CUŢITU D’ARGINT – a venit vremea schimbării

TIPĂREȘTE

După a doua zi de training intens în Sinaia, sătui de vorbărie, studii de caz şi alte chestii utile pentru alţii, insinuez colegilor că un ospăţ la Cuţitu d’Argint, ne-ar încheia ziua într-un mod mai pământean. Un mare plus era şi distanţa de la restaurant la Hotel Regina (vezi impresii) unde eram eu cazată, căci nu e uşor lucru cu burta plină să te târâi prin zăpadă 1-2 kilometri.

Am succes şi iată că ne îndreptăm pe jos din centru spre restaurant, Aleea Peleşului nr. 2, unde îmi fac eu veacul în ultimii ani datorită nu numai calităţii mâncării ci, mai ales, a cantităţii ei. O luăm în pas săltat spre drumul care urcă la Peleş şi constatăm mulţumiţi că este dezăpezit. O gheretă aflată în stânga şi la baza drumului are un afiş în care anunţă că urcatul cu maşina este 10 ron, informaţie neinteresantă pentru noi în acel moment dar utilă pentru alţi amatori. La vreo 50m de bază, în stânga, pe malul pârâului îngheţat bocnă, apare parcarea încăpătoare a restaurantului, unde intră lejer autoturisme pentru o nuntă. Pe covorul de zăpadă, alb şi sclipitor, sunt multe frunze uscate maronii, un tablou feeric de care ne bucurăm mai mult, la plecare.

În restaurant, mai cald ca afară dar destul de rece, neprimitor. Ochim zona din faţa şemineului amplasat central în spate, dar, din păcate, două perechi de tineri amorezaţi se dădeau deja în spectacol acolo. Ne uităm spre etaj, dar înălţimea nu ne atrage prea mult, mai ales că la una dintre mese se fuma de zor iar noi eram majoritatea nefumători. Oricum, în afară de 2-3 mese restaurantul era gol, pe la 17.00 seara. Alegem o masă mare la parter, în dreapta şi surpriză, amicul cu ochelari care mă servise ultima dată (vezi impresii), s-a şi înfiinţat la masa noastră întrebându-ne dacă cunoaştem sistemul. E destul de curios că doar eu îl cunoşteam din experienţă, restul grupului doar auzise, deşi restaurantul are ceva faimă şi ani de vechime. Colegilor le sticlesc ochii la văzul pliantelor de prezentare cu selecţia de grătare (49 lei pachetul Cuţitu d’Argint), aşa că le luăm la mână pe cele cu băuturi, din care spicuiesc nişte preţuri:

Cola, fanta, cappy - 6 lei

Apă Dorna, plată, minerală – 4 lei

Limonada, 400 ml - 5 lei

Cafea - 6 lei,

Energizante - 12-14 lei,

Vodcă – 8 lei

Wiskey - 11-25 lei

Coniac 8-13 lei

Bere 6-13 lei

Vin 35-75 lei la sticlă, 25 lei litrul vinul casei iar 30 lei litrul de vin fiert.

Ca desert servesc îngheţată 10 lei, ştrudel cu mere la 8 lei de vineri-duminică. Altădată am fost sâmbăta dar ştrudel cu mere nu am văzut.

În fine, dăm comanda, vinul fiert fiind la putere fiind toţi îngheţaţi. Am avut şi doi vegetarieni printre noi, rara avis la Cuţitu care e un concept eminamente carnivor, dar iată că au găsit soluţia ca la jumătate din preţ (adică 24 lei) să servească cartofii chips-uri, iahnia de fasole şi varza murată garnisită cu felii de gogonele.

Între timp ne-am rotit ochii prin jur, lemn cu blăni de oaie şi legume atârnate, însă, după ce am văzut interiorul restaurantului Grota Miresei din Slănic Prahova (vezi impresii), nu mi se mai pare cine ştie ce aranjament.

La nici 10 minute de la preluarea comenzii, a început dansul, perindarea celui mic cu ţepuşa mare în care erau înfipte grătarele bine făcute, cu arome îmbietoare… Cu toată foamea ce o aveam am spus de la început pas cârnaţilor, antricotului de vită şi pulpei de berbec, nu mă împact prea bine cu cornutele de orice fel, nici măcar metaforic vorbind. Am savurat însă aripioarele de pui cu o crustă aurie şi foarte gustoase, muşchiul de porc împănat în bacon şi pastrama de porc, cedînd deja la pulpele de pui. Spre regretul meu, nu mi-au plăcut coastele de porc, preferatele mele, care aveau un gust ciudat care aduceau a vechi (să nu zic stricat) şi nici chips-urile nu au fost ca ultima oară, fiind mai reci şi parcă prea prăjite şi tari. E prima oară când mănânc aici şi nu-mi place ceva, ceea ce e bine, a venit vremea să mai încerc şi alte locaţii, nu? După primul platou de cartofi mi-am exprimat frumos nemulţumirea dar al doilea a fost parcă şi mai rău, cu un iz uşor de rânced. Asta e, nu înseamnă că dacă strigi primeşti neapărat şi ceva bun! Spre uşurarea mea, colegii nu au făcut fiţe şi au fost mai toleranţi decât mine, plăcându-le festinul şi fondul sonor cu melodii italiene romantice, o altă surpriză pentru mine, care ascultam aici doar muzică populară. Între timp, sala a rămas tot goală, semn că în timpul săptămânii clienţii sunt tot mai rari.

La sfârşit am plătit cash, ştiute fiind problemele anterioare la plata cu cardul. Am ieşit veseli şi sătui, îndurând cu stoicism gerul de afară şi călcând cu emfază frunzele de pe covorul alb de nea.

Adio, Cuţitule, a venit vremea să te mai schimb și cu altceva!

---

VIZUALIZĂRI: 4487 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI