii. O vizita cu ghid – 5 euro de persoana, cu exceptia zilei de luni, cand toate muzeele de pe insula sunt inchise.

Soseaua care duce catre principalul port al insulei Athinios, unde vin ferryboat-urile Blue Star Ferry, seamana, mai mult sau mai putin, cu Transfagarasanul nostru. Foarte abrupta, plina de curbe „ac de par”, doua autocare venind din sens opus nu au loc unul pe langa celalalt daca se intalnesc intr-o asemenea curba. Am nimerit exact sosirea unui ferryboat care descarcase oameni, bagaje si masini, cauzand o adevarata harababura si o coloana mare de masini care incercau toate sa urce catre soseaua de pe marginea calderei. In port, birouri de inchiriat masini, taverne, cateva magazine. Aici am intalnit unul dintre momentele picante ale excursiei: de pe imensul Blue Star Ferry coboara, printre alte masini (nici un alt 4X4), un imens Audi Q7: ne uitam unul la altul, nedumeriti: ce poti sa faci cu o asemenea masina mare in Santorini, e un mister. La o privire mai atenta, observam numere de Romania, un domn grasut si o domnisoara blonda cu fusta scurta, pregatiti, probabil, sa urce Transalpina. Ma rog...

Langa Fira, am vizitat 3 mici localitati, fiecare cu farmecul ei deosebit: Firostefani (de fapt o prelungire a Firei), unde se afla biserica Sf. Mina, pozata pe toate vederile din Santorini, Imerovigli si Oia. De retinut ca toate sunt mult mai linistite decat Fira, se intind de-a lungul calderei, iar in Oia, langa moara de vant de deasupra portului, sunt multe terase unde se aduna turistii sa urmareasca apusul soarelui. Tot aici se gasesc ruinele unei foste biserici, de unde se vede, poate, cel mai frumos apus. Catarati alaturi de alte sute de entuziasti, am urmarit in trei seri cum soarele se transforma intr-o minge de foc care aureste valurile si cade in mare. La final, aplauzele nu puteu fi decat de prisos. In Oia, poate e doar parerea mea, insa preturile o iau razna rau de tot: o cafea 8 euro e cam mult, chiar daca terasa respectiva are una dintre cele mai bune vederi catre apusul de soare.

In micul port al Oiei (de care o despart doar vreo 300 de trepte, fata de cele peste 500 din Fira!), am mancat niste inele de calamar fantastice. Din nou, preturi prohibitive: un kg de peste-spada era cam 60 de euro, iar la o portie intra cam 400 de grame. Alte specii de peste, vandute la kg si pregatite pe loc, variau intre 40 si 70 de euro kg. Tot aici se gaseste un centru pentru organizarea plimbarilor cu catamaranul, cea mai ieftina varianta (2 ore seara, pentru apus, de la 6.30 la 8.30) 80 de euro de persoana.

In Imerovigli am urcat pe Skaros... din dreptul hotelului Imerovigli Palace porneste o scara care coboara spre stanca. La un moment dat scara este distrusa, ramanand in locul ei o mica poteca, dupa care isi reia cursul, serpuind printre ruinele maretului castel venetian care s-a ridicat candva, semet, pe roca, adapostind pana in secolul 18 capitala insulei. Nu poti ajunge in varful stancii decat daca ai un strop de nebunie in plus: la un moment dat orice poteca inceteaza si trebuie sa te cateri, efectiv, printr-o spartura in roca pentru a ajunge pe platoul superior. Niste englezi pe care i-am intalnit pe drum o facusera, noua, sincer, ne-a fost teama. Ne-am despagubit, in schimb, coborand spre micuta biserica a Sf. Gheorghe, asezata pe o muchie de stanca, deasupra marii. Alba, cu cupola albastra si un maslin strajuind-o la poarta, ne-a intampinat tacuta, ca si candela care ardea nesfarsita la intrare.

Revenind la locuri mai accesibile, intr-o alta zi, am facut o excursie in Kamari. Statiunea mi s-a parut mult mai populata decat Perissa, cu faleza plina de hoteluri „ïnflorate”, de taverne si de tot felul de magazine. Doua sezlonguri si o umbrela 7 euro. O masa la o taverna de pe faleza (cea de langa hotel Roussos), 30 de euro (gyros de porc pe pita – absolut dementiala, cartori prajiti, inele de calamar, o salata greceasca cu legume, branza si masline, sucuri, apa plata si bere la draft).

In Kamari exista posibilitatea de a practica sporturi nautice... o experienta cu parasailing – 50 euro de persoana, ski-jet pentru 10 minute – 35 de euro, iar pentru o ora intreaga ajunge la 90 de euro. Se gasesc multe fake-uri, atat la ceasuri cat si la ochelari de soare – pe plaja, preturile pleaca de la 6-7 euro pentru o pereche de ochelari.

Intr-o alta zi, am cumparat de la o agentie locala, Kamari Tours, o excursie numita Santorini intr-o zi. 35 de euro de persoana pentru a vizita Manastirea Sf. Ilie, castelul venetian din Pyrgos, vulcanul, izvoarele calde, Thirassia si un final glorios cu apusul de soare la Oia.

Manastirea Sf. Ilie se afla la vreo 500 de metri deasupra nivelului marii, in cel mai inalt punct al insulei. Este deschisa doar o singura zi pe an, si anume pe 20 iulie. In rest, este accesibila capela, cu o terasa foarte frumoasa, inconjurata de leandri crescuti pe spaliere. Castelul venetian din Pyrgos este cel mai bine pastrat din insula si adaposteste mai multe capele si biserici, mici magazine de suveniruri, cafenele si nelipsitele magazine unde se vinde Visanto (celebrul vin al insulei Santorini, din struguri albi sau roz). Uscati 15 zile la soare, dupa cules, care ii dau gustul inconfundabil de matasos si dulce.

Din portul Athinios, ne-am imbarcat pe vasul King Thiras care, dupa aproximativ o jumatate de ora, a ancorat in micul port de pe Nea Kameni, VULCANUL!!! Trebuie spus ca, in fapt, sunt doua insule: Nea Kameni si Palea Kameni, care alcatuiesc conul terestru al vulcanului din Santorini, iar intre ele creste, mandra, o alta insulita. Langa Oia se afla craterul Columbos, la 15 metri sub nivelul marii, iar intreaga caldera are o dimensiune de 12 km latime pe 7 km lungime. La intrare pe vulcan, se plateste o taxa de 2 euro. Ghida ne-a povestit despre multiplele eruptii ale vuclanului, vizitand si cele 5 cratere existente in prezent pe insula. Pe vulcan nu se urca in slapi; ori incaltaminte sport, ori sandalele speciale pentru plimbare (au talpa de incaltaminte sport si fata de sanda, deosebit de comode vara). Cararile sunt acoperite cu cenusa vulcanica si pietre, mult praf si miros de sulf. Ni s-a atras atentia sa nu deranjam aparatura speciala instalata pentru supravegherea activitatii seismice. Ca sa fac o gluma, daca m-ar fi pus cineva sa merg acasa, gratis, pe o caldura cu mult peste 40 de grade la soare, pe un deal plin de praf si pietre, band dintr-o sticla de apa demult incalzita, cu un vulcan care doarme doar de vreo 50 de ani sub picioare, i-as fi zis ca e nebun! In schimb acolo, alaturi de multe alte natii ale pamantului, fiecare cu aparatul de pozat in functiune, am bantuit constiinciosi prin peisajul arid, ajungand dupa aproximativ o ora, inapoi la vas. Ca premiu, a urmat balaceala la Izvoarele Calde, un mic golf de langa vulcan, cu ape rosiatice, a caror temperatura pleaca de la cam 30 de grade unde se unesc cu marea si ajunge undeva la 40 si ceva de grade aproape de tarm. Miros de sulf si pete eterne pe tot ce este alb si este atins de apa sulfuroasa.

Urmeaza un popas cam de doua ore pe insula Thirassia, unde, recunosc, ca nu am mai avut puterea sa urcam treptele care duc din port in oras. Din ce ni s-a spus, aici se gaseste manastirea Sfintei Irina (Agia Irini), de la care deriva numele comercial al insulei Santorini (denumirea reala fiind de Thira). Am zacut in micul port Korfos, printre cele cateva taverne si o cafenea gazduita de o fosta moara de vant, iar in final ne-am indreptat spre Oia, unde am vazut apusul de soare, din nou catarati pe ruinele vechii biserici. Unde spre noua seara, am fost urcati in autocare si transferati la hotelurile de unde veniseram.

Recunosc ca vacanta noastra in Santorini nu a semanat deloc cu o escapada romantica... a fost mai degraba un prilej de vizitat cam tot ce merita vazut si o alergare continua de la o roca la alta, de la o biserica la alta, de la munte la plaja ri retur, de la vulcan la port si de la Oia la Akrotiri... Doar seara, obositi, leneveam fie pe terasa hotelului fie prin vreo mica taverna din Fira, ori pe strazile luminate si pline de minunatii (ceasuri scumpe, bijuterii batute cu nestemate, haine traditionale grecesti, din in subtire, care iti alinta pielea in bataia vantului), insa noua ne-a placut la nebunie. Poate, daca am mai merge o data, am sta sa ne relaxam la un spa in aer liber, sa urmarim apusul de soare din jacuzzi or sa facem baie cu sampanie, insa, deocamdata, sufletul mi-e plin de aceasta minune alba si albastra, numita Santorini, si as vrea sa inchei cu cateva versuri dintr-un ghid de calatorie, care descrie santorini ca fiind Raiul ascuns in apele Marii Egee:

„Insula nascuta din foc, apa si cenusa / Valuri de lava scufundate in abis / Roca intunecata, cu margini de diamant / Splendoare rasarita dintr-un inel de foc / Insula a dorintei si palcerilor, paradis al misterelor / Mandria Egeei.

---

VIZUALIZĂRI: 6092 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI