ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 12.06.2011
--- M ---
GR. VÂRSTĂ: 30-40 ani
DIN: Valcea
ÎNSCRIS: 09.09.09
STATUS: PARTENER
DATE SEJUR
JUN-2011
DURATA: 1 zile
familie cu copii

GRAD SATISFACȚIE
CADRUL NATURAL:
80.00%
Mai degrabă mulțumit
DISTRACŢ. / RELAXARE:
50.00%
Nici nemulțumit, nici mulțumit

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
65.00%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
TIMP CITIRE: 5 MIN

Govora nu crede in lacrimi...

TIPĂREȘTE

Parafrazand un celebru film dintr-o epoca apusa (oare?), incerc si eu sa surprind una dintre “perlele” de altadata din salba turismului valcean.

As vrea sa scriu numai de bine despre una dintre locatiile mele de suflet, insa starea in care am gasit-o ma determina sa-i plang amarul – iar “Govora nu crede in lacrimi” sa se “metamorfozeze” cat mai iute in “Govora ride, canta si danseaza”…

Dupa o scurta raita la Gradina zoo din Ramnic, unde am venit sa vedem “noutatile” trambitate cu aplomb de catre autoritatile locale municipale si unde fie vorba intre noi, ca nu ne aude nimeni, “noutatile” constau cel mai mult in adaposturile pentru animale, moderne si sigure. Cat despre animalele noi, cateva taratoare (serpi sedati), un crocodil in stare “larvara” (aci am fost rau, era un puiut, cred ca cineva nu l-a mai putut tine acasa) si alte cateva mamifere exotice, canguri, porci, etc, toate ascunse pe te miri unde.

Vazusem zoo de ‘nspe ori, “noutatile” nu prea ne-au convins, astfel cugetand pe banca, in urma unui scurt consiliu de “famelie”, am decis sa incheiem ziua la Govora.

Mergem ades prin jurul Ramnicului, iar la Govora venim pentru parc. Pe cine intrebi de Govora, imposibil sa nu deschida discutia despre parc. Este emblema statiunii. Am ajuns cand Sfantul Ilie isi plimba timid, caleasca celesta deasupra parcului. Doua tunete anuntau parca ploaia care urma sa inceapa.

Nu ne-a intimidat, asa ca am luat-o la picior catre parc. Vegetatia abundenta mascheaza cam tot ce trebuie ascuns privirii. Intreg parcul a intrat in renovare. Cateva persoane de varsta a treia, tineau deschisa singura terasa (daca se poate numi asa) din parc. Mai sus, pe banci, pustiu… Totusi, am urcat catre miezul parcului, doream sa vad Pavilionul Central, Palace-ul si Cinematograful – in ce stare or mai fi? M-am convins destul de repede. Pavilionul Central este o ruina, va ramane tot asa pana cand, in urma prabusirii naturale, proprietarul va fi “nevoit” sa debaraseze terenul de moluz si sa scoata terenul la vanzare. Ma apropi cu teama de una dintre fostele intrari in pavilion. Pe scarile de la intrare, in colt, ferit de ploaie, un “letopiset” asteapta parca cronicarul sa-si desavarseasca scrierea… Am fotografiat aceasta ramasita de “Registru de garda” datat undeva prin 1987 si etalat cu nonsalanta de catre boschetarii care mai salasuiesc pe aici. Paragina a intrat ca o ciuma in mandretea arhitecturii de alta data… E un pericol public, prin acoperisul acesteia se vede cerul, de parca au trecut bombele prin el. N-am avut curaj sa intru, asa cum @dorgo a riscat intr-o calatorie facuta aici. Dupa cateva fotografii executate la stadiu de amator, dam sa ne asezam pe banca din fata intrarii central. Era ocupata de o venerabila doamna. Am intrat in vorba cu dansa si asa am aflat despre trecutul statiunii, dar cu surprindere si ceva despre viitorul acesteia.

Camerista in urma cu vreo doua decenii la Palace, traise momentele de glorie ale statiunii, iar acum isi varsa cu obida naduful pe nepasarea voita si “neputinta” regizata a celor care conduc destinele statiunii-fantoma. Pentru ca asta spunea, din Govora n-au mai ramas decat amintiri si ruine… Insufletirea naratiunii, ma purta catre o epoca glorioasa, cu oameni calzi, multumiti de tot ceea ce-i inconjoara. Astfel, parca derulam in minte un film in sepia, cu o distributie sacra. “Actorii” jucau cu totii dupa aceeasi partitura, suferinzi de reumatism, astmatici sau doar boemi, isi purtau cu demnitate conditia in statiune, bucurandu-se la unison de apele minerale sau viata mondena. Veneau toti cu scopuri bine definite, iar cand plecau, constatau ca in subconstient “rasareau” si altele, placerea si dorinta de a veni si la anu’ la Govora.

Cu surpindere am aflat ce se vrea in continuare cu transformarea statiunii. Era bine informata ex-camerista…o banuiam de veleitati “duble” poate cultivate cu talent, underground, in epoca in care si-a desfasurat activitatea. Cine stie pe cati i-o fi “ciripit”? … Dar i-am ascultat “predictiile”… Astfel am aflat ca parcul va suferi transformari din temelii, toate aleile vor fi pavate, cladirile care tin de administratia locala vor fi reabilitate, etc. O cascada in miniatura va pleca din dreptul Pavilionului Central care va avea punctul terminus la intrarea in Parc. Cinematograful Parc va cunoaste stralucirea apusa. Am dat neincrezator din cap, am salutat-o si am plecat catre Palace. Pe alei ne-a prins ploaia, era una scurta de vara, am stat sub copacii seculari pana a trecut. Apoi dupa ce soarele a reiesit am plecat catre Palace. Aici totul era un santier. Intregul edificiu era imprejmuit cu plasa. Schelele erau montate si se vedea ca a inceput reabilitarea. Cat o tine, retoric ma intreb? Cinematograful Parc, bijuterie arhitectonica a unei cunoscute femei arhitect din anii ’20-’30, arata ca un cuib de stafii. Era si acesta imprejmuit, iar in vecinatatea lui se vedeau utilaje. In schimb nici o modificare la aspectul exterior aflat intr-o suferinta evidenta. Langa acesta, la mica distanta, se inalta o constructie noua, intr-un stil diferit de restul cladirilor. Se pare ca in acest stabiliment va functiona un complex balneo. Ambele constructii, cea veche- cinematograful, respective cea noua – complexul balneo, erau imprejmuite de aceeasi banda restrictiva. De aici gandul m-a dus, in mod firesc la o deductie cat se poate de logica. Complexul balneo privat se va construi mult mai repede decat reabilitarea cinematografului, cu toate ca in spatele ambelor constructii stau aceleasi persoane.

Incerc sa arunc o privire intr-un viitor nu prea indepartat, la anu’ sa zicem, si nu cred ca mare lucru se va schimba. Daca da, atunci blitzul aparatului, va imortaliza parcul jumatate schimbat, iar restul paragina, nepasare. Jumatatea “neagra” si-ar datora status-quo dorintei avide de imbogatire din vanzarea terenurilor de sub cladirile gen Pavilionul Central sau Vila “Profesor Dr. Sturza” (foto) care apartin unei societati comerciale cu scopurile clar intelese si definite mai sus.

Am plecat de la Govora cu amaraciune, dar cu speranta ca la urmatoarea vizita, nu curand, investitiile isi vor arata efectele mult asteptate…


[fb]
---
Trimis de neimportant in 12.06.11 20:10:55
Validat / Publicat: 12.06.11 21:12:34
NOTĂ: Articol ARHIVAT (nu intră în calculul mediei acestei destinaţii)

VIZUALIZĂRI: 3816 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

4 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (neimportant); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P01 [fără descriere]
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol:
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 23150 PMA (din 25 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.

ECOURI la acest articol

4 ecouri scrise, până acum

RobertCodescu
[13.06.11 20:13:27]
»

Cu pozele si cu reviewul asta, cu SIGURANTA Govora mai are o sansa. + 900 PMA din partea mea asa de redresare economica!! FELICITARI!!!

liviadavidescu
[02.07.11 15:42:46]
»

Am citit review-ul cu aceeasi tristete cu care a fost scris... poate jumatatea mea valceana are o sensibilitate speciala legata de aceste locuri. Nici eu nu pot intelege cum, in mai putin de 10 ani, totul a devenit acolo ruina. Renumele de constructori al valcenilor e binecunoscut... de ce aici nu pot sau nu vor sa construiasca? Intrebarea e una pur retorica.

M-a durut sa vad asta... desi acum un an situatia era aproape identica... atunci am avut socul cel mare...

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
Marian Preda
[26.08.11 18:27:44]
»

@ ,,ZA''... Man!

Observ cu mare intarziere (Mea Culpa!), ca ai scris rw-ul, la o saptamana de cel al meu!

Ma bucura faptul ca nu m-ai contrazis cu nimic, priviind aceasta ,,nestemata'' sanatoriala!

Din pacate, mai toate aceste statiuni balneo-climaterice, sunt intr-un regres ametitor.

Nu ma intereseaza interesele edililor zonei sau al sindicalistilor, dar un pic de respect pentru trecutul glorios, cu istoria sa ampla, cu binecuvantarile monahale ale Manastirilor Valcene si locurile pitoresti, ar fii de bun augur.

Sincer, m-a durut sa vad in ce stare lamentabila se afla Govora!

Sa vad cum la cele trei izvoare -denumite Ferdinand (regele cel mai loial, al romanilor)... , se face baie, e totusi prea mult, spre sacrilegiu chiar!

Muncitorii care lucrau la drumul de langa parc, foloseau aceste ,,tamaduitoare'', drept... bideu, in cel mai condamnabil mod moral, sfidand etica bunului simt!

De aceea eu nu am recomandat aceasta locatie!

INCA AM SPERANTA, cu putin ajutor divin, turismul in acest loc, sa renasca!

VACANTE FRUMOASE, PRIETENE!

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
nila moromete
[06.05.13 23:28:18]
»

Scriu si eu cu intarziere, dar cu optimism.

Parcul este (aproape) gata, terasa din josul parcului este renovata, hotelul Palace era si el aproape gata la sfarsitul lui aprilie, drumul pana la restaurantul Silva din padure este asfaltat... mai mult, el continua cu trotuar si iluminat public (urmeaza asfaltarea) catre satul "Curaturi".

Sunt foarte multe lucuri de facut, mai ales restaurarea cladirilor de patrimoniu, dar ce s-a intamplat in ultimii 2 ani mi se pare imbucurator.

Sa nu uitam totusi ca acest loc a fost intotdeauna prima optiune pentru astm, nu un loc turistic gen Valea Prahovei. Macar sa redevina o parte din ce a fost ca functionalitate, nu neaparat un nucleu turistic generalist.

Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
3 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
liviadavidescu, Marian Preda, nila moromete
Alte impresii din această RUBRICĂDescoperă Govora şi împrejurimile:


    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

 
[C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.050843000411987 sec
    ecranul dvs: 1 x 1