Nepal - tara oamenilor zambitori (partea a doua)

TIPĂREȘTE

Dupa cum spuneam in review-ul anterior, nu mi-a luat mult sa descopar ca Nepalul inseamna mult, mult mai mult decat Everest si serpasi. Lumea fascinanta a celor mai tolerante religii din lume, hinduismul si budismul, amestecul de cultura indiana si chineza, al carui rezultat este o incantatoare lume cu o identitate proprie, oamenii mandri, dar permanent zambitori si multele locuri care de-abea asteapta sa fie descoperite - toate astea ma fac sa-mi para rau ca timpul petrecut in Nepal este pe sfarsite…

A doua zi am avut bucuria sa vizitam stupa Boudanath, cea mai mare manastire budista din afara hotarelor Tibetului. Aceasta este situata intr-o mare piata, fiind inconjurata de multe magazinase de suveniruri, diverse lacasuri de rugaciune unde m-am reintalnit ce deja celebrele “mosorele”, vedeti unul imens intr-o poza, turisti care hranesc porumbeii, calugari tibetani in robele lor portocalii, muzica tibetana si… pace. Multa pace…

Considerat unul din cele mai sfinte locuri din Nepal, monument aflat pe lista Unesco, stupa se pare ca a fost construita in jurul anilor 600 d. Hr. pe ruta comerciala care unea Tibetul de Katmandhu in vremuri de mare inflorire economica a zonei.

Mare loc de pelerinaj, aici poti vedea aproape la orice ora credinciosi care dau ocol stupei in sensul acelor de ceasornic, prosternandu-se pana la pamant. Dupa ce au terminat de inconjurat stupa, stau sa se reculeaga, dar prosternarile continua; pe chipul lor se citeste atat epuizarea fizica, dar mai ales fericirea ca se afla in acest loc sfant pt ei.

In acest loc, mai exact intr-un mic magazinas de suveniruri, am avut marea surpriza sa ne intalnim cu niste tineri… romani. Ne urmareau de cateva momente, auzindu-ne vorbind si au indraznit sa ne abordeze, sugerandu-ne ceva (nu intru in amanunte, era vorba sa cheltuim niste bancnote. care ieseau din circulatie a doua zi, apoi ne-au zis doua vorbe despre locul unde ne aflam). Surpriza de care pomeneam a fost cand ne-au marturisit ca… nu sunt turisti, ci budisti retrasi din lumea “materiala” si corporatista, care locuiau in Nepal intr-un loc de meditatie budist. Erau 3 tineri f frumosi, o fata si doi baieti, care ne-au povestit ca 6 luni stateau in meditatie si 6 luni munceau in afara manastirii, beneficiind si de ajutorul unor sponsori din randul organizatiilor budiste din zona. Am fost putin indiscreta, dar eram curioasa ca o baba si, cerandu-mi scuzele de rigoare, nu m-am putut abtine sa nu intreb ce i-a facut totusi sa o ia pe drumul asta… Mie mi se pare ca o schimbare atat de radicala nu poate fi explicata decat de un eveniment negativ absolut major, nici nu vreau sa ma gandesc, insa fata mi-a explicat simplu (si ii acord prezumtia de sinceritate) ca pur si simplu se saturasera de ciclul casa-serviciu (sau mai modern zis casa-job, casa-job), nimic altceva din ce imi imaginam eu. Atat… Mi-a parut rau ca nu am putut sta mai mult cu ei, dar trebuiau sa plece repede. Ma trezesc des gandindu-ma la ei…

Urmatorul popas a fost in orasul aproape lipit de Katmandhu, Patan, un oras de asemenea cu o densitate impresionanta de pagode, temple, stupe situate mai ales in deja celebra piata centrala (Durban Square) - sunt ceva poze in review-ul anterior, o sa mai pun si astazi.

Pashupatinath a fost urmatorul nostru popas. Este un templu hindus pe care, nefiind hindusi, noi nu l-am putut vizita. I-am facut niste poze pe dinafara, dar mult mai interesant de povestit mi se pare faptul ca in spatele templului se afla locul traditional de incinerare a mortilor in Nepal, pe malul raului Bagmati, afluent al Gangelui.

Templul Pashupatinath si raul Bagmati sunt unele din cele mai sfinte locuri pt hindusi, multi dintre hindusii nepalezi venind sau fiind adusi aici cand isi simt sfarsitul aproape. Ca la Varanasi, mult mai cunoscutul loc de pelerinaj de pe malul Gangelui (despre care am povestit aici), se spune ca sufletul cui isi afla sfarsitul in acest loc ajunge in Rai, de aceea multe din casele din preajma sunt pline de oameni batrani, bolnavi, suferinzi, aflati in asteptarea marelui moment. In jurul templului, printre cei care aduc ofrande zeitatilor, exista un loc special amenajat pentru femei fara casa si fara viitor, de obicei femei alungate de acasa sau ramase fara familie si fara un mijloc de a supravietui (vezi foto).

View-ul spre raul Bagmati este pitoresc si impresionant, dar nu vreti sa va povestesc de “miasme”… Hindusii privesc incinerarea cu mare detasare si seninatate, poate si pt faptul ca pt ei, care cred in reincarnare, moartea nu este punctual final, ci doar o etapa in drumul spre moshka (echivalentul Nirvanei la hindusi), o trecere spre o alta viata, poate mai buna…

Ce ar mai fi de povestit despre Nepal – memorabila a fost vizita la un centru de refugiati tibetani, care muncesc pentru a-si mai rotunji veniturile, fac covoare, picteaza obiecte de cult pe care apoi le vand intr-un mic magazin aflat in curtea centrului. Nepalezii sunt solidari cu cauza tibetana datorita multiplelor legaturi istorice si religioase, insa nu pot adopta o pozitie oficiala prea “sonora”, pt ca evident asta nu ar fi pe placul puternicului vecin de la nord. In schimb, ii ajuta pe masura posibilitatilor, fara sa faca prea mari “valuri” pe tema asta.

Am pomenit in prima parte pe scurt de asemenea despre vizita la un centru de mestesugarie nepaleza, unde am ramas fascinata mai ales de arta tesatorilor de covoare, adevarate opera de arta, dar si despre frumoasele si deloc ieftinele produse de cashmir si, mai ales, pashmina.

O parte din colegii din grup au fost in ultima zi, inainte de plecare, intr-o excursie optionala cu un mic avion care promitea un zbor de aprox jumatate de ora deasupra Everestului (parca 200 dolari, din cate imi aduc aminte). Fiind singura din “gasca” mea care dorea asta si fiind inca proaspete in amintire turbulentele de la zborul de venire, am tot ezitat… pana am renuntat. Cei care au fost nu s-au intors dezamagiti, desi nu au zburat efectiv deasupra Everestului, ci la oarece distanta, si li se arata”acolo in zare sunt muntii in mijlocul carora e Chomolungma”, cum ii spun localnicii Everestului. Mi s-au promis si mie niste poze, in momentul in care intru in posesia lor o sa le postez, bineinteles cu permisiunea autorilor.

Cateva (putine) vorbe despre bucataria nepaleza: dupa cum e de asteptat, orezul este alimentul de baza, fiind gatit in toate felurile imaginabile. Influentele din bucataria chineza, dar mai ales indiana, cu mirodeniile specifice, picanteriile deloc exagerate au fost foarte pe gustul meu. Fiind cazati intr-un hotel de lant, cu multi turisti europeni si americani, exista o mare varietate de feluri de mancare si am vaga banuiala ca s-au straduit sa nu ne sperie prea tare cu aromele exotice, iar de pe strada nu am avut curiozitatea si curajul sa incercam, de aceea banuiesc ca ceea ce am mancat noi in hotel era “varianta pt turisti” a bucatariei nepaleze. Oricum nu m-am plans, chiar dimpotriva, mi-a placut f mult. Trebuie sa pomenesc aici ca apa nu este potabila nici in Nepal si asa cum eram deja obisnuiti din India, gaseam zilnic in camera de hotel doua sticlute de apa potabila pt fiecare. Am nimerit insa o perioada de seceta, o sa pun si niste poze cu “coada” la apa.

Cam atat din Nepal… Un loc fermecat, mult diferit de ceea ce ma asteptam, dupa cum am mai spus, loc in care mi-ar placea mult sa ma reintorc intr-o buna zi, pt ca sunt sigura ca Nepalul mai are multe drumetii de facut, aventuri de descoperit si multe locuri care asteapta sa fie vazute si mai ales, povestite pe AFA: -) …

---

VIZUALIZĂRI: 4419 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI