ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 20.02.2012
GR. VÂRSTĂ: 30-40 ani
DIN: Radauti
ÎNSCRIS: 24.01.11
STATUS: SENATOR
DATE SEJUR
JAN-2012
DURATA: 6 zile
familie cu copii
PREȚ NA ?
FĂRĂ transport
"ECHIPA" A INCLUS:
2 AD. + 1 COPII -- v: 5

GRAD SATISFACȚIE
SERVICII:
NU SUNT ÎN MĂSURĂ SĂ MĂ PRONUNȚ
CAZARE [camere etc]:
NU SUNT ÎN MĂSURĂ SĂ MĂ PRONUNȚ
BUCĂTĂRIE ŞI MASĂ:
NU SUNT ÎN MĂSURĂ SĂ MĂ PRONUNȚ
CADRUL NATURAL:
100.00%
Încântat, fără reproș
DISTRACŢ. / RELAXARE:
100.00%
Încântat, fără reproș

NOTA MEDIE REZULTATĂ
100.00%
OBS: Spre deosebire de GRADUL de SATISFACŢIE (care se selectează de autor si se exprimă in procente, 0 - 100 %), MEDIA se calculeaza AUTOMAT, ca notă de la 1 (foarte slab) la 10 (excelent)

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut

Descoperă Montserrat

Montserrat in aproximativ jumatate de zi si Plaza de Toros Monumental pe seara

TIPĂREȘTE

Continuare de aici (vezi impresii)

Miercuri 9 Noiembrie 2011

Penultima zi la Barcelona o rezervasem pentru Montserrat. Joi, trebuia sa plecam si aveam avionul dupa masa, din Girona, si nu mai aveam timp de nimic altceva. Imi placusera reviewurile de pe amfostacolo si vroiam neaparat sa vad si eu acesti munti.

Aveam mai multe nelamuriri. Nu stiam exact unde gasesc automatele din Placa Espanya, ca sa cumpar bilete. Dar am zis ca pana la urma le-oi da eu de capat. Sa spun drept nu citisem prea multe despre Montserrat, sau daca citisem, nu-mi ramasesera toate-n cap. Vroiam insa sa urc cu telecabina si sa ma intorc cu cremaliera. Din cate am citit, daca as fi luat bilete combinate, nu aveam optiunea sa urc cu una si sa cobor cu cealalta. Trebuie sa urc si sa cobor cu telecabina sau sa urc si sa cobor cu cremaliera.

Sa le luam pe rand.

Automatele din Plaça Espanya

Statia de metrou din Plaça Espanya, are mai multe intrari. Pentru a gasi statia FGC, e bine sa intrati la metrou si apoi veti gasi indicatoare inspre FGC (un S culcat). Automatele se gasesc in aceasta statie. Daca veniti cu metroul, veti gasi indicatoare inspre statia FGC.

Noi am ajuns destul de tarziu si am facut mai multe poze pe fuga. Mergi printr-un fel de tunel si ajungi intr-o statie unde sunt mai multe trenuri parcate – un fel de dead end.

Cum am ajuns acolo, era un punct de informare FGC si era ceva coada. M-am asezat si eu la coada, ca nu stiam sigur unde-s automatele si am zis ca mai bine intreb, decat sa trebuiasca sa ma intorc inapoi cine stie pe unde. Am stat degeaba la coada, deoarece doamna de acolo mi-a zis sa merg mai in fata si voi gasi automatele.

La cativa metri de acolo erau automatele –de asta data de culoare galbena si cu mult mai multe optiuni decat cele rosii de la statiile de metrou. Langa automate sunt si ceva tineri care te ajuta cu informatii.

Am facut ceva poze automatelor pe fuga si voi explica mai detaliat in poze. Pe langa biletele pentru Montserrat se vand si alte tipuri de bilete (de ex. bilete Combinate penttru Colonia Guell). Mi-e mai usor sa explic in poze.

Calatoria cu trenul R5 (spre Manresa) dureaza aproximativ o ora. Aveti doua optiuni de a urca pe munte - fie cu telecabina, fie cu cremaliera (un fel de tren). Daca vreti sa urcati cu telecabina, trebuie sa coborati la statia “Aeri de Montserrat”, iar daca vreti sa urcati cu cremaliera, trebuie coborat la statia urmatoare – “Monistrol de Montserrat”.

Calatoria cu telecabina e mult mai scurta, dureaza vreo 5 minute, si telecabina circula cam din sfert in sfert de ora. Calatoria cu cremaliera dureaza vreo 20 de minute.

Trenurile R5, pleaca la xx: 36, din ora-n ora -dar e bine sa reverificati orele de plecare deoarece uneori variaza in functie de sezon. Prin brosuri apare primul tren la 8:36, deoarece telecabina incepe sa functioneze la 9:40. Daca luati trenul de 7:36, va trebui sa urcati cu cremaliera.

E usor de inteles la care statie aveti de coborat, deoarece in tren sunt panouri cu beculete ca la metrou si apare lumina intermitenta pentru statia care urmeaza.

Tipuri de bilete:

TransMontserrat (24.25€) – aveti inclusa calatoria din Placa Espanya pana la Montserrat, unde trebuie sa va hotarati cu ce veti urca –cu cremalliera sau cu telecabina. Va trebui sa mergeti si sa va intoarceti cu una dintre astea doua si trebuie sa coborati la statia corecta. Bilete TransMonserrat pentru telecabina, nu vor functiona la cremaliera si invers.

Pe langa calatoria la Montserrat aveti calatorii “nelimitate” cu funicularele din varful muntelui (San Juan & Santa Cova) si intrarea la prezentarea “audiovizuala”.

Tot Montserrat (39.95€) - e ca si TransMontserrat doar ca mai are inclusa intrarea la muzeul de pe Montserrat (care e 6.50 euro) si o masa de pranz - self service- la restaurantul din Montserrat.

Pe langa astea doua se pot cumpara si bilete simple combinate (fara funiculare) de ex. :

Ticket Trains + Rack Railway (Bilet de tren + Cremaliera) 8.75 € sau

Ticket Trains + Cable Car (Bilet de tren + Telecabina) 9.35€. La automate mai aveti optiunea de a le cumpara dus-intors sau doar one way. Preturile care le-am pus eu sunt one way.

Aceste bilete se pot cumpara si de la biroul de Informatie Turistica din Placa Catalunya (e undeva la subsol in Il Corte Ingles). In caz ca le cumparati de acolo, va dau si bilete de metrou (dus intors) pana in Placa Espania (salvati vreo 2.60€ de persoana). Daca le cumparati de la automatele din Placa Espanya nu mai aveti aceste bilete de metrou gratuite. Optiunile de pe automate, difera in functie de locatia lor. Puteti cumpara bilete de la orice automat din statiile FGC, de pe primul inel.

Am ceva poze cu automatele... si sper sa pot explica mai bine in poze.

Sunt atat de multe diferente, deoarece sunt calatori de mai multe tipuri. Sunt unii, care merg doar pentru biserica, doar pentru calatorii pe munte... etc.

Cum am facut eu? Nu stiu daca a fost cea mai buna optiune, dar mi-e greu sa fac calculele acuma. Vroiam sa urc cu telecabina si sa ma intorc cu cremaliera. Nu am luat bilete TransMontserrat si TotMontserrat ci am luat bilete:

Ticket Trains + Cable Car – one way, din Placa Espanya si Ticket Trains + Rack Railway, la intoarcere din statia cremalierei de pe Montserrat. Copii au ceva reducere.

Din Placa Espanya am luat pentru telecabina + tren. Intarziasem si ne-am urcat ultimii in tren. Sunt ecrane care anunta care tren e parcat la linia respectiva. Odata urcati in tren mai verificati o data uitandu-va la beculete. Vor fi aprinse cu verde si va vor indica ruta pe care merge trenul respectiv.

Incercati sa va gasiti locuri, deoarece e de mers o ora si nu vreti sa stati in picioare o ora. Trenul era plin ochi de turisti de toate culorile. Cel mai tare era un rus mahmur, care de-abia isi mai tinea capul sus :))

Daca veti cobora la telecabina, incercati sa stati la vagoanele de pe la mijlocul trenului. In statie, toti cei din tren se vor grabi spre statia telecabinei si nu-i va putea lua pe toti odata. Ajunsi la “Aeri de Montserrat” se coboara pe niste scari printr-un pasaj subteran si se ajunge partea cealalta, unde e statia telecabinei (ca sa fie totul mai misto pe statia telecabinei scrie: “Funicular Aeri de Montserrat”).

Pagina oficiala a Telecabinei: aeridemontserrat.com

Cremalierele si funicularele apartin de FGC si cred ca Telecabina e detinuta de altcineva. De aceea cred ca nu exista bilete combinate, sa urci cu telecabina si sa cobori cu cremaliera, sau invers.

Noi am fost printre primii la coada si am urcat in prima tura. M-am gandit ca am sa am timp sa admir muntele la intoarcere. Luasem trenul de 9:36, si am ajuns pe la 10:40 la telecabina. In cateva minute eram sus. Incercati sa prindeti loc la geam, deoarece aveti ce poza. Varful muntelui era deasupra norilor si nu se vedea de jos si a fost o senzatie interesanta sa ajungem acolo :) Foarte frumoasa privelistea si impresionant totul. Am avut o rusoaica in telecabina care nu mai putea de frica si a vorbit tot drumul pe ruseste. Facea rugaciuni si vroia sa iasa cat mai repede :)

Cand mergeti de la statia telecabinei veti trece pe langa statia cremalierei. Acolo se gasesc automatele de unde se pot cumpara biletele pentru intoarcere.

Deasupra statiei cremalierei este statia Funicularului Sant Joan, care va duce pana-n varf si sub statia cremalierei, statia Funicularului Santa Cova (mult mai scurta), care cobora si va duce spre traseul care duce la Sfanta Pestera – unde a fost gasita statuia Fecioara Neagra.

Ne-am dus intai sa vedem care-i treaba pe la:

Basilica.

(Pagina Oficiala: abadiamontserrat.net)

Nu ma bag in chestii istorice...

Ora era in jur de 11:00 si Basilica era inchisa pentru vizitatori.

Basilica este deschisa intre 8:30 si 10:30 apoi e inchisa deoarece au loc slujbe si se deschide din nou la 12:00 pana la 18:30. Pe la 11:00 erau doi paznici la usa, care permiteau inrtarea doar celor cunoscuti sau veniti sa se roage. In partea dreapta, a curtii interioare, incepea sa se formeze o coada – la o usa inchisa.

In partea dreapta e coada (aici asteapta cei care vor sa urce pana langa Fecioara Neagra) iar in partea stanga se poate intra la locul unde se pun lumanari. Iti iei singur lumanarea si bagi un leu la pusculita. (scrie acolo cat costa). Tot pe acolo e iesirea celor care ies de la Madonna.

Vin foarte multi pelerini, spanioli, care asteapta sa ajunga langa statuie, de aceea e asa mare coada. La ora 12:00 se deschide iar coada merge extrem de incet. Nu intelesesem exact care-i treaba cu coada aia si m-am dus sa vad muzeul pana s'a deschide biserica.

Muzeul din Montserrat

Costuri 6:50€

Pagina Oficiala (montserratvisita.com)

Puteti vedea un asa zis tur virtual aici:(montserratvisita.com/?go= ... 734d91aad414de8)

L-am vizitat doar eu, deoarece fetele au zis pass. Fotografierea este interzisa, dar am facut pe prostul si am facut cateva poze.

Muzeul este frumusel – dar nu are legatura in mod direct cu Montserrat. Au ceva tablouri de Caravaggio, Picasso, El Greco etc. Cate putin din fiecare. Au chiar si o mumie :) E ca un muzeu in miniatura a celor mari... gen MNAC. Veti vedea prin poze daca se merita sau nu.

Eu l-am gasit interesant, dar nu un “must see”, daca ati vazut MNAC-ul, sau ceva similar.

Intr-o aripa separata aveau o expozitie temporara cu fotografii.

Dupa ce am terminat cu muzeul am mai mers inca odata la basilica. Ne-am asezat ca istetii la coada, care nu parea mai lunga decat o lasasem. De fapt parea putin mai scurta. Am stat o bucata, pana am ajuns in usa, ca sa vad ca mai erau o gramada inauntru. Desi nu mai parea asa lunga afara, era foarte lunga in interior.

Fecioara Neagra e deasupra altarului (trebuie urcat pe niste trepte la o capela aflata la etaj) si toti cei care stau la coada, mai poposesc langa ea sa se pozeze etc. Se poate intra in biserica, fara a se sta la coada. Am renuntat la Fecioara (vazusem destule similare in Girona) si am intrat in biserica. Este frumoasa. Nu mi-au iesit cine stie poze inauntru.

Daca vreti sa vedeti Fecioara, poate e bine sa va asezati la coada cand inca e inchisa usa, sau sa incercati sa ajungeti inainte de 10:30.

In biserica era plin de turisti, care asezati pe banci, se binoclau in toate directiile. Pe la 13:00 si ceva trebuie sa cante si corul de baieti al manastirii (dar am zis pass si la astia). Dupa ce ne-am holbat si noi o bucata, am zis sa mai vedem si altceva.

Am ales sa urcam cu Funicularul de Sant Juan, pana-n varful muntelui. O calatorie dus-intors e 7.45€. Funicularul asta e mai scump decat celalat.

Gasiti toate informatiile despre Funiculare si Cremaliera aici (cremallerademontserrat.co ... a/eng/index.asp)

Funicularul Sant Joan

Pleaca din 20 in 20 de minute. Din funicular se vad frumos toate cladirile manastirii, dar odata ajunsi sus, manastirea nu se mai vede, deoarece vederea e blocata de copaci.

Ajunsi sus, gasiti niste tablite care va arata anumite trasee. Cel mai scurt traseu de 15 minute e spre capela lui Sant Joan.

Sunt mai multe astfel de mini-manastiri, impanzite prin acesti munti. Drumurile sunt de munte si trebuie sa fiti echipati corenspunzator.

Un alt traseu care se face de la Sant Joan –e sa veniti pe jos pana inapoi la manastire. Cum ajungeti sus, trebuie sa mergeti in stanga. Intai se urca putin apoi se coboara... pana la manastire. Acest traseu dureaza aproximativ 45 de minute.

Nu ne-a suras nici unul dintre trasee. Eram prea rupti ca sa stam sa batem cararile prin munti acuma. Ma asteptam sa avem o priveliste mai frumoasa de la statia de sus a funicularului inspre manastire. Interesante sunt de vazut stancile: Elefantul si Mumia... dar cam atat. Aceste rute sunt pentru cei care vor sa faca drumetii de munte, nu pentru cei care au rupt Barcelona la pas, cateva zile la rand.

Ne-am invartit putin pe acolo. Nu eram hotarati in care parte sa apucam. Intai am zis ca merg pana la capelita lui San Joan (15 min, mers, 15 min inapoi), dar am avut impotriviri serioase din partea insotitoarelor.

Am urcat putin pe colina din stanga, cu gandul, ca poate am sa zaresc manastirea. Nix... Facut cateva poze si inapoi. Ca noi mai erau si alti ametiti care nu stiau unde sa o apuce :)

Daca va ganditi sa mergeti pe jos (drumul de 45 de minute) luati-va doar bilet dus, la funicular. La intoarcere am vazut niste porci mistreti, din funicular :)

Vedeti aceasta pagina (fodors.com/community/euro ... comment-6076860) aici un tip a facut ambele trasee si Santa Cova si a mers si pana la capela San Joan si are ceva poze. Va puteti face o idee ce e de vazut pe aceste trasee. Eu am vazut capela San Joan cu ceva zoom la camera si mi-a fost de ajuns.

Cu celalalt funicular, cel inspre Santa Cova, nu am fost.

Santa Cova este mult mai ieftin, dar si mult mai scurt. Va salveaza doar de o panta mai mare. De la statia de jos a funicularului tot aveti mult de mers pana la Pestera vreo 25 de minute.

La drumul care duce la Pestera a lucrat si Gaudi si din cate am inteles sunt fel de fel de statui din loc in loc. Cred ca am vazut acest drum din telecabina, cand am venit si imi pare mai interesant decat San Juan, deoarece merge pe marginea unei prapastii. In ambele cazuri, aveti mult de mers pe jos si e bine sa veniti sufleteste pregatiti pentru asta. In Pestera s-a facut o manastire. Pare cumva interesanta din poze.

Dupa ce am terminat cu Sant Juan, am facut ceva cumparaturi din magazinul de peste drum de statia cremalierei. Au lucruri interesante cu Montserrat. Era penultima zi si trebuia sa cumparam ceva prostii pentru acasa.

La tren ne-am intors cu cremaliera. Este o calatorie interesanta si aveti fel de fel de vederi asupra muntelui si a vaii. Nu prea mi-au iesit bine pozele, deoarece soarele batea din spatele muntelui. Cu noi in tren erau doi alpinisti si vorbeau de fel de fel de trasee si escaladari... din ce am inteles. Din tren am mai vazut alte capele ascunse printre piscuri.

Mi-e mi-a placut si telecabina si cremaliera si cred ca o calatorie cu ambele merita.

Cred ca e bine de urcat cu telecabina si de coborat cu cremaliera, deoarece trenul la intoarcere, trece mai intai prin statia cremalierei si aveti sansa sa prindeti locuri.

Cremaliera, mai are o statie la mijloc numita “Monistrol-Vila”. Sa nu coborati acolo – deoarece acolo e parcarea gratuita. Sa asteptati pana merge in ultima statie: “Monistrol de Montserrat”

Atat Cremaliera cat si Telecabina sunt sincronizate cu trenul inspre Barcelona. De la cremaliera aveti de mers doi pasi pana la peronul pentru Barcelona. Trenul ajunge dupa vreo 10 minute.

La calatoria inapoi, nu am mai mers pana-n Placa Espania, ci am coborat la o alta statie unde aveam legatura cu L1. Am uitat cum se cheama statia, dar cred ca e buna, daca aveti treaba cu L1.

Era trecut de amiaza si am zis ca mancam undeva pe langa hotelul nostru. Am mancat la Restaurantul Breton... langa statia de metrou Monumental. Nu a fost bun. Berea a fost buna insa. :)

In drumurile noastre pe langa Monumental, am trecut mereu pe langa “Plaça de Toros Monumental” – o corida pentru luptele cu tauri si am zis ca nu se poate sa vizitam Spania fara sa vedem si o corida.

“Plaça de Toros Monumental”

Costuri: Adulti 6€, Copii 5€

Locatie: Aproape de Statia de metrou Monumental. O statie distanta de Sagrada Familia.

In costul biletului intra vizitarea arenei si a “El Museo Taurino”. Luptele cu tauri au fost interzise in Barcelona si ultima lupta avusese loc cu vreo luna si ceva inainte prin Septembrie. A fost interesant de vizitat aceasta arena... am vazut grajdurile pentru cai, locurile unde erau tinuri taurii, pe unde intrau etc. Mai erau un fel de mini-restaurante, unde spectatorii puteau manca. Sunt curios ce mancaruri se serveau acolo :) Taur la gratar?

El Museo Taurino e slabut. Au mai multe trofee - capete de tauri. Tauri care au luptat in arena Monumental plus cateva costume de toreadori. In functie de cat de bine luptau, toreadorilor li se acordau una sau ambele urechi ale taurului. De aceea, capetele impaiate de tauri, erau fara urechi.

Am cumparat mai multe prostii de la muzeul de suveniruri si am intrat putin in vorba cu doamna care vindea acolo. Am intrebat-o care-i treaba... au interzis luptele cu tauri? Imi zice ca e doar ceva temporar. Cum adica e temporar, ca am citit ca e destul de batuta-n cuie treaba.

Imi zice... ca astia de la putere au inchis, dar mai au doar doi ani si apoi vin altii la putere si aia mai mult ca sigur ca vor redeschide arena :) Am intrebat daca oamenii vor coridele si a zis ca unii vor si altii nu vor.

Din ce am mai citit prin carti, luptele cu tauri sunt o traditie mai mult castiliana, de aceea catalanii, nu-s asa de morti dupa luptele cu tauri. Nu stiu.

Am cumparat cateva afise destul de frumoase de acolo.

Nu am poposit foarte mult. Cladirea nu-i in cea mai buna conditie dar merita o vizita, daca nu ati vazut alta prin alte parti a Spaniei.

In afara de doamna de la magazinul cu suveniruri si doi indivizi destul de dubiosi care vindeau bilete, nu mai era nimeni pe acolo :)

Cu aceasta vizita am incheiat Barcelona.

Sper sa gasiti ceva care sa va fie de folos in acest review si-n pozele care le voi incarca.

Va doresc vacante cat mai frumoase.

selectat ca MiniGhid AmFostAcolo

---
Trimis de TraianS in 20.02.12 12:50:29
Validat / Publicat: 20.02.12 14:51:12
VIZUALIZĂRI: 12538
SESIZEAZĂ
greșeală / conținut, limbaj
Adn. FAVORIT
12 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (TraianS); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo sau ale administratorilor.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.

Puteți VOTA acest articol:

PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 39800 PMA (din 43 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.

ECOURI la acest articol

12 ecouri scrise, până acum

webmaster [20.02.12 13:55:14] »

Articolul a fost selectat ca MiniGhid AmFostAcolo pentru aceasta destinatie.

Alex_Macedo [20.02.12 15:00:51] »

Noah, c-am fost cu primu' vot!

Bravos, Traiane!

adryana [20.02.12 15:32:46] »

excelent review, felicitari pentru informatiile de o deosebita importanta. Notat ca favorit, binenteles.

Larissa [20.02.12 17:26:29] »

Bună, Traian, ce pot să spun decât felicitări pentru acuratețea informațiilor! Ce mă frământă pe mine este cum ai putut avea un sejur, de fapt un city-break extins cu fetița de 5 ani? Nu s-a plictisit, nu a dormit la prânz? Nu a vrut zilnic locuri de joacă? Eu sunt neliniștită pentru că voi pleca peste trei luni cu băiețelul vreo 16 zile în Belgia și alte țări vecine și nu știu dacă o să pot face excursiile pe care mi le doresc, așa cum vreau!

nickro [20.02.12 19:31:32] »

Si eu aveam de gand sa urc la Sant Joan dar, din ce scrii tu si fotografii, nu pare asa de spectaculos daca nu se vede manastirea! Poate plimbarea spre Santa Cova ar fi mai indicata?! Am inteles ca aici (Santa Cova) se coboara pe jos si se urca cu funicularul iar din pozele tale pare destul de interesant traseul. Foarte utile si pozele cu biletele din Piata Espana! Multumiri pt. tot ce ai scris pana acum, atat de frumos si de folositor!

Noroc ca ai mers si la Barca inaintea mea !

roth [20.02.12 20:42:45] »

F E L I C I T A R I!!!

Bun, frumos, instructiv

Ce as mai putea adauga? ... putine lucruri.

As vorbi de pietrele cu forme speciale, cele carora li s-a alocat spatiu de povestit gen minimuzeu in cladirea funicularului ce urca pu munte, claditea de la statia de sus, de povestea Sfantului Gaal si... cam atat.

M-am uitat pe ciorna mea care sta si asteapta lumina saitului de ceva vreme, insa mai are de asteptat, altele sunt prioritatile mele acum din pacate, si nu pot spune ca am povestit ce mult diferit. Poate doar ca stil si exprimare, insa ideile spuse si punctate de tine sunt numai bune pentru cineva care doreste sa ajunga "Sus pe munte printre Ingeri"

station5* [21.02.12 07:43:13] »

Primul cuvant de apreciere care mi-a venit in minte: Respect! cu R mare pentru munca, elocinta, rabdarea, altruismul cu care scrii! cei interesati de destinatiile descrise de tine sunt norocosi: gasesc in articolele tale toate datele turistice de care ar avea nevoie ptr o excursie reusita!

Felicitari! cu F mare

TraianS [21.02.12 12:01:25] »

@Nea Alex, adryana, station5

Va multumesc pentru ecouri. Sunteti niste draguti

@larissa2012

Si eu am avut mari emotii cu fiica-mea, inainte de excursie, deoarece a fost prima data cand o luam cu noi si nu prea stiam cum o sa decurga lucrurile. In final totul a decurs super bine

Am incercat sa imbin in fiecare zi, obiective de interes pentru ea cu obiective de interes pentru mine Nu a stricat ca inainte am facut reclama la greu acvariumului, gradinii zoologice si parcului de distractii etc. si era foarte curioasa sa le vada. Aveam si cu ce sa o santajez si sa o tin in sah... cand incepea sa faca figuri.

-Vrei la Gradina Zoologica? ... Fii cuminte, indata terminam aici... si mergem Daca nu esti cuminte... nu mai mergem

Fiica-mea nu doarme la amiaza, dar se culca foarte devreme seara - ceea ce a fost ok. Lasam maimutelele la hotel si mai plecam singur in vreo excursie Daca doarme bine seara, dimineata e destul de fresh. Incercam sa bag ce nu-i place (sau cu efort greu fizic) de dimineata si ce o atrage... pe mai tarziu. Pana la urma mi-au iesit planurile.

Daca stii ca baietelul, trebuie neaparat sa doarma la amiaza, cred ca trebuie sa-ti faci planul in functie de asta. Vezi ceva dimineata revii la hotel si mai ataci ceva dupa amiaza. Daca nu, poate e bine sa-l deobisnuiesti de somnul de amiaza din timp. Cred ca depinde de la copil la copil. Sunt sigur ca nu vor fi probleme si veti gasi pana la urma solutia potrivita.

Si eu am avut multe emotii, dar pana la urma a iesit bine. Face fata... deci e programata sa ne insoteasca si-n excursii viitoare

@nickro

Se vede manastirea din funicular, dar din statia funicularului (cei drept nu am urcat la etaj) si de pe colina adiacenta nu se vede. Am incarcat un filmulet din funicular aici (http://www.youtube.com/watch? v=r6oquePfrH4). E filmat la intoarcere.

Mi s-a parut foarte scump acest funicular (e aproape la acelasi pret cat al calatoriei de la Barcelona pana sus la Montserrat) si am fost putin dezamagit cand am ajuns sus.

Pentru a ajunge la Santa Cova, poti lua funicularul pana jos si sa continui pe jos. Poti sa mergi si fara funicular, nu e oblligatoriu sa-l iei. Depinde cum vrei sa faci.

Te salveaza de o panta cu o inclinatie destul de mare (cica la urcare ai face-o in vreo 20 de minute). Poate la coborare merge. Funicularul Santa Cova e mult mai scurt fata de celalalt - dar e mai ieftin --vreo 2 - 3 euro. Drumul de la baza... pare insa interesant, deoarece merge pe marginea prapastiei si are si ceva lucrari de Gaudi. Depinde de fiecare ce vrea sa vada. Sunt sigur ca vei aduce multe lucruri noi din viitoarea ta calatorie si ma bucur ca am putut fi de folos

@roth

Eu n-am urcat la etaj in cladirea funicularului. De acolo era o panorama mai frumoasa asupra vaii? M-am ametit cu una cu alta pe afara si am uitat sa urc si acolo.

Tu ai luat bilete TransMontserrat - ai urcat cu telecabina si ai plecat cu cremaliera? Cred ca ai iesit mai ieftin ca mine, dar eu nu intelesesem exact cum se face. Ai luat "TransMontserrat - Cable Car", apoi mai ai luat un bilet pentru cremaliera, sau cum ai facut?

Cred ca e bine sa fie cat mai multe impresii pe site, deoarece multe lucruri difera cand vii la ore diferite, zile diferite etc. de asemenea impresiile fiecaruia difera. Eu intotdeauna descopar lucruri pe care le-am omis.

Iti multumesc pentru ecou.

Astept sa citesc si impresiile tale despre Montserrat.

ileanaxperta [21.02.12 12:27:37] »

Ai scris: Excelent! Extrem de util! Bravo! Si eu amfostacolo, la Manastirea Montserrat, in vara lui 2007. Am mers cu autocarul si apoi am luat-o pe un drum extrem de spectaculos prin munte cu trenuletul cu cremaliera. A fost super-incantator.

Manastirea este de exceptie, ca si locul unde este plasata, sus, printre "dintii' de fierastrau ai muntelui de piatra.

Am scris si eu impresii aici: http://amfostacolo.ro/spania-pareri, 8/barcelona, 39,175/descopera-montserrat, 3448/impresii-sejur-si-fotografii-vacanta__4600. htm. Si ce este cu totul deosebit in interiorul acestei superbe manastiri, aici exista o statuie sculptata in lemn negru, numita "La Moreneta", care o reprezinta pe Fecioara Maria cu pruncul Iisus in brate, cu fetele negre, fapt ce spulbera prejudecatile noastre cu privire la culoarea pielii.

Merita cu prisosinta o vizita la Montserrat!

roth [21.02.12 22:12:22] »

@TraianS:

Asa este aveai ce vedea de sus, dar parca mai mult aveai ce afla. Erau panouri cu formatiuni de roca care sa zicem semana cu... ceva si o poveste atasata, pe panou sunt butoane pe care daca apesi se aprinde soar formatiunea despre cate e si povestea.

Regret ca nu e gata rw, am cateva sute de poze si niste ore de filmare. Ma gandesc sa il inchei cumva si sa il urc, insa parca nu i-mi vine sa nu il fac ca la carte.

Sunt destul de inghesuita cu timpul, m-am bagat si in alte activitati decat servici si plimbari, diverse cursuri pt formarea mea personala si constat ca nu prea mai intra in schema si scrisul.

Dar, fiindca exista si un dar... dupa 01.03 sper sa revin cat de cat la vechile obiceiuri, de a scrie, citi si puncta.

Acum o fac asa in mare viteza si regret fiindca am scapat "adevarate opere de arta" dar sper sa recuperez.

Ne vedem la Brasov.

nickro [21.02.12 22:32:53] »

@roth:

Si eu va astept cu interes impresiile montserratiene !

amero [24.03.12 20:52:03] »

buna seara

felicitari pentru o prezentare detaliata, foarte documentata si utila.

voi lua informatiile tale drept ghid in calatoria mea.

chiar sunt foarte punctuale.

multumesc pentru aceste rew.complete si frumos scrise

Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul articolului (review-ului) de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine linkul ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
8 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
adryana, Alex_Macedo, amero, ileanaxperta, nickro, roth, station5*, TraianS
Alte impresii din această RUBRICĂ:


    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

[C] Copyright 2008-2021 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
AmFostAcolo recomandă găzduirea la ROHOST.COM
pagină generată în 0.0928709506989 sec
ecranul dvs: 1 x 1