O cazare excelenta pe Valea Doftanei, departe de forfota orasului

TIPĂREȘTE

S-acum lasand motto-ul la o parte, sa-ncep sa depan impresiile-n parte.

In primul rand as vrea sa va spun motivele ce m-au determinat s-aleg acest premiu:

1. parerile pro, dar mai mult contra despre aceasta pensiune

2. distanta care ma avantaja fata de aceasta pensiune, fiind la aproape 60 km de casa.

Intr-adevar, vroiam sa ma conving personal cum arata aceasta pensiune, cum este mancarea traditionala de acolo, sa-mi fac o parere si de ospitalitatea gazdelor, da totodata sa admir si imprejurimile si sa ne relaxam un pic in week-end, departe de lumea dezlantuita a Ploiesti-ului.

Cu 2 saptamani inainte am sunat la pensiune sa pot face rezervarea pentru data solicitata si sa popun gazdelor o varianta ce ne-ar fi avantajat mai mult. Deoarece premiul castigat consta intr-un mini-sejur, respectiv un week-end gratuit (2 nopti cazare + mic dejun pentru 2 adulti + eventual un copil pana la 10 ani) am propus gazdelor varianta de a sta doar o singura noapte, dar sa ocupam 2 camere, avand in vedere timpul nostru liber foarte limitat.

Gazdele au fost foarte deschise propunerii mele s-au acceptat, lucru care m-a bucurat si am apreciat gestul lor, deci o bila alba din start :)

Initial hotarasem sa mergem cu copii, dar ulterior planurile s-au schimbat, caci era perioada tezelor si numai chef de distractie n-aveau, cand stiau ca acel week-end era dedicat invatatului...

Cand am sunat cu o zi inainte sa ajungem, am comunicat gazdelor ca in locul copiilor vom veni cu o familie de prieteni si nu a fost nici o problema. Cu totii am fost bine veniti!

Drumul pana la Tesila ne-a luat cam o ora si ceva, avand in vedere ca de la iesirea din Campina pe Valea Doftanei sunt destule serpentine, iar asfaltul nu e tocmai ca pe DN1.

De la intrarea in Campina, la al doilea semafor se face la dreapta si se trece pe langa Rafinaria Steaua Romana, dupa care se urmareste indicatorul spre Valea Doftanei.

In ciuda faptului ca drumul este destul de serpuit, frumusetile peisajului din zona, imprejurimile cu multa culoare verde la tot pasul, te fac sa uiti de disconfortul creat de asfaltul peticit ici-colo.

Cand am ajuns la barajul Paltinul n-am rezistat tentatiei s-am coborat din masina pret de vreun sfert de ora pentru a admira natura s-a face cateva poze. Asa cum scrie pe wikipedia Barajul Paltinu este situat în Județul Prahova, pe valea râului Doftana, în aval de confluența acesteia cu valea Păltinoasa, în cheile numite "La Tocile". Mai multe amanunte puteti citi aici.

Imi amintesc totusi ca mai trecusem prin studentie pe-acolo, cand am petrecut cu colegii un week-end reusit la Valea Neagra, dar poate-ntr-adevar acum 20 ani n-aveam ochi pentru frumusetile naturii (ci doar pentru o frumusete cu ochi albastri) s-acum, prin prisma adultului din mine :) descopar imprejurimi spectaculoase la doar 60 km de Ploiesti.

Ce sa va spun? Nu-mi gasesc cuvintele sa descriu frumusetea peisajului in nuante de verde intens ce le-am gasit la sfarsitul lunii mai pe Valea Doftanei... Probabil ca spre toamna, culorile sunt ruginii si au un altfel de farmec, dar tot mirific e peisajul...

Lacul Paltinul in schimb are niste culori... superbe... Apa are o paleta de nuante in degrade, incepand de la culoare verde si terminandu-se in albastru. In pozele gasite pe internet n-am crezut ca-s adevarate, ci prelucrate. Acum m-am convins! Privelistea e de vis... si culorile apei... dar, exista acel dar care m-a intristat... Sa va spun de ce?

Lacul Paltinu este un lac de acumulare pentru apa potabila, reprezentand din 1970 sursa de alimentare cu apa potabila atat pentru Campina, cat si pentru Ploiesti.

Toate bune si frumoase pana acum, dar cand am descoperit la ,,piciorul’’ barajului un morman imens de gunoaie: PET-uri ce pluteau nestingherite, resturi alimentare, ambalaje de diferite forme si culori, crengi rupte din copaci, mi-au creat o imagine dezolanta. Atunci am realizat ce pericol ,,vegheaza’’ asupra sanatatii noastre, a ploiestenilor si nu numai, si mi-a intarit si mai si convingerea ca apa trebuie consumata cu strictete imbuteliata si nu de la robinet. Nici macar pentru gatit!

Una peste alta, mi-am zis ca trebuie sa pastrez pe retina imaginea frumoasa a imprejurimilor, iar uratului sa-i dau erase.

Dar scuze, c-am deviat de la subiect.

Cum va spuneam, dupa ce am fotografiat frumosul, am purces din nou la drum, pana ce am ajuns in localitatea Tesila. Pentru a nu o apuca pe cai gresite, la propriu, nu la figurat :) am oprit la o rascruce de drumuri, in dreptul unui monument, si i-am telefonat domnului Manea asa cum stabilisem, sa vina sa ne preia.

In 10 minute a venit inaintea noastra baiatul dansului, Ionut, care ne-a insotit restul de drum pana la pensiune. Dupa ce se termina asfaltul, umeaza apoi, pe langa padure, un drum pietruit, cam de vreo 5-7 km, ce necesita intr-adevar accesul cu o masina de preferat s-aiba garda la sol ceva mai ridicata. Dar... merita tot efortul. Dupa acesti cativa km mai neplacuti de sofat, urmeaza o priveliste superba: dealurile inverzite pe care pasc linistite oile, pajistile imense de-un verde crud pe-ntinderea carora troneaza semete ,,suporturile din lemn’’ pentru capitele de fan, ce stau aliniate cuminiti asteptand toamna sa fie ,,impodobite’’.

Din drumul principal, imediat in dreapta se vede vila impunatoare, colorata in portocaliu. Am recunoscut-o din prima, dupa pozele postate pe internet.

Imediat ce am parcat masina, ne-a intampinat cu zambetul pe buze doamna Manea, o gazda amabila si prietenoasa, ce a stiut sa ne faca scurta noastra sedere la Pela Muntilor foarte placuta.

Mai intai dansa ne-a prezentat intreaga pensiune, plimbandu-ne de la parter pana la ultimul etaj, familiarizandu-ne cu labirintul arhitectural al vilei. Personal mi-a placut tot ce am vazut acolo: de la usile de lemn, frumos lacuite si impecabil finisate, inclusiv scara interioara de lemn, ce facea legatura intre sufrageria mare de la etajul unu si camerele de la etajul al doilea, pana la mobilierul culoarea mahonului si termopanul in ton de la usa de la baie si de la ferestre. Dar sa va povestesc pe rand.

La parter se afla bucataria dotata cu strictul necesar pentru o autogospodarire. Era nevoie, deoarece la pensiune se serveste micul dejun, la cerere, dar se poate veni si cu mancare semipreparata (exista frigider) de acasa sau se poate pregati la pranz sau la cina un gratar pe cinste, afara in curtea pensiunii.

Imediat langa bucatarie exista o sala mai mica de servit masa, iar in fata o terasa rustica, acoperita in geam termopan.

Practic sunt 2 corpuri de casa, lipite intre ele, ce corespondeaza printr-o scara interioara, placata cu gresie si ale carei balustrade sunt din fier forjat. Din cate am inteles de la gazda, al doilea corp de casa (cel din spate) a fost construit ulterior si practic in cele 2 camere mansardate am fost noi cazati.

Trecerea dintr-un corp de casa in celalalt se putea face ori prin corpul din fata, ajungand direct la sufrageria mare, ce corespundea cu scara interioara placata cu lemn, frumos lucrata, ce mie mi-a placut foarte mult, ori prin corpul de casa din spate.

Sufrageria foarte incapatoare, probabil unde se tin petreceri cand e vorba de grupuri mai mari de turisti sau de sarbatori, este dotata cu 2 canapele si 2 fotolii, o masa mare cu scaune din lemn masiv. Mobilierul in nuante de maro-roscat era asortat cu perdelele si draperiile, precum si cu gresia in nuante de bej-maro deschis.

Int-un colt al sufrageriei este amenajat cu bun gust un spatiu de servit masa si un bar , la fel cu o masa si scaune din lemn. Delimitarea acelui spatiu este pus in valoare de o arcada frumos luminata de spoturi incastrate in rigips.

La baza scarii de lemn, in partea stanga, exista un televizor si o combina muzicala, un turn cu CD-uri cu melodii pe toate gusturile, cu ajutorul carora se poate crea o ambianta placuta.

Noi seara in sufragerie am jucat remy si am rontait ceva seminte in compania unui Tuborg, ascultand in surdina ceva muzica de la combina.

In deplina discretie, gazda, mai venea din cand in cand sa ne intrebe daca mai dorim ceva, daca ne lipseste ceva, daca totul e ok. Vroia intr-adevar sa ne simtim bine acolo si sa nu ducem lipsa de nimic.

Stiti ce mult conteaza o vorba buna, un zambet, o armonie, o comunicare pe aceeasi lungime de unda! Vreau sa va spun ca noi n-am stat decat o dupa amiaza, o noapte si o dimineata la aceasta pensiune, dar faptul ca ne-am simtit excelent a contat nemaipomenit. (Am sosit sambata pe dupa amiaza si am plecat duminica pana in pranz.)

Eu consider ca tebuie sa valorifici clipa, sa profii din plin de ce-i frumos, ce simti ca-ti face bine si-ti merge la suflet...

Dar sa revin la descrierea pensiunii Perla Muntilor.

Asa cum v-am povestit, am rezervat 2 camere, prilej cu care am avut si posibiitatea de comparatie.

Stand la ultimul etaj mansardat, pactic etajul al doilea, am ocupat ambele camere de acolo.

Camera din dreapta mi-am ales-o eu, avand culoarea mea preferata vernil, dar nici cea in nunate de mov-lila nu era de lepadat.

Prietenii nostri, mai mici ca varsta (pana in 30 ani), chiar au fost foarte incantati de culoarea camerei lor, creand o ambianta mai intima, mai romantica.

Camerele nu erau foarte mari, dar suficient de spatioase pentru 2 persoane, foarte curate si frumos asortate: peretii erau in ton cu asternutul de pe paturi. La camea noastra peretii erau varuiti vernil, iar asternutul in nuante de verde, iar la prietenii nostri lila, dupa cum v-am mai spus.

Ca si inconveninete de stat in aceasta camera ar fi ca tavanul nu este drept din cauza ca-i acoperisul deasupra, iar geamul de la camera nu are perdea. Ma rog, n-ar fi nici un bai, ca peste drum de pensiune e o pasune cat vezi cu ochii, deci nu-i problema ca te-ar vedea cineva daca ai umbla seara prin camera mai sumar imbracat :) Trebuie sa gandim pozitiv : sunt la munte, am venit sa ma relaxez, nestingherit de nimeni si de niic, deci trebuie sa ma simt bine in pielea mea ! Restul ... hainele mai putin conteaza, gura lumii nici atat :))) S-am inchis paranteza.

Camera are imediat cum intri, in fata un dulap, apoi la dreapta este patul dublu, incadrat de 2 noptiere si 2 lampi, iar pe peretele cu dulapul sunt 2 fotolii s-o masuta.

Baia este destul de mare, in nuante de bej si gresia si faianta, cu cabina de dus, calorifer mare, ce-as mai sugera eu ar fi bine s-o policioara in dreptul oglinzii pentru a depozita cosmeticele si eventual un pahar-suport de pasta si periuta. In rest totul este ok.

Camerele sunt identice, practic este imaginea in oglinda a uneia fata de cealalta.

Despre camerele de la etajul unu n-as putea sa va spun mare lucru, caci n-am putut sa le vedem, deoarece erau ocupate de alti turisti, ideea este ca acelea au baie comuna pe hol, cu jacuzzi parca, din cate-mi amintesc, intr-adevar cu mult mai mare decat cea din camera noastra.

Gradina este mare si frumos ingrijita.

De o parte si de alta a aleii pietruite ce duce la vila sunt plantati tuia, la fel si in fata terasei acoperite. In partea dreapta a gradinii este spatiu verde considerabil, ,,presarat’’ cu braduti si 2 pietre uriase de decor. Tot acolo sunt amplasate: un foisor de lemn, un gratar de piatra si o fantanita construita din dale si piatra de rau. Aleile ce duc catre aceste ,,obiective’’ sunt frumos pavate tot cu dale de piatra, creind un decor rustic.

Noi de cum am ajuns, deoarece eram dornici de stat in aer liber, sa ne incarcam plamanii cu ceva aer curat, macar o seara, am preferat sa servim cina la foisorul din curte.

Pentru ca ajunsesem destul de tarziu, pe la vreo 17.00, am hotarat ca dupa o partida de carti sa ne-apucam de pregatit masa de seara.

De cum ne-am instalat in gradina, doamna Manea ne-a facut o surpriza placuta. Stand noi tacticos in foisor, delectandu-ne cu niste alune s-un joc de carti, ne-am pomenit cu gazda venind pe alee c-o tava cu 4 pahare mici si 4 mari s-o canuta de jumatate de tuica.

,,Asta-i din partea casei, de bun venit! ’’ Am ramas masca. Noi stiam ca de obicei din partea casei gazdele vin c-un paharel, nu c-o bardaca :) Bineinteles c-am ciocnit s-am degustat ,,o tura’’, d-apoi am restituit pocalul indarat gazdei, ca Doamne, feri (vorba prietenului nostru)... ce-i mult strica. Si vorba ceea era tuica, nu apa. Suficient cat sa ne deschida pofta de mancare si apetitul de-o vesela limbarita.

Dupa tuica a urmat s-o cafeluta, a doua surpriza a gazdei, asa, ca sa ne tina treji mai dupa miezul noptii si sa prindem puteri pentru a pregati cina :)

Pentru noi fetele a fost mai usor, ca n-a trebuit decat sa desfacem punga cu paine feliata, capacul de la paharul cu mustar si cel de la borcanul cu castraveciori. Baietii au dus greul: unul baga lemne-n foc, altul tapeta carnea cu cimbru s-o-mpana cu usturoi, apoi la final a fost mai usor ca doar mai atatau nitel focul, sa se rumeneasca mai bine bucatele.

Precum v-am mai dezvaluit mai sus, la lasarea intunericului si implicit a aerului racoros de munte, ne-am retras in sufragerie unde am incins un remy pana dupa miezul noptii, apoi catinel-catinel, in pasi unduitori de nanica, ne-am retras la camere.

A doua zi dimineata, cam pe la 9.00, ne-am prezentat la apelul micului dejun.

Initial ne-am dat viteji si vroiam sa servim tot in foisor, dar am constatat ca aerul patrunzator al diminetii se facea resimtit instantaneu in oase s-am preferat sa mancam cumintei in terasa de termopan din fata bucatariei. Mi-ar fi placut mie sa simt roua de pe firele de iarba cum ma gadila la talpi, dar brusc mi-am amintit ca nu mai sunt la prima tienrete si nu mi-ar surade o cura balneara la omantismul meu ... aaaa reumatism.

Pana a sosit mancarica am admirat, de data aceasta cu mai multa atentie decorul rustic, cu mese si bancute de lemn si mesele frumos aranjate.

Micul dejun a fost foarte bogat, diversificat si satios pana peste puterile si lui Haplea sau Flamanzila.

Pentru inceput ni s-a adus o farfurie cu cremvursti si alta cu sunca de casa, decorata cu ceapa verde. Ulterior, fiecare dintre noi a primit un urias platou imbelsugat, intocmai ca si un platou de aperitive la nunta: branza, cascaval, masline, salam, salata boeuf, icre, toate frumos decorate si aranjate. La final am sorbit cate-o ceasca de cafea si-o cana de lapte proaspat.

Toate bucatele au fost gustoase si papilele noastre gustative au fost foarte multumite :)

Asa cum v-am spus la inceputul povestirilor mele, timp prea mult liber nu prea am avut la dispozitie ca sa putem savura in tihna tot week-end-ul frumusetile zonei.

Dupa micul dejun, cam o jumatate de ora, am pornit putin la plimbare sa contemplam imprejurimile si s-admiram puzderia de vile in constructie sau pajistile ,,intarcuite’’, cu cate-o pancarta-n varf de suport de capita, unde trona cate-un mesaj: ,,De vanzare’’ s-un numar de telefon. Am ramas surprinsa cate terenuri am vazut de vanzare, dar si cate masini de capitala in curtile cu vile, frumos rasarite.

Si inainte de a incheia placuta noastra plimbare la pensiunea Perla Muntilor, mai aproape de asa zisa salbaticie a padurii, de frumusetile naturii, departe de forfota orasului, vreau sa va spun ca recomand cu toata sinceritatea un bine meritat weeek-end acolo.

Intr-adevar, gurile rele si adevaratii carcotasi vor spune ca nu am pomenit nimic de stalpii de inalta tensiune. Exista s-aceia acolo, dar pe noi nu ne-au deranjat deloc, nu ne-au provocat dureri de cap, desi am stat afara si seara si dimineata in curtea pensiunii. Zgomotul se aude numai cand esti foarte aproape de liniile de inalta tensiune, in rest, eu cred ca-i numai rautate si gasit nod in papura poate.

Pentu cei ce-si doresc evadare in natura si incarcat bateriile dupa o saptamana intreaga de stres si munca, departe de forfota si zumzetul capitalei si nu numai, eu consider ca un week-end in zona Tesila, alaturi de gazdele pensiunii Perla Muntilor este ideal.

Incumetati-va (ca si mine :) s-ajungeti acolo si nu veti regreta!

---

VIZUALIZĂRI: 6437 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI