Malaga Picassiana

TIPĂREȘTE

Al treilea traseu pe care l-am parcurs în Malaga şi pe care vi-l propun să-l parcurgeţi şi voi când ajungeţi în acest frumos oraş este traseul prin Malaga lui Picasso.

De fapt, totul în Malaga este strâns legat de Picaso, devreme ce oraşul este locul unde celebrul artist s-a născut şi şi-a petrecut copilăria şi adolescenţa.

Pablo Picasso s-a născut la Malaga în 1881 şi la vârsta de 14 ani, s-a mutat împreună cu familia la Barcelona. De atunci, viaţa l-a purtat în multe locuri şi ce este interesant este că, deşi a trăit aproape 92 de ani, artistul nu a mai revenit niciodată în Malaga. Cu toate acestea, oraşul şi-a pus amprenta asupra personalităţii artistului într-un mod de netăgăduit. Aşa că este normal ca autorităţile oraşului, cele care se ocupă de turism, să propună vizitatorilor şi un traseu pe urmele marelui artist.

În cele ce urmează, am să descriu traseul urmat, oprindu-mă ceva mai mult asupra celor două muzee vizitate.

De data aceasta, am venit de dimineaţă din Torremolinos cu trenul şi am coborât la staţia terminus, Malaga Centro Alameda, situată pe malul drept al râului Guadalmedina, la podul Tetuan, de unde, de cealaltă parte a râului, începe Alameda Principal. Noi am ales pentru început să rămânem pe malul drept al râului şi am pornit spre nord, de-a lungul acestuia. Pe drum, ne-am oprit la două biserici. Prima dintre acestea este Basílica de la Esperanza (Biserica Speranţei), o biserică construită recent, în 1988, cu o arhitectură foarte interesantă şi situată pe Calle San Jacinto, chiar în dreptul podului peste Guadalmedina.

Cea de-a doua este Iglesia de Santo Domingo, situată şi ea pe malul râului, în dreptul podului Santo Domingo. Biserica, declarată monument istoric în 1998, făcea parte dintr-o veche mănăstire dominicană, construită în 1489 de către regii catolici şi care acum nu mai există.

Podul Santo Domingo este numit popular "Podul germanilor", datorită faptului că el este, conform celor înscrise pe o placă montată pe pod, rezultatul gratitudinii Germaniei faţă de oraşul Malaga: "Germania a donat acest pod oraşului Malaga, drept recunoştinţă pentru ajutorul eroic acordat de locuitorii oraşului marinarilor navei de război Gneisenau, pe cale de a se scufunda. "

Incidentul s-a petrecut la 18 decembrie 1900, când fregata germană Gneisenau a lovit digul portului, din cauza furtunii. Mulţi locuitori ai oraşului au sărit în apă pentru a salva marinarii germani, fapt ce i-a costat viaţa pe unii dintre ei. Acest fapt i-a adus oraşului titlul de "cel mai ospitalier", titlu înscris şi pe blazonul oraşului.

Noi am mai mers puţin spre nord şi am trecut pe celălalt mal al rîului pe un alt pod metalic pietonal, Puente de la Trinidad. Imediat în stânga, se află El Museo de Artes y Costumbres Populares, cunoscut şi sub numele de Museo Unicaja de Artes Populares, un muzeu etnografic, deschis în octombrie 1976, în Mesón de la Victoria, un vechi han, datând din secolul al XVII-lea. Muzeul prezintă viaţa rurală şi urbană din oraşul şi provincia Malaga. De asemenea, deţine şi arhivele publice ale fundaţiei Unicaja, cuprinzând o colecţie de reviste literare şi ziare din secolele al XIX-lea şi al XX-lea.

De pe malul Guadalmedinei, am pornit pe Calle Especería, spre est şi am ajuns în Plaza de la Constitución. Aici, aşa cum am povestit în review-ul Malaga Monumental, aici se află Antigua Escuela de Bellas Artes (Vechea Şcoală de Arte Frumoase), unde a fost profesor de desen tatăl lui Pablo Picasso, Don José Ruiz y Blasco. Picasso nu a urmat cursurile acestei şcoli, dar ea este un loc unde celebrul artist şi-a petrecut mult timp şi de unde, cu siguranţă, a învăţat multe dintre secretele picturii.

Din frumoasa piaţă, primul reper picassian, ne îndreptăm spre un alt loc marcat de personalitatea artistului, Plaza de la Merced. Pe latura de nord a acesteia, se întinde, lungă de peste 50 de metri, o clădire cu patru etaje, în capătul vestic al căreia se găseşte Fundación Picasso Museo - Casa Natal. Muzeul organizat în casa unde s-a născut pictorul nu este ceva spectaculos, aşa că am renunţat să-l mai vizităm, având alte obiective mai importante de văzut. De altfel, nici părerile vizitatorilor exprimate pe tripadvisor nu ne-au îndemnat la o vizită, ele fiind mai degrabă lipsite de orice entuziasm în ceea ce priveşte vizitarea acestui muzeu. Citez: if you have time to kill, why not go inside since it's cheap, but really it's nothing special. Cum nu prea eram în situaţia de a trebui să ne omorâm timpul cu ceva, am renunţat la vizitarea muzeului, am traversat Calle Álamos şi am intrat pe Calle Granada. După câteva zeci de metri, am ajuns la Iglesia de Santiago, cea mai veche biserică din Malaga, fondată la 1490, pe locul unei vechi moschei, ca de altfel multe alte biserici andaluze. Construită iniţial în stilul gotic-mudejar, din care se mai păstrează faţada şi turnul-clopotniţă, ea a fost remodelată în stil baroc, în secolul al XVII-lea. Pe lângă importanţa din punct de vedere arhitectonic şi istoric, biserica mai are importanţă şi dintr-un alt punct de vedere: ea este biserica unde, în 1881, a fost botezat Pablo Picasso.

Piesa de rezistenţă a circuitului picasian în Malaga o constituie însă, fără doar şi poate, obiectivul la care am ajuns ceva mai departe, pe Calle San Agustin. Este vorba de Museo Picasso de Málaga, găzduit în Palacio de Buenavista, o clădire renascentistă, din secolul al XVI-lea, cel mai important edificiu senorial al epocii, având două niveluri şi, bineînţeles, nelipsitul patio. Muzeul cuprinde 155 lucrări ale artistului, donate după moartea acestuia, de către Christine şi Bernard Ruiz Picasso, (nora şi fiul acesteia), care moşteniseră averea artistului.

Când Picasso a murit în Franţa în 1973, averea sa a fost împărţită între guvernul francez (în loc de impozite) şi familia sa. Christine, nora sa, împreună cu fiul ei, Paul, au decis să expună picturile lui Picasso în oraşul său natal, Malaga. Existau deja alte două muzee Picasso în Europa, unul în Barcelona şi un altul în Paris. Guvernul andaluz a găsit o clădire potrivită pentru muzeu, Palacio de Buenavista, un palat istoric construit în secolul al XVI-lea, cu elemente arhitectonice italiene şi mudejar. Christine Ruiz-Picasso a vrut însă ca muzeul să fie amenajat într-o clădire în stil tipic andaluz şi, ca urmare, Palacio de Buenavista a fost remodelat pentru a adăposti muzeul conform dorinţelor nurorii artistului. Lucrările de reamenajare s-au terminat în 2003. În 27 octombrie 2003, muzeul a fost inaugurat de catre regele Juan Carlos şi regina Sofia.

Cele 155 de lucrări (picturi, desene, sculpturi, ceramică şi imprimate) ilustrează amploarea prolificei cariere, de la primele sale studii academice, până la figurile neoclasice, de la perspectivele cubiste până la experimentările în ceramică, de la reluarea unor lucrări ale vechilor maeştri la ultimele sale picturi, din anii '70. Colecţia cuprinde revoluţionarele inovaţii ale lui Picasso şi prezintă o gamă largă de stiluri, materiale şi tehnici pe care acesta le-a stăpânit.

Muzeul este organizat pe ambele niveluri ale clădirii. La parter se află patru galerii succesive, pe latura de nord a patio-ului, iar la etaj încă şapte, care se parcurg, ca şi cele de la parter, trecând dintr-una în alta. Atât la parter, cât şi la etaj, se află şi câte o galerie pentru expoziţii temporare, dar la data vizitei noastre ele erau închise. La parter se mai află şi o sală de proiecţii, unde se proiectează non-stop documentare. Am stat şi noi aici vreun sfert de oră şi am văzut un documentar despre Guernica.

Filmatul şi fotografiatul sunt interzise în galeriile cu exponate, doar în restul spaţiilor acestea fiind permise. La parter se mai află şi o cafenea şi un magazin, unde se vând în principal albume de artă, dar şi suveniruri.

Pe parcursul vizitei, am întâlnit şi două grupuri de copii, însoţiţi de educatoarele lor şi iniţial mi-am spus că nu este o idee prea fericită să aduci copii de vârstă preşcolară la o expoziţie de artă cubistă. Apoi, mi-am dat seama că greşeam, în fond copiii sunt total neinhibaţi şi fără idei preconcepute, astfel că, de fapt, sunt mai apţi decât oamenii maturi să accepte şi să înţeleagă lucruri nonconformiste. De altfel, copiii nu se plimbau pur şi simplu, ci li se şi explica ceea ce vedeau. La un moment dat, în sala în care mă aflam, unde era expusă lucrarea Muschetar cu sabie, a sosit un astfel de grup. Educatoarele i-au poftit pe copilaşi să se aşeze direct pe jos (!). Ce e drept, era foarte curat şi, în plus, văzusem mai devreme un alt grup de copilaşi, toţi aşezaţi pe jos chiar pe dalele de piatră din Plaza de la Merced, în faţa Casei natale a lui Picasso. Odată copiii aşezaţi comod pe pardoseală, a venit o ghidă a muzeului şi a început un dialog cu aceştia, privitor la pictura cubistă în faţa căreia se aşezaseră. N-am înţeles prea bine ce vorbeau, dar am constatat că toţi copiii erau interesaţi şi dornici să-şi exprime părerea şi să participe la dezbateri. Iată cum ştiu spaniolii să-şi educe tinerele generaţii în spiritul respectului faţă de valorile naţionale... cândva aşa se făcea şi la noi...

Ceea ce vezi în muzeu nu poate fi descris în cuvinte. Eu nu sunt prea încântat de curentele moderniste în artă, dar atunci când te afli în faţa unor opere de artă ajunse celebre, este imposibil să rămâi indiferent. Aşa că mi-am petrecut destul timp în faţa acestora, încercând să văd dincolo de simpla imagine expusă. Chiar dacă nu mi s-au părut la fel de frumoase ca sculpturile lui Brâncuşi, care sunt parcă mai elaborate, cu trăsături mai ferme, picturile lui Picasso mi-au arătat că realitatea poate fi descrisă nu doar prin intermediul unei fotografii redundante, dar şi prin imagini care redau doar trăsăturile esenţiale ale lucrurilor.

Dacă ajungeţi în Malaga, sfatul meu este să nu rataţi nicidecum acest muzeu, chiar dacă nu vă place cubismul şi arta în general, veţi fi surprinşi să constataţi câte lucruri interesante veţi descoperi aici.

Preţul unei vizite la Muzeul Picasso este de 6 €, iar programul de vizitare este între orele 10:00 - 20:00 (lunea închis).

Ne-am desprins cu greu din lumea lui Picasso şi ne-am îndreptat spre ultima etapă a circuitului picassian. De fapt, acest obiectiv nu făcea parte din circuitul propus în pliantul pe care îl luasem de la Oficina de Turismo din Plaza de la Marina, este propus doar ca un supliment, dar trecusem pe-acolo cu două zile mai devreme, când era închis şi doream să-l vizităm. În plus, el poate fi inclus în circuitul picassian fără nicio ezitare, pentru că, pe de-o parte, cu siguranţă Picasso a trecut de nenumărate ori pe aici, iar pe de altă parte, el a constituit subiectul unor lucrări ale sale. Este vorba de Plaza de toros de La Malagueta, arena luptelor cu tauri din Malaga, unde am ajuns trecând tot prin tunelul Alcazaba. La capătul acestuia, am pornit pe Paseo de Reding, pe un trotuar mărginit de ficuşi, unde aveam senzaţia că suntem într-un tunel şi după vreo 100 de metri am ajuns la una dintre cele mai importante arene de coride din Spania, La Malagueta. Arena a fost construită între 1874-1976 şi poate primi 14.000 de spectatori. Are forma unui hexadecagon, arena propriu-zisă având un diametru de 52 m. Acum, când am vizitat-o noi, era pustie şi doar amintirea coridelor văzute la TVE făcea să-mi sune în urechi freamătul tribunelor şi strigătul de încurajare şi apreciere adresat toreadorului: Ole! . Dar cei care au norocul să vină aici în luna august, în timpul celebrei Feria de Agosto pot fi martorii celor mai spectaculoase coride din întreaga Spanie. După ce ne-am plimbat prin arenă, am urcat pe gradene şi am dat ocol întregii construcţii, ne-am oprit la Museo Taurino "Antonio Ordóñez", amenajat chiar în La Malagueta. Acesta este un muzeu mic care oferă vizitatorilor o plimbare prin lumea luptelor cu tauri, prin intermediul exponatelor: fotografii, costume ale unor toreadori celebri, copii ale unor articole din ziarele epocii, alte obiecte folosite în luptele cu tauri, chiar şi capetele împăiate ale unor tauri jertfiţi în arenă, într-un cuvânt tot ce este legat de "sportul" naţional spaniol. Numele muzeului este dat în onoarea faimosului toreador Antonio Ordóñez din Ronda, care a avut foarte multe seri de glorie în această arenă. Preţul unui bilet de intrare la muzeu este de (numai) 1,80 €, iar programul de vizitare este între orele 10:00 - 13:00 şi 17:00 - 20:00.

Am ieşit încântaţi din La Malagueta şi cuprinşi de un uşor regret (era ultima zi din sejurul pe Costa del Sol), am pornit spre staţia de autobuz.

Am intrat mai întâi în Plaza del General Torrijos, unde am admirat Fuente de las tres gracias (Fântâna celor trei graţii), datând din secolul al XIX-lea şi relocată aici din locul iniţial unde fusese amplasată, în Plaza de la Marina, adică la celălalt capăt al străzii pe care ne-am întors, Paseo del Parque.

Parque de Malaga, cunoscut şi sub numele de Parque de la Alameda, sau pur şi simplu El Parque este un parc situat în inima oraşului andaluz, de-a lungul ţărmului mării Mediterane. Mai degrabă decât un parc tradiţional, el este o promenadă cu grădini pe ambele părţi, în stil renascentist şi baroc. Design-ul este cel al unei grădini mediteraneene, cu numeroase specii subtropicale, fiind unul dintre cele mai mari parcuri publice din Europa în ceea ce priveşte flora exotică. Parcul se întinde de la Plaza de la Marina, la vest, la Plaza del General Torrijos, la est şi este străbătut de Paseo del Parque, o stradă foarte largă, cu trotuare la fel de largi, trasată ca o prelungire a celebrei Alameda Principal. Simpla plimbare de-a lungul Promenadei Parcului este o activitate turistică recomandată în orice ghid turistic al Malagăi. Şi cum să nu fie aşa, când este o adevărată plăcere să te plimbi agale, admirând sculpturile mai vechi, sau mai noi, plasate unele chiar pe trotuar, altele în parcul cu vegetaţie luxuriantă... un motiv în plus pentru noi să rămânem în suflet cu un sentiment de nostalgie şi regret că părăseam acest frumos oraş. Dacă n-ar fi atât de multe locuri pe care încă nu le-am văzut, cu siguranţă aici ar fi prima alegere de a reveni!

---

VIZUALIZĂRI: 4869 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI