ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 14.12.2011
--- F ---
GR. VÂRSTĂ: 50-60 ani
DIN: Piteşti
ÎNSCRIS: 06.04.10
STATUS: PRETOR
DATE SEJUR
OCT-2008
DURATA: 1 zile
familie cu copii

GRAD SATISFACȚIE
SERVICII:
100.00%
Încântat, fără reproș
CADRUL NATURAL:
100.00%
Încântat, fără reproș

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
100.00%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
TIMP CITIRE: 12 MIN

Kristallwelten Swarovski – lumea de basm a cristalelor

Ilustrație video-muzicală
TIPĂREȘTE

Mi-am amintit de vizita la Muzeul Cristalelor Swarovski din Wattens, în momentul în care făceam …inventarul târgurilor de Crăciun pe care eu însămi le-am văzut de-a lungul anilor. Nu, nu este o colecție prea mare și nici prea diversă, ba aș putea aprecia că e chiar săracă: lumea de feerie, plină de strălucire și culoare a sărbătorilor de iarnă nu s-a aflat pe lista priorităților mele …turistice.

Și totuși, tot ceea ce înseamnă fantezie și imaginație, lucrurile și locurile ieșite parcă din paginile poveștilor, pe care nu le întâlnești chiar oricând și la orice pas, m-au fascinat dintotdeauna. Și revenind la ”inventarul”meu, ei, bine, da, am identificat pe lista acestor locuri ale fanteziei, unul care nici nu are nevoie de prezentare, pentru că numele ”Swarovski” este atât de cunoscut, încât numai rostirea lui îți evocă o explozie de culoare și lumină, forme și contururi strălucitoare, un decor fastuos, chiar și dacă e limitat la dimensiunea unei simple bijuterii.

Am vizitat ” Kristallwelten Swarovski” în cursul unui circuit cu autocarul prin câteva țări europene, între care și Austria. Wattens, localitatea de baștină a cunoscutului bijutier, ea însăși o așezare pitorească, cu renume turistic delimitat de cel al cristalelor Swarovski, se află la o distanță de aproximativ 15 km de prea-bine cunoscutul Innsbruck, orașul a două olimpiade de iarnă. Pentru noi însă, Wattens a însemnat un popas de doar o oră în lumea cristalelor ce poartă numele celui care a făcut dintr-o simplă pasiune adolescentină, o adevărată afacere la nivel mondial.

Pentru cei care se așteaptă ca la Kristallwelten Swarovski să găsească un muzeu al cristalelor artificiale, trebuie să spun că este vorba mai degrabă de o expoziție a cristalelor în varii forme, mărimi și culori. Ea a fost deschisă pentru public în 1995 cu ocazia aniversării a 100 de ani de activitate a cunoscutei firme austriece și ne prezintă o adevărată paradă a cristalelor Swarovski, fără a avea pretenția expunerii lor cu plăcuțe informative sau cu istoricul fiecăruia, ci mai mult ca un spectacol amuzant, potrivit oricărei vârste.

În afara zonei expoziționale, complexul mai cuprinde un restaurant, un vast parc creativ, cu un labirint, o grădină alpină, exponate de artă şi o zonă de vedere panoramică, dar și un magazin, considerat a fi cel mai mare din lume, pentru comercializarea diverselor produse din gama Swarovski: bijuterii, bibelouri, candelabre, obiecte de cult și de menaj, ceasuri, ochelari, diverse accesorii vestimentare.

Defilarea cristalelor începe chiar de la poarta de intrare în complexul expozițional și de distracții, unde ne întâmpină un imens șarpe cu solzi de cristal multicolori, încolăcit pe una dintre coloanele de susținere a plafonului. Depășind zona de intrare, ne deplasăm pe lângă un adevărat bazin de megacristale, apoi pe lângă o fântână arteziană în spatele căreia ne întâmpină un reconfortant mesaj: Yes. to all! Depășind-o, ajungem foarte repede la intrarea în …lumea cristalelor Swarovski. Este o lume pitită în pîntecul unei coline naturale, iar intrarea prefigurează tărâmul de basm în care vom păși: este imaginea unui uriaș, de fapt fața lui modelată în peretele colinei, cu doi ochi imenși, bineînțeles din cristal, și o gură din care țâșnește un șuvoi de apă, ca o înlănțuire fără sfârșit de cristale vii și transparente.

Pătrundem prin intrarea din partea dreaptă în holul de intrare. De ce-i spune hol, nu știu, căci de fapt, încăperea este un adevărat salon al comorilor, dacă avem în vedere dimensiunea ei și obiectele expuse. Holul, iluminat discret, mai mult pe conturul exponatelor, găzduiește:

-cel mai mare cristal artificial din lume (300 mii carate), șlefuit în 100 de fețe, semnificând centenarul Swarovski;

-cel mai mic cristal din lume (0,8 mm), ale cărui fețe, 17 al număr, pot fi admirate numai sub lupă;

-un cal reprodus în mărime naturală, împodobit cu harnașament indian ornamentat cu uimitoare cristale strălucitoare. Cele mai frumoase sunt cele ce îmbracă coada, într-o adevărată plasă întrețesută cu boabe de cristal;

-o reproducere a picturii lui Dali, ”persistența memoriei”, un ceas care pare a se topi la fel ca timpul pe care îl măsoară. Suprafața ceasului topit strălucește în mii de raze ale cristalelor albe ce-l tapetează.

-o stelă cruciformă împodobită cu cristale, copia celei create cu ocazia primei celebrări în templul de la Luxor a operei lui Verdi, ”Aida”.

-o copie a picturii ”Nana” a lui Saint Phalle. Simbolul fertilității – sânul și brațul femeii imaginare se prelungesc într-o cupă ce ține un imens cristal transparent, strălucitor în lumina ce-l țintește.

Ne continuăm drumul și pătrundem în sala Teatrului mecanic. Pe fundalul unei muzici cu rezonanță electronică, ne surprinde o lume în mișcare robotică din care nu lipsesc, bineînțeles, cristalele. Două manechine (un bărbat și o femeie) pășesc sacadat în jurul unei rampe circulare, puternic iluminate de reflectoare. Amplasat la semi-înălțime, trupul manechinului bărbat se descompune la un moment dat în mai multe fragmente căptușite în interior cu o puzderie de cristale strălucitoare. Alături, se desfășoară parada unor umerașe cu haine, împodobite firește, cu garnituri de cristale multicolore, dar mai discrete. Două manechine masculine așezate la o masă, se învârtesc perpetuu fără să amețească, ca și cum ar fi părtașe ale unui cerc vicios, o discuție eternă fără concluzie finală. Tot așa, pășind dezordonat pe un drum fără sfârșit, se agită mai sus câteva perechi de picioare robotice îmbrăcate în pantaloni ornați și ei cu cristale Swarovski.

Sala are, cred, un farmec deosebit pentru copii. Pentru mine, teatrul mecanic a fost ca un asin între cai pur sânge. Nu mi-a stârnit admirația, nici repulsia, a fost o vizionare neutră, pusă mult în umbră de cele ce au urmat.

Urmează Domul de cristal. Este o sală de formă circulară, cu un plafon sub formă de dom ce pornește chiar de la nivelul podelei. Întreaga suprafață este realizată prin îmbinarea a 595 oglinzi în care chipurile vizitatorilor sunt reproduse tot de atâtea ori. Incinta este luminată de reflectoare nevăzute care-și schimbă permanent culorile, iar fundalul sonor, semnat de cunoscutul Brian Eno, ne trimite cu imaginația în lumea stelelor de pe boltă. Impresia generată este aceea a încătușării în interiorul unui gigantic cristal cu 595 de fațete.

În sala următoare, Visul iernii, ne întâlnim firește cu tărâmul anotimpului de gheață, imaginat de mii de cristale ce reproduc magia adevăratelor cristale de gheață și de zăpadă. Aici, două noțiuni ce definesc la modul poetic anotimpul iernii, Lumina Tăcerii, sau, dacă vreți, Tăcerea Luminii, își găsesc expresia trupească într-o operă de artă unică: un brad măreț, alcătuit doar din cristale albe și transparente, de diferite forme prismatice alungite, care sugerează imaginea unui brad adevărat, îmbrăcat în mantie de gheață. Printre ramuri, ici și colo, se zăresc mici cristale colorate, care își trădează prezența doar atunci când îți schimbi unghiul de observație sau când intensitatea luminii se modifică. Bineînțeles că muzica sălii reproduce glasul cristalelor lovite, într-o perpetuă serenadă închinată iernii.

Continuăm periplul nostru în Sala cristaloscopului. Putem poposi aici pe una dintre bănci, pentru a ne delecta în liniște cu imaginea unor formațiuni de cristale în continuă mișcare, reflectate într-un cristal cu 440 de fețe, al cărui colorit se modifică neîncetat, o dată cu lumina reflectoarelor ce-l pun în valoare de undeva, dintr-o sursă nevăzută. Ai senzația că imensul cristal este o ființă vie care-și schimbă înfățișarea precum caracatițele sau cameleonii.

Teatrul de cristal este o sală discret luminată, aproape obscură, în care mai multe vitrine viu luminate pun în evidență diverse marionete, personaje minunat împodobite cu cristale de toate formele, mărimile și culorile, care întrețin un adevărat spectacol: fluturi care zboară, o zebră care se leagănă într-un pantof roșu tapetat cu cristale, un trup de cățel cu cap schimbător, când pasăre, când om, când floare, un cerb cu coarnele împovărate de cristale albastre și o ciocănitoare în rochie de cristale roșii, cărând un ciorchine de strugure din care cad boabe…de cristal, o floare …carnivoră, devoratoare de cristale, o jumătate de lună și un plăpând soare, rotindu-se îmbrățișați în neobositul vârtej al dansului.

După acest spectacol al cristalelor în mișcare, o clipă de liniște senină ni se oferă în Sala ”Cristal și caligrafie”: luăm loc într-unul din fotolii și putem urmări derulată la nesfârșit, transcrierea fosforescentă și cu diferite caractere, pe un întreg perete cu străluciri de cristal, a unei strofe din poezia lui Charles Baudelaire, ”Les Fleurs d'Evil”, din ciclul Les Fleurs du mal.

Și fiindcă ne-am relaxat astfel, întâlnirea cu Pasajul de gheață ne retrezește gustul pentru fantezie și spectacol. Pereții alb-bleu, strălucind de zâmbetul miilor de cristale, într-o continuă schimbare de nuanțe, ne poartă printr-un culoar pe care străbătându-l, avem senzația că podeaua crapă sub pașii nostri, ca și cum ar fi de gheață. Efectul se datorează luminilor amplasate sub podea care se activează prin senzori doar pe măsură ce pășim, dezvăluind liniile desenate ale crăpăturilor și stingându-se pe măsură ce ne îndepărtăm. Totodată, din plafon lumina este proiectată astfel încât îți dă senzația că de sus curge o ploaie de cristale albastre, iar fondul sonor redă muzica spargerii cristalelor.

Nesătui încă de acest miraj al ghețurilor, pătrundem în Sala lucrurilor uriașului. Nu știu despre care uriaș este vorba, probabil cel de la intrare, dar clar este că aici găsim o minusculă colecție de …lucruri mari: o armonică uriașă, frumos colorată, plină de strălucirea cristalelor și care se ostenește a ne saluta cu câteva acorduri specifice; un uriaș inel garnisit cu cristale, în al cărui spațiu central apare din când în când imaginea proiectată a uriașului; stiloul și mănușa uriașului strălucind de cristale; și în sfârșit, imaginea uriașului proiectată pe un fundal în care zgârie-norii sunt de statura lui.

Tot pe efectul proiecției și al jocurilor de culori și lumini a fost gândită și decorarea următoarelor patru săli:

- Primadona absolută: aici, imaginea televizată a unei soliste de culoare (Jessie Norman) interpretând o arie din opera ”Dido și Eneas”, într-o ținută scoasă din anonimat de strălucirea cristalelor, este reflectată în mii de oglinzi și cristale.

- Puzzel-ul lui Poseidon este de fapt un coridor cu o arhitectură mai mult decât originală, ea simbolizând prin culoare (albastru și verde), dar și prin forma tavanului și pereților (vălurită), tărâmul apelor. Printre valurile …pereților pot fi zărite cristale colorate, corali, vietăți marine, redate firește printr-un sistem de proiecție deosebit de atractiv...

-55 milioane de cristale: imaginea unui caleidoscop pătrat care-și schimbă permanent forma și coloritul, în nenumărate combinații niciodată repetabile, este cea care sugerează multitudinea de ipostaze în care poate exista și străluci un cristal.

-Reflexii: o încercare de a transpune întreaga lume a cristalelor într-o formă picturală. În încăpere sunt plasate 48 de poliedre de sticlă în diverse mărimi și poziții, simbolizând cristale. Prin luminarea lor interioară policromă sunt puse în evidență, pe rând, picturi, ilustrații, personaje, însemne zodiacale, fragmente de scrieri vechi, toate făcând trimitere spre universul cultural uman, atât cel al științelor exacte (matematică, fizică, chimie), cât si cel al artei și științelor spirituale (religie, magie).

Sala reflexiilor este una dintre cele care mi-au plăcut cel mai mult, atât pentru aerul misterios (preumblarea printre poliedre este ca o incursiune într-un labirint), cât și pentru faptul că aici există aparatură video și audio cu ajutorul căreia poți interacționa cu imaginile din poliedre, adică te poți informa cu privire la oricare din imaginile care sunt afișate.

Vizita noastră se continuă în …Pădurea de cristal! Nu, nu este o sală care reproduce în cristal flora unei păduri, este o versiune artistică a acestui ecosistem, surprins într-o contemporană interconexiune cu lumea tehnologiei și a amândoura cu lumea cristalelor. Trunchiurile stilizate care răsar din podea, dar și din plafon, sunt conectate la lumea tehnologiei prin sunetele și imaginile focului ce pâlpâie sau ale apei ce fierbe în interiorul lor. Fundalul sonor reproduce cântecul greierilor îngemănat cu cel al cristalelor, iar spre ieșire, o inedită instalație de cristale și lumini concepută sub forma unei încântătoare meduze, botezate ”Leviathan”, ne invită la un scurt popas. Culoarea meduzei se schimbă din roșu în portocaliu, galben, verde, albastru și violet, oferindu-ne un inedit spectacol de lumină.

Ultima sală de expoziție de la Kristallwelten Swarovski este cea dedicată istoriei familiei și afacerii Swarovski. De aici pătrundem în Crystal Stage – cel mai mare Swarovski shop, sub aspectul gamei de produse oferite cumpărătorilor. În ciuda acestei oferte atât de tentante, eu am abordat magazinul mai mult ca pe o expoziție, pe de-o parte pentru că aveam ce admira, exponate pe care nu le întâlnești chiar pe oriunde, pe de alta, pentru că prețurile la vânzare erau cu totul descurajatoare: orice flecușteș de cristal nemontat, costa pe puțin 5 euro, iar de bijuteriile cu cristale Swarovski, minunate și ispititoare de nici n-ai fi putut să te hotărăști pe care să le alegi, ce să mai vorbim?!

Nici la restaurantul complexului nu ne-am oprit, căci ora afectată vizitării se apropia de sfârșit.

Am părăsit Lumea cristalelor Swarovski oscilând între două sentimente: unul de încântare și mulțumire pentru cele văzute, altul, de regret fiindcă nu m-am întors cu nicio amintire…materială. Și deși o cugetare a lui Daniel Swarovski spunea: Cel mai important lucru este să rămâneţi atenţi, pentru a folosi oportunităţile atunci când apar. “, eu tot mai sper că niciodată nu e prea târziu. Căci cristale Swarovski se găsesc și-n România, doar bani să fie!

Rog atașarea videoclipului :http://www.youtube.com/watch?v=4GxE0Wqt8kQ&feature=related Crystal World (720p).avi

Mulțumesc!


[fb]
---
Trimis de mariana.olaru in 14.12.11 17:32:31
Validat / Publicat: 14.12.11 20:02:34
NOTĂ: Articol ARHIVAT (nu intră în calculul mediei acestei destinaţii)

VIZUALIZĂRI: 4119 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
selectat ca MiniGhid AmFostAcolo
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

8 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (mariana.olaru); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P01 peisaj din ținutul Tirolului,zonă din apropierea localității Wattens
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol:
[900 PMA] [450 PMA]
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 35300 PMA (din 38 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.

ECOURI la acest articol

8 ecouri scrise, până acum

webmaster15 [14.12.11 20:02:23] »

Am atasat clipul solicitat. Vizionare placuta.

georgiana [14.12.11 21:39:30] »

Foarte interesant! Cata imaginatie!

Iar pozele... m-au ametit! Felicitari!

webmaster [15.12.11 08:39:16] »

Articolul a fost selectat ca MiniGhid AmFostAcolo pentru aceasta destinatie.

Larissa [15.12.11 09:01:25] »

Mariana, mulțumesc pentru frumoasa incursiune în lumea cristalelor!

mariana.olaru [15.12.11 13:55:35] »

Tuturor cititorilor, comentatorilor și votanților acestor impresii le mulțumesc cu recunoștință!

Marian Preda [15.12.11 18:08:52] »

Sclipitor RW!

MCM [17.03.12 16:16:33] »

Am doar 3 cuvinte "Yes to all"

Minunat, minunat. Si daca nu mi-ar fi placut zanganelele, in orice forma si culoare (cat mai stralucitoare sa fie. Ce cotofana sunt , acum m-as fi indragostit de ele. recunosc sunt o femeie cu slabiciuni.

Bravo, superb.

C

mariana.olaru [17.03.12 16:40:16] »

Mulțumesc, C! Nici nu mai trebuia să-mi spui că-ți plac zăngănelele, am înțeles asta încă de când am citit într-unul din review-urile tale că-ți cumperi din fiecare țară câte o casetă de bijuterii. Deși cred că multe dintre ele, dacă nu cele mai multe, sunt doar opere de artă și prilej de amintiri... Eu, oricum, îți doresc să ai parte de o casetă plină cu... cristale Swarovski!

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
4 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
georgiana, Marian Preda, mariana.olaru, MCM
Alte impresii din această RUBRICĂMuzeul Swarovski [Wattens]:


    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

 
[C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.067049980163574 sec
    ecranul dvs: 1 x 1