Despre cascada Urlatoarea... si nu numai

TIPĂREȘTE

Datorita retelei hidrografice bogate si a vailor destul de inclinate (mai exact asa numitele “rupturi de panta”) muntii Bucegi se bucura de un numar mare de caderi de apa, una din ele, poate si cea mai cunoscuta, fiind Cascada Urlatoarea. Desi exista voci care spun ca ar fi cea mai impresionanta cascada din acesti munti, eu cred ca ar fi prea mult sa confirm astfel de afirmatii. Aceasta totusi si-a capatat renumele prin numarul mare de vizitatori, datorita faptului ca drumul pana aici este destul de usor iar accesul se face dintr-o localitate unde fluxul de turisti este foarte ridicat, indiferent de anotimp.

Cascada Urlatoarea este localizata la altitudinea de 1100 de metri (pe unele harti figureaza la 1120 de metri), pe versantul estic al Bucegilor, spre poalele muntilor Jepi –aproximativ sub varful Jepii Mici, in dreptul fostei localitati Poiana Tapului, care in prezent se pare ca este incadrata drept cartier al Busteniului.

Apele ce se revarsa pe inaltul bloc de piatra si formeaza cascada au un debit destul de ridicat, aproape constant si sunt rezultatul confluentei a doua vai –Comorilor si Urlatoarea Mica, confluenta aflata la mica distanta in amonte. Numele vine de la sunetul produs de caderea apei. Mai putini sunt cei ce stiu ca defapt acel vuiet nu este produs doar de aceasta cadere de apa si veti vedea mai tarziu de ce spun asa ceva. Cam acestea ar fi cateva date generale despre Urlatoarea. Nu am mentionat la acest capitol si inaltimea deoarece nu cunosc o dimensiune “oficiala”. De-a lungul timpului am tot auzit si am citit ca ar avea 15, chiar si 20 de metri inaltime. Totusi mi se pare un pic exagerat, chiar daca exista riscul de a ma insela. Dupa aprecierile mele, cred ca se situeaza undeva la cel mult 10-12 metri (repet, este posibil sa gresesc). Si o data cu acest detaliu, pot spune ca am trecut la impresii personale.

Cu aproape trei saptamani in urma, am facut o drumetie de doua zile pe potecile masivului Bucegi. Cum chiar citisem recent un review despre cascada Urlatoarea iar traseul nostru trecea prin apropiere, ne-am hotarat pana la urma sa facem un ocol si am coborat pe una din vaile a carei apa formeaza cascada (pe o poteca nemarcata!) pana in zona de la baza ei. Nu mai fusesem din decembrie 2009 si trebuie sa recunosc faptul ca am luat decizia de a ne abate de la traseul stabilit mai mult pentru a vedea zona din amonte. Sunt si cei ce stiu insa sunt mai multi cei ce nu stiu ca inainte de a se revarsa peste acest prag, apele celor doua vai formeaza o succesiune de alte caderi de apa, e drept, de dimensiuni mai mici, dar poate chiar mai spectaculoase. Sincer, eu le consider mai frumoase si doar pentru simplu fapt ca au ramas in starea lor naturala, spre deosebire de “surata” lor mai mare, care datorita imprejurarilor, pentru noi nu mai reprezinta de ceva timp un loc atractiv. De aceea, de cativa ani buni, a fost doar a doua oara cand am trecut pe aici.

Mergand mai departe, pot spune despre cascada Urlatoarea ca este una din multele “opere” pe care natura a avut grija sa le creeze si sa le ofere omului. Din pacate, omul nu a fost de acord si nu s-a multumit doar sa admire si sa protejeze aceasta creatie daruita de natura, gandindu-se ca ar fi bine sa mai adauge cate ceva. Astfel, chiar daca era vorba despre o rezervatie naturala, aici au aparut fiarele si betoanele existente in prezent. Asa cum ii spuneam (printr-un ecou anterior) unui membru al comunitatii, ii “compatimesc” pe cei ce nu au avut ocazia sa descopere aceasta zona asa cum si eu am descoperit-o cu mai bine de zece ani in urma, atunci cand inca mai era asa cum a creat-o natura. La acea vreme imi placea sa fac o plimbare pana aici si sa ma bucur de peisaj. Era mai liniste, mai curat, mai frumos. Ce am gasit insa acum, nu prea mai are legatura cu trecutul: acea amenajare, gunoaie, zarva si multa agitatie. Si pentru ca am incadrat agitatia ca si aspect negativ, va rog sa nu ma intelegeti gresit. Desi intr-adevar nu suntem adeptii aglomeratiilor, totusi nu sunt absurd sa afirm ca numarul mare de turisti este un lucru rau. Ba, din contra! Problema consta defapt in comportamentul multora dintre ei (culmea e ca ne mai si credem un popor civilizat). Vorbesc despre cei ce au impresia ca fac un lucru deosebit daca se remarca fonic, zbierand cat ii tin plamanii, de cei ce sunt convinsi ca cineva este obligat sa adune gunoiul in urma lor, de cei care cred ca poteca pe care se deplaseaza este proprietatea lor. Si tot la aspecte negative nu voi ezita sa ii mentionez pe micii “afaceristi” ambulanti, ce vin si isi intind tarabele in zona cascadei. Poate si din acest punct de vedere, unii nu vor fi de acord cu mine sau mai bine zis cu modul meu de gandire, dar personal, cand merg in mijlocul naturii vreau sa admir natura in toata splendoarea ei. Daca vreau tarabe, merg la piata sau in alte locuri special amenajate sau destinate pentru asa ceva.

Cam aceasta ar fi o imagine sumara a ceea ce am gasit cu ocazia trecerii pe la Cascada Urlatoarea. Ma incapatanez inca sa mai sper ca nu in fiecare zi este la fel. Chiar si asa, desi recunosc faptul ca pentru o perioada lunga de timp, drumetiile noastre vor ocoli din nou aceasta zona, celor ce nu au fost aici niciodata le recomand sa incerce macar o data sa faca o plimbare. Vor decide apoi singuri daca le place atmosfera sau nu. Si daca tot am ajuns sa vorbim de plimbare, in final am sa fac si o scurta descriere a celor doua trasee marcate ce ajung in acest punct, cu accent pe cel care este cel mai frecvent folosit.

1. Punct de plecare: Poiana Tapului; Marcaj: punct albastru; Diferenta de nivel: 240 metri; Durata: 1 h.

De la gara urmam drumul national 1, inspre Busteni. Dupa cateva minute facem stanga pe strada Urlatorii (loc marcat si usor de identificat), ce urca usor spre baza muntelui. Lasand in urma casele si pensiunile ce o marginesc, strada se continua cu un drum forestier. Avand, pentru un timp, in dreapta paraul Urlatorilor, urmam acest drum aproximativ 2-3 kilometri. Marcajul ne abate apoi brusc spre stanga. Dupa o urcare mai sustinuta prin padure, traversam apa Urlatorii pe un podet din lemn. In imediata vecinatate, poteca intalneste celalalt traseu, dinspre Busteni. Din acest punct mai avem 15-20 de metri de urcat pana la baza cascadei.

2. Punct de plecare: Busteni; Marcaj: punct rosu; Diferenta de nivel: 215 metri; Durata: 1-1,15 h.

De la gara urmam drumul national 1 inspre Sinaia dupa care facem dreapta, pe strada Telecabinei. Urcam apoi panta domoala pe care se inscrie aceasta strada (in ultima parte avand in stanga si apa Jepilor) ce ne duce langa statia de telecabina. Traseul continua cateva sute de metrii pe un drum partial asfaltat, pana la marginea padurii, acolo unde exista o bifurcatie de trasee. Din fata garii pana aici facem cam 30-40 de minute. Calauziti de marcajele punct rosu si triunghi albastru, ne orientam spre stanga si intram in padure. Dupa un urcus moderat, ajungem langa o casuta, loc in care cele doua marcaje se despart. Poteca noastra, care mai departe isi inceteaza urcusul si se inscrie pe curba de nivel, in prima parte este ceva mai ingusta urmand insa ca in unele portiuni sa capete aspect de drum forestier. Dupa ce traversam cateva podete din lemn (atentie cand sunt ude ca devin alunecoase) iesim din padure in punctul de intersectie cu poteca ce urca din Poiana Tapului. Mai urcam 15-20 de metri si poposim in fata cascadei.

Acestea sunt cele doua trasee ce duc la Urlatoarea Ar mai fi de mentionat faptul ca ambele sunt usor de abordat si de urmarit, fiind foarte bine marcate, asa ca va doresc “Plimbare placuta”.

---

VIZUALIZĂRI: 11011 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI