ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 30.06.2011
--- M ---
GR. VÂRSTĂ: 30-40 ani
DIN: Dublin
ÎNSCRIS: 28.07.08
STATUS: SENIOR
DATE SEJUR
JUN-2011
DURATA: 1 zile
cuplu fara copii
2 ADULȚI

GRAD SATISFACȚIE
CADRUL NATURAL:
100.00%
Încântat, fără reproș

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
100.00%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
TIMP CITIRE: 5 MIN

O zi la Linderhof si la Neuschwanstein

Ilustrație video-muzicală
Maria Antonia Walpurgis of Bavaria - Talestri, regina delle amazzoni
TIPĂREȘTE

E posibil ca Bavaria sa fie in prezent cunoscuta drept o destinatie turistica de prim rang pe plan mondial in special din cauza regelui pe care l-a urat cel mai mult, celebrul Ludwig al 2-lea; constrangerile legate de zile de concediu si de buget m-au impiedicat insa sa vad chiar tot ce a lasat acest personaj controversat in urma lui. Am reusit insa sa vizitez intr-o zi destul de aglomerata 2 dintre castelele sale - pe de o parte pe singurul pe care a reusit sa il finalizeze si in care chiar a locuit (Linderhof), pe de alta pe cel care i-a adus indepartarea din pozitia de rege (Neuschwanstein). In alt colt al Bavariei exista si un al 3-lea castel pe o insula din mijlocul lacului Chiemsee, o copie fidela a celebrului Versailles. A ramas pentru data viitoare.

Excursia la castele a inceput la Muenchen; am apelat la un tur organizat pe ideea ca agentiile au tot felul de relatii, pot sa obtina bilete speciale, nu se mai sta la cozi etc; problema e ca orarul este ultra-strans, orice intarziere la unul dintre obiective nu face decat sa reduca timpul pentru urmatorul. Rezervarea excursiei am facut-o pe net, am platit cu cardul (49eur/persoana) si mi-am tiparit asa-zisele bilete (cu un cod de bare special pe ele) la imprimanta de acasa. Exista insa un ghiseu al agentiei chiar in zona de unde se pleaca din Muenchen, vis-a-vis de gara. Ideea e ca pe la 8:30 dimineata ne-am trezit intr-un autocar etajat impreuna cu un numar mare de turisti americani si japonezi pregatiti pentru excursia la "pomul laudat" al Bavariei.

Prima oprire a fost Linderhof (9euro/persoana, platiti separat); asa-zisul castel este de fapt o vila in mijlocul unui parc destul de mare, parc care el insusi mai contine cateva "secrete" lasate in urma de Ludwig al 2-lea; pavilioane, lacuri, mici cascade si chiar grote in care se ajunge doar cu un fel de barca, ascunzatorile perfecte pentru o fire romantica. Asa-zisul castel are doar cateva camere, fiecare decorata intr-un stil aparte; mentionez ca fotografiatul este interzis. Dar, ca idee, exista 2 camere simetrice in fiecare parte a cladirii cu tapiterii valoroase pe pereti, exista un "hol al oglinzilor" cu un efect vizual interesant (camera pare uriasa desi e cat o sufragerie romaneasca de bloc) precum si o camera cu rol de servire a mesei cu un soi de elevator care permitea urcarea si coborarea mesei pana la subsolul unde era bucataria. Foarte eficienta tehnica de a servi mai multe feluri de mancare fara a le plimba pe scari.

Foarte pe fuga am plecat si am ajuns la Oberammergau, "comuna" pe al carei teritoriu administrativ e Linderhof. Suspiciunea mea e ca anumiti proprietari de magazine de suveniruri aveau un aranjament cu agentia care organizeaza astfel de excursii fiindca am fost debarcati in vecinatatea magazinelor celor mai scumpe. Dar oricum poate fi interesant pentru cine e tentat de mici sculpturi de lemn, portelanuri, magneti si alte suveniruri clasice.

Dupa Oberammergau a urmat Neuschwanstein, nu inainte de a acumula niste intarzieri din cauza unor turisti rataciti sau poate indecisi in marea de suveniruri mai mult sau mai putin originale. Trebuie sa fac insa o paranteza legata de relieful din sudul Bavariei; in Romania muntii inseamna ca de la campie incep dealuri mai intai joase apoi din ce in ce mai inalte pe distanta de cateva zeci de kilometri si apoi apar si muntii; acolo in Bavaria sunt in general dealuri joase si formatiuni de tip podis iar muntii apar brusc, sunt inalti si foarte abrupti. O astfel de situatie e prezenta si in zona Neuschwanstein; castelul se vede de departe si e situat cumva la jumatatea masivului muntos; de sus de la castel se vede ca si cum ai fi intr-un turn (de fildes?) deasupra unei campii. Foarte interesanta senzatia.

Rezumand excursia, am oprit chiar in mijlocul satului "din campie" (Hohenschwangau); ghizii au cumparat biletele de la casa (8 euro/pers, platiti separat) si am avut un pic mai mult de 2h30m pentru masa si vizita la castel. Ca idee, tavernele din zona sunt un pic mai scumpe decat in Muenchen (25-30 euro o masa normala cu 1 fel de mancare + bauturi, 2 persoane). La castel se poate urca fie cu autobuzul, fie cu "caruta", fie pe jos. Nu exista o varianta optima; autobuzul te urca pana in vecinatatea podului Mariei, locatia pozelor celebre cu castelul; de acolo ar mai fi 10-15 minute de mers pe jos atat la vale cat si la deal, destul de abrupt. "Caruta" te urca pana undeva sub castel, ultimele 10 minute de urcare fiind tot in sarcina picioarelor personale. Pe jos cred ca se poate urca in 30 de minute si probabil cu un pic de conditie fizica e varianta optima. Noi am urcat cu autobuzul si am coborat cu "caruta", posibil exemplul clasic de lene;)

Sus la castel se intra in functie de numarul de pe bilet si inclusiv in castel mai sunt cateva "checkpoints" unde se asteapta dupa ghid sau impreuna cu ghidul pe ideea de a nu amesteca grupurile. Ideea e ca pe cat de frumos e pe dinafara, pe atat de "gol" e castelul pe interior; din 100+ de camere sub 20 au fost decorate. Printre cele finalizate putem enumera dormitorul cu celebra toaleta automata, capela, "pestera" (folosita in epoca drept argument pentru a proba nebunia regelui) sau sala de concerte pictata de la ultimul etaj. Toata vizita presupune urcarea si apoi coborarea a zeci, poate sute de trepte, mai ales la iesire senzatia e ca labirintul nu se mai termina si n-o sa mai vezi niciodata lumina zilei...

La castel si pe traseul de pana la "capatul carutelor" sunt magazine de suveniruri si de bauturi; bauturile sunt extrem de scumpe dar si extrem de cautate tinand cont de efortul fizic depus. Nu stiu insa cati ar cara sticla de apa dupa ei in spinare pentru a economisi 4-5 euro.

In final am reusit sa intarziem chiar noi la autobuz, gasindu-ne locurile rapid in autocar prin faptul ca am fost aproape singurii intarziati. Dar ce mai conteaza astfel de detalii fiindca, precum turistul japonez, se zice ca am bifat si obiectivele astea intr-o zi din cele cateva ale concediului...

## end review sc

[fb]
---
Trimis de DanCld in 30.06.11 21:11:05
Validat / Publicat: 30.06.11 22:08:04
NOTĂ: Articol ARHIVAT (nu intră în calculul mediei acestei destinaţii)

VIZUALIZĂRI: 6293 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
selectat ca MiniGhid AmFostAcolo
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

4 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (DanCld); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P01 Linderhof - intrarea
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol:
[900 PMA] [450 PMA]
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 10800 PMA (din 12 voturi)

ECOURI la acest articol

4 ecouri scrise, până acum

Admin [30.06.11 22:06:43] »

Foarte bun review-ul, excelent ilustrat cu fotografii; articolul a fost selectat ca MiniGhid AmFostAcolo pentru aceasta destinatie

webmaster13 [30.06.11 22:32:55] »

Iata si propunerea muzical, se poate schimba!

Maria Antonia Walpurgis (1724-1780) o compozitoare germana putin cunoscuta, a fost fiica printului elector al Bavariei, viitorul imparat Carol al VII-lea, s-a casatorit cu varul sau primar printul elector al Saxoniei Frederick Christian, a fost o personalitate complexa, un om al literelor de succes si o talentata pictorita, a mai compus si opera "Il Triumfo Della Fedelta"

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
elgom [05.09.11 20:40:53] »

Poti sa-mi spui unde as putea rezerva tichetele pt castele si ghidul de lb engleza.

Trebuie preplatite sau le pot rezerva si plati acolo?

Merci,

Oana

DanCld [18.09.11 19:11:56] »

Biletele de intrare se cumpara de la casa de bilete; la Linderhof casa este la intrarea in complex, imediat dupa parcare, la Neuschwanstein este jos in sat in centru (sus nu exista casa de bilete). Intr-adevar se pot forma cozi destul de lungi in cursul lunilor de vara... asta e, pom laudat!

Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
2 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
DanCld, elgom
Alte impresii din această RUBRICĂDescoperă zona Fussen-Schwangau:


    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

 
[C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.071500062942505 sec
    ecranul dvs: 1 x 1