ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 13.11.2011
--- F ---
GR. VÂRSTĂ: 40-50 ani
DIN: Sannicolau Mare
ÎNSCRIS: 24.07.08
STATUS: SENATOR
DATE SEJUR
JUL-2011
DURATA: 3 zile
cuplu fara copii

GRAD SATISFACȚIE
CADRUL NATURAL:
100.00%
Încântat, fără reproș
DISTRACŢ. / RELAXARE:
100.00%
Încântat, fără reproș

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
100.00%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
TIMP CITIRE: 10 MIN

Din nou in insula Lefkada - a doua zi

Ilustrație video-muzicală
TIPĂREȘTE

Dupa cum scriam in celalalt review, vezi impresii aici vezi impresii

in cea de-a doua zi de vacanta in insula Lefkada, ne-am hotarat sa mergem in sens invers, adica inspre nord, pentru ca ieri fussem in partea sudica si sud-vestica a insulei, noi fiind cazati in Kalamitsi, avand cazare aici vezi impresii

Am plecat de dimineata, imediat dupa micul dejun si prima oprire a fost in Agios Nichitas. Este un mic sat pitoresc, asezat intr-un golf cu o mare albastra si cristalina. Se afla la doar 12 km de capitala insulei Lefkada. De fapt, este intr-o vale, fiind inconjurata de munti inalti de cateva sute de metri, unde ici colo cate-un chiparos mai strapunge vazduhul.

Cand ajungi aici, vei fi obligat sa-ti lasi masina pe soseaua principala in parcare, deoarece accesul in sat nu este permis. Parcarea este gratuita si e mare, cat e satul de lung. Dar consider ca este incomod pentru cei care doresc sa se cazaze aici si sunt nevoiti sa-si duca bagajul o distanta mai mare in mana. De la bariera strada coboara usor si se termina in mare. De fapt, aceasta este singura strada principala. Cine a fost pe-acolo, poate isi mai aminteste de maslinul legendar, rasarit chiar in mijlocul drumului, la umbra caruia se opreste orice turist,sa se odihneasca si sa contemple pitorescul din jur.

Totul aici este zugravit in alb: casele, zidurile de piatra, si gardurile. Balcoanele caselor sunt din lemn. Feresterele caselor sunt albastre. Pe strada, pavaj din piatra veche. In loc de masina, la poarta omului, vezi cate-o barca. Totul foarte traditional. Atat de simplu si totusi…atat de frumos!

Asta este Grecia pe care o iubesc eu!

Aici si mesele simple de lemn, ale tavernelor, care ocupa spatiul, multe fiind asezate chiar pe strada, sunt tot albastre, majoritatea. Peste tot foarte multe ghivece de flori, atat in fata caselor sau a pensiunilor, cat si la ferestre.

Agios Nikitas, pe vremuri doar un fost sat de pescari, astazi ofera foarte multe locuri de cazare, in pensiuni, studiouri si hoteluri. Este la sosea si un Birou de informare turistica, chiar langa bariera care intrezice accesul auto pe soseaua principala. In ambele parti ale strazii principale, sunt cateva alei in panta, care te duc fiecare la alte spatii de cazare.

Plaja de la capatul strazii este mica, dar lata, cu nisip fin, iar intrarea in mare este foarte lina. Deci este preferata in general, de familiile cu copii. Si pe malul marii sunt cateva taverne, dar cele mai multe sunt insirate de-a lungul strazii principale, unde sunt si foarte multe mini-market-uri. Incercati sa comandati la taverne peste proaspat sau fructe de mare!

In afara de plaja aceasta, mai exista inca doua in partea stanga a soselei cand mergeti inspre capitala insulei, nu departe de sat,.Am vazut turisti si pe jos mergand acolo, cu umbrelele de soare in mana pana .

Mi-a placut aici, era acea forfota specifica diminetilor, cand lumea se indrepata spre plaja, cu mic cu mare, iar magazinele si restaurantele isi faceau aprovizionarea pentru ziua respectiva. Pe plaja, un tanar de la Eptanisos ne opreste si insista sa cumparam bilete cu 20 de euro pentru Croaziera 7 insule, cu plecare din Nidri. Suna tentant, pentru prietenii nostri, care acum erau pentru prima oara in Lekfada, dar si pentru noi, care mai fusesem de doua ori in aceasta excursie, dar cu alt vapor, vezi impresii aici vezi impresii

Dar mai aveam doar o zi de stat in insula si atatea in plan de vizitat! Asa ca am renuntat, cu un mare regret.

Dupa aceea ne-am intors, pentru ca scopul nostru pe ziua de azi era plaja, dar nu doream sa ramanem aici. Recomand acest sat pitoresc, pentru alegerea voastra de vacanta, pentru ca in ultimii ani a devenit o destinatie foarte populara de vacanta pentru turisti din toate tarile Europei. Ati retinut minusul-parcarea la sosea! In rest, numai de bine.

Milos Beach –sau plaja ascunsa!

In vacanta din 2009 am descoperit-o intamplator, cautand niste mori de vant. Pe atunci nu stiam de existenta ei, dar am ajuns la ea coborand ‘’fraudulos’’ o multime de trepte, printre vilele unui complex privat si cand am vazut-o de sus, va jur ca mi-a dat fiori! Mi se taiase respiratia, cat e de frumoasa, vazuta de sus. Simpla si frumoasa!

Farmecul ei consta in faptul ca este ascunsa, deci accesul nu este foarte usor. Si de data aceasta am vrut sa ajung sa o revad, dar coborand muntele, prin Agios Nikitas, dupa cum citisem aici, pe site.Dupa ce ne-am umplut rucsacul de apa, suc, bere, fructe si ceva de rontait, ne-am luat din masina cele necesare pentru plaja am pornit nerabdatori sa trecem muntele, drum nu mai lung de vreo jumate de ora.

Asadar, am ajuns la Taverna Poseidon, una dintre cele mai dragute din sat, asezata chiar pe strada principala, nu departe de maslinul din mijlocul strazii. In spatele ei sunt niste trepte de piatra pe care este o sageata si scris cu vopsea-Milos Beach. Atat!

Urcam treptele, trecem pe langa cateva studiouri si o pensiune mai frumusica, care are chiar si piscina, apoi drumul este pustiu, de fapt este doar o carare de munte, cu bune, cu rele. In general este un drum accidentat, dar este circulat de foarte multi turisti. Vegetatia este bogata, deci mergeam pe la umbra, nu prin soare. Multi chiparosi, maslini si cactusi. Intoarcem capul inapoi si vedem din nou marea. Am oprit sa ne fotografiem la un maslin foooarte batran, atat de mare incat nu am reusit sa-i cuprind tulpina in poza, veti vedea.

Ne-am continuat urcusul, printre boscheti, pe poteca care se tot ingusta pana am ajuns in varf si deja zaream marea! Un peisaj fabulos! Din acel unghi, de sus, toate fotografiile ies ca si cand ai fi intors aparatul pe diagonala, pentru ca in acea pozitie apare marea! O bucurie fara margini te cuprinde acolo, sus, care te face sa uiti de efortul pe care l-ai depus si de zgarieturile de pe picioare de la firele de iarba de pe marginea potecii.

Erau cativa oameni pe plaja si incet incet veneau salupele cu altii, din partea dreapta, de dupa stanca, unde era Agios Nikitas. Am retinut ca 5 euro costa un bilet ca sa vii la Milos din Agios Nikitas cu salupa. Coborarea a fost rapida, cam abrupt, dar ne-am descurcat. La baza muntelui, foarte mult nisip. Langa mare, mii si mii de pietricele nici, mari si albe, foarte bine slefuite de apa marii.

Multi turisti erau cu cortul. Altii isi facuse acolo intre stanci un fel de adapost cu umbra si stateau de mai multe zile acolo. Ziua mergeau pentru aprovizionare in sat si in rest plaja, baie si relax. In general acestia erau cei fara costum de baie, care alegeau, in general locuri un pic mai retrase, pentru ca plaja este foarte mare.

Dar repet, nu aveti de unde sa va cumaprati nimic de baut sau de mancare, nu sunt nici sezlonguri sau umbrele, nici toalete si nici macar cosuri de gunoi. Dar plaja este foarte curata, cine ajunge aici respecta aceasta creatie a naturii, prin gestul frumos de a lua la plecare in punga tot ce este de aruncat.

Plaja este foarte lunga si lata. Valurile au o culoare albastruie-verzuie. O baie in mare, la Milos Beach, este o experienta de neuitat! Nu o recomand familiilor cu copii, din cauza curentilor puternici si a nudistilor. Noi am ramas pana dupa pranz. A fost o zi de neuitat! Locul te cucereste prin frumusetea salbatica nascuta prin combinatia munte-mare. Cand soarele de iulie a devenit suparator, ne-am intors pe acelasi drum pe care am venit, am luat masina si ne-am intors in Kalamitsi, unde aveam cazarea, la Studio Panoramic View, unde am luat pranzul la restaurant, ne-am odihnit cam o ora, apoi am plecat inspre capitala, cu scopul de a vizita Manastirea Faneromeni.

Dar’’ socoteala de-acasa nu-i ca cea din targ’’. Pe drum, tot povestind si facand glume, din 10 ochi, cati aveam, nimeni nu a observat ca am trecut deja de manastire si deja eram in capitala! Nu ne prea place sa ne intoarcem din drum, nici macar pentru un loc sfant. Am amanat pentru ultima zi vizita la aceasta manastire, care stiam ca are si un muzeu foarte renumit.

Amuzanta situatia, dar am hotarat sa mergem atunci la cascada de langa Nidri, dar mai intai am facut o oprire la magazinul Lidl, ca tot ne-a aparut in drum.

Cascada Dimossari- se afla la marginea orasului Nidri si la 4 km de satul Rahi. Nu doar cascada in sine este frumoasa, ci si drumul pana la ea, care de cand parasesti soseaua principala si pana ajungi, trece printre gradinile de lamai si portocali ale localnicilor. Unele aveau garduri, altele nu. Este impresionant sa vezi pomi incarcati de fructe si pe jos picate tot atatea! Si ce frumos mirosea!

Masina am lasat-o la baza muntelui, intr-o parcare. Fara plata! De acolo mai aveam cam jumatate de km, pana la cascada. Mai este un restaurant, unde se poate servi orice. Dupa aceea drumul e usor, nu urci, doar mergi la pas, pe o poteca pietruita, cu balustrade de lemn. Ne intalneam cu multi turisti care veneau din sens opus. Ajungem la o zona, cu o ingramadire de pietre imense, prin care abia este loc sa te strecori, ca un fel de trecatoare. In rest, doar stanci inalte si umbra.

Zarim deja cascada si auzim fosnetul apei in cadere! Apa se varsa intr-un fel de defileu, cu stanci mari si albe. Cativa curajosi faceau si baie! Ca sa ajungem pana sus, la ea, am urcat o serie de trepte care erau pline de apa. Dupa ce am admirat-o, a urmat bineinteles, ‘’sedinta foto’’! Cascada nu era atat de mare cum era in aprilie, in urma cu doi ani, probabil din cauza caldurii si a lipsei de precipitatii, apele i-au mai scazut.

E frumoasa nu doar cascada, ci si stancile albe printre care curge valul de ape, dar si vegetatia din jurul ei! La intoarcere ne-am oprit in zona tavernei, la un chiosc, de unde ne-am cumparat miere de albine facuta din portocale si ulei de masline.

Nidri-am lasat intentionat acest oras pentru incheierea acestei zile deosebit de frumoase. O seara in Nidri, era pentru mine o alta dorinta, dar nu ma gandeam doar la mine, ci si la prietenii cu care venisem si vroaim sa le aratam ca Lefkada nu este doar o intindere de nisip, ape albastre si cristaline, munte de 1000 de metri, serpentine gen Transfagarasan, magari si capre, sau babute in port traditional, stand la strada si uitandu-se dupa turisti!

Doream sa le arat in primul rand portul, cu yachturile luxoase, sa le arat vaporasele cu care se pleaca in Croaziera 7 insule, mai ales pe cel rosu! Sa facem poze langa statuia marelui armator grec Aristotelis Onassis, din port, cu ajutorul caruia din anul 1963 insula adevenit cunoscuta si vizitata de multi turisti din intreaga Europa, deoarece atunci el a devenit proprietarul insulei invecinate Skorpios.

Nidri este asezat in partea de est a insulei, la 21 de km de capitala insulei si tot la atatia km departare de portul Vassiliki. Este foarte aproape de tarmul vestic al continentului grecesc. De aici, se zaresc o multime de insule mici si mari, ca un adevarat arhipelag. Este o placere sa te asezi pe una din bancile de pe faleza si sa-ti lasi ochii sa se bucure de tot ce vezi in larg! In urma cu doi ani, de aici am cumparat o seara greceasca in insula invecinata-Meganisi, despre care am povestit aici vezi impresii

Masina o lasasem intr-o parcare noua, din capatul sudic al falezei, dincolo de locul de unde vin si pleaca fery-boat-urile pentru insula Meganisi, deoarece pe strada principala s-au schimbat lucrurile, fata din 2009, in sensul ca circulatia masinilor este permisa doar pana intr-un anumit punct, deviindu-se pe o strada paralela, care te duce fix in parcarea de care va povesteam. Nu mai retin cat am platit.

Nu ne-am saturat de plimbare prin port. Era o atmosfera faina, de vacanta, era glomerat, era viata! Dupa Lefkas - capitala insulei, al doilea oras ca marime ar fi Nidri. Aici as recomanda sa se cazeze cei care doresc o viata activa de noapte. In sezonul de vara cluburile si discotecile sunt deschise pana in zori.

Nidri are o varietate de restaurante si baruri, pentru toate gusturile, atat cu specific grecesc, cat si italianesc, sau englezesc. Va recomand, daca ajungeti pe aici, un restaurant pe faleza, cu fata la mare, Restaurantul Mandarinos, despre care am povestit aici vezi impresii

In capatul Nordic este plaja, in mici golfuri. Apa este linistita, fara curenti, ca cea din vest, dar nu are acea culoare deosebit de albastra. Dupa ce am incheiat plimbarea pe faleza, am plecat la cumparaturi, pe strada principala, care este prima strada paralela de langa mare. Aici magazinele sunt deschise pana la miezul noptii, deoarece sunt multi turisti.

Dupa ce am servit cate o baklava deosebit de delicioasa, ne-am cumparat cateva suveniruri si ne-am indreptat catre parcare, deoarece chiar era miezul noptii!

A fost o zi plina si chiar daca a fost un pic obositoare, eram fericiti ca am reusit sa innotam si sa facem si plaja la Milos Beach, sa urcam la Cascada Dimossari si seara sa ne-o petrecem intr-un loc boem, cum as descrie orasul Nidri, cu alte cuvinte.

Urma ultima zi.


[fb]
---
Trimis de georgiana in 13.11.11 16:36:11
Validat / Publicat: 13.11.11 18:38:38
NOTĂ: Articol ARHIVAT (nu intră în calculul mediei acestei destinaţii)

VIZUALIZĂRI: 6666 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

23 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (georgiana); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P01 O seara in Nidri
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol:
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 38899 PMA (din 43 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.

ECOURI la acest articol

23 ecouri scrise, până acum

georgianaAUTOR REVIEW
[13.11.11 18:24:34]
»

As dori sa-mi atasati urmatorul videoclip

http://www.youtube.com/watch?v=bYPFHJbjs9U

-------------------

Rezolvat.

Ellada_sagapo
[13.11.11 21:31:23]
»

"Din nou in insula Lefkada". Atat de mult vreau sa pot afirma acest lucru! Imi e dor de acest paradis cu toti porii, ba chiar as mai lua pori cu imprumt ca sa imi fie si mai dor, atat de draga imi e!

In Nidri m-am intors de multe ori in vacanta mea pe aceasta insula pentru ca m-a impresionat tare. Este locul in care muntii se aduna in semicerc pentru a imbratisa marea, locul din care am plecat in croaziera catre Ithaca si Kefalonia, locul in care seara viata de noapte este la ea acasa iar ziua locul unde te poti plimba in liniste si pace.

Frumoasa descriere, ca de obicei. Toate punctele pe care ti le pot da sunt ale tale.

popescu.borsa*
[13.11.11 22:30:15]
»

Am votat deşi nu am citit integral rew-ul.

Să mă scuze autoarea dar pentru mine acest gen de rew-uri sunt de nedigerat. Nu este vina ei, pentru că ea văzând că asta se cere, nu a făcut altceva decât să se conformeze. Vina este a mea şi a celor ca mine (consumatori de informaţie turistică) pentru că nu au spus niciodată că nu-i în regulă.

georgianaAUTOR REVIEW
[13.11.11 22:34:26]
»

Daca vrei, pot cere sa ti se stearga votul. De fapt nu prea am inteles ce e nedigerabil si ce nu este in regula, fii mai explicit, te rog frumos!

Webmaster,

Se poate,te rog frumos, sa stergi votului lui @Popescu.Borsa de la review-ul meu?

popescu.borsa*
[13.11.11 23:18:49]
»

Cu toată supărarea pe care am pricinuit-o prietenei mele @georgiana, vreau să exprim aici punctul meu de vedere meu legat de dimensiunile rew-urilor de pe AFA.

Nu pot fi citite.

Nu asta vor consumatorii de informaţie turistică, printre care mă număr şi eu.

georgianaAUTOR REVIEW
[14.11.11 06:40:27]
»

@Popescu. Borsa,

Multumesc pentru faptul ca ai lamurit situatia!

Mie nu mi s-a parut normal sa impart cele 4 subiecte cat cuprinde review-ul meu in alte 4 reviews-uri, doar ca sa fie mai scurte, deoarece se gaseau alti’’consumatori de informatii turistice’’, ca si tine, de altfel, sa comenteze ca am fragmentat impresiile dintr-o zi de vacanta, cum am mai patit.

Pe tine te deranjeaza ca e prea lung review-ul si ca’’ nu e digerabil’’ din acest motiv! Atunci, cum Dumnezeu, sa va impact pe toti?

Stiu! Cel mai bine ar fi sa nu mai scriu deloc, nu?

Am incercat ingrosand capitolele din review, incat din prima privire cei care citesc sa vada despre ce vorba in mare si astfel sa citeasca doar obiectivul care il intereseaza.

Eu scriu chiar pentru cei care doresc sa mearga acolo,nu pentru cei care nu au ce face seara si se amuza pe site!Asa ca va sfatuiesc sa-mi cititi reviews-urile doar pe cei pe care ii intereseaza subiectul review-ului.

Un exemplu:

O plaja, dintre cele mai frumoase din insula, precum Milos, nu ai cum s-o gasesti, nefiind nici un indicator la sosea, decat descriind amanuntit cum dai de ea, cautand taverna Poseidon, prin spatele careia este doar o sageata facuta cu vopsea pe niste trepte. Oare cum puteam spune esentialul despre ea, in mai putine cuvinte? Sau drumul nu este esential?

Ceea ce pentru tine poate fi nedigerabil, pentru un alt turist care isi doreste mult sa ajunga acolo, poate fi indispensabil, tinand cont ca eu acolo am ajuns prima oara acolo din cu totul alte motive, adica eu cautam, de fapt, niste mori de vant.

Daca m-am suparat sau nu, nu este treaba ta, dar era mai cinstit sa dai un vot negativ review-ului, decat sa dai unul pozititv si mai jos a scrii ca l-ai dat fara sa citesti pana la capat.

Si, in definiv, ecoul tau este total offtopic, nu are nici o legatura cu subiectul Lefkada si mi se parea normal sa scrii ce te doare pe forum sau intr-un review gen capitolul’’Filozofari turistice’’, daca ai anumite propuneri pentru imbunatatirea activitatii pe acest site.

Si nu-i pot intelege nici pe webmasteri ,cum de ti-au facut votabil primul ecou total offtopic,cand altele care contin informatii utile si sunt la subiect si nu au sub ele posibilitatea de votare.

Dar astept si aici un raspuns...

RobertCodescu
[14.11.11 07:00:19]
»

Eşti sigură că NU eşti "omul" Guvernului grec în teritoriu (a se citi A. F. A.) !?!? Că nici Ministerul Turismului din Grecia NU a făcut atâta promo acestei ţări cât ai băgat tu acilea. Prin urmare propun ca la următoarele Târguri de Turism să ai un stand al tău plătit de greci, aşa că mă bag şi eu cu 900 PMA sponsorizare pentru această viitoare acţiune a ta. Pe domnu' Popescu nu-l v-om primi la stand fiindcă va fi ocupat cu standul... Ciprului!!!

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
Admin
[14.11.11 09:53:55]
»

@georgiana: utilitatea si aprecierile unui review sunt vizbile (doar) in numarul de vizualizari si in cel al voturilor, si NU in punctul de vedere al unei mediocritati ce "nu poate" (diverse). Ca si in orice alt domeniu, orice ego ros in profunzime de constientizarea propriei-i mediocritati "impotente" respinge excelenta, incercand - foooarte previzibil - sa o prezinte ca "exces".


@popescu.borsa: pozitia si preferintele tale pot sa-i reprezinte, eventual, pe cei care isi doresc sa iasa in evidenta prin purtarea de tricouri cu denumirea organului sexual masculin - stii prea bine la ce ma refer, aici, nu? - si nicidecum majoritatea.

In alta ordine de idei, una din concluziile recentului experiment ('gheisa' de la TTR) a fost ca vom modera cu severitate crescuta si atitudinea, nu doar limbajul. Te avertizez ca interventii precum cea de mai sus sunt considerate ofensatoare la adresa unei intregi categorii de membri (care pun foarte mult suflet in impresiile lor); in caz de recidiva, trebuie sa-ti asumi consecintele.

Admin
[14.11.11 10:06:24]
»

bazat pe propria-i marturisire, votul exprimat de popescu. borsa mai sus este considerat neconform cu spiritul regulamentului si al concursului, astfel ca a fost sters.

georgianaAUTOR REVIEW
[14.11.11 10:11:53]
»

Multumesc, Admin.

popescu.borsa*
[14.11.11 10:42:52]
»

Admin

Limbajul de mahala precum şi atitudinea ta ostilă faţă de orice intervenţie a mea de pe acest site este descalificantă pentru tine si nicidecum pentru mine.

Considera acest ecou ca ultima mea apariţie pe site şi pentru mai mare siguranţa solicit banarea contului meu.

Admin
[14.11.11 12:00:33]
»

Luat nota de pozitia/cererea ta, popescu.borsa.

Ca si in alte cateva cazuri similare, inclin sa-ti respect o eventuala dorinta de a nu mai fi deranjat de vreun mesaj sau instiintare din partea AmFostAcolo.ro; nu vad insa de ce ti-as "incuia" accesul pe AFA, din moment ce tu oricum "nu o sa mai intri" - mi se pare fara sens/logica

Voi reflecta si-ti voi comunica prin mail hotarirea.

Marian Preda
[14.11.11 14:43:25]
»

Se apropie sfarsitul de an (... si de concurs) ! E din ce in ce mai rau!

,,Neintelegerile fac Pamantul sa se invarteasca! ''

Sper sa fie doar un punct de vedere, dar in ultimul timp, se observa o anumita tensiune in cadrul comunitatii AFA!

Tot mai multe ,,dezbateri'', cu sentimente de nemultumire, provocat de succesul sau calitatile altora.

Nu este pentru prima oara cand citesc in ecourile user-ilor ca: ,,eu nici nu te citesc, doar te votez! ''.

Iertati-ma, dar cred ca este o lipsa de respect fata de autor!

Sunt convins ca toti dorim sa impartasim impresii care sa aduca cititorilor, informatii cat mai reale despre locatie. Se munceste cu sufletul la un rw, sa-i poti da recenziei, elemente noi, in raport cu anumite cunostinte prealabile, iar fiecare cu sursele si documentatia lui!

Hai sa fim mai buni, unii cu ceilalti! (... doar am trecut de 11.11. ''11!)

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
magdalena
[14.11.11 20:28:59]
»

Eu m-am indragostit de Grecia citind numai review-urile Georgianei si ale celorlalti useri care o adora si vorbesc cu patos despre aceste locuri frumoase.

Daca nu ar fi fost acest gen de prezenteri, foarte utile din punctul meu de vedere, as fi ramas cu gustul amar pe care mi l-a lasat Thasos-ul atunci cand, lipsita de informatie, nu l-am "gustat" cum trebuie...

Am calatorit prin Lefkada numai virtual, dar prin asemenea prezentari, am senzatia ca am fost deja acolo, astfel ca atunci cand voi ajunge ma voi bucura mai mult de ea, stiind ce am de facut.

lilianapolimeri
[23.11.11 16:46:41]
»

@georgiana: draga georgiana imi pare foarte bine de cuvintele scrise mai sus de Ag. Nikitas, este foarte placut cand citim si ne uitam la foto. Noi din pacate vara lucram si frumusetile care le redati dumneavoastra trec pe linga noi rapid si nu dovedim sa ne bucuram. Multumesc mult de foto la taverna noastra... Klimataria e faina,

georgianaAUTOR REVIEW
[23.11.11 16:51:02]
»

@Lilianapolimeri,

Ma bucur ca ti-au placut fotografiile mele din Agios Nikatas. Dar la care din fotografiile mele cu taverne lucrezi tu, ca am pus de la multe? Te rog sa-mi spui, pentru ca si in vara viitoare intentionez sa ajung acolo si vin sa-ti spun ''kalimera''!

O seara placuta, pe romaneste, de data asta!

lilianapolimeri
[23.11.11 17:00:12]
»

@georgiana: draga mea ce bucuroasa sunt ca mi-ai raspuns, sa-ti spun drept calatoresc impreuna cu dumneavoastra prin lume. Eu am incercat sa lucrez singura in timp de 8 ani si am deschis taverna Klimataria care se afla vizavi de Poseidon. Am facut cunostinta anul acesta cu multi turisti din Romania si mi-au ramas prieteni, cu majoritatea corespondam prin mesaje. A fost o vara de neuitat, voi pune si eu foto. Dar mai mult sunt bucuroasa ca te-am cunoscut si lasa la inceput sa fie si prin internet, in toate ziua deschid georgiana si citesc, sarut mina

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
georgianaAUTOR REVIEW
[23.11.11 17:22:08]
»

Deci in fotografia nr 15 este taverna ta, ''Klimataria''??

Ma bucur sa aflu acest lucru si sunt impresionata ca iti place sa-mi citesti reviews-urile scrise de mine. Vei avea ce citi, pentru ca despre Grecia, am scris foarte mult, mai exact 39 de reviews-uri, aproape cate despre tara mea, adica 50!

As avea si eu o curiozitate, de unde ai aflat despre acest site? Pentru ca vad ca esti incantata, am observat numele tau in mai multe ecouri la subiecte de Grecia.

Poate, intr-o zi, te vei hotara si tu ne scrii cate ceva despre Lefkada, ceva ce inca noi n-am avut ocazia sa descoperim si crezi ca ne-ar placea.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
lilianapolimeri
[24.11.11 14:59:33]
»

@georgiana: sarut mana georgiana, am aflat despre acest site de la turisti romani, care au vizitat taverna si mea si au zis ca au aflat despre mine de pe site... au dorit sa ne cunoastem mai aproape. Sa-ti spun drept asi vrea sa scriu dar... nu ma pot exprima asa frumos. Am cunoscut foarte multi turisti si am ramas prieteni. Sunt in Lefkada din 96 si cu regret nu am calatorit, nu am fost decat la capitala de 2-3 ori pentru hartiile la ministere. Si mi-a foarte plecut sa calatoresc inpreuna cu fam. dumneavoastra.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
gianni_dude
[29.11.11 14:32:57]
»

cred ca mai convins, urmatoarea destinatie de vacanta va fi Lefkada. superba descrierea ta

georgianaAUTOR REVIEW
[29.11.11 14:35:51]
»

Atat de repede imi citesti reviews-urile, sau... doar te uiti la poze si ai chef de glume?

lilianapolimeri
[06.12.11 20:11:26]
»

@georgiana: salut draga georgiana, ce mai faceti unde putem sa korespondem, aici kam me inkurk. Am vrut si eu sa pun foto se fak kum dumneavoastre dar kam am inkurkat itele, miau trimis mesaj de la administrator sa nu mai pun foto stiu eu... kam am inkurkat itele dar asi vrea sa skriu si eu, am emotii scriu acelasi lukru de 2 ori... imi place kind citesk pentru ka eu nu keletoresk, serut mina

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
georgianaAUTOR REVIEW
[06.12.11 20:22:05]
»

@Lilianapolimeri,

Ti-am trimis un mesaj privat, pe care il poti vedea cand deschizi mailul. Daca te mai pot ajuta cu ceva, imi poti trimite si tu mesaj acolo.

Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
8 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
dorgo, Ellada_sagapo, georgiana, gianni_dude, lilianapolimeri, magdalena, Marian Preda, popescu.borsa*
Alte impresii din această RUBRICĂVacanța în Lefkada:


    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

 
[C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.083678007125854 sec
    ecranul dvs: 1 x 1