Cetatea Devei cea uitata

TIPĂREȘTE

In mini concediul de anul acesta am hotarat sa punctam cat mai multe obiective turistice, dupa cugetarea adanca "sa nu ne para rau ca am trecut pe acolo si am ratat ceva".

In drum spre Targu Jiu, venind dinspre Turda, Cimpeni, Brad am trecut si prin Deva, denumit de catre minicipalitate Orasul Cetatii.

Cetatea se vede de departe dominand de sus un oras in care m-a surprins foarte mult, in mod placut, numarul mare de copii si tineri. In centrul vechi al orasului cu greu gaseai un adult care sa nu fie insotit de un carucior de bebelusi sau de copii mai marisori.

Drumul spre cetate este usor de gasit, exista indicatoare care te indruma. De la soseaua principala care tranziteaza Deva un indicator spre dreapta iti arata pe unde trebuie sa o iei. Drumul duce chiar in fata telecabinei. Acesta nu este chiar in cea mai buna stare, a fost decopertat, urmand sa se toarne asfalt, dar nu se vedea nici un utilaj sau muncitor in zona.

In stanga telecabinei se afla Centrul Olimpic de Gimnastică din Deva, dar asa cum am aflat de la doamna care vinde bilete pentru telecabina, a ramas doar numele de acest loc care a adus atatea bucurii fiecaruia dintre noi prin intermediul gimnastelor si antrenorilor de aici.

Fiind marti dimineata, nu era lume care dorea sa urce la cetate. Doar o doamna cu rucsacul in spinare, turista ca si noi, dorea entuziasta sa vada un crampei de istorie.

Pretul unui bilet cu telecabina este de 6 lei un drum sau 10 lei dus-intors. Telecabina te incanta inca de cand o vezi, este o investitie bine facuta, iar panorama care se desfasoara in timpul urcarii este uluitoare. Se vede valea Muresului, Deva aflata la poalele dealului, precum si muntii in departare.

Dar placerea urcusului cu telecabina se incheie brusc odata ajunsi in varful dealului. Tot ceea ce se vede sunt niste ziduri daramate la care s-a incercat o restaurare, niste schele din lemn albite de ploi si de vreme in jurul zidurilor, cateva indicatoare cu "trecerea interzisa" si nenumarate buruieni care nu au tinut cont nici de istorie, nici de indicatoare. Nici macar celebra vipera nu se vede prin aceste locuri uitate de nepasarea si indiferenta unora. Doar un biet pui de soparla iesit sa se incalzeasca in razele diminetii.

Ne-am plimbat putin pe pasarelele din lemn construite pe o parte a cetatii incercand sa surprindem gloria si maretia locului. Nu am reusit sa simtim decat o imensa tristete. Poate in viitorul nu prea indepartat cineva isi va aduce aminte si de Cetatea Devei si o va smulge din ghearele buruienilor pentru a o reda unui oras care o merita si unei tari care are nevoie de ea.

Am decis sa coboram prin padurea care se intinde pana la poalele dealului. Drumul nu este greu, exista poteci, treci pe sub telecabina si prin tuneluri (noi am intalnit trei in drumul nostru) si se ajunge la parcul de sub cetate coborand cateva trepte.

Coborarea de pe Dealul Cetatii, precum si panorama vazuta din varful dealului imi indulcesc gustul amar ramas vazand cum dam cu piciorul la atatea locuri minunate si cu un potential urias.

Am punctat cu procent maxim cadrul natural pentru panorama si pentru drumul ce coboara in oras si nu pentru Cetatea in sine.

---

VIZUALIZĂRI: 3144 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI