ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 08.05.2012
--- M ---
GR. VÂRSTĂ: 30-40 ani
DIN: Paşcani [IS]
ÎNSCRIS: 04.05.12
STATUS: GOLD
DATE SEJUR
MAY-2012
DURATA: 1 zile
familie cu copii

GRAD SATISFACȚIE
CADRUL NATURAL:
100.00%
Încântat, fără reproș

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
100.00%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
TIMP CITIRE: 9 MIN

Pietrele Doamnei - bijuteriile Rarăului

TIPĂREȘTE

Bijuteriile Rarăului: Pietrele Doamnei

Se zice prin partea locului, ţinutulul Câmpulungului Moldovenesc, că demult tare, pe vremea voievodului Petru Rareş, ar fi dat năvală turcii în Ţara de Sus. Domnitorul şi-a dus familia în munţii din această parte a Moldovei împreună cu bogăţiile ţării. Într-o peşteră s-ar fi adăpostit Doamna şi odoarele, însă peste gura peşterii s-au năruit nişte stânci uriaşe. Au fost ascunse astfel deopotrivă cele mai de preţ comori ale domnitorului: familia şi tezaurul, pierdute pentru totdeauna în inima muntelui. De la acea vreme, muntelui i s-a zis ,,Rarău’’ de la Rareş, iar stâncilor semeţe ,,Pietrele Doamnei’’.

Şi ca să lăsăm visarea să ne călăuzească paşii spre acele locuri, să acceptăm legenda aşa cum este, să o ascultăm cu respect şi să nu dăm glas dorinţei de a cerceta adevărul pe care ştiinţa se străduieşte cu răceală să ni-l destăinuie.

Am ajuns prima dată pe Pietrele Doamnei în 1989, vara prin iunie-iulie, nu-mi amintesc exact, ştiu doar că dintre toate amintirile uşor voalate de timp impresia cea mai puternică ce mi-a rămas întipărită în minte până azi, mi-a lăsat-o o floricică mică, albă-argintie, pufoasă ca o blăniţă de şoricel. Şi frunzele firave şi tulpiniţa mică avea aceeaşi culoare, ca şi cum n-ar fi avut pic de clorofilă, ca şi cum nişte mici broderii s-ar fi desprins de pe o cămaşă de prinţ şi ar fi căzut pe stânci...

Zilele trecute am găsit mica floare aşa cum era ea atunci, presată între paginile unui manual de limba engleză, pierdut prin biblioteca din casa părinţilor mei. A fost un moment de reverie, ceva între emoţia care face ca din senin să ţi se înţetoşeze clarul vederii cu o lacrimă răzvratită şi o zbatere scurtă a pieptului. A fost ceva ca în anii adolescenţei când o privire cu o secundă mai zăbovită era suficientă pentru a trezi frământări launtrice nopti şi zile întregi. Genul ăsta de emoţii nu-l găseşti nici când căştigi o sumă mulţumitoare, nici când ţi se naşte un copil, nici când atingi un obiect căruia oamenii în vanitatea lor îi atribuie un preţ... E o emoţie a omului care pe neaşteptate se trezeşte prăbuşit în abisul lui interior şi unde se întâlneşte el de acum cu el de altădată. Nu ai senzaţia că ai dobândit ceva, ci ai pierdut ceva.

De 1 Mai, ca tot omul care respectă munca şi care din respect pentru muncă îi lasă pe cei care se pricep să o îndeplinească aşa cum pot ei mai bine, am adunat claia de lume care s-a arătat dispusă la hălăduială cu o seară înainte, şi am votat încotro ne abatem. Unul voia la Cabana Durău, unul la Mănăstirile de pe lângă Târgu-Neamţ, unul la Piatra să-l ducă telegondola până în vârful muntelui, care mai de care... Eu am venit cu o propunere simplă: vreau la Pietrele Doamnei pe Rarău. Ce-i aia??? mirare generală. Unde or fi şi astea şi ce, pietre n-a văzut toată lumea? Ce au nişte pietre de la dracu-n praznic în plus faţă de pietrele din spatele blocului? Zic ,,hai să mergem şi vedem noi ce-o fi, că eu îmi aduc aminte de când eram licean că a fost un loc minunat pe care aş vrea să-l revăd’’.

N-am spus nimănui de floarea-de-colţ...

De la coada lacului de acumulare de la Bicaz pe Bistriţa, adică de la Poiana Largului, drumul coteşte la dreapta şi o ia printre munţi în sus pe malul apei. Pentru un muntean locurile acestea se contopesc cu fiinţa lui, sunt parte din existenţa lui şi desigur că le pretuieşte, dar pentru un oraşean, indiferent din ce parte a lumii ar veni, peisajele care se înfăţişează ochilor de un echilibru şi de un calm desăvârşit, aroma de răşină şi aerul curat produc o impresie atât de puternică încât ai vrea să te pierzi în timp, să rămâi suspendat într-o stare de extaz total. Însă oamenii locului îşi văd în continuare de ale lor, pentru ei totul face parte din firesc, din viaţa de zi cu zi.

De la Chiril, un sătuc răsfirat pe firul apei, sunt cam cinci kilometri până pe masivul Rarău, pe un traseu pe care se poate ajunge cu maşina dacă ai curaj, dacă n-ai mâncat nimic dimineaţă şi dacă ai frâne şi radiator bun. Daca nu îndeplineşti aceste condiţii, mai bine urci la pas, cu un rucsac mic în spate, cu o rezerva personală de apă şi cu încălţăminte cu talpă aderentă. Drumul până la Cabana Rarău poate să pară ceva lejer, mai ales că pe la jumatatea muntelui te poţi despovara de păcatele lumeşti printr-o spovedanie la Mănăstirea Rarău, aruncată aşa la întâmplare pe nişte pajişti ce sunt puse acolo să te-abată de la drum; aşa-i de nesuferită aroma florilor de munte! Îţi vine să te-ntinzi pe iarbă şi să stai cu ochii la cer până o da Domnul să se întâmple ceva. Şi se găseşte întotdeauna cineva să te scoată din visare şi te-arunce în nemiloasa şi ticăloasa lume dimprejur.

Şi-apoi dacă ţi-ai curăţat sufletul la prea-uscaţii părinţi monahi, mai ai de mers cam tot pe-atât, numai că mai anevoios că aeru-i mai rarefiat, picioarele încep să tremure, micul rucsac ţi se pare o raniţă de soldat sovietic. Şi gândurile îţi fug prin cap şi te gândeşti că ăla a urcat pe Everest, celălalt pe Aconcagua, altu’ a vrut şi el dar a căzut ca un bostan într-un fund de prăpastie... Şi ţi se face sete, şi pare că drumul la început uşor acum e al naibii de greu. E un chin plăcut, e un chin necesar, e un chin voluntar.

Doamne, domni, copii, vârstnici, urcă împinşi de un resort interior pe care nu-l poţi pricepe. Cred că e o dorinţă de a evada din spaţiul îngust şi meschin în care îşi surghiunesc zilele.

... Şi odată ajuns sus surpriza a fost una totală: de o parte şi de alta printre brazi şi molizi era puzderie de brânduşe movii, liliachii si aproape albe; n-am văzut brânduşe decât în bucheţele în preajma zilei de 1 Martie, pe la rasa conlocuitoare a ţiganilor ambulanţi care, deşi minoritară, defavorizată şi prigonită, are totuşi liberatea de a se bucura din plin de fericirea pe care natura o lasă la-ndemâna tuturor. Ei sunt primii care văd cum ghioceii scot căpuşorul din zăpadă, ei culeg primii mâţişori de salcie, ei bat pădurile după zmeură, afine, mure şi bureţi. E romantică viaţa lor într-un fel, n-au maşină de spălat vase, nu au cremă cu aloe vera, cu papaya, cu tataia şi nici lentile de contact cosmetice, dar au o libertate totală. E o iluzie că puterea asupra banilor te face liber, din contră eşti un sclav autentic. Şi ei nu sunt sclavii nimănui...

... Îmi aminteam că imediat cum ajungi pe platoul unde este construită cabana trebuie să faci la dreapta şi să ajungi la Piscul sau Piatra Şoimului. Acolo trăieşti o senzaţie de libertate totală sau de moarte iminentă. De jur împrejur se întinde un hău şi jos de tot brazii parcă sunt un covoraş de muşchi din ăla verde pe care te aşezi cu fundul când vrei să te odihneşti lângă o potecă umbrită.

Dacă totuşi îţi faci curaj şi treci puntea până pe acel pisc – o stâncă dezlipită din peretele muntelui, şi mai ai şi puţin noroc să te întorci, atunci neaparat trebuie să te opreşti pe un trunchi, să te odihneşti şi să priveşti locul. Acum 150 milioane de ani acel loc era fundul unei mări!

Ei, şi dacă te-ai odihnit poţi să începi urcuşul spre Pietrele Doamnei. Le vei fi văzut deja de la începutul urcuşului şi poate că acum ţi se par atât de aproape că le poti atinge cu mâna. Hotărăşte-te să ajungi până în vârf şi nimic să nu te abată. Vei trăi o experienţă unică nu prin faptul că n-ai mai fost niciodată în acel loc, ci pentru că cei mai mulţi asociază dealurile şi obcinile cu muntele. Dar aici e altceva, e esenţa muntelui în formă brută, pură. E piatră, stâncă, grohotiş, calcar, muchii tăioase, cer albastru, verdele brazilor şi o panoramă pe care ochiul tău o va păstra întruvecie.

Trebuie să urmezi crucea albastră într-un pătrat alb, ca semn de orientare, şi nu uita să-ţi iei de la cabană o rezervă de apă. La întoarcere eşti secătuit de-ţi vine să lingi stâncile umezite la umbră. A, încă ceva, zăpada este ceva obişnuit printre stânci chiar şi în plină vară. De 1 mai era suficientă pentru a face oameni de zăpadă, însă nimeni nu se atingea de ea. Aşa trebuia să rămână în linişte, în nemişcare, la locul ei, în locurile ferite de soare între stânci. Şi poate doar vreun urs sau cerb, noaptea, să se tăvăleasca prin ea pentru a-şi alunga gângăniile de prin blană. Dar cui îi pasă de urşi, de cerbi, de râşi şi de alte fiare când printre noi cei din jos de munte şi din afara pădurii sălăşluiesc dobitoace mult mai feroce?

Postez câteva imagini care cred că vorbesc mai bine decât o fac eu şi care sper să vă convingă de farmecul şi măreţia acestor locuri.

De sus se poate coborî spre Cîmpulung Moldovenesc, cam 14-15 km, într-o sălbăticie absolută şi ispititoare. Dar dacă nu ai puţin antrenament e cam greu.

Dacă vreţi un drum uşor, cu asfalt şi parapeţi, coborăţi înspre Pojorâta, pe partea cealaltă a muntelui, cam 10-12 kilometri şi veţi ajunge într-o Bucovină preaplină de bunăstare în care căsuţele de munte din copilăria mea, din bârne de brad şi acoperite cu şindrilă şi gardurile din leaţuri lungi aşezate orizontal, cu fân la uscat pe ele, au fost înlocuite treptat cu clădiri din bca, acoperite cu tabla roşie-grena, cu panouri solare (e drept că la munte arde soarele ca-n Sahara!), cu maşini străine în curte şi cu denumiri neaoşe: vila Fernanda, pensiunea Gioconda, care mai de care cu produse naturale din gospodaria proprie. Cine ştie, ştie... supermagazine se găsesc chiar şi în creierii munţilor.

Asta regret, pitorescul şi farmecul de altădată al căsuţelor de la munte, cu caii lor mari şi cu vitele şi oile împrăştiate pe toate coastele.

Satele montane s-au schimbat la fel cum Vama Veche a devenit una nouă şi şi-a pierdut tot farmecul de altădată.

Dar munţii şi marea... acestea au rămas ce-au fost dintotdeauna! Bucuraţi-vă de splendoarea lor găsind şi cel mai mic motiv de a le revedea şi de a îndruma şi paşii altcuiva pentru desfătarea sufletului.

Vă mulţumesc pentru clipele irosite…asta am simţit, asta v-am spus.

CO. COS1410

08.05.2012


[fb]
---
Trimis de CO.COS1410 in 08.05.12 18:22:14
Validat / Publicat: 08.05.12 19:22:25
NOTĂ: Articol ARHIVAT (nu intră în calculul mediei acestei destinaţii)

VIZUALIZĂRI: 6688 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

9 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (CO.COS1410); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P02 Brânsuşe pe Rarău - 1 mai 2012
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol:
[900 PMA] [450 PMA]
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 18200 PMA (din 19 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.

ECOURI la acest articol

9 ecouri scrise, până acum

webmaster15 [08.05.12 19:20:41] »

Pentru ca nu ati fost cazati la cabana, am mutat review-ul la rubrica "Descopera Pojorita".

MCM [08.05.12 19:39:25] »

Superbe vorbe, superbe trairi

bessondm [08.05.12 22:40:05] »

Am vazut Pietrele Doamnei pentru prima data in 1981. Le-am regasit in 2005 tot asa semete cum le stiam. Drumul l-am parcurs pe jos din Campulung Moldovenesc, dus-intors, intr-o singura zi. Sa-ti mai spun ca traiul meu de orasean sedentar m-a facut sa ma simt trecut prin masina de tocat a doua zi?... Nu, ca ai spus-o tu atat de sensibil... m-am regasit intru totul printre ideile tale despre binefacerile civilizatiei.

Doar o idee: as zice ca satele montane nu-s asa "infestate" de microbul globalizarii, tip Vama Veche. Cu cat sunt mai departe de oras, cu atat mai mari sunt sansele sa le regasesti ca in copilarie. Eu asa cred, asa sper...

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
adri-nico [08.05.12 22:46:05] »

Ce frumos review ai scris!!!

Felicitari! Esti tot nepot de-al lui Sadoveanu?

P. S. In P02 nu stiu ce e mai frumoasa... brindusa mov sau fata doamnei...

mariana.olaru CONS. ONORIFIC AFA / ROMÂNIA [08.05.12 23:41:03] »

Impresionante impresii! Chiar nu știu ce epitete sunt potrivite pentru a da grai plăcerii cu care am citit acest review. Ai pus atât de mult suflet printre rânduri, descrierile sunt atât de vii, narațiunea se transformă atât de firesc din nostalgie în îndemn și apoi în concluzie, încât am simțit că trebuie să aplaud și parafrazând aprecierile formulate de tine în finalul review-ului,

... munţii şi marea... acestea au rămas ce-au fost dintotdeauna! Bucuraţi-vă de splendoarea lor găsind şi cel mai mic motiv de a le revedea şi de a îndruma şi paşii altcuiva pentru desfătarea sufletului.

, să spun și eu: din păcate, pe la noi, nici munții, nici marea, nu mai sunt ceea ce au fost cândva... intervenția oamenilor le-a schimbat mult înfățișarea, uneori în bine, de cele mai multe ori în rău... dar măreția, noblețea și perfecțiunea peisajului montan (sau marin) nu o poate șterge nimeni! De aceea, da, merită să găsim și cel mai mic motiv de a le revedea și a ne bucura de frumusețea lor, de a da și altora temei să guste din aceste trăiri emoționante pe care ți le prilejuiește întâlnirea cu natura. Tu ai reușit să-mi retrezești dorul de ...ducă!

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
CO.COS1410 [09.05.12 09:36:49] »

@adri-nico:

Mulţumesc pentru gândurile bune.

În scrierile lui Sadoveanu îmi regăsesc copilăria şi adolescenţa. Paşcani, Fălticeni, Târgu Neamţ, un triunghi în care şi acesta a copilărit. Apa Siretului cu luncile ei, conacul lui Cuza, conacul lui Alecsandri, Nada Florilor, Dumbrava minunată, Humuleştii lui Creangă, Cetatea Neamţului, Sihăstria, Secu, satele încărcate de istorie, babele sfătoase şi moşnegii mustăcioşi, toţi oamenii locului cu poveştile lor, toate sunt puternic întipărite în mine. Atât.

Şi brânduşa şi doamna (Sânziana) sunt două flori la fel de frumoase pentru mine… şi cred că întotdeauna trebuie păstrate în acelaşi buchet.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
dorela71 [26.08.12 13:56:34] »

M-au impresionat tare mult randurile citite, mi-au trezit placute aduceri aminte si nu am rezistat imboldului de nu scrie si eu, la randu-mi, un comentariu prin care sa apreciez cat de frumos ati descris acele locuri, trairile dumneavoastra, darul pe care-l aveti de a atinge cele mai launtrice locuri ale sufletului. Va multumesc!

CO.COS1410 [31.08.12 09:18:57] »

@dorela71:

Eu sunt dator să mulţumesc tuturor celor care citind gândurile mele îmi acordă timp din viaţa lor.

Şi-apoi... cred că puţină melancolie nu strică sufletului.

webmasterX [26.09.18 09:55:19] »

Mutat, la reorganizare, în rubrica «Drumeții în munții Rarău» (nou-creată, între timp, pe sait)

[Rubrica inițială: Descoperă Pojorâta și împrejurimile]

Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
6 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
adri-nico, bessondm, CO.COS1410, dorela71, mariana.olaru, MCM
Alte impresii din această RUBRICĂDrumeții în munții Rarău:


    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

 
[C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.067219018936157 sec
    ecranul dvs: 1 x 1