O poveste despre azi si ieri…

TIPĂREȘTE

…asa mi se pare mie orasul Nicosia, o poveste din zilele noastre, o poveste neverosimila, al carui final, sper, nu a fost inca infaptuit.

Dupa ce am vizitat Larnaca, am pornit mai departe in explorarea insulei si ne-am indreptat catre Nicosia, singura capitala din lume impartita intre doua tari.

Intrarea in oras, de pe autostrada, este oarecum surprinzatoare cunoscandu-i un pic din istoria-i zbuciumata.

Ne apare in fata un oras modern cu sosele late si blocuri inalte.

Timpul e scurt, avem doar cateva ore la dispozitie pentru vizitarea orasului si atunci vrem sa vedem partea veche a acestuia, partea cuprinsa intre zidurile venetiene.

Ghidandu-ne dupa harta reusim sa ajungem in partea veche a orasului.

Chiar langa locul de parcare descoperim biserica catolica “Sfanta Cruce” ce mi s-a parut a fi casa tolerantei. Pe gardul intrarii in curtea bisericii se afla un panou in care este prezentat modul de tinere a slujbelor intre diferitele comunitati crestine aflate in zona: greaca, filipineza, indiana si sri-lankeza. E duminica si slujba abia s-a sfarsit.

Vrem sa ajungem la poarta Famagusta, una dintre cele trei porti ale vechiului oras, asa ca o luam pe stradutele mici si intortocheate, cu ochii pe harta pentru a ne atinge scopul. Peste tot intalnim localnici la plimbare si mai ales asiatici. Este o mare comunitate in acest oras.

Prima oprire o facem la biserica ortodoxa “Panagia Phaneromeni”. Biserica are o legenda frumoasa.

Initial, in evul mediu, a fost manastire ortodoxa de maici, ce teseau mestesugit matasea. Dupa ocupatia otomana, manastirea dispare si devine biserica parohiala.

De-a lungul ocupatiei otomane, legenda spune, ca in mai multe randuri s-a incercat transformarea bisericii ortodoxe in moschee, dar acest lucru nu s-a putut realiza. Se spune ca nici unul dintre imamii numiti la conducerea ei, nu au reusit sa-si duca la indeplinire indatoririle fiind rapusi in mod misterios in scurt timp de la numirea in functie. Drept credinciosii parohiei sunt convinsi ca Sfanta Fecioara a vegheat asupra bisericii si nu a lasat sa fie transformata in moschee.

Biserica este mare si frumos impodobita. Cand am vizitat-o noi se faceau de zor pregatiri pentru o nunta. Am mai zabovit un pic imprejurul bisericii unde se mai afla scoala de fete, mausoleul din marmura alba unde se afla ramasitele preotilor executati de turci in 1821, scoala de duminica a tinerilor ortodocsi, cladirea bibliotecii Phaneromeni si cladirea administrative a bisericii.

La iesirea din biserica descoperim un trenulet ce face un mic tur printre stradutele inguste si pe celebra strada Leda. Suntem obositi, asa ca o plimbare motorizata pica la fix. Biletul unui tur de cca 15 min costa 1.5 euro.

A fost foarte placut sa te strecori pe acele stradute pline de farmec, sa admiri cladirile vechi, sa vezi lumea iesita la plimbare pe strada Leda, oamenii ce stau si savureaza o cafea sau o narghilea. Pe strada Leda gasesti de toate, este o zona comerciala foarte bogata, cu magazine de firma mai mult sau mai putin cunoscute, cu cafenele si restaurante ce isi ispitesc clientii cu mesele asezate pe strada.

Tare mi-ar mai fi placut si as fi dorit sa am mai mult timp sa zabovesc in furnicarul acesta de lume, de prin toata lumea.

Turul se termina in capatul strazii Leda, acolo unde se termina si Ciprul de Sud. Suntem la granita cu Ciprul de Nord.

Descopar cu uimire ca se poate trece dincolo si cu buletinul, dar, culmea, nu-l am la mine, a ramas in bagaje la vila. Privim monumentul ridicat aici la granita, in memoria evenimentelor tragice din 1974.

Unii trec granita, altii, ca noi, doar se uita.

Plecam mai departe, pe o straduta. Un timp nu am inteles de ce este atat de pustie zona. Mergem paralel cu “linia verde” (controlata de Natiunile Unite), multe case sunt abandonate si e o atmosfera stranie. La un moment dat, dupa un colt, pe o straduta, descoperim un fel de targ de vechituri, antichitati unele, pline de farmec, ce se integreaza in peisajul inconjurator.

Intalnim in cale Muzeul luptei Nationale, apoi “Pancyprian Gymnasium” cea mai veche scoala din Nicosia (construita in 1812).

Am ajuns la Centrul Cultural Makarios al III lea, primul presedinte al Ciprului. In curte se afla Muzeul Bizantin, Muzeul de Arta Nationala si Galeriile de Arta.

In mijlocul curtii se afla catedrala Sf Ioan, ce dateaza din anul 1662. Printre atatea vestigii istorice avem ocazia sa ne bucuram de o nunta. Am ajuns chiar la finalul slujbei si am asistat la felicitarea mirilor de catre invitati. A fost placut, era multa bucurie, s-au aruncat petale de trandafiri si aerul s-a inmiresmat de parfumurile fine ale nuntasilor. Ocazia a fost prielnica, astfel am putut vizita biserica in interior si am reusit chiar sa facem si cateva poze. Duminica nu are program de vizitare. Abia la iesirea din biserica am vazut un anunt mititel care interzicea fotografierea in interior. Frescele cu care este decorat interiorul catedralei sunt din secolul VIII.

Reusim sa ajungem la poarta Famagusta, poarta ce a fost renovata in totalitate si care ne face sa ne putem imagina, cat de cat, maretia cetatii venetiene de odinioara, inconjurata de ziduri masive.

Undeva, in lateral flutura patru steaguri: cipriot, elen, european si nicosian. Aici, la poarta Famagusta functioneaza Centrul Cultural Municipal. Era inchis.

In partea stanga a portii gasim o poarta deschisa si curioasa intru. In curte am gasit o statuie impresionanta facuta din bucati de sticla. Cand ma pregateam sa o fotografiez a aparut cineva care mi-a spus ca este spatiu privat (o societate sau ceva asemanator), dar mi-a permis sa fac doua poze. N-am inteles care era simbolistica statuii, dar a zis ca un sculptor celebru in Nicosia a executat-o.

Pe partea cealalta a strazii, “vis-à-vis de istorie”, cativa localnici se bucura de ziua de duminica. Au scos in strada o masa si niste scaune, beau ceva si asculta muzica greceasca.

In exteriorul zidurile venetiene, acolo unde odata erau santurile de aparare ale cetatii, se afla Parcul Municipal, o oaza de verdeata frumos ingrijita.

Tot in parc se afla si monumentul Libertatii. Acesta a fost ridicat in 1970 in memoria celor ce au luptat pentru independenta Ciprului. Sunt paisprezece statuete ce reprezinta diferite tipuri de ciprioti, din toate paturile sociale, care au luptat impreuna pentru a obtine independenta tarii.

Un indicator ne indreapta catre “Laiki Agora”. Desi e tarziu, mai zabovim un pic in aceasta minunatie de cartier cu case traditionale, frumos restaurate. Casele sunt foarte apropiate, cu balconase si obloane, iar stradutele dintre ele sunt foarte inguste.

Repet, regretam ca nu putem sta mai mult, poate o sa reusim candva sa revenim si sa alocam Nicosiei mai multe zile. E un muzeu in aer liber, un muzeu al istoriei si al arhitecturii traditionale.

Pentru o imagine mai completa a locurilor vazute, va rog sa atasati videoclipul de aici: http://youtu. be/wVjRivSDrzY.

---

VIZUALIZĂRI: 2759 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI