Pensiunea Eden - nu e rău, dar e loc și pentru mai bine

TIPĂREȘTE

Pensiunea Eden ne-a fost gazdă de tranzit pentru doar o noapte petrecută la Rânca. Alegerea ei n-a fost rodul unei informări prealabile și nici a vreunei alte recomandări. Aș putea spune chiar că hazardul, travestit sub înfățișarea unei ploi vijelioase de vară, a fost cel care ne-a scos în cale această pensiune, astfel încât forțați de împrejurări, am decis să modificăm puțin planul nostru de călătorie pe Transalpina și să ne oprim pentru o noapte aici.

Pensiunea are un amplasament care o avantajează din punct de vedere al accesului facil, dar și al panoramei impresionante pe care o oferă spre masivul Parâng: se află în centrul localității, chiar pe marginea șoselei principale, pe o ridicătură a pantei muntelui, astfel încât e cu neputință să nu o observi chiar și în postura de simplu trecător. Dispune de o parcare modestă, cca 10 autoturisme.

Construcția este masivă, fiind pusă în valoare și de o firmă generoasă. Are două etaje, cuprinde 14 camere și 2 apartamente însumând o capacitate de cazare de 64 locuri, precum și o sală de mese pentru cca 120 persoane.

În ce ne privește, prima cunoștință cu patroana locului a fost una bineplăcută: ni s-au prezentat câteva camere, ni s-au furnizat informații despre posibilitățile de servire a mesei și ce e cel mai important, după o sumară negociere, ni s-a acceptat o reducere a tarifului de la 100 la 85 lei/cameră/noapte (am aflat ulterior de la niște vecini de cameră în aceași pensiune că pentru sejururile de cel puțin trei zile reducerea putea ajunge chiar până la 80 lei). Tariful cuprinde exclusiv costul cazării, fără mic dejun.

Dat fiind proiectatul nostru program dedicat Transalpinei, dar și pentru că în Rânca nu prea aveam ce face, am rezervat două camere pentru doar o noapte. S-a întîmplat ca una dintre ele să fie o cameră matrimonială, foarte mare și luminoasă, cu o terasă la fel de mare, orientată spre stradă. De la înălțimea etajului I, panorama Parângului era copleșitoare, mai ales că natura ne-a oferit pe parcursul șederii noastre la Pensiunea Eden, un spectacol total, de care nu aveai cum să te plictisești, chiar dacă ai fi rămas permanent pe terasă: mai întâi o ploaie deasă de vară a acoperit cu perdeaua sa de apă și de ceață panorama munților din depărtare, încât cu greu se putea desluși chiar și panglica șoselei aflată în imediata apropiere; apoi, acompaniat de tunete și fulgere a început dansul bilelor de grindină pe gresia terasei. După un timp, cortina de nori a început să se retragă, s-au repus în funcțiune… reflectoarele solare, în timp ce, încet-încet, actorii din peisaj ni s-au descoperit din nou: cerul albastru pictat încă de culorile norilor, pădurea înveșmântată în diverse nuanțe de verde, acoperișurile roșii ale vilelor mai depărtate sau mai apropiate, o cabană de lemn înălbită de povara anilor, un copilandru călare pe un măgăruș străbătând sprinten șoseaua, câțiva cai cu mânjii lor revenind la pășune.

Camera noastră, cea matrimonială, foarte spațioasă și luminoasă, ieșind cu totul din tipare din acest punct de vedere, era mobilată standard, fără a dispune totuși de frigider. O notă aparte era dată de patul încăpător chiar și pentru odihna comodă a cel puțin trei persoane. Lenjeria albă, imaculată și de bună calitate, avea un singur cusur din punctul nostru de vedere: era comună pentru ambii presupuși ocupanți ai patului, care firește, se poate întâmpla să nu fie decât simpli tovarăși de călătorie, ostili oricăror limitări ale intimității personale și care nu doresc să împartă același așternut.

Grupul sanitar, construit și dotat de asemenea la nivel standard, nu ieșea cu nimic din comun, în afara culorii lila a faianței și gresiei, o culoare pe care mărturisesc, am întâlnit-o pentru prima oară într-un astfel de decor și care mi-a făcut mare plăcere: ei, să fac baie sub protecția razei violet…. :)) Pe de altă parte, aici am semnalat un alt neajuns al pensiunii: spre surprinderea noastră, a trebuit să impart cu soțul meu singura garnitură de prosoape (unul mare, de baie, și altul mic, de față) ce-am găsit-o în baie. Inițial, am crezut că este o scăpare a cameristei, dar puțin mai târziu, când ne-am adresat patroanei cu solicitarea cuvenită pentru suplimentarea prosoapelor, ni s-a explicat, cu politețe ce-i drept, că aceasta este oferta și dotarea pentru doar o zi de cazare …. Chit că ne aflam chiar într-o astfel de ipostază și că beneficiasem și de o reducere a tarifului, această manieră de a trata turistul pe baza unui principiu de altfel sănătos, ”cât dai, atâta primești”, nu mi se pare rezonabilă, atâta vreme cât acesta nu este avizat dintr-un început și nu este pus în fața alternativei de a alege în cunoștință de cauză. Am rezolvat cu forțe proprii problema, căci, ca de obicei, nici de data asta n-am plecat fără prosoape de acasă. Pentru cei mai comozi, dar și încrezători că măcar prosoape și hârtie igienică vor găsi la orice pensiune, oricât de amărâtă ar fi ea, rămâne însă o problemă pentru care vor fi obligați să găsească singuri o rezolvare.

După ce strașnica furtună de vară s-a potolit, am coborât la parter, încercând să aflăm dacă și unde putem pregăti un grătar cu carnea adusă de acasă. Am aflat de la binevoitoarea patroană că pensiunea dispune de o zonă exterioară cu grătar amenajat, dar și că bucătăria pensiunii oferă turiștilor o gamă diversificată de produse și băuturi pentru servirea oricărei mese din cursul zilei. Pentru a beneficia de această ofertă, era nevoie doar să faci comanda cu cel puțin patru ore înainte de ora fixată pentru servirea mesei, indicând meniul pe care-l doreai să-ți fie pregătit. Am optat și noi pentru această soluție și inspirându-ne din lista de meniu prezentată, am făcut comanda pentru cina acelei zile. Cu multă amabilitate, patroana a primit să păstreze până la plecarea noastră de a doua zi, în congelatorul pensiunii, propriul pachet de carne adus de acasă. Timpul economisit prin renunțarea la a ne pregăti singuri masa pentru seară, l-am dedicat cu folos explorării stațiunii Rânca, așa cum am povestit aici: click aici

Spre seară, la ora convenită pentru servirea cinei, ne-am prezentat în sala nefumătorilor aparținând restaurantului pensiunii, un spațiu mai restrâns, dar curat, izolat de recepție și de cealaltă aripă a restaurantului de pe partea dreaptă a clădirii. Nu eram singurii consumatori, motiv pentru care a trebuit să așteptăm mai bine de treizeci de minute până a sosit și comanda noastră anterior anunțată. Se pare că pensiunea duce lipsă de personal, fie deliberat, din spirit de economie, fie fortuit de anumite împrejurări pe care îmi e greu să le presupun: în afară de patroană, care era și recepționeră, și casieră, și chelner, și debarasator-spălător de veselă, și contabil și administrator general, am mai zărit doar o bucătăreasă, o cameristă și un șofer, pare-se și el om bun la toate. Așa încât e lesne de înțeles de ce servirea mesei nu se poate face cu promptitudine, chiar și în condițiile în care comenzile au fost lansate cu câteva ore bune în urmă. Noi nu ne-am plans (timpul de așteptare l-am consacrat vizionării și comentării fotografiile făcute în cursul plimbării prin Rânca) și nici ceilalți meseni n-au făcut-o, dar gândesc că pentru oameni mai pretențioși sau pur și simplu mai grăbiți, la acest capitol al servirii ar avea justificare exprimarea câtorva reproșuri.

Despre calitatea mâncării nu sunt prea multe de comentat, pentru că noi am servit doar câte o tochitură cu mămăliguță, gustoasă, privată însă de adăugarea brânzei rase și a ochiului de ou (menționate în lista de meniu), …dar nu din inițiativa noastră…, porții nici prea mari, nici prea mici, adică atâta cât de regulă consumăm de obicei la masa de seară. Judecând însă după proporțiile preparatelor culinare servite și de cei din jurul nostru, pot aprecia că nici acestea nu erau prea generoase, așa încât comandarea a cel puțin două tipuri de bucate era imperios necesară pentru a putea fi sigur că te-ai săturat. În schimb, prețurile mi s-au părut a fi destul de mari, cel mai mic preț la preparatele pe bază de carne, fiind 15,00 lei, fără garnitură. Băuturile, o gamă suficient de diversă, se ofereau și ele la prețuri... de stațiune!

În fine, per total, șederea noastră la Pensiunea ”Eden” s-a dovedit a fi inspirată: în ciuda penei de curent care a afectat toată localitatea, privându-ne de electricitate și implicit de apă caldă până spre seară și de care, firește, nu se fac responsabili administratorii pensiunii, noi ne-am simțit foarte bine aici! Cu câteva mici retușuri în servirea turiștilor și cu un pic mai multă generozitate din partea patronilor, pensiunea Eden este o opțiune bună de luat în calcul atunci când drumurile ne vor duce iarăși la Rânca. Sperăm de aceea că vom reveni cât mai curând!

---

VIZUALIZĂRI: 2220 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI