Venice... de vis!

TIPĂREȘTE

«Să vezi Veneţia şi apoi să mori» sună un citat celebru, al nu mai ştiu cui! De fapt am revăzut-o, după aproape 10 ani, dar parcă ar fi fost prima oară! Am avut un sejur de 3 zile, la un preţ rezonabil, incluzând transport avion şi cazare cu mic dejun. Fără a sta prea mult pe gânduri, am pornit-o în “aventura veneţiană”. Călătoria cu avionul Otopeni – Marco Polo a decurs fără probleme, personalul companiei *** fiind deosebit de amabil, iar comandantul de bord a dat dovadă de un profesionalism desăvârşit când, la aterizare, datorită traversării unei zone cu turbulenţe care ne-a cam creat emoţii, a reuşit o aterizare lină şi fără probleme, fiind răsplătit cu aplauze de pasageri.

De la aeroport, după preluarea bagajelor, care, de fiecare dată prezentau deteriorări, am luat un autobuz – 5 euro – spre Mestre, unde aveam cazarea, hotelurile în Veneţia fiind mult mai scumpe.

Hotelul Alla Giustizia, unde am petrecut 3 nopţi, este o clădire cochetă, situată chiar lângă staţia de autobuz spre Veneţia, un hotel care-şi merită cu adevărat cele 3 stele: de o curăţenie desăvârşită, camere frumos amenajate, cu tv, aer condiţionat, telefon, baie utilată cu toate cele necesare: gel de duş, şampon, uscător de păr, prosoape schimbate zilnic. Micul dejun se servea într-o încăpere de la etajul I, bufet suedez foarte variat şi gustos. Personalul de la recepţie, deosebit de amabil, ne-a dat toate informaţiile necesare cu privire la transportul spre Veneţia, locuri mai importante de vizitat în scurta perioadă pe care o aveam, preţuri, meniuri etc.

Am pornit-o aşadar spre oraşul de pe ape, am luat autobuzul până la staţia de vaporetto, unde am cumpărat un abonament de 33 euro, valabil pe toată perioada sejurului, cu care puteam circula atât pe autobuz cât şi pe vaporetto. Am vizitat Murano, cu celebrele obiecte de sticlă multicoloră, unde imaginaţia şi măiestria meşterilor sticlari şi-a pus pe deplin amprenta. Era imposibil să nu te opreşti în faţa multitudinii de magazine, cu tot felul de obiecte de sticlă, care de care mai interesante, mai deosebite, care-ţi încântau privirea, fără să cumperi ceva.

Apoi vaporetto ne-a dus la Lido, nu puteam rata o incursiune pe coasta veneţiană a Adriaticii, doar cât să ne bălăcim puţin în valurile înspumate ale mării, să ne clătim ochii cu priveliştea de vis oferită de plaja cu nisip fin, cu scoici uriaşe deosebit de frumoase, cu sezlongurile şi umbreluţele cochete înşirate pe gazonul din faţa hotelului. Am revenit la vaporetto şi am făcut o plimbare pe Canal Grande, delectându-ne cu imaginile ce ni se perindau prin faţă, de-o parte şi de alta a canalului.

A doua zi, tot cu vaporetto am ajuns şi la Il Giardini, unde am aflat că aici se desfăşura celebra expoziţie Bienala de la Veneţia «Illumination», din pacate, lunea era închis, aşa că, programul pe a doua zi era făcut. Ne-am plimbat pe aleile răcoroase ale grădinii, apoi am luat vaporetto spre San Marco. Am pornit la pas spre piaţa San Marco, am trecut podul Rialto, înţesat de lume, negustori ambulanţi, am revăzut faimoasa piaţă cu porumbeii jucăuşi, veşnic dornici de ceva de ciugulit, am vizitat basilica San Marco, după ce am stat la o coadă imensă, dar a meritat, mai ales priveliştea din balconul basilicii, cu puzderia de lume de toate naţiile, presărată prin piaţă, pe treptele bisericii, la intrare în Campanella, la intrarea în Palatul Dogilor, o mare de oameni dornici să se bucure de frumuseţea şi măreţia locurilor.

Popasul de suflet la Palatul Dogilor, un complex monumental de arhitectură gotică veneţiană, m-a impresionat profund, ca şi prima dată când l-am văzut, prin splendoarea operelor de artă, a saloanelor, a mobilierului, a sculpturilor. Cum să nu-ţi tresalte inima de emoţie, gândindu-te că păşeşti pe celebra Scala dei Gianti, străjuită de statuile lui Neptun şi Marte, în Camera Marelui Consiliu, unde se alegea Dogele, apartamentele private ale Dogelui, la etajul al doilea, apoi închisorile din subsolul Palatului, înfricoşătoare şi întunecoase, unde erau ţinuţi deţinuţii în timpul interogatoriilor. O multitudine de impresii şi de senzaţii care te poartă cu gândul înapoi, la vremuri de mult apuse!

Am ajuns «acasă» târziu, frânţi de oboseală, dar o oboseală plăcută, cu o imensă satisfacţie, de a fi petrecut o zi superbă şi de neuitat.

Ziua bienalei a fost o zi maraton, «zi de vară până-n sară». Prima parte a zilei am petrecut-o la Il Giardini, unde se aflau pavilioanele naţionale, cu spaţii ample pentru fiecare ţară prezentă la bienală, inclusiv Romania, despre care mă abţin să vorbesc. Apoi am plecat cu vaporetto spre Arsenale, unde, pe spaţii imense, erau instalate pavilioanele altor ţari, fiecare ţară prezentându-şi într-o manieră cât mai originală şi mai inedită ceea ce a considerat mai reprezentativ pentru conceptul de artă modernă contemporană. Am fost fericită că perioada sejurului nostru a coincis cu acest remarcabil eveniment cultural, care nu putea fi ratat.

Toată vizita s-a terminat spre seară, când ne-am întors cu vaporetto spre casă, admirând, ca de fiecare dată, de o parte şi de alta a canalelor, impunătoarele clădiri ale Veneţiei, vaporaşele de agrement, gondolele romantice, pescăruşii sprijiniţi într-un picior pe pilonii care se înălţau din apă, podurile arcuite peste canale, furnicarul de oameni de pe terase şi toată splendoarea acestui oraş de vis.

In dimineaţa următoare, cu regrete în suflet că s-a terminat aşa de repede, dar şi cu satisfacţia că am reuşit să vedem cât mai multe din ceea ce oferă Veneţia, am pornit-o spre casă, ducând cu noi drept amintire imaginea de neuitat a gondolelor, a canalelor, a podurilor, a clădirilor impunătoare, a străduţelor înguste, si pentru că toate astea «trebuiau să poarte un nume», li s-a spus simplu: VENEŢIA.

---

VIZUALIZĂRI: 3863 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI