O manastire, la inaltime...

TIPĂREȘTE

NOTĂ (a se citi opţional) – nu sunt un om religios, nici bisericos, m-aş caracteriza mai degrabă ca fiind un credincios, dar, văzând toate luările de poziţie din ultimele zile de pe sait, mi s-a părut că, am uitat că suntem în postul Crăciunului, când ar trebui să fim cu toţii mai buni, mai înţelegători cu aproapele nostru şi ar fi cazul să ne înfrânăm mai bine pornirile (fireşti poate altădată), să păcătuim mai puţin şi să nu uităm, că peste mai puţin de o lună, prăznuim naşterea lui Isus Hristos, cel ce a venit pe lume, pentru a se jertfii pentru noi şi păcatele noastre, făcând posibilă mântuirea, noastră a tuturor.

MOTTO: “ Poruncă las vouă să vă iubiţi unul pe altul precum şi eu v-am iubit pe voi ” – inscripţie aflată pe uşa de la intrarea în biserica mănăstirii.

Dar, să revenim.

În 20.08.2011, într-o zi de duminică, fiind pe Transalpina (partea din jud. Alba), împreună cu fratele meu, după ce am ajuns la Barajul Oaşa, am hotărât să facem o incursiune spre Luncile Prigoanei, iar în drum, să ne oprim şi la Mănăstirea Oaşa.

Trebuie să recunosc că, nu ştiam foarte multe despre această mănăstire, înainte de a o vizita, dar bucuria ce mi-a fost adusă-n suflet de vizitarea acestui lăcaş de închinăciune, a meritat tot efortul.

Spun efort, deoarece a ajunge la Mănăstirea Oaşa, nu-i la îndemâna oricui, drumul de la Barajul Oaşa (se ia drumul din dreapta barajului), fiind unul forestier, neasfaltat şi lăsat la mâna vremii şi a vremurilor. Vara, mai merge cum mai merge, dar iarna, nu cred să fie practicabil drumul, cel puţin de la baraj spre mănăstire (am fost asigurat că până la baraj, acesta este practicabil toată iarna).

La vreo 5 km. de baraj, se înalţă semeaţă turla bisericii de lemn a mănăstirii, nu ai cum s-o ratezi. Este situată pe partea dreaptă a drumului forestier (pompos numit D. C. 704). Peste drum, o parcare neamenajată, suficientă pentru cei câţiva trecători ce se aventurează acolo.

La intrare, ne întâmpină o poartă din lemn, sculptată, în stil maramureşan, cam neîngrijită (nelăcuită/nevopsită de cam multişor).

În spatele acesteia, după urcarea a câteva trepte din piatră, se observă primul corp cu chilii, peste care, se înalţă clopotniţa nouă.

Odată intraţi în curtea mănăstirii, în faţă, avem biserica din lemn, în stânga magazinul cu obiecte bisericeşti şi alt corp de chilii, iar în partea dreaptă şi în spate, alte 2 corpuri (bucătărie, camere de depozitare, etc.).

Curtea, întreţinută exemplar (iarba tăiată la milimetru, curăţenie peste tot), nu este însă atât de plină de flori, cum am văzut prin alte mănăstiri. O fi din cauza faptului că este mănăstire de călugări, sau dată fiind altitudinea la care-i situată mănăstirea? Cine ştie...

Bisericuţa din lemn, acoperită cu şindrilă, este însă, adevărata atracţie a mănăstirii. Aceasta are hramul ” Adormirea Maicii Domnului ” şi al doilea hram ” Sfantul Mare Mucenic Pantelimon ”.

La interior, am avut un prim şoc. Această minunăţie de biserică din lemn, este încălzită cu o sobă de teracotă. Nu contest, că fiind în vârful muntelui, poate asta este singura sursă de încălzire viabilă, însă şi acum când scriu rândurile astea, mă gândesc cu groază la ce s-ar putea întâmpla dintr-o neatenţie.

Mi-au plăcut foarte mult pictura, iconostasul, strana, dar ochii mi-au fost atraşi de cutiile ce conţin moaştele diverşilor sfinţi. Trebuie să recunosc că, această biserică deţine una din cele mai mari colecţii de moaşte, din câte biserici am vizitat. Pot enumera câteva: Sfântul Ierarh Iosif cel Nou de la Partoş, Sfântul Ambrozie, Sfântul Mare Mucenic Pantelimon, Sfântul Sfinţit Mucenic Elefterie, etc. În total, 30 de moaşte (dacă am numărat bine).

Am fost mai apoi atras de Pisania, situată, la interior, deasupra uşii, o să o vedeţi şi voi într-o foto. Citez din ea:

Cu vrerea tatălui, cu ajutorul fiului şi împreună, lucrarea Sfântului Duh, ridicatu-s-a această biserică din lemn, cu hramul ” Adormirea Maicii Domnului ” în colonia Fetiţa, de pe Valea Frumoasei, comuna Şugag, jud. Alba, în anul 1982-1983, prin părinteasca purtare de grijă a P. S. Episcop Emilian Brîndaş, al Alba-Iuliei, primul ierarh al refăcutei eparhii după 275 ani, paroh fiind C. PR. Petru Faur şi protopop P. C. PR. Viorel Porcaru.

Lucrările acestea fiind bineplăcute lui Dumnezeu, P. S. Episcop Emilian înconjurat de un sobor de preoţi şi de credincioşi ai acestor locuri, a sfinţit această biserică în ziua de ____ împărtăşind tuturor celor prezenţi cuvânt de învăţătură pentru păstrarea credinţei străbune şi slujirea patriei noastre scumpe spre preamărirea lui DUMNEZEU cel în Treime închinat, Tatăl, Fiul şi Sfântul Duh. Amin.

La ce amănunţite sunt descrise istoria şi toate cele bine de ştiut despre această mănăstire în această pisanie, orice necesitate de informare de pe net este inutilă. Ce nu am înţeles eu, din această pisanie, este dacă a fost sau nu sfinţită biserica de soborul condus de Episcopul Emilian. Pe pisanie, locul unde ar trebui să fie data, este gol:(

Şi, totuşi, de pe saitul oficial al Arhiepiscopiei de Alba – Iulia, am mai găsit câteva lucruri interesante: Mânăstirea Oaşa (mânăstire de călugări, 20 vieţuitori, viaţa de obşte)... Staret: Ieromonah Iustin Miron... A fost strămutată aici în 1983, din cauza lacului de acumulare de la Fetiţa (jud. Alba)... Până în anul 2000 a fost mânăstire de maici. Din 1 iunie 2000, din cauza accesului greu, mai ales iarna, şi fiind la 1400 în altitudine, s-a transformat în mânăstire de călugări.

La ieşirea din biserică, după obligatoria rugăciune adusă întru bunăstarea celor dragi, am mers şi la Magazinul de Obiecte Bisericeşti, unde am întâlnit pe lângă obiectele uzuale unui astfel de magazin, şi câteva fotografii expuse, cu peisaje din zona lacului de acumulare, de o frumuseţe răpitoare.

Băiatul ce se ocupă de magazin (nu era călugăr, nefiind îmbrăcat în straie monahale, dar mai mult ca sigur că locuieşte la mănăstire împreună cu călugării), mi-a spus că fotografiile sunt făcute de stareţul mănăstirii, pasionat de fotografie. Mie mi-au plăcut foarte mult.

De la acelaşi băiat am aflat că, lângă mănăstire (şi voi puteţi vedea mormanele de cărămizi, în fotografiile cu care voi ilustra acest review), se intenţionează construirea unei biserici noi, din zidărie, care să completeze zestrea acestei mănăstiri.

De asemenea, am aflat şi faptul că, la mănăstire, pot fi cazaţi circa 20 de turişti/credincioşi, fără plată (fiecare lasă ce/cât vrea), care pot servi şi masa acolo (pentru o sumă modică – nu mi-o mai amintesc).

La plecare, impresionat fiind, am lăsat băiatului de la magazin o sumă de bani, care să-i ajute pe călugări, cât de puţin, în uşurarea vieţii lor monahale, la care aceasta a dorit să-mi noteze numele pentru pomenire, dar nu am fost de acord.

În opinia mea, Dumnezeiu ştie de donaţia mea anonimă, iar gestul meu, nu a fost făcut pentru a primi alte mulţumiri...

În concluzie, AmFostAcolo, o să mai merg cu proxima ocazie şi v-o recomand şi vouă, mai ales atunci când sunteţi pe Transalpina. Că-n fond Transalpina nu înseamnă numai Rânca-Novaci, nu-i aşa ?

---

VIZUALIZĂRI: 32302 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI