Sus la munte, sus la munte - Cabana Barcaciu

TIPĂREȘTE

A fost un cantecel pe care Buni ni l-a cantat pe tot parcursul urcusului pe munte:

Ciobanasului îi place

sus la munte, sus la munte la izvor,

liber şi să fie-n pace

al naturii, al naturii domnitor.

Unde printre stânci bătrâne

curg izvoare cristaline,

jos la codru, jos la codru-nfloritor.

Increzatori in fortele proprii, dupa o dupa-amiaza si noapte fara repros campati intr-o poiana de pe Valea Avrigului (vezi impresii), ne-am impachetat cortul si cele necesare traiului (numarand trei rucsaci biiiine indesati) si ne-am inhamat la urcusul serpuit spre Cabana Barcaciu (http://www.barcaciu.ro/).

De la Poiana Neamtului (poiana-neamtului.ro) se urmeaza traseul marcat cu o cruce rosie, este indicator imediat dupa Poiana, se tine drumul drept, nu cel ce urca prin stanga, cu o panta destul de abrupta.

Drumul este forestier o bucata, vre-un km, bun si fara panta semnificativa, chiar ne-a parut rau ca nu am tras masina mai aproape, sa mai scutim din picioare, ne-ar fi folosit mai ales la intoarcere. Dar am zis sa pornim de la inceput in spirit corect, fara sa trisam. Dupa acest km incepe urcusul, prin padure, drumul devine impracticabil pentru roti (ma rog... pentru 4 roti).

Sunt diverse bucati ce traverseaza poteca (inca larga) taiate de paraie, se facuse cam noroi, poate si datorita traficului produs de mareata turma de oi ce ne-a delectat privirile in seara precedenta, le urcau pe munte. Odata cu noi au urcat alti oameni cu provizii in desagi, spre stana, pe cai (vreo 6-7), ne-au depasit repede. Copiii s-au amuzat foarte tare deoarece in desagul fiecarui cal se afla si cate un catel, li se vedea doar capul, nu am inteles de ce nu mergeau pe picioare! :)

Am traversat un parau (cel ce strabate intreaga Vale presupun), pe un pod sanatos din barne de lemn, pe unde traversasera si caii, poteca s-a ingustat remarcabil, a inceput urcusul. Traseu inca lejer dar care impunea pauze dese, mai ales pentru doza de "energie si avant", Buni avea o punguta magica cu bomboane din acela simple si foarte tari, cu diverse arome, zahar pur :) maaare atractie pentru copii, cereau necontenit.

Inainte sau dupa podul peste parau se afla un indicator care spune ca in sus, spre Barcaciu, mai avem doua ore, in jos, spre Poiana Neamtului, 15 minute, noi facusem aproape o ora de cand trecusem pe langa Poiana! Dar eram in forma, nu aveam graba, stiam ca va fi un traseu de durata. Cu echipa data (doi copii mici), ne alocasem chiar si 10 ore pentru dansul, daca ar fi fost nevoie.

In continuare a mers foarte bine, poteca mai larga sau ma ingusta, portiuni mai pe marginea rapei sau largi pe coama dealului, nu ne-au pus absolut nici o problema.

Padurea incredibil de frumoasa, o placere sa o strabati, iar portiunile largi, de pe coama dealului... pur si simplu de poveste!

Am facut pauze de cateva minute cam la fiecare 10 minute, copiii au mers pe picioarele proprii intreg traseul.

Exact la jumatatea traseului, daca urmati marcajul (ceea ce recomand), pe o poteca ingusta, este un izvor micut de unde se poate alimenta cu apa, merita facut acest lucru deoarece odata trecut podul peste parau, poteca tot urca si nu se mai intalneste cu nici o alta sursa de apa, pana sus la Cabana Barcaciu.

Acest lucru ni l-au spus bunicul din Medias, care ne depasise putin mai devreme, impreuna cu nepotul sau (de 7 ani). Aveau un pas mult mai vioi decat noi dar ne-au asteptat langa izvor sa ne atraga atentia ca nu mai gasim apa pana sus, am apreciat foarte mult gestul.

Aici am facut o pauza mai lunga de 15-20 min, am mancat ceva, am umplut sticlele.

La pauzele scurte nu se recomanda sa va opriti mai mult de cateva minute, se pierde ritmul, se racesc muschii, demarajul este cu atat mai greu. Nici nu se recomanda aportul de lichide in timpul mersului, ci in pauze, si nu cand sunteti transpirati, defapt este bine sa nu transpirati/gafaiti absolut deloc, trebuie un pas lejer care sa va permita sa urcati fara nici un discomfort, oricat de lung ar fi traseul. Dozarea efortului este extrem de importanta, si pentru cei experimentati dar mai ales pentru incepatori (ca mine), sau copii :)

Dupa inca o bucata, am gasit un alt indicator care spunea ca mai avem 40 de minute, padurea se cam termina, incepeau niste zone insorite, defrisate, incepeau sa se vada bine crestele maiestoase din jur.

Putin mai sus inca un indicator, 15 min pana la cabana. Odata trecuti deasupra varfurilor ultimilor copaci, a inceput sa ni se deschida perspectiva asupra Platoului Transilvaniei, era... de nedescris, ne-a sters orice urma de sudoare de pe frunti sau durere din muschi.

Am facut nenumarate fotografii, atat cu varfurile muntilor, din "deal", cat si cu ce se vedea "in vale", dar pe masura ce urcam, peisajul devenea si mai incredibil, iar pozele precedente ramaneau fara valoare.

Totul a culminat cu ajungerea in poiana din fata cabanei, care a aparut pe neasteptate, cam... dupa colt :) Singurul lucru care ne-a atras atentia a fost baietelul care ne astepta nerabdator si ne facea semne cu mana. El si bunicul sau facusera mai putin de doua ore de la Poiana Neamtului! mersesera mai de-a dreptul, nu pe poteca marcata si nu cu multe pauze, asa ca noi. De... experienta si antrenamentul se vad, noi facusem aproape 5 ore, dar eram foarte ok, nu ne fortasem, totul fusese intr-un rimt foarte placut si relaxant.

Poiana din fata cabanei ne-a aprut foarte brusc in fata, dupa un palc de brazi falnici. Ajunsesem pe muchia Scarisoarei, la 1550m altitudine.

Cam stiam cum ar trebui sa arate cabana, vazusem imaginile de pe site-ul ei, ceea ce nu se precizeaza acolo este perspectiva asupra vaii si muntilor din jur. Iti taia respiratia pur si simplu, din pacate fotografiile mele au surprins mult prea putin din farmecul locului. Trebuie neaparat mers si vazut acolo, respirat, trait. Daca aveti timp si un dram de antrenamen, si dragoste pentru munte, mergeti si traiti locul acela, nu poate fi descris in cuvinte, poate fi doar simtit.

Acolo totul foarte simplu si oarecum familiar, nimic nu te ingradeste. Doamna Mariana ne-a onorat cererea de zeama calda si tare bun a fost borsul de pui, servit in cani mari, in camera cea racoroasa, cu multe prici-uri.

Au 60 de locuri de cazare in total, impartite pe camere separate, mansarda sau prici-uri, eu le-am vazut doar pe cele din urma, super-decente.

Dupa cateva informatii schimbate deja ne simteam de-ai casei. Am iesit din nou afara, in soarele aproape dogoritor, era trecut de ora 15. Cat mersesem prin padure beneficiasem de umbra placuta a acesteia, odata incheiata aceasta bucata de traseu, soarele ne cam pleostise.

Ne-am inviorat cu apa rece, voios curgatoare la spalator, in imediata apropiere a cabanei. Toaletele sunt ireprosabile, zona spalatorului frumos si oarecum recent amenajata, cu scanduri sanatoase de lemn proaspat si parfumat.

Peisajul minunat te invaluie din orice unghi, in orice pozitie gasesti un nou detaliu, un nou varf maiestos ce te tine tintuit cateva secunde, cu respiratia oprita de admiratie.

Domnul Mihai era "prin curte", ne-a raspuns cu amabilitate la orice intrebare am avut. Ne-am ales un locsor mai retras pentru amplasat cortul, sa nu fim chiar in mijlocul drumului/poienii/privelistii.

Ne-am grabit cu intins cortul pentru ca-i consideram extenuati pe copii, dupa ce mancasera am crezut ca vor cadea lati. Surpriza a fost insa de partea noastra, amandoi au refuzat sa doarma, erau de o veselie si energie debordanta.

Atunci ne-am scos plasele si am inceput sa culegem muguri de brad, ca doar acesta fusese scopul major al excursiei.

Mugur si vegetatie aveai de unde alege, imprejurimile cabanei erau pline de braduti mai mari sau mai mici (datorita defrisarilor), foarte la indemana, am fi avut "treaba" pe acolo o saptamana incheiata daca ne-ar fi permis timpul, si mai ales daca ne-ar fi dat si un magarus la vale, sa ne duca kilele capturate, pana la masina.

Ni s-a atras atentia respectuos, sa nu lasam gunoaie, ca "acolo nu vin gunoierii" :) zona era de o curatenie deosebita. Este ciudat cum remarci acest lucru doar daca iti propui in mod deosebit, in schimb gunoaiele intalnite din abundenta, in locuri in care nu ar avea ce cauta (nu ca ar avea ce cauta in vre-un loc) te dezgusta foarte tare.

Am gasit si "pere de brad", conuri rosii de brad, ce apar uneori in aceasta perioada, se gasesc foarte rar (aici erau din abundenta dar greu de ajuns, doar in brazii inalti) si siropul facut din ele se spune ca este mult superior celul din muguri de brad, ca si efecte terapeutice.

Mai sus de cabana, cam 40 de min de mers, se afla un platou despre care ni s-a spus ca abunda in bujor de munte, planta minunat de parfumata si la fel de folositoare ca si mugurul de brad. Din bujor dar si din mugur, se pot servi diverse licori mult laudate, preparate la cabana: vin, ceai, posibil si altele. Noi nu am mai urcat pana la bujor, nu ne-am incumetat, am zis ca e mai bine sa ne masuram corect puterile.

Am bananait pe acolo toata dupa-amiaza, care ni s-a parut nesfarsit de lunga. Atata liniste si pace...

Copiii s-au alergat foarte mult, au admirat magarusii, s-au antrenat cu cainii, s-au leganat in balansoarul frumos sculptat din barne sanatoase de lemn, s-au cocotat pe o "scara" ce insemna stinghii de lemn batute in cuie, sub forma de trepte, intre doi brazi crescuti in paralel, din aceeasi radacina. Trebuia sa fim mereu cu ochii pe ei, sa nu se urce cat nu eram in zona, putea fi periculos daca alunecat si cadeau, si era greu sa-ti departe de locul acela :)

Restul... imprejurimile incredibil de frumoase, aerul curat. La soare te bronzai bine, cand te ascundeai la umbra, dupa cateva minute ti se facea rece si iar cautai soarele, tot asa. Pana spre seara, pe la 18 si ceva cand am zis sa le mai dam ceva de mancare la copii sa nu cumva sa adoarma nemancati, din nou ni se parea ca sunt obositi.

Am scos din traista cele de-ale gurii, ne-am insirat pe una din mesele din apropierea cabanei. Am pus de ceai, in locul special amenajat pentru foc, cu absolut toate cele necesare traiului. Am mancat, cu ochii tot la peisajul magnific din vale, sau la cel din deal, cabana chiar are o pozitie cum eu rar am mai vazut sau mi-am putut imagina.

Tot cald si soare, noi ne asteptam ca deja sa se apropie de asfintit de acum, soarele era insa binemerci. Dupa masa copiii din nou vioi, s-au luat iar la intrecere cu magarusii, noi am mai bagat cate o portie de muguri, constienti fiind ca de dimineata nu mai aveam timp de asa ceva.

Incepeau sa coboare, de pe creste, diversi plimbareti, care mai in forma, care mai rupti de efort, povesteau cat e de frumos pe acolo. Eu priveam cu jind dar nu aveam curaj, poate la o data viitoare, cand voi fi mai antrenata.

Copii inca se jucau, incepea sa se vada oboseala pe ei dar refuzau orice incercare de a se pune la orizontala, chiar l-am leganat cateva minute in balansoar, pe cel mic, nu a adormit, spre surprinderea noastra, mergea insa cam inpleticit, pe 5 carari, si abia isi mai tinea ochii deschisi, dra se prezenta ceva mai bine.

Incepeau sa serveasca cina, la mesele din aer liber, era o forfota foarte placuta. Vreo 30 de oameni care se tot perindau pe acolo, in diverse stadii ale pregatirii pentru seara.

Buni s-a cazat la unul din prici-uri. Nu aveam unde si nici nu avea rost sa mai caram extra-amenajari de dormit si pentru ea, noi tinusem cu tot dinadinsul sa dormim in cort acolo, in ciuda bagajului care a fost destul de maricel.

Buni ne-a spus ca din cele 24 de locuri la prici (30 de lei pe noapte), mai ramasesera libere doar vreo 5-6, era noaptea de sambata spre duminica.

Spre ora 21, tot lumina, soarele mai scazuse in intensitate si isi definea traiectira incetisor spre vest, chiar in fata noastra, peste Transilvania. Copiii incepusera sa chitaie ca iar le e foame, rezistasera mult peste asteptarile noastre, data fiind ziua incarcata si trezitul de la 6 dimineata. Am comandat la cabana cate o friptura de pui/porc cu piure (probabil instant dar deosebit de gustos, Buni spunea ca e posibil sa fie facut cu lapte de magarita). Cele 3 portii au fost suficient de mari cat sa ne sature pe toti, si foarte gustoase.

Am mai pus cate o bluza pe noi si ne-am indreptat spre cort sa amenajam de culcare, cat inca era lumina, racoarea se lasa incredibil de repede, cu aceeasi viteza cu care cerul se colora in nuante fantastice. M-am bucurat de apus printre picaturi, in timp ce imbracam copiii si pregateam rucsacii sa-i ia Bunii in cabana, sa nu ne incurce peste noapte.

Apusul a fost unul din cele mai frumoase pe care le-am vazut. Racoarea s-a lasat peste noi de incepusera sa ne clantane dintii, am mai alergat in deal sa mai fac o ultima poza la dunga rosiatica ce se vedea peste munti. Cand m-am intors la cort, baietelul adormise cu nasul la intrare, admirand luminile orasului (Sibiu presupun) ce incepeau sa sclipeasca abundent in zare. Domnisoara a cerut poveste de seara, a adormit dupa primele 3 fraze :) sotul putin inaintea ei :)

Eu am mai ramas cu ochii pironiti inca vreo jumatate de ora, nu-mi venea sa trag fermoarul la cort, mai erau cativa turisti care ramasesera pe prispa cabanei, ori de vorba la o cana cu ceva incalzitor, ori tot sa admire peisajul. Presupun ca toti erau la fel de obosoti ca si mine, dar freamatul simtit in suflet, in fata unui asemenea spectacol, te facea sa vrei sa mai poposesti, sa faci in asa fel incat sa mai stai putin, sa mai imprimi in tine inca putin din magia acelui loc.

Pe la un moment al noptii, am... dat putin cu nasul pe afara, pentru diverse nevoi, baietelul a exclamat un "Ooooo... " prelung, la vederea stelelor si a luminilor orasului, ce sclipeau necontenit, era cu ochii atat de mari incat mi-a fost teama ca nu va mai adormi dupa, insa nu a fost cazul.

Noaptea a fost ceva mai calda decat precedenta, nu ne-a mai inghetat nici un membru, nu ieseau aburi din gura, 12 grade au spus cei de la cabana. Poate ne mai aclimatizasem si noi, sau poate faptul ca inchisesem complet cortul a contat mai mult, oricum super-meserias cortul cel nou, deja si-a scos banii.

De dimineata ne-am trezit inaintea copiilor, in sunet de talanga de magarusi :) Deja era lumina bine, soarele cobora frumos pe creste, din spatele nostru, in jumatate de ora ajunsese peste cabana si cort, era in jur de 7 si jumatate, au inceput sa miste si copiii.

Buni deja mai culesese diverse, mai greu cu somnul de la o varsta incolo :)

Am scos de prin desagi si ultimele ramasite pentru micul-dejun, am mai pastrat ceva nuci, migdale si curmale pentru pauza de la coborare, plus bomboanele cu "energie si avant" :) Am pus si de ceai, cu frunze de zmeur de data asta, culese tot de prin zona, energizant. Cred ca am facut vreo 3 gamele (3L), o parte l-am baut acolo, o parte am luat la noi. Mai bine ceai cald cu miere decat apa rece de izvor, copiii erau cam muciosi la plecarea in excursie, stare care nici nu s-a vindecat dar nici nu s-a agravat.

Coincidenta sau nu, tot in jur de 9 si jumatate am fost cu rucsacii in spate, am multumit frumos si ne-am luat ramas bun, promitand/u-ne ca vom reveni, cel mai tarziu la bradul de vara viitoare.

Incepeau sa soseasca grupuri din vale, au ajuns cateva pana sa plecam si ne-am mai intalnit cu inca multe pe drum, deci duminica era zi de preumblat pe acolo! Numai bine ne orientasem noi, cat sa nu picam in agitatie.

Toata lumea se mira si ne felicita cand ne vedea cu copii asa mici pe acolo, mai ales ca le spuneam foarte mandrii ca au mers tot drumul pe picioarele lor.

La vale a mers ceva mai repede, "doar" 3 ore, dar mult mai solicitant din punctul meu de vedere, de acolo mi se trage febra musculara, ma dureau genunghii deja de la prima jumatate de ora. Pauzele au fost mai putine si mai rare, rucsacul mi se parea de 100 de kg, desi avea probabil doar putin peste 10, din fericire copiii erau veseli si voiosi, ar fi topait din piatra in piatra daca nu-i tineam noi pe traseu.

Pauza mai mare din nou la izvorul de la jumatatea drumului, deja era spre ora 11 si ne tot intalneam cu grupuri, erau foarte neplacut surprinsi afland ca sunt abia la jumatatea traseului. Eu ii tot spuneam sotului sa nu-i mai incurajeze sa urce pana sus, la cum gafaiau... n-as fi vrut sa stiu cu se vor simti zilele urmatoare dupa ce au tras de ei sa finalizeze traseul si sa se si intoarca in aceeasi zi. Faptul ca vedeau copii asa mici coborand de pe munte ii cam monta sa o faca si ei, noi insa abordasem problema cu o mentalitate foarte diferita si cu o organizare care ne-a permis sa facem aceasta expeditie.

Imi aminteam de excursia din septembrie, de la Balea, cand micutii nostri au urcat, din nou pe picioarele proprii, 90% din traseul de la Balea pana in Saua Caprei. Traseu normal de jumatate de ora, pentru cei antrenati, noi l-am facut in aproape doua ore de urcus, ultima parte pieptis, cu toate masurile de precautie luate, cu incaltari adecvate, cu pauze dese, relaxati.

Tot asa, o multime de... pantofari, care gafaiau deja pe la 20% din traseu, si se simteau motivati sa urce, vazandu-ne coborand cu copiii mici de acolo. Nu spun ca nu merita sa faci un efort pentru astfel de experiente dar trebuie sa-ti analizezi bine puterile si sa-ti dozezi efortul. O motivatie gresita sau un calcul deficient iti poate stirbi mult din placerea experientei. Nu are rost sa tragi de tine doar ca sa spui ca ai fost acolo si apoi, eventual sa zaci cateva zile, trebuie sa te bucuri de fiecare moment si sa sti sa-ti accepti si neputinta.

Revenim la oile noastre, pana la urma aceste sfaturi nu pre isi au rostul, cei ce gandesc cum trebuie, o fac si singuri, fara sa le-o spun eu, ceilalti oricum nu pricep ce am vrut sa spun.

In jur de ora 13 am ajuns la masina, ultimul km (de la podul de peste parau, in jos) a fost numai bun pentru destins genunghii chinuiti.

Acum am vazut puzderia de turisti ce aparuse de cand plecasem noi, atat la Poiana Neamtului cat si cu corturi, prin poiene, insa acelasi aer de civilizatie si respect, si pentru natura si pentru semeni.

Ne-am mai tras sufletul, in poiana in care lasasem masina, fara sa ne insiram prea mult. Am mai mancat si ultima masa de pranz pe malul paraului, ne-am organizat toate cele prin masina, de parca incapeau ceva mai greu decat la venire, si dusi am fost.

Copiii obositi, eu estimasem ca vor adormi pana sa ajungem in Avrig, ei bine au adormit in primii doi km :) si au tinut-o tot asa pana la intrarea in Ramnic, ceea ce ne-a dat si noua un ragaz de odihna, oarecum...

Caldura destul de mare, ventilatia cam la maxim pe masina, ne intorceam la altitudini mai joase, unde inteleg ca fusesera declarate chiar zile de canicula cele ce le lipsisem noi de acasa, noua nu ni s-a parut :)

Cand sa ma scobor din masina, in fata casei... ia genunchii de unde nu-s! :) imi cam tremurau picioarele, nu prea mi-a palcut, mi-am revenit destul de repede pe moment, ceea ce nu pot spune si despre luni dimineata, parca daduse trenul peste mine :) cred ca ar fi ajutat sa iau o aspirina ceva seara la culcare, am ignorat insa acest aspect.

Ei... data viitoare voi fi mai antrenata, experienta a meritat cu prisosinta.

Va urez toate cele bune, sper ca v-a placut povestea, primiti si un brat de parfum de tei de la mine! :)

---

VIZUALIZĂRI: 10629 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI